“Am fost un dobitoc” versiunea MRU în plenul Senatului de ZiaristiOnlineTV
“Daca clasa politica romaneasca are nevoie de aer proaspat – ceea ce se repeta tenace si ineficient de multa vreme – , atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai-Razvan Ungureanu trebuie ” clonati” si pusi la locul potrivit”, scria eminentul eseist Andrei Plesu despre pupilul sau si al lui Marc Rich si George Soros. Iar presedintele “care ne-a tras-o”, Traian Basescu, il vedea drept succesorul sau la tronul de la Cotroceni in timp ce Ungaria il honorcausiza pentru ca a incercat sa separe etnic studentii maghiari de cei romani la UMF Targu-Mures. “Cu sprijinul unui Traian Băsescu plecat cu fruntea sus de la Cotroceni, şansele lui MRU de a-i succeda sunt maxime”, scrijeleau ofiterasii de presa internetul si nevinovata hartie de ziar.
“Partidul Forța Civică va avea europarlamentari și va da președintele României”, declara, cu emfaza, chiar președintele partidului, Mihai Răzvan Ungureanu. “Vom avea parlamentari în Parlamentul European şi, da, acest partid va da preşedintele României! Este datoria noastră!”, le-a spus Ungureanu reprezentanţilor FC reuniţi la Palatul Parlamentului chiar luna trecuta, pe 17 septembrie 2013, dupa cum transmitea goarna tv a acoperitilor de la B1.
Vladimir Tismaneanu il vedea drept “restauratorul dreptei“, alaturi de alte stele ale UTC-PCR-PDL, ca Cristi Preda, Doru Baconsky, Mihaita Neamtu, etc. Iar pe stufoasa pagina de Wikipedia a fostului sef al SIE (?) se citeaza, doct: “Horia-Roman Patapievici, directorul ICR, a declarat că Mihai Răzvan Ungureanu a avut un rol esențial în transformarea Institutului într-un “instrument eficient de promovare a culturii române”; fără contribuția sa, “reforma de personal rămînea moartă”. [13]”. Of, of…
Ei bine, ieri, 1 octombrie a.c., in plenul Senatului, s-a intamplat ceva extrem de caraghios in legatura cu un proiect de lege care urmeaza sa aprobe o ordonanta de urgenta, informeaza CorectNews citat de AM Press.
Geniul din Copou, Mihai Razvan Ungureanu, s-a infierbantat si, de la microfon, a acuzat USL ca, din nou, vine in Parlament cu ordonante de urgenta si, mai mult, a sustinut ca actul normativ este o prostie. Extrem de calm, reprezentantul Guvernului a facut precizarea ca respectiva ordonanta de urgenta a fost promovata si semnata chiar de el. Adica de MRU. Aplauze la scena deschisa.
Politica ta comenteaza ra rubrica O întrebare parșivă pe zi : cine a spus ca Mihai Razvan Ungureanu e prost ? Chiar el.
“Ieri in Senat, fortosul civic Mihai Razvan Ungureanu s-a infierbantat a acuzat USL ca vine in Parlament cu ordonante de urgenta si, mai mult, a sustinut ca actul normativ este o prostie. Calma, reprezentanta Guvernului a precizat ca respectiva ordonanta de urgenta 66/2011 a fost promovata si semnata chiar de el, de MRU .
Prostul, daca nu-i fudul, parca nu e prost destul
Atata poate utecila.”
Antena 3 ne ofera inregistrarea de mai sus. No (more) comments. Dar, totusi, sa dam cuvantul clasicilor:
Andrei Plesu – Cele trei calitati ale lui Razvan Mihai Ungureanu
Cand, in 1998, l-am invitat pe Mihai -Razvan Ungureanu sa devina subsecretar de stat in Ministerul de Externe, eram sigur ca are toate calitatile necesare functiei cu pricina, dar eram, de asemenea, aproape sigur ca demnitatea pe care i-o propuneam urma sa fie un simplu episod din biografia sa. Cerusem unui ins studios si scolit sa-si amane, un timp, proiectele academice pentru a sprijini un proiect obstesc. “In tarile noastre, e prea devreme sa lasam politica in mainile politicienilor” – imi spusese Bronislaw Geremek cand il intrebasem daca i se pare utila si legitima decizia unor intelectuali de a intra in politica.
