Mănăstirea Putna a învins în instanță Fiscul
de Olga Dumitrescu
Mănăstirea Putna a câștigat procesul prin care DGFP Suceava, ca reprezentant al statului român, a contestat, în 2011, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 14 hectare de teren ce constituie vatra mănăstirii, cuprinzând biserica, muzeul, gospodăria, arhondaricele și anexele.
Tribunalul Suceava a respins contestația în anulare depusă de DGFP Suceava în numele statului român față de dreptul de proprietate asupra respectivei suprafețe de teren motivând că mănăstirea Putna nu are calitatea de cult religios recunoscut în România și că terenul aparține domeniului public al statului.
DGFP Suceava a depus în decembrie 2011 o contestație în anulare față de o decizie a Tribunalului Suceava din iulie 2011 care a recunoscut mănăstirii Putna dreptul de proprietate asupra terenului dăruit de Ștefan cel Mare.
Totodată, mănăstirea Putna, în baza acestei hotărâri, s-a intabulat în Cartea Funciară, fiind radiat astfel statul român care s-a intabulat pe teren în urma Decretului nr. 273 din 1949.
În urma procesului, Tribunalul Suceava a respins contestația DGFP Suceava.
Decizia instanței a fost salutată, sâmbătă, de președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, care a menționat însă că există încă două procese cu aceeași speță privind mănăstirea Humorului și mănăstirea Sucevița.
Președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor a arătat, într-un comunicat de presă, că autoritățile județene susțin Biserica în măsura posibilităților și sunt alături de eforturile de protejare a monumentelor religioase din județ.
El a subliniat că Mănăstirea Putna nu este un caz singular în județ unde se dorește construirea în zona de protecție a monumentelor.
„Menționăm că mai există situații cel puțin ciudate, la Mănăstirea Humorului și Mănăstirea Sucevița unde se dorește să se construiască în zona de protecție a monumentelor și vom da în continuare tot concursul nostru, chiar dacă, în unele cazuri autorizațiile au fost date de la nivel central, în trecut,“ a precizat Nechifor.
Sursa: Curentul via Ziaristi Online
Documentare: