Inselaciunea MISA: Saptamana "arhangelilor" bivolarieni si "ingerilor" de metrou. O trapa in care au cazut si reprezentanti ai Bisericii nationale - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Inselaciunea MISA: Saptamana “arhangelilor” bivolarieni si “ingerilor” de metrou. O trapa in care au cazut si reprezentanti ai Bisericii nationale

Inselaciunea MISA - Saptamana Arhanghelilor de Metrou
Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminiiNu este deci lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor.(2 Corinteni, 11 14-15)

MISA incearca, de ani buni, sa racoleze adepti din randul crestinilor. Se pare ca reuseste, ca urmare a ignorantei noastre. Si anul acesta unii ierarhi au fost pacaliti, caci, sub egida “Saptamanii ingerilor” – o actiune aparent indreptata impotriva Halloween-ului, au avut loc, in scoli si licee, activitati sustinute de membrii MISA, cu parteneriatul unor arhiepiscopii. Va rog sa trimiteti mai departe materialul, iar cei care aveti bloguri, sa semnalati incidentul, pentru a nu se mai repeta.

De ceva timp incoace, alaturi de sarbatoarea Halloweenului, care a patruns in spatiul nostru mioritic, constatam ca a aparut si o alta manifestare sub numele de “Saptamana Ingerilor“, chipurile ca sa o combata pe cealalta de influenta demonica. Fara sa stea probabil prea mult pe ganduri, s-au gasit si ortodocsi de-ai nostri sa dea “o replica autentica“, dornici sa schimbe atmosfera aceasta cu masti ale mortii, varcolaci, vrajitori si tot arsenalul diavolesc cu una, in care ni se pun in fata, de data aceasta, “ingeri de lumina.

Si daca viclenia diavolului nu parea sa castige prea mult teren la noi prin serbarea noptii de Halloween, intre 31 octombrie si 1 noiembrie, iata ca s-a extins la o saptamana, intre 27 octombrie si 3 noiembrie, in care ingerii devin exponentii unor manifestari amagitoare.

Astfel, anul acesta in Bucuresti, Ploiesti, Cluj-Napoca, Bacau, Brasov, Iasi, Constanta, Gheorghieni, Miercurea-Ciuc, Oradea, Alba-Iulia, Piatra-Neamt, Ramnicu Valcea, Sfantu Gheorghe, Sibiu, Timisoara, sau, mai pe scurt, in toata tara, sunt organizate diferite festivitati in care oamenii sunt chemati sa ia “contact cu aceste entiati angelice. Asadar in aceasta perioada putem sa ne intalnim intr-un mod propiu sau impropiu, cu toata gama de ingeri cazuti, de la cei negri pana la cei infatisati in culori acidulate, ezoterice, sau imbracati chiar in straie luminoase.

 Fiecare zi a “Saptamanii ingerilor” este dedicata unui arhanghel mai mult sau mai putin scos din joben, ca de exemplu Metatron (“Arhanghelul Chipului lui Dumnezeu”) – duminica 27 oct., Raziel (“Arhanghelul Misterului cel teribil al lui Dumnezeu”) – luni 28 oct., Jofiel (“Arhanghelul Frumuseţii celei copleşitoare a lui Dumnezeu”) – marti 29 oct., Zadakiel (“Arhanghelul Bucuriei divine, pure şi copleşitoare“) – miercuri 30 oct., Rafael (“Mesagerul Puterii tainice tămăduitoare a lui Dumnezeu“) – joi 31 oct.,  Uriel (“Arhanghelul Luminii celei tainice a lui Dumnezeu“) – vineri 1 nov., Sandalfon (“Arhanghelul Duhului Sfânt“)- sambata 2 nov., Raguel (“Arhanghelul Justiţiei divine“) – duminica 3 nov. Este interesant faptul ca tocmai Arhanghelii Mihail si Gavriil sunt scosi de pe lista acestor ingeri binevoitori si sarbatoriti cu atata pompa in aceasta saptamana. Fara indoiala ca aceasta nu se datoreaza sarbatoririi lor la data oranduita de Biserica Ortodoxa, pe 8 noiembrie, si care urmeaza in curand.

