Fondul personal de carte al academicianului Dinu C. Giurescu, donat Bibliotecii „Aman”
Acad. Dinu C. Giurescu: Un gest care onorează întreaga comunitate culturală craioveană
de Magda Bratu / Cuvantul Libertatii
„Eu sunt aici ca acasă. Mă simt foarte bine. Mă simt acasă, pur şi simplu! Printre prieteni, printre cunoscuţi, printre oameni care împărtăşesc aceleaşi valori”, a mărturisit, ieri, 14 noiembrie 2013, cu sinceritate şi emoţie, academicianul Dinu C. Giurescu, venit la Craiova pentru a semna actul de donaţie a fondului personal de carte către Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Totodată, reputatul istoric a înmânat instituţiei manuscrise ale propriilor lucrări, însemnări şi obiecte care au aparţinut atât domniei sale, cât şi tatălui, Constantin C. Giurescu, şi bunicului, Constantin Giurescu. Toate se vor constitui într-o secţie în cadrul bibliotecii doljene, ce îi va purta numele. În semn de recunoştinţă „pentru întreaga activitate desfăşurată în slujba istoriei, ca şi pentru decizia de a dona fondul de carte”, acad. Dinu C. Giurescu a primit o Diplomă de Onoare, înmânată de Lucian Dindirică, managerul instituţiei. Acesta i-a apreciat gestul ca fiind „unul care onorează întreaga comunitate culturală craioveană” şi l-a asigurat că „acest tezaur tipărit va fi foarte bine păstrat şi valorificat”.
Semnarea actului oficial pentru constituirea fondului de carte „Acad. Dinu C. Giurescu” la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” s-a făcut, ieri, în prezenţa managerului instituţiei, Lucian Dindirică, a administratorului public al judeţului Dolj, Florin Stancu, dar şi a unui notar. Toate volumele şi documentele donate de reputatul istoric care vor intra în patrimoniul bibliotecii doljene îşi vor găsi locul într-o sală în care „va fi reconstituită cât mai fidel cu putinţă atmosfera propice studiului şi cercetării”, au precizat reprezentanţii instituţiei, întregită de câteva obiecte vechi. Între acestea, şi un fişier din lemn, de sfârşit de secol al XIX-lea, singura piesă de mobilier care s-a mai păstrat de la bunicul domniei sale.
„Mă leagă de Craiova o seamă de lucruri”
„De ce am ales Craiova? Pentru că mă leagă de Craiova o seamă de lucruri”, a declarat acad. Dinu C. Giurescu, emoţionat să descopere în colecţiile Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” o carte cu autograful tatălui său, din 6 iunie 1922. „În afară de prezenţa părintelui meu aici, când avea doar 21 de ani –probabil că abia terminase liceul, mă leagă doctoranzii pe care i-am avut, apoi un volum omagial pe care Universitatea din Craiova l-a tipărit la împlinirea a 100 de ani de la naşterea tatălui meu. Atunci, la lansarea lucrării, m-am oprit aici, la bibliotecă, şi când am văzut cu câtă grijă este păstrată cartea, cu câtă grijă reconstituie climatul cultural, chiar al fondatorilor – soţii Aman, a început să ne nască în mintea mea ideea de a-i dona întreg fondul de carte pe care îl am. Acum cu atât mai mult sunt bucuros că l-am dat (…), când am văzut cu câtă pricepere, eficacitate şi energie directorul de-aici conduce instituţia”, a mărturisit istoricul.
„Am convingerea că acest fond de carte, manuscrise şi alte obiecte se vor păstra aici”
Dinu C. Giurescu a menţionat că fondatorul bibliotecii familiei este bunicul domniei sale, Constantin Giurescu, „primul din familie care a mers la liceu, apoi la facultate, devenind mai târziu conferenţiar la universitate”. „El a dat o anumită marcă tuturor colecţiilor de documente, fiecare legată într-un anume fel. (…) Tata a preluat biblioteca şi a îmbogăţit colecţiile. Iar eu am crescut în această atmosferă, în mijlocul cărţilor, a fişelor, bucurându-mă vederea lor. (…) Am continuat apoi eu să mă îngrijesc de bibliotecă, dar schimbând profilul ei, pentru că mă ocupam mai ales de istorie contemporană, românească şi europeană”, a povestit domnia sa. „Azi am bucuria şi liniştea să-mi donez biblioteca, fiindcă am asistat de mai multe ori la cum se împrăştie toate valorile în momentul în care cel care le deţine nu mai există. Am convingerea că acest fond de carte, manuscrise şi alte obiecte se vor păstra aici, la Craiova”, a mai spus acad. Dinu C. Giurescu.
Plachetă din partea Consiliului Judeţean Dolj, ca simbol al preţuirii
Nobilul gest i-a fost răsplătit cu o Diplomă de Onoare din partea bibliotecii, dar şi cu o plachetă din partea Consiliului Judeţean Dolj şi a preşedintelui Ion Prioteasa, înmânată de administratorul public al judeţului Dolj, Florin Stancu, «în semn de profundă apreciere pentru întreaga activitate academică şi didactică, precum şi pentru contribuţia însemnată pe care şi-a adus-o la crearea unui preţios izvor de cunoaştere pentru generaţiile prezente şi viitoare, prin valoroasa donaţie de carte făcută Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”». Ca simbol al preţuirii, o altă plachetă a fost acordată bibliotecii, «pentru îndelunga şi fructuoasa activitate depusă în slujba păstrării şi promovării valorilor autentice ale culturii naţionale şi universale, de-a lungul celor 105 ani de existenţă instituţională, precum şi pentru contribuţia deosebită pe care o are la educarea generaţiilor tinere, pentru care constituie o sursă nepreţuită de cunoaştere».
