Ni se induce, treptat, ideea că este nevoie să renunţăm la “pretenţia de suveranitate” şi se iau decizii la nivel politic care sunt rodul nu voinţei aleşilor noştri (cu atât mai puţin a poporului), ci efectul unor directive “preţioase” venite pe firul scurt.
Incepând de duminica trecută şi până la ora la care scriu aceste rânduri, în fiecare seară, fără excepţie, postul de televiziune Prima TV a difuzat câte un material la emisiunea Focus “dedicat” Bisericii. Sub pretextul că le pasă de “amărâţii” care sunt jefuiţi ca-n codru de “înalţi prelaţi” care “sfidează turma când coboară din limuzine de lux”, respectivul post de televiziune reîncălzeşte campania de denigrare a Bisericii dusă în ultima vreme. Evident, principalul subiect este tot setea de înavuţire a clericilor, care a făcut ca Biserica să strângă, “de-a lungul anilor, o avere fabuloasă, de peste 3 miliarde de euro”!!! Bani neimpozitaţi, cum altfel…
Am şi obosit să tot demontez astfel de afirmaţii făcute pe bază de speculaţie şi manipulare. Sunt convins că oricât de multe şi de concrete date aş oferi, nu voi face decât să conving tot pe cei care ştiu deja care este realitatea. Însă pe cei care dezinformează, respectiv pe cei care se lasă dezinformaţi, oricum nu-i interesează adevărul. Primii sunt teleghidaţi să “combată” într-un anume fel şi, oricât de multe argumente şi dovezi le-ai oferi, vor spune acelaşi lucru. Cea de a doua categorie o reprezintă de obicei acea parte de public care are nevoie să-şi alimenteze anticlericalismul/ anticreştinismul sau să-şi justifice lipsa practicăriii credinţei (pe principiul: “De ce să merg la biserică, nu vezi, dragă, ce se spune la televizor că fac popii? Eu am credinţa mea, o port în suflet!”).
Dar campania aceasta mi-a trezit o anumită curiozitate, cu privire la cei care se află în spatele ei. Cercetând structura acţionariatului postului Prima TV (conform site-ului oficial al CNA), este lesne de observat că, în şirul de proprietari (o firmă deţinută de altă firmă, deţinută la rându-i de altă firmă etc.) sunt doar entităţi juridice din Marea Britanie, Germania, Olanda şi Luxemburg. Nimic altceva decât firme occidentale. E limpede până şi pentru un neiniţiat că există o directivă din acest spaţiu geo-politic, de a se lovi în Biserica majoritară din România. În ce scop? Evident, pentru decredibilizarea ei, spre a-i reduce cât mai mult capacitatea de reacţie şi influenţa sa în societate. De ce s-a reluat taman acum această campanie, după o perioadă de relativă linişte? Nici măcar un naiv nu poate crede că nu are legătura cu poziţia tranşantă a Bisericii cu privire la unele modificări ce se doresc a fi aduse în Constituţie – în “spirit european”! -, cum ar fi, în primul rând, legalizarea “căsătoriilor” între homosexuali. De altfel, avertizam într-un articol anterior, ca şi în alte poziţii exprimate public, că Biserica va deveni ţinta unor atacuri şi mai înverşunate în viitorul apropiat. Atacuri ce nu se vor opri până când nu va fi redusă la tăcere sau popularitatea sa adusă la un nivel la care să nu mai conteze în societate. Nu are nici o importanţă că Biserica este mai mult decât o “instituţie” pentru români, după cum nu contează nici opinia acestora cu privire la valori ca familia tradiţională. Important este să se implementeze anumite politici “europene”, ca şi cum a fi european echivalează doar cu a accepta ca normalitate păcate şi practici împotriva firii. Dacă aşa înţeleg “europenii” să ne trateze, inclusiv prin canalele media pe care le deţin, să nu se mai mire când vor sesiza o puternică creştere a curentului anti-UE în rândurile populaţiei din România, ţară cu un grad ridicat de religiozitate.
Întâmplător sau nu, faţă de structura acţionariatului înregistrat în data de 17.04.2012, în data de 20.06.2013, postul Prima TV apare ca fiind deţinut şi de o firmă ce poartă numele ErsteSBS Holding. Să fie acest lucru responsabil de faptul că Prima TV şi-a schimbat politica editorială şi a căpătat, brusc, apetenţă pentru a ataca Biserica? Ce a adus nou acest Erste Holding? Pe de altă parte, nu am putut să nu-mi amintesc, cu acest prilej, că, de curând, o anume Erste Foundation(coincidenţă de nume?) a fost implicată în susţinerea financiară a propagandei homosexuale în România. La protestul unei părţi a societăţii civile din România (protest practic deloc mediatizat în presa naţională), această fundaţie a reconfirmat sprijinul său pentru acţiunile unor persoane din categoria LGBT (adică lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali). N-ar fi nici o problemă că o fundaţie finanţează ce crede de cuviinţă cu banii săi, dacă această Erste Foundation nu s-ar număra, în cadrul Erste Group, printre deţinătorii uneia dintre cele mai mari bănci din ţară, BCR. Iar majoritatea clienţilor acestei bănci, români fiind, cu siguranţă nu pot avea aceleaşi convingeri cu Erste Foundation în privinţa propagandei homosexualităţii…
De când crede Moscova în lacrimi?