Asa cum putem vedea din manifestarile anilor trecuti, spatiul public este invadat de acesti arhangheli si ingeri amagitori, care pare-se coboara din cer in subteranul metroului, ajung in spatiile pentru copii, in Casa de cultura a studentilor sau in hoteluri si teatre. Pe strazile din Iasi sau Constanta figurante imbracate in alb si cu aripioare din pene autentice pot sa te ia in brate, sa-ti ofere fluturasi cu gandrui pozitive si sa te invite in lumea lor. Sunt organizate workshopuri cu denumiri, ca de exemplu, cele de la Bucuresti, precum: “Purificarea şi vindecarea planetei Pământ cu ajutorul entităţilor angelice“,”Frumuseţea dumnezeiască revelată de Arhanghelul Jofiel – modalităţi de percepţiei a ei prin intermediul celor cinci simţuri, din perspectiva artei iniţiatice“,  “Comunicare şi comuniune cu îngeri“, s.a. asemenea.

Surprinzator este faptul ca oameni din sanul Bisericii noastre sunt foarte receptivi in a participa grabnic cu diferite manifestari din spatiul ortodox de-a lungul acestei saptamani, uitand probabil cuvintele  Sfintei Scripturi, in care suntem atentionati ca insusi satana se preface in inger al luminii” (2 Corinteni 11, 14).

Astfel aflam ca la Alba Iulia Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia se alatura altor organizatori ai “Saptamanii Ingerilor, precum Primăria Municipiului Alba Iulia, Biserica Greco-Catolică „Naşterea Maicii Domnului” Alba Iulia, Centrul Creştin Alba Iulia, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Teatrul de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Asociaţia Agora, Asociaţia Maria Beatrice, Asociaţia ACAS.

Programul a inceput duminica 27 octombrie cu “imbratisari gratuite“, urmat de concertul Corului Theotokos in Catedrala Reintregirii, si dupa alte spectacole, concursuri, ateliere creative si simpozioane pe teme angelice, presarate toate de “imbratisari gratuite”, acesta se va termina duminica 3 noiembrie cu un concert de muzica sacra in Catedrala Catolica urmat de alte “imbratisari gratuite. Prin toate aceste manifestari se doreste ca oamenii sa traiasca dupa deviza:Gândiţi fumos, trăiţi frumos, fiţi fericiţi”.

Sigur ca este necesar sa ne opunem poluarii duhovnicesti, si nu numai, pe care o aduce Halloweenul in spatiul romanesc, insa acest lucru nu se face prin mijloace politic corecte, prin imbratisarea doctrinei gandirii pozitive, asa cum reiese si din declariatia unuia dintre confratii nostri, care crede ca: “având îngerii alături, putem alunga duhurile rele cu gândul cel bun“. Deja stim ca aceasta metoda a gandirii pozitive este o tehnica de control social prindeturnarea gandirii sanatoase, eliminarea discernamantului si a realismului“. Se pare, insa, ca s-a gasit o noua metoda a implementarii ei prin aceasta “Saptamana a ingerilor“. In orice caz se lucreaza la doua maini. Pe de-o parte ni se aduce Halloweenul si pe de alta “Saptamana Ingerilor“.

Cum, oare, sa nu-i vina sa planga Arhanghelului Mihail, asa cum vedem ca s-a intamplat cu o icoana care-l infatiseaza, in insula Rodos pe 26 octombrie, cand cetele ingeresti sunt schimonosite de catre oameni, si cand acestia cad prada amagirilor diavolesti?!  Fie ca aceste lacrimi sa ne aduca aminte cuvintele lui, care a strigat din inaltul cerului: “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!

***
La Alba Iulia, în perioada 27 octombrie – 03 noiembrie se desfăşoară manifestarea Săptămâna Îngerilor” – o săptămână de gânduri bune, care stă sub genericul „Gândiţi frumos, trăiţi frumos şi fiţi fericiţi!
Organizată de Primăria Municipiului Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia alături de alte instituţii şi asociaţii din oraş, „Săptămâna Îngerilor” a debutat pe 27 octombrie, cu susţinerea concertului inaugural de către membrii Corului Thetokos în Catedrala Reîntregirii.
Pe tot parcursul acestei săptămâni sunt pregătite spre desfăşurare concursuri, ateliere interactive, expoziţii, spectacole şi un simpozion pe teme angelice, totul încheindu-se duminică, 03 noiembrie, cu un concert de muzică sacră în Catedrala Romano-Catolica „Sfântul Mihail” din Alba Iulia.

 

Părintele Arhidiacon Liviu Stanciu din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe a rostit cuvântul de deschidere a manifestării „Săptămâna Îngerilor”:
Acest festival, care se va desfăşura pe parcursul întregii săptămâni viitoare, se doreşte a fi o replică autentică la Halloweenul american, o pseudo-sărbătoare care a început să se răspândească tot mai mult şi în ţara noastră.
Dintr-o sărbătoare cu intenţii corecte [??? n.n.], Halloweenul american a devenit, cu timpul, o zi în care, în mod simbolic, omul vrea să alunge spiritele rele cu o panoplie de idei proprii, după o reţetă naivă, cu accente ilare. O zi în care se doreşte alungarea urâtului din viaţă cu urâtul, a demonilor cu alţi demoni, a duhurilor rele cu măşti macabre, ca şi când un duh rău, care cunoaşte urâtul în esenţa sa, ar fi înfricoşat, s-ar speria şi s-ar retrage în locul de unde provine.
În replică, un festival al îngerilor, chiar în săptămâna Halloweenului, este mai mult decât binevenită în spaţiul autohton. În ultima vreme, chiar şi în şcolile noastre, Halloweenul şi-a câştigat un loc fruntaş între serbările copiilor. Ori săptămâna aceasta dedicată îngerilor şi frumosului din noi şi din lume aduce în prim plan realitatea că orice lucru care are un scop bun se face prin intenţii şi mijloace bune.
Noi, oamenii, suntem fiii lui Dumnezeu, şi nicio frică n-ar trebui să se strecoare în sufletul nostru, pentru că noi suntem beneficiarii Învierii lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, care a înfrânt odată pentru totdeauna moartea şi iadul. Mântuirea pe care ne-a adus-o Fiul lui Dumnezeu a şters lacrimile de pe faţa omenirii şi i-a dat o nădejde cu greu de zdruncinat, chiar şi de diavoli ori de spiritele rele. Noi suntem răscumpăraţi prin jertfa supremă de pe cruce a Fiului lui Dumnezeu, care ne-a deschis porţile cerului. Prin urmare, morţii nu ne sunt sperietori, bântuitori de case părăsite, aducători de năpaste, ci sunt fraţii noştri, pe care-i pomenim şi pentru care ne rugăm neîncetat în Sfânta Liturghie.
Organizatorii acestui festival doresc să aducă în actualitate, mai ales în viaţa copiilor, faptul că îngerii sunt păzitorii noştri.Fiecare credincios are alături un înger ca apărător şi păstor, care să-l îndrume în viaţă”, zice Sfântul Vasile cel Mare. De asemenea, îngerii sunt ambasadorii voii dumnezeieşti, fiinţe din aceeaşi plămadă cu noi, dar nevăzute, care reduc spaţiul dintre Dumnezeu şi om, care pun umărul alături de noi la greu şi care ne împing de la spate să gândim frumos, ca să trăim frumos şi să fim fericiţi, aşa cum ar trebui să fim, aşa cum e gândită, în fond, arhitectura existenţei noastre.
Este minunat să ştim că în imediata noastră apropiere există mereu o prezenţă cerească, un sol coborât de sus, un prieten aflat în veşnica noastră proximitate, care ne oferă întotdeauna garanţia unui refugiu din faţa pericolelor. Având îngerii alături, putem alunga duhurile rele cu gândul cel bun, nu cu măşti naive din comerţ; cu cultivarea frumosului, nu cu celebrarea urâtului; cu inima bună, nu cu ură şi manifestări excentrice.”
(Sursa: reintregirea.ro)
Sursa: Doxologia, „Săptămâna Îngerilor” la Alba Iulia 
 *
An de an, şcolile din România devin adevărate „castele” ale groazei, bântuite de vampiri, vrăjitori, mumii, vârcolaci sau criminali sângeroşi. O privelişte macabră care, însă, nu îi îngrozeşte nici pe părinţi, dar nici pe dascăli, căci la parăzile de Halloween, organizate în diferite oraşe ale ţării, ei se costumează aidoma copiilor lor, mărşăluind alături de aceştia.De câţiva ani, însă, un fenomen mai periculos decât însuşi Halloween-ul îl reprezintă „Săptămâna Arhanghelilor”, un eveniment organizat de membrii Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.). Aparent, organizatorii anunţă expoziţii de pictură cu tema „Lumea îngerilor”, conferinţe despre angeologia creştină, teatru de păpuşi pentru copii, teatru iniţiatic pentru cei mari, concerte de muzică inspirată de îngeri, filme documentare despre îngeri etc. Mascată sub o formă şi o denumire „prietenoasă”, manifestarea are însă drept protagoniste cursante M.I.S.A., prestatoare de videochat erotic, care pozează în „îngeriţe”, aducând hulă împotriva Bisericii Ortodoxe şi credinţei creştine.