Eram convins ca Razvan va asuma o asemenea angajare, dar ca va recupera rigorile carierei universitare de indata ce isi va fi facut datoria. M-am inselat.
N-aveam de unde sa stiu, atunci, ca diplomatia si politica in genere erau, pentru el, nu simple dexteritati anexe, conjuncturale, ci ingredientele unei vocatii. Razvan poate reveni, oricand, in teritoriul cercetarii stiintifice si poate fi, oricand, un excelent profesor. Dar incep sa cred ca nu aceasta va fi optiunea lui ultima . Mai mult: incep sa cred ca va fi pacat – si pentru el, si pentru comunitatea autohtona – sa renunte la oficiul public, in versiunea lui politica. Daca clasa politica romaneasca are nevoie de aer proaspat – ceea ce se repeta tenace si ineficient de multa vreme – , atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai- Razvan Ungureanu trebuie ” clonati” si pusi la locul potrivit. Am in vedere, intre altele, trei calitati, carente in viata noastra publica, dar bine illustrate de autorul acestei carti.
Cea dintai este dimensiunea culturala. Din pacate, la noi, a prins radacini ideea “folclorica” potrivit careia politicianul trebuie sa fie “baiat destept” si pragmatic. Fara prea multe fasoane carturaresti, fara lecturi, fara “intelectualisme”. O astfel de definitie exclude, din plecare, toate varfurile istoriei politice ale lumii, de la Marc Aureliu la Churchill, de la Napoleon la de Gaulle. Oamenii de viziune nu sunt niciodata simpli administratori sau strategi marunti ai unor triviale jocuri de culise. Nici Titulescu nu era un simplu functionar superior, nici Helmut Schmidt un ingust om de cabinet. Evident, nu orice invatat e pregatit sa preia functii importante in ierarhiile puterii, dar e foarte bine cand oamenii de stat sunt si cultivati. Ambianta romaneasca nu crede, insa, in biblioteca. In cel mai bun caz, ia rudimentara memorie scolara a unui Vadim Tudor drept “eruditie”. Sunt cu atat mai incantat sa vad un ministru de externe capabil – asemenea lui Razvan Ungureanu – sa conferentieze despre relatiile romano-ruse in prima jumatate a secolului 19, sa citeze cu naturalete din Oscar Wilde, din Voltaire si din Psalmi, sa ia premiul ” Mihail Kogalniceanu” al Academiei Romane pentru o lucrare istorica intitulata Convertire si integrare in societatea romaneasca la inceputul epocii moderne si sa vorbeasca aplicat despre rolul “strainului” in consolidarea modernitatii romanesti. Si asta fara sa neglijeze discursul strict “tehnic” privind “politica energetica externa a UE” sau “indicatorii macroeconomici” ai tarilor candidate.
O a doua calitate, care unora li se pare pur ornamentala, e politetea. Include aici buna educatie, civilizatia formularii si a tonului, refuzul oricarei agresivitati si grosolanii. In toate manifestarile sale publice, Mihai-Razvan Ungureanu a stiut sa pastreze un echilibru al gestului si o masura a limbajului, de natura sa-I contamineze chiar si pe dusmani. Felul in care a inteles sa demisioneze, cu o declaratie necomplezenta, dar de o remarcabila amenitate, felul in care a navigat in apele tulburi ale conflictului dintre seful sau politic (Calin Popescu-Tariceanu) si seful statului (Traian Basescu), felul in care obisnuia sa raspunda, in interviuri, intrebarilor celor mai incomode, toate acestea au adus in mediul politic dambovitean o rara nota de salubritate.
