Lumea tineretului român unionist pare a fi împărţită (în 2013), dintr-un anumit punct de vedere, în două extreme. Pe de o parte, avem tineri români din dreapta Prutului (România) care lipesc, împart, sau distribuie (share), în diverse rețele de socializare, variante ale unei hărţi ciuntite a României Mari (asociate cu mesaje unioniste pro-Basarabia), hartă din care, paradoxal, lipsește chiar Basarabia istorică. Pe de altă parte, avem tineri români din stanga Prutului (R. Moldova) care se exprimă ocazional în sensul că statul român nu ar fi avut nicio atitudine referitoare la teritoriile româneşti luate de fostul U.R.S.S..

Evident, niciuna dintre aceste două atitudini greşite nu este definitorie pentru românii din stânga sau dreapta Prutului. Împărţirea făcută de mine are la bază două erori majore, care au ajuns să devină un fel de “mituri unioniste”, ele circulând de la om la om.

 Cele două mituri au un lucru în comun, ele fiind anulate de o declaraţie a parlamentului României pe care toată lumea vrea să o dea uitării.

 Într-un mod bizar, “parteneri în uitare” sunt atât adversari ai unirii care văd în românii din stanga Prutului, indiferent de cetăţenia lor moldovenească sau ucraineană, nişte “duşmani ai vizei schengen”, cât şi unionişti români de pe ambele maluri ale Prutului, care, după ce ca se consideră în conflict cu Rusia şi Regimul separaţionist de la Tiraspol, „nu mai vor să îşi pună în cap şi Ucraina”¹. Prin urmare toată lumea tace, tace în legatură cu o declaraţie a parlamentului României care arată că România nu i-a uitat de tot pe românii din afara României. Mai mult nu i-a uitat pe acei romani din afara granitelor actualei republici Moldoveneşti. Români, care au ajuns să devină “un subiect delicat” pentru românii din cele două state româneşti, din dreapta şi din stânga Prutului.

Pe aceşti români îi găsim în zona neagră a hărţii „României Mari” promovată astăzi pe saiturile unioniste, sunt românii din provinciile istorice Bucovina si Bugeac.

 După revoluţia din decembrie 1989, puterea a fost preluată in România de gruparea „Ion Iliescu” fidelă Moscovei, prin urmare nici nu trebuia să ne aşteptăm la vreo atitudine prea naţionalistă din partea acestui guvern. Lucrurile au stat puţin diferit în parlament, unde au existat o serie de iniţiative lăudabile, printre care doresc să amintesc două declaraţii :

„Declaratia din 24 iunie 1991 privind Pactul Ribbentrop-Molotov şi consecinţele acestuia pentru ţara noastră prin care pactul Ribbentrop-Molotov este declarat „nul ab initio” (nul din momentul semnării), ca şi urmările acestui act.

„Declaraţia din 28 noiembrie 1991 a Parlamentului României privind Referendumul din Ucraina din 1 decembrie 1991 prin care îi este amintit Ucrainei că în componenţa sa se află şi teritorii româneşti „anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut niciodatã Ucrainei şi sunt de drept ale României.”

 Aceste două declaraţii au fost făcute cu scopul de a oferi generaţiilor următoare un precedent, precedent de la care să se poată începe ceva in viitor.

 Redau, câteva rânduri mai jos, declaraţia Parlamentului României din 28 noiembrie privind referendumul din Ucraina din 1 decembrie 1991.

Situaţia la acel moment era următoarea : Ucraina şi-a proclamat independenţa pe 24 august 1991, una dintre primele acţiuni ale Ucrainei independente fiind organizarea unui referendum pentru a cunoaşte structura sa etnică.

1. Parlamentul României a luat cunoştinţă de hotărârea autorităţilor de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independenţei Republicii Ucraina.

Profund ataşat principiilor fundamentale ale respectării drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului şi ale popoarelor de a-şi hotărâri soarta, Parlamentul României salută hotărârea autorităţilor ucrainene de la Kiev de a organiza un referendum privitor la independenţa Republicii Ucraina.

Având în vedere că acest referendum ar urma să se desfăşoare şi pe teritoriile româneşti – Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei – Parlamentul României declara solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul ţării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul şi neavenit, ab initio, de U.R.S.S. la 24 decembrie 1989 şi de Parlamentul României la 24 iunie 1991.

Desigur, este dreptul Ucrainei sa organizeze un referendum pentru independenta sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privinta teritoriilor româneşti anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparţinut niciodatã Ucrainei şi sunt de drept ale României.