Venirea la Craiova i-a prilejuit acad. Dinu C. Giurescu şi prezentarea ultimei cărţi apărute, în urmă cu câteva zile, sub egida Academiei Române, la Editura Enciclopedică – „Istoria românilor”, volumul X („Românii în anii 1948-1989”), mai informeaza Cuvantul Libertatii.
Istoria evenimentului cultural relatata de Alexandru Ionicescu
Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, a fost prezent joi, 31 octombrie, în Bucureşti, pentru a se întâlni cu academicianul Dinu C. Giurescu. Subiectul discuţiilor l-a constituit dorinţa reputatului istoric de a-şi dona întregul fond de carte Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.
Cu acest prilej, Lucian Dindirică a declarat: „Continuăm seria înzestrărilor pentru Biblioteca «Aman». Dacă, în urmă cu câteva luni, academicianul Dan Berindei a ales biblioteca noastră ca loc în care să-şi pună în valoare întregul fond de carte, acum a venit rândul unui alt academician cunoscut, Dinu C. Giurescu, să repete această frumoasă şi recentă istorie. Vorbim aici de mii de volume care vor ajunge pe rafturile bibliotecii noastre, ocazie cu care vom înfiinţa şi o secţie care va purta numele marelui istoric.
Cărțile abordează o multitudine de teme istorice, în mod deosebit etapa de istorie contemporană. Cu această din urmă donaţie reuşim să aducem la Craiova o colecţie de volume complexă şi variată, cărţi extrem de necesare pentru înțelegerea istoriei recente, a celei contemporane.
Lucrările sunt deosebit de valoroase, atât prin bogatul lor conținut informativ, cât şi prin trecutul lor zbuciumat, după ce exponenți ai regimului comunist au încercat în nenumărate rânduri să distrugă această bibliotecă. Ceea ce vedem astăzi sunt fie cărţi care au rezistat timpului, fie lucrări strânse după momentul 1989.
Alături de aceste volume preţioase, domnia sa şi-a exprimat disponibilitatea în ceea ce priveşte donarea unor obiecte de familie care aduc aminte de şarmul şi parfumul unei epoci apuse. Într-o primă etapă vom aduce o vitrină cuprinzând diplomele şi distincţiile cu care a fost onorat în lunga sa carieră de dascăl şi cercetător, dar şi o piesă de mobilier unicat, moştenită de la bunicul său, profesorul Constantin Giurescu.
O mare surpriză pentru noi şi, totodată, un mare câştig pentru bibliotecă şi pentru comunitate sunt manuscrisele academicianului Dinu C. Giurescu, cărţile, materialele şi operele antecesorilor săi, ale tatălui – academicianul Constantin C. Giurescu şi ale bunicului – academicianul Constantin Giurescu.
Toate aceste documente şi volume vor intra în patrimoniul nostru şi își vor găsi locul într-o frumoasă sală a bibliotecii, una în care ne propunem să reconstituim cât mai fidel cu putinţă acea atmosferă propice studiului şi cercetării. Revenind la meritele acestor importanţi istorici, trebuie reliefat faptul că avem de-a face cu o veritabilă dinastie de oameni de carte, de mari cărturari. O familie care, prin cei trei Giurescu, și-a adus o contribuție majoră la ceea ce înseamnă prezentarea obiectivă şi temeinică a istoriei românilor, dar şi la modelarea și la educarea generaţiilor de tineri.
O întrebare legitimă, una care probabil se află pe buzele tuturor, este cea privitoare la locul, la instituţia în care Dinu C. Giurescu a decis să-şi statornicească zestrea de informaţii, de cărţi şi documente. De ce Biblioteca «Aman» şi de ce tocmai la Craiova? Ei bine, răspunsul a venit chiar de la domnia sa, care consideră Biblioteca «Aman» ca fiind una dintre instituțiile de cultură din țară care au crescut foarte mult în ultima perioadă, apreciind în mod deosebit investițiile care s-au făcut la Craiova în domeniul cultural, în special în cel al conservării și punerii în valoare a cărții.
Sigur că toate aceste lucruri pozitive care s-au făcut și care se fac în continuare în cultură, investiții pe care toată lumea le vede și care se bucură de toată aprecierea, inclusiv la București, nu puteau fi duse la bun sfârșit fără implicarea Consiliului Județean Dolj și a domnului președinte Ion Prioteasa. De altfel, o discuție între domnul președinte și reputatul istoric i-a întărit academicianului Dinu C. Giurescu convingerea că decizia de a-și dona fondul de carte Bibliotecii «Aman» este cea mai bună alegere”, a declarat managerul Bibliotecii „Aman”, Lucian Dindirică.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat: „Este un motiv de bucurie că patrimoniul tipărit al Bibliotecii «Aman» se va îmbogăți cu fondurile personale de carte ale academicienilor Dinu C. Giurescu și Dan Berindei. Sunt personalități de prim rang ale istoriografiei românești și universale, reprezentanți de marcă ai vieții publice, care, prin gestul lor, înnobilează Craiova și aduc un plus bibliotecii noastre. Cetatea Banilor câştigă astfel o zestre culturală exprimată în mii de volume, unele unicat, dar toate valoroase prin vechime și prin conținut. Multe dintre aceste exemplare poartă amprenta iluștrilor academicieni Constantin Giurescu și Constantin C. Giurescu, aceștia lăsând numeroase adnotări pe paginile cărților care, de acum, vor fi păstrate la Craiova”, scrie Alexandru Ionicescu.
Îi mulțumim dascălului, academicianului, dar, înainte de toate, Omului Dinu C. Giurescu pentru că ne-a ales și îi urăm bun venit în Cetatea Banilor.”
Sursa: Ziaristi Online