Ne propunem să compensăm impactul malefic al Halloween-ului şi promovăm organizarea în aceeaşi perioadă a Săptămânii Îngerilor, manifestare spirituală care se derulează simultan în mai multe oraşe din ţară şi din străinătate. Prin această iniţiativă unică la nivel planetar, mii de oameni apelează la unison graţia şi susţinerea lumii îngerilor. Astfel că fiecare dintre noi avem de ales: teroarea demonilor sau binecuvântarea paradisului. Ambele ne sunt la îndemână, alegerea e a noastră!“, susţin organizatorii evenimentului.

Într-o scrisoare deschisă semnată de ASCOR Braşov, în 2010, cu titlul MISA declanşează operaţiunea „Săptămâna Arhanghelilor!” aflăm că

acest eveniment ce se vrea a fi cultural-umanitar, care până anul trecut purta numele de „Săptămâna Îngerilor”, este organizat de ani de zile de mult controversata sectă MISA care îl are ca lider pe Gregorian Bivolaru. Iniţial, în anul 2005, MISA şi-a asumat „paternitatea” pentru acest eveniment, în anii următori însă, datorită problemelor pe care le are cu justiţia, presa şi opinia publică, a închiriat spaţiile necesare desfăşurării acestui eveniment prin diverse fundaţii şi asociaţii pe care le controlează din umbră (Sophrozin, Satya, Diamant, Anima Mundi etc). În toamna anului 2009, cu puţin înainte de „Săptămâna Îngerilor”, în două articole din „Gardianul” au fost prezentate două cursante MISA, prestatoare de videochat erotic, care în anii trecuţi au participat pe post de „îngeri” la „Săptămâna Îngerilor” din Timişoara şi Braşov.

Tot anul trecut au fost retraşi de la eveniment copii de la o grădiniţă din Galaţi şi elevi de la o şcoală din Hinteşti şi de la un liceu din Piteşti, care urmau să participe la diverse spectacole din cadrul ,,Săptămânii Îngerilor din oraşele respective”.