2. Parlamentul României reintereaza atasamentul față de prevederile Actului înal al Conferintei C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificãrii frontierelor pe cai paşnice, diplomatice.

3. Parlamentul României, declară solemn că referendumul organizat de autoritãţile de la Kiev în teritoriile româneşti încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv în Bucovina de Nord, Tinutul Herta, Tinutul Hotin, precum şi în judeţele din sudul Basarabiei – este nul şi neavenit, precum şi consecinţele acestuia.

4. Parlamentul României cere parlamentelor şi guvernelor tuturor statelor care vor recunoaşte independenta Ucrainei să declare expres că aceasta recunoştinţã nu se extinde asupra teritoriilor româneşti menţionate.

5. Parlamentul României se pronunţa pentru începerea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în vederea examinãrii, împreunã a problemelor stabilirii unor relaţii de buna vecinãtate şi colaborare între România şi Ucraina şi invita, în acest scop, o delegaţie parlamentarã ucraineana urmeazã sa efectueze o vizita la Bucureşti, cât mai curând posibil.

6. Parlamentul României solicita guvernului tarii sa înceapã de urgenta negocieri cu autoritãţile de la Kiev în problema teritoriilor româneşti anexate cu forta de U.R.S.S.

Aceasta declaraţie a fost adoptatã de Parlamentul României în şedinţa din 28 noiembrie 1991, cu unanimitate de voturi.

PREŞEDINTELE SENATULUI PREŞEDINTELE

academician ALEXANDRU ADUNĂRII DEPUTAŢILOR

BARLADEANU MARŢIAN DAN

 Din punct de vedere istoric lucrurile stau astfel: După preluarea abuzivă a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către URSS, la 10 iulie 1940, în Şedinţa Biroului Politic al C.C P.C şi Consiliul Comisarilor Poporului din URSS, ţinută la Moscova, se ia decizia de “reunirea populatiei moldovenesti a Basarabiei cu populatia moldoveneasca din RASSM“². La aceata sedintă printre alți au luat parte și I. V. Stalin, V. Molotov, K. Voroșilov, M. Kalinin, L. Kaganovici, G. Malencov, A. Andreev, A. Micoian, L. Beria, N. Svernic s.a.³ Urmările acestei ședinte nu au fost creerea unei ”Basarabii Mari” care să se intinda pe amandoua malurile Nistrului, ci crearea viitoarei RSSM fără Bucovina de Nord, Tinutul Hertei, sau judetele Vechi Basarabi ( Akkerman, Ismail, Hotin).

Acest fapt a fost consfințit 2 august 1940, cand sovietul suprem URSS hotărește creerea RSSM și

înglobarea unor teritorii romanesti: Buceacul și Bucovinene în Ucraina.⁴ La acea dată RSSM avea o suprafață de 33.700 km2 și o populatie de 2.700.000 din care 70% erau români⁵

La 22 iunie 1941, România intră în razboi cu motivația dezrobirii teritoriilor ocupate abuziv de URSS. În cursul lunii august 1944, Moldova de dincolo de Prut este aproape în întregime ocupata de armatele sovietice. La 2 august cand razboiul sovieto-român era încă în stadiu de desfasurare, autoritățile sovietice reinstalate refac vechea administrație cu un RSSM de 33.700km2. În timp ce judetele Ismail, Akerman, hotin ca și Nordul Bucovinei sunt reincluse în componența Ucrainei.

 Surprinzator, autoritatile comuniste din RSSM nu au renuntat ușor la aceste teritorii si, la 29 iunie 1956, conducerea RSSM ii trimite lui Stalin o scrisoare, din partea CC al PC (b) al Moldovei si Prezidiului Sovietului suprem și consiliului de ministri al RSSM, în care il roagă să studieze chestiunea privitoare la reintoarcerea fostelor judete Hotin, Ismail și Akerman în componența RSSM. O cerere similara este trimisa dupa 1950 de cateva grupuri de intelectuali și veterani de razboi. Toate aceste demersuri rămân fără răspuns.⁶

 În data de 24 august 1991, Ucraina iși proclamă independența pastrând teritoriile primite abuziv de administratia defunctului URSS.

 De adaugat că statul comunist român a evitat pe cât posibil luarea unei poziţii clare referitor la granița Romano-Sovietica, Insula Şerpilor, de exemplu, fiind “cedată” nu în urma unui accord, ci prin semnătura unui functionar.