A treia calitate e un anumit simt al oportunitatii si al orientarii politice. Mihai-Razvan Ungureanu a inteles la timp ca nu poti implini, ca ministru, nici un demers politic, nici un proiect fara sustinere politica, fara un sistem de alianta si acomodari intretinut asiduu, dincolo de idiosincrazii si prejudecati. Razvan a reusit, pornind de la acest principiu, sa nu supere radical pe nimeni, sa nu se inconjoare de usi inchise. Politica inteleasa nu ca batalie grobiana, ci ca arta a compromisului, adica a negocierii – iata o perspectiva neluata in seama la noi de cei care nu cred decat ori in lovitura sub centura, ori in “moralina” demagogica.
Acestor trei calitati esentiale li se adauga, fireste, si altele: harnicia, puterea de munca (exasperanta uneori pentru colaboratori), ambitia, increderea in sine, tactul, zelul administrativ etc. Adaug ca toate sunt calitati riscante.
Il contemplu adesea pe mai tanarul meu amic cu o ( nu intotdeauna marturisita ) ingrijorare. Pariul lui implica uneori, inzestrari acrobatice, relativisme dizolvante, melancolii, vanitati, cinisme de circumstanta si deceptii. Razvan e prea inteligent ca sa nu le stie. Dar sunt incredintat ca modul lui tonic de a se confrunta cu sine si cu lumea din jur (“nu veti auzi de la mine o profetie negativa”- spune el, la un moment dat, unui ziarist hartuitor) va fi dublat mereu de luciditate si discernamant. Restul e destin. Si va fi, deopotriva, istorie, caci prevad autorului o traiectorie publica de ordinul exceptiei.
Andrei Plesu, text publicat in cartea “Fata catre fata. Intalniri in fata si portrete” si ca Cuvant Inainte la volumul Mihai Razvan Ungureanu: Intotdeauna loial. Bine, bine: loial. Dar cui?
Si un Remember din categoria “Eu v-am zis…”:
Victor Roncea despre Traian Basescu si frustrarile prezidentiale: Tudor Postelnicu a fost mai cinstit. Editorial BURSA: Mărirea lui Ungureanu, decăderea lui Băsescu
Editorial
Am aflat zilele acestea că domnul Traian Băsescu este supărat pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu, fostul său ministru de Externe, demis din funcţie, fostul său şef demisionar al SIE, fostul său prim- ministru, demis de Parlament după o evoluţie precoce de 72 de zile, şi, de-acum, şi fostul său prezidenţiabil. Spre deosebire de Tudor Postelnicu, care şi-a recunoscut erorile în public într-un mod original, Traian Băsescu alege să-şi exprime nemulţumirile de alcov prezidenţial prin prepuşii săi, ultimii care i-au mai rămas. După o aruncare cu buzduganul “feisbucistă” cam nereuşită a domnului Sebastian Lăzăroiu – consilier la case mari: “Spiru Haret”, Realitatea TV şi Cotroceni (conform declaraţiei sale de avere) – aflăm ce-l doare pe domnul Traian Băsescu chiar de la doamna Elena Udrea şi tot prin mijloace electronice: o “intervenţie” TV. Chiar dacă este deja intens ventilat, merită reprodus citatul, pentru o eventuală istorie a presei: “Dacă te dezici de un om care te-a numit în funcţii, în toate funcţiile în care ai fost şi care te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine ca fiind cel care trebuie să salvezi PDL, să fii cel care îl conduce de acum încolo, şi candidat la preşedinţie şi viitorul şi tot şi, la un moment dat, când ţi se pare că planurile nu mai sunt aceleaşi, îl dezici pe cel care a făcut toate lucrurile astea pentru tine, atunci Lăzăroiu a avut dreptate că asta arată lipsă de caracter”.
Un blogger subtil, Traian Mitrică, observă pe portalul său, “Politica ta“, că în această frază sunt câteva cuvinte care nasc întrebări, destul de adânci, respectiv: “Te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine”. Chiar aşa, cum a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu, acum deja fostă stea a MAE, SIE, PFC, PDL şi ARD, “în toate funcţiile în care a fost”? “Din senin”?