Dincolo de această permanentă hărţuire a Bisericii (deocamdată prin presă, dar urmează a fi angrenate în acest proces şi anumite instituţii ale statului român – dacă persoanele din conducere nu vor avea verticalitatea de a se opune unor ordine “din afară”), se conturează o perspectivă destul de sumbră cu privire la starea de spirit a societăţii româneşti. Pe de o parte, ni se induce, treptat, ideea că este nevoie să renunţăm la “pretenţia de suveranitate” şi se iau decizii la nivel politic care sunt rodul nu voinţei aleşilor noştri (cu atât mai puţin a poporului), ci efectul unor directive “preţioase” venite pe firul scurt. Aşa se poate ca un consiliu local să declare cetăţean de onoare o victimă a închisorilor comuniste, iar titlul să fie retras, ulterior, la intervenţia unor instituţii străine, aşa se poate ca o comisie parlamentară să voteze în unanimitate pentru căsătoria tradiţională la revizuirea Constituţiei, iar după intervenţia “de mai sus” să se revină la o poziţie contrară şamd. Astfel de cazuri reflectă un mod de lucru ce tinde a se generaliza. Dacă ne mai uităm şi prin supermarketuri şi vedem că, spre exemplu, aproape toate fructele şi legumele le importăm (noi, care am fost şi mai putem fi “grânarul Europei”), ba până şi banalele scobitori nu mai suntem în stare să le producem, e foarte uşor să dăm crezare acelor voci care avertizează că Europa nu are nevoie de noi decât ca piaţă de desfacere. Dacă se va mai accepta şi exploatarea – nu de către statul român! – a unor bogăţii naturale, utilizându-se tehnologii cu risc ridicat din punct de vedere ecologic, înseamnă că se va da cu totul apă la moară celor care deja declară că nici cizma sovietică nu apăsa atât de greu pe grumazul poporului român.
Şi apropo de fosta URSS. Puţină lume a comentat sau sesizat comentariile lui Aleksandr Dughin, considerat unul dintre “cei mai influenţi gânditori geopolitici ai Rusiei de astăzi”, declaraţii din care spicuiesc: “România s-ar putea uni cu Moldova în care să fie reintegrată şi Transnistria…. Proiectul eurasiatic, Comunitatea Economică Eurasiatică, începe să capete popularitate. Din ce în ce mai multe ţări din spaţiul ex-sovietic devin interesate de acest proiect. La fel, există interes din partea unor ţări din Europa de Est şi ţări cu influenţă la nivel regional, adică Turcia şi Iranul. Grecia se gândeşte la posibilitatea ieşirii din Uniunea Europeană. Despre posibilităţile apropierii de Comunitatea Economică Eurasiatică vorbeşte premierul maghiar Viktor Orban. În fond, proiectul eurasiatic este o stea în ascensiune pe când Uniunea Europeană este o stea căzătoare… Veţi vedea că a treia verigă a lanţului regional al apropierii de noua alianţă va fi România.” Cu alte cuvinte, este un semnal foarte clar că vecinul de la răsărit nu va ezita nici o secundă să exploateze nemulţumirile românilor faţă de UE. Mai mult, Dughin vorbeşte despre acest proiect euro-asiatic ca fiind construit pe demnitate naţională şi pe “valorile ortodoxe”. Ce poate fi mai seducător pentru o Românie căreia i se prezintă, astfel, idei cu mult mai familiare decât un “amalgam ciudat în care se îmbină Babilonul şi Sodoma” (ca să citez până la capăt pe Aleksandr Dughin)?
Sigur că, pentru a cita un celebru film rusesc, noi ştim bine că “Moscova nu crede în lacrimi”. Istoria ne este cel mai bun pedagog în acest sens. Dar dacă responsabilii de acest proiect (încă) numit Uniunea Europeană nu se vor trezi la timp şi nu vor ţine cont de specificul, de doleanţele şi de sensibilităţile românilor, pe viitor orice este posibil. Chiar şi ceea ce acum pare o utopie. Faptul că domini spaţiul politic şi pe cel mediatic îţi poate crea iluzia că eşti stăpân pe situaţie şi că poţi forţa nota oricât doreşti. Că poţi dicta schimbări chiar şi împotriva voinţei majorităţii. Altfel nu se explică unele decizii care scot din sărite (ca să folosesc un eufemism) majoritatea populaţiei din această ţară. Însă întotdeauna “mămăliga” explodează când te aştepţi mai puţin.
Sursa: Doxologia via Ziaristi Online