 Mai mult, fostul dictator Nicolae Ceausescu a avut o prima poziţie oficiala împotriva Pactului Ribbentrop-Molotov la congresul XVI al PCR din Noiembrie 1989:

“Romania consideră ca trebuie să se treacă la adoptarea măsurilor necesare soluționarii tuturor problemelor care nu s-au rezolvat încă. În primul rând, apare necesar sa se adopte o pozitie clară, fară echivoc, de condamnare si anulare a tuturor acordurilor încheiate cu Gemania hitlerista, tragandu-se concluzii practice pentru anularea tuturor urmarilor acestor acorduri si dictate”¹²

 La 9 decembrie 1989, Nicolae Ceausescu ridică problema anularii efectelor pactului Ribbentrop-Molotov, în timpul întâlnirii pe care a avit-o la Moscova cu Mihail Gorbaciov.¹³

 Putem deci concluziona că în perioadă comunistă statul Român s-a arătat rezervat în a recunoaste direct granița impusă de URSS, în 1947 s-a facut doar o simpla reconfirmare formală a graniței din 1940. În continuare, s-a mers pe menţinerea graniţei menționate în Tratatul de Pace.

 Dupa 1989, statul roman a manifesta o atitudine curajoasa de nerecunoastre a graniței; in toata aceasta perioada s-a urmat aceeași politica, prin care România se arata nemultumită de efectele pactului Ribbentrop-Molotov. Prima atitudine discordanta cu politica precedenta ii apartine presedintelui Emil Constantinescu și echipei sale (în frunte cu Zoe Petre), care, la scurt timp dupa castigarea alegerilor, s-a declarat pregatit sa faca “sacrificii istorice” pentru integrarea noastra în NATO.

 Tinand cont de toate precedentele prezentate mai sus, nu gasesc nici un motiv pentru o utilizare atât de larga a hărtii României actuale, alaturată de fosta RSSM sub denumirea de Romania Mare. Mai mult, ţinând cont că în guvernul post-decembrist si-au găsit locul atât foști comuniști cât și alogeni, sau cozi de topor ale Rusiei Sovietice, nu gasesc o legitimitate reală în afirmatia unor români din dreapta Nistrului că Statul Roman (post-decembrist) nu a facut nimica în privinta teritoriilor luate abuziv prin pactul Ribbentrop-Molotov. Statul român a făcut prin Parlamentul Țării ceea ce putea sa facă la acea data, cand președinte era Ion Iliescu, anume, au pus bazele juridice pentru o viitoare revendicare a acestor teritorii. Emil Constantinescu, născut la Tighina (19 noiembrie 1939), care era vazut de multi ca un adevarat al doilea „Ioan Cuza” şi care, prin originea sa „basarabeana” ar fi avut motive în plus să desavarsească idealul național, nu s-a ridicat la nivelul asteptărilor. A fost un om slab, care a ratat un moment istoric important. În momentul de faţă teritoriile „negre” de pe harta așa zisei Românii Mari aparțin Ucrainei, cu binecuvântarea regimului de la Bucuresti din timpul lui Constantinescu, dar şi al guvernelor ce au urmat şi care doar au prelungit această stare de fapt.

 In cele ce urmeaza, voi cita şi declarația Parlamentului României de condamnare a pactului Ribbentrop-Molotov:

 Evocăm în aceste zile momentele tragice traite de România în iunie şi august 1940, la numai doua decenii dupã împlinirea aspiratiei de veacuri a poporului roman-reîntregirea neamului prin Marea Unire din 1918 şi crearea Statului naţional unitar roman în hotarele lui fireşti, din punct de vedere istoric, etnic, social, politic şi cultural.

 Evocam acele dureroase evenimente, când pãrţi importante din trupul tarii au fost rupte cu forta şi anexate samavolnic prin implicarea directa sau complicitatea puterilor semnatare ale pactului, a politicii lor agresive, de revizuire a tratatelor de la Versailles, de schimbare a ordinii politice europene instaurate dupã primul rãzboi mondial.

 În contextul acestor evolutii din Europa, de la sfârşitul deceniului al patrulea, nu doar sistemul de tratate şi alineate ale României, construit cu migala şi inteligenta de diplomatia româneascã şi ilustrul sau exponent, Nicolae Titulescu, dar şi sistemul general al Societãţii Naţiunilor s-au dovedit fragile.

 În fata forţei brutale, a politicii agresive din Est şi din Vest, încercarea de înţelegere şi de preintampinare a conflictelor s-a dovedit inoperantã sau fãrã efect.