La Ministerul de Externe a ajuns prin esteticianul Andrei Pleşu. Citez din prefaţa pe care i-a alcătuit-o lui Mihai Răzvan Ungureanu la cartea sa de discursuri şi alte compilaţii “Întotdeauna loial” (cui, nu ne-a spus): “Când, în 1998, l-am invitat pe Mihai Răzvan Ungureanu să devină subsecretar de stat în Ministerul de Externe, eram sigur că are toate calităţile necesare funcţiei cu pricina, dar eram, de asemenea, aproape sigur că demnitatea pe care i-o propuneam urma să fie un simplu episod din biografia sa”. Într-adevăr, încă de când era secretar de stat, la 29 de ani, Ungureanu afirma pe coridoarele MAE că visul său este să ajungă preşedinte. Dar nici Pleşu nu l-a luat de pe stradă.
La doar 27 de ani, Mihai Răzvan Ungureanu beneficiase deja de o bursă de merit din partea filantropului internaţional Marc Rich şi devenise membru al “board-ului ştiinţific al Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, Iaşi-Bucureşti”. Mai târziu, la doctorat, avea să mulţumească şi unui alt filantrop cu ambiţii internaţionale, “sponsorul său ştiinţific Dinu Patriciu”. Domnul Pleşu, în aceeaşi prefaţă, afirmă că tânărul Ungureanu ar trebui clonat: “Dacă clasa politică românească are nevoie de aer proaspăt – ceea ce se repetă tenace şi ineficient de multă vreme, atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai Răzvan Ungureanu trebuie < clonaţi > şi puşi la locul potrivit”. Şi Băsescu l-a crezut.
Activitatea lui Ungureanu la MAE a ridicat însă numeroase semne de întrebare privind permeabilitatea loialităţii şi a născut suficiente critici întemeiate din partea presei. Sunt de amintit scandalurile: încercarea de intoxicare şi manipulare a Vaticanului în cazul “Cathedral Plaza”, cedarea moştenirii Gojdu Ungariei, “România ca şi un nou land federal al Austriei”; românii basarabeni care vorbesc “light Romanian” şi, nu în ultimul rând, scandalul care i-a forţat demiterea – abandonarea unor români arestaţi ilegal în Irak.
Cu toate acestea, “din senin”, vorba doamnei Udrea, preşedintele Băsescu găseşte de cuviinţă să-l recompenseze pentru aceste “merite” cu funcţia de păstrător al secretelor spionajului presupus românesc. Din postura de membru al “board”-ului Colegiului “Noua Europă” al aceluiaşi mentor Andrei Pleşu, Mihai Răzvan Ungureanu saltă în poziţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Nici aici nu se linişteşte, preluând din bagajul de gafe al predecesorului său, un alt fost fidel de-al preşedintelui Băsescu, Claudiu Săftoiu. Face afirmaţii televizate despre misiuni în care spionii români pot fi omorâţi dar şi… pot ucide, la rândul lor. Pentru a-şi da demisia din această “clonă”pentru noua funcţie de mărire propusă de Traian Băsescu, a fost simultant, o perioadă scurtă, şi şef al SIE şi şef al Guvernului, emiţând acte ilegale până la învestirea sa oficială de către Parlament.
Din această nouă poziţie în care a ajuns “din senin”, actul pentru care se face remarcat şi care îi aduce, brusc, sfârşitul carierei prim-ministeriale este o altă decizie controversată în favoarea “ungurenilor”: secesiunea pe criterii etnice a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, conform “modelului” din perioada Regiunii Autonome Maghiare creată special pentru unguri în urma raionalizării şi regionalizării sovietice a României. Încălcarea flagrantă a autonomiei universitare şi perceperea de către anumite foruri naţionale a dezastrului care poate urma cu o asemenea “clonă” la conducerea Guvernului au determinat, până la urmă, demiterea sa de către Parlament în urma unei moţiuni de cenzură al cărei rezultat a fost o evidentă surpriză atât pentru Ungureanu cât şi, mai ales, pentru împingătorul şi remorcherul său de suprafaţă, Traian Băsescu.