Compensarea impactul malefic al Halloween-ului (care are valenţe sataniste) nu se poate realiza (aşa cum spun cei de la MISA) prin promovarea acţiunii Săptămânii Îngerilor, deoarece este imposibil să compensezi răul cu rău.” 
„Săptămâna Arhanghelilor”, un atac la adresa Bisericii Ortodoxe După ediţia de anul trecut a „Săptămânii Arhanghelilor”, reacţii prompte au venit şi din partea foştilor adepţi MISA, care au tras un semnal de alarmă asupra pericolului reprezentat de această manifestare. Astfel, din articolul Foştii adepţi ai lui Bivolaru atrag atenţia. Săptămâna Arhanghelilor poate fi preselecţie pentru sectanţii MISA publicat în ediţia din 29 octombrie 2012 a cotidianului „Glasul Hunedoarei”, aflăm că manifestările organizate sub denumirea „Săptămâna Arhanghelilor” au stârnit reacţii negative din partea foştilor adepţi ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), care susţin că această manifestare reprezintă o acţiune de racolare de noi membri pentru MISA:

În municipiul Hunedoara, „Săptămâna Arhanghelilor” este o acţiune organizată sub forma unui simpozion de către Asociaţia Civică „Dreptate” cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local. În această perioadă sunt programate să aibă loc, în Deva şi Hunedoara, o serie de manifestări şi acţiuni culturale şi religioase şi se bucură chiar de prezenţa unor reprezentanţi ai Episcopiei Devei şi Hunedoarei. (…) Promovarea în media locală a stârnit reacţii negative din partea unor foşti adepţi ai lui Bivolaru, care vin să atragă atenţia părinţilor care permit copiilor să participe la eveniment despre eventualele riscuri la care îi expun.”

„Vă scriu din Germania pentru a vă atrage atenţia că, timp de o săptămână, sub egida MISA va avea loc şi în Hunedoara evenimentul „Săptămâna Arhanghelilor”, o acţiune indirectă de racolare de noi adepţi. Printre îngerii şi arhanghelii ce au participat în cursul anilor la evenimente de acest gen din toată ţara au fost prezenţi cursanţi MISA ce au jucat în filmele porno ale MISA şi cursante active pe site-uri de adulţi”, susţine o fostă instructoare MISA, Cecilia Tiz.”

Nimeni nu contestă nevoia de a combate Halloween-ul, despre care însuşi „părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, obişnuia să spună că este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică” sau „Sabatul vrăjitoarelor”. Dimpotrivă, ar trebui să preluăm modelul Rusiei, unde Ministerul Educaţiei a decis să interzică încă din 2003 orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în şcoli, întrucât această sărbătoare promovează cultul morţii, fiind în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ. Mai mult decât atât, un reprezentant al Ministerului Educaţiei, Alexander Gavrilov a precizat că Haloweenul „tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultaţi pe această temă.Însă nu putem combate un rău prin alt rău, „ambalat” într-o formă atractivă. Căci în joc sunt sufletele copiilor noştri care pot cădea uşor în plasa unor organizaţii oculte, renumite în lumea întreagă pentru orgiile sexuale, perversiunile şi traficul cu minori. Prea multe familii distruse, prea mulţi tineri care şi-au pus capăt zilelor, prea multe copile care au luat calea străinătăţii pentru a se prostitua, încât să mai permitem pătrunderea în şcoli şi licee a celor care vor să ne racoleze copiii!

Din experienţa trăită de mine în universul acesta al practicilor bioenergetice, am văzut că ele duc la o îndrăcire treptată a celui ce le practică şi că oricând pot apare tulburări mintale şi comportamentale, care se finalizează în cele mai sinistre forme de nebunie. Dar cel mai periculos fapt este că această nebunie este logic argumentată şi acceptată, ea venind cu acordul şi prin voinţa noastră, şi deşi ştii că ceilalţi te consideră nebun pentru ceea ce crezi şi faci, tu îţi argumentezi şi demonstrezi că de fapt tu eşti cel sănătos, iar ei sunt nebuni, căci nu cunosc şi nu înţeleg adevărata realitate.”(Mărturia unui tânăr care a practicat yoga şi tehnici de bioenergie).

Un articol-avertisment preluat de Ziaristi Online de la Roman Ortodox in Franta

1 comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.