 Atitudinea de cedare a unor tari în fata politicii statelor agresive a fãcut posibile Pactul Ribbemtrop-Molotov şi Dictatul de la Viena. În baza lor, Uniunea Sovietica anexa Basarabia, Tinutul Hertei şi Nordul Bucovinei, iar Ungaria Hortysta anexa o treime din Transilvania – sfinte pamanturi româneşti.

 Prin jertfa de sânge a poporului roman, unul din aceste odioase aranjamente – Dictatul de la Viena – a fost abolit. Celelalte teritorii româneşti continua sa fie înstrãinate.

 Nici un fel de politica, nici chiar cea stalinista de înstrãinare a populatiilor din aceste teritorii, nu a putut anihila constiinta apartenentei Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Tinutului Hertei la România.

 Pactul Ribbentrop-Molotov, prin care U.R.S.S. şi Germania îşi stabileau “sferele de interese” de la Marea Baltica la Marea Neagra – hotãrând, cu de la sine putere, destinele unor state suverane, între care şi România-, contravine în mod flagrant principiilor şi normelor fundamentale ale dreptului internaţional.

 În consecință  în numele poporului roman, parlamentul condamna acest pact ca fiind ab initio nul şi neavenit. Tot astfel trebuie sa fie consideratã şi consecinta directa a acestor înţelegeri secrete dintre Stalin şi Hitler – Notele ultimative ale Guvernului sovietic din 26 şi 27 iunie, urmate de ocuparea cu forta la 28 iunie 1940 a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Tinutului Hertei, împotriva voinţei populaţiei din aceste stravechi teritorii româneşti, acţiune care a reprezentat o încãlcare brutala a suveranitãţii, independentei şi integritãţii teritoriale a României.

 Pactul Ribbentrop-Molotov a fost şi este repudiat de cancelariile multor state. La 24 decembrie 1989, Congresul Deputaţilor Poporului din U.R.S.S. a condamnat “semnarea Protocolului adiţional al Tratatului din 1939… şi a altor înţelegeri secrete cu Germania” şi a recunoscut ca acestea “sunt, din punct de vedere juridic, lipsite de temei şi valabilitate, din momentul semnãrii lor”, venind “în contradictie cu suveranitatea şi independenta unor state terţe”.

 Împărtășim aprecierea din Hotãrârea Congresului Deputaţilor din U.R.S.S., potrivit cãreia protocoalele sovieto-germane “au fost folosite de Stalin şi anturajul sau pentru a da ultimatumuri şi a exercita presiuni, prin recurgerea la forta asupra altor state, încălcând obligaţiile juridice asumate fata de acestea”.

 Privite retrospectiv, aceste acte constituie o pregnanta manifestare a politicii imperiale de anexiuni, a dictatului şi agresiunii fatise, expresia cea mai grava a încãlcãrii moralei internaţionale şi a dreptului internaţional, cea mai condamnabila conduita în relaţiile internaţionale.

 Noile relaţii şi evolutiile pozitive ce au loc în Europa şi în lume creazã premise favorabile pentru identificarea modalitãţilor vizând înlãturarea pe cale paşnicã a consecinţelor nefaste ale actelor nedrepte ce au la baza protocoalele secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, în consens cu principiile statuate în Actul final al Conferintei pentru securitate şi cooperare în Europa şi în Carta de la Paris pentru o noua Europa, cu normele moralei şi dreptului internaţional.

 Parlamentul României afirma hotãrât poziţia sa de a aborda cu deplina responsabilitate aceasta problema. În acest sens, solicita Preşedintelui tarii, Guvernului României, tuturor forţelor politice din ţara noastrã sa acţioneze în spiritul acestei declaraţii, în vederea implinirii nazuintelor legitime ale populaţiei din teritoriile româneşti, anexate cu forta în urma înţelegerilor secrete stabilite prin Pactul Ribbentrop-Molotov.

 Parlamentul României îşi exprima convingerea ca deplina afirmare a aspiratiilor legitime ale romanilor – astfel cum istoria, justiţia şi morala le consacra de drept – trebuie sa reprezinte o misiune nobila şi inaltatoare pentru toate forţele responsabile ale tarii, indiferent de opţiunea lor politica.

 Aceasta declaraţie a fost adoptatã de Parlamentul României în şedinţa din 24 iunie 1991, cu unanimitate de voturi.

PREŞEDINTELE SENATULUI PREŞEDINTELE ADUNĂRII DEPUTAŢILOR

academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU MARŢIAN DAN

(MONITORUL OFICIAL nr. 136 din 27 iunie 1991)