Dar nici acest nou “succes” al protejatului său – care i-a adus totuşi titlul de Doctor Honoris Cauza al Universităţii din Pecs pentru iniţiativa de la Târgu Mureş – nu l-a convins pe Băsescu. I se oferă pe tavă fostul partid al altui “prezidenţiabil”, Nati Meir, candidat din partea Forţei Civice la preşedinţie în 2009, şi este propagat, de acelaşi Băsescu, în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2014, consolidându-i în jurul său şi o brigadă civilă formată din persoane cu aceleaşi inclinaţii intelectuale, formate în laboratorul Colegiului “Noua Europă”. Unele mai cunoscute, altele complet anodine şi anonime, dar toate scoase în lumina reflectoarelor din jobenul scamatorului de la Cotroceni: Mihai “Horia” Neamţu, Adrian Papahagi, Teodor Anatol Baconschi, Teodor Paleologu, Traian Răzvan Ungureanu, Cristi Preda, “eiusdem farinae”.
Pentru el, ca fost membru supleant al CC al UTC, vocala anticoruptă din comitetul central al GDS Monica Macovei modifică şi normele lustraţiei în campania electorală, impunând să fie lustraţi doar cei care au fost remuneraţi pentru activitatea lor în sistemul comunist.
Adică, dacă ieri ai fost propagandist comunist voluntar azi poţi fi anticomunist plătit.
Vin alegerile parlamentare şi poporul român îl redistribuie pe Mihai Răzvan Ungureanu până în fundul Parlamentului. Şi-ajungem la ziua de azi când, după cum ne transmite doamna Elena Udrea ca într-o dramoletă TV, Mihai Răzvan Ungureanu nu-i mai răspunde la telefon lui Traian Băsescu. Şi-atunci consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, transformat în ridicol scribulet electronic, îi transmite fostei vedete UTC-MAE-SIE- PFC-PDL-ARD că, împreună cu intelectualii lui, sunt “nişte virgule în politică” (?!). Şi totuşi, de ce preşedintele României s-a împiedicat în virgule? Ca în bancul cu românul căzut în cuţitul ungurului de şapte ori… Căci nu cred că a vrut să ajungă o paranteză a istoriei.
Dacă în cazul lui Pleşu, Băsescu afirmă că “poate are capul prea mare pentru pălăria prezidenţială” şi îl invită amuzat să candideze ca să vedem care ce are mai mare, pălăria sau capul, în cazul discipolului lor comun s-a dovedit invers. Şi totuşi, aceasta nu-l va determina pe Ungureanu să se oprească aici. Dacă Ungureanu a divorţat de Băsescu înseamnă că cel secătuit de forţe este cel care aruncă cu farfurii pe la televizor în capul ex-partenerului ex-prezidenţiabil, prin moaşa comunală Elena Udrea. Şi nu invers.
Dacă “clona” lui Pleşu a renunţat la Băsescu nu înseamnă decât că şi-a găsit o “gazdă” mai puternică. Sau s-a întors la ea. La cel care se dovedeşte, peste ani, că este mai bogat, şi în română şi în engleză, încât îşi permite să determine viitorul politic al unei ţări şi să-l facă pe un preşedinte să asculte, docil, de el, pentru a-i pune pupilul, “aşa dintr-o dată, din senin”, în toate funcţiile dorite.
Mărirea lui Ungureanu şi a “civililor” strâns uniţi în jurul său a fost pecetea care i-a adus decăderea lui Băsescu, până la stadiul de formolizare în care se află azi. Din păcate, nici ultima asistentă de gardă din serviciul mobil de urgenţă şi reanimare prezidentală nu cred că mai poate face ceva, în ciuda aptitudinilor sale evidente. Soarta lui Băsescu este pecetluită. Tudor Postelnicu a fost mai cinstit.
