Dr. Tiberiu Tănase: Scurtă cronologie a serviciilor de informaţii din România

Scurtă cronologie a serviciilor de informaţii din România

1859- 1992

Apariţia primelor structuri de informaţii în România

12 noiembrie 1859 – Opera reformatoare iniţiată de Alexandru Ioan Cuza cuprinde şi instituţionalizarea primelor structuri de informaţi. Astfel, la această dată, în cadrul Statului Major al Armatei apare ca element de structură Secţia a II-a, primul serviciu de informaţii al armatei române. Acesta funcţionează până în anul 1865, când Statul Major este desfiinţat, iar atribuţiile sale administrative sunt trecute la Ministerul de Război.
1865 – Marele Stat Major şi-a creat, după modelul francez, o Secţie a II-a care se ocupa de culegerea, analizarea şi sintetizarea informaţiilor cu caracter militar.
În anii care au urmat Războiului de Indepedenţă, devine tot mai necesară existenţa unor structuri de informaţii care să funcţioneze atât pe timp de pace, cât şi în situaţii de război. In 1882 se reînfinţează Marele Stat Major al Armatei, în cadrul căruia Secţia a II-a este de “informaţiuni, comunicaţiuni şi transporturi”.

Înfiinţarea primei instituţii de invăţământ de specialitate in România

1889 – La Şcoala Superioară de Război, se introduce primul curs de specialitate, în care un capitol distinct tratează “serviciul informaţiilor”. Până în anii din preajma Primului Război Mondial, nu a existat, totuşi, o organizare sistematică a culegerii de informaţii care să faciliteze cunoaşterea în detaliu a potenţialilor inamici.
1892 aprilie 19 – În cadrul Ministerului de Interne a fost înfiinţat Biroul Siguranţei Generale, devenit în martie 1908, Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale. Atribuţii în domeniul culegerii de informaţii mai aveau şi Prefectura Poliţiei Capitalei şi Inspectoratul General al Jandarmeriei.
1913 ianuarie 13 – A fost adoptată Legea privind spionajul în timp de pace, care prevedea pedepsirea celor vinovaţi de trădare şi spionaj cu închisoarea de la 2 la 15 ani.

Serviciile de informaţii româneşti în primul război mondial

1914-1916 – În perioada În care statul român adoptă politica de neutralitate, comunitatea informativă este formată din reprezentanţele diplomatice, structurile specializate din Ministerul de Interne şi Jandarmerie, Biroul Mixt, Biroul 5 din Secţia a II-a a Marelui Stat Major, Serviciul Supravegherii Ştirilor de la Poşta Centrală şi Biroul de Cercetări şi Informaţiuni de pe lângă Ministerul Justiţiei.
1916 – Intrarea României în război găseşte serviciile de informaţii în imposibilitate de a întreprinde acţiuni coordonate de culegere de informaţii. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât majoritatea ţărilor combatante, inclusiv ţările vecine României, investiseră deja resurse considerabile pentru crearea unor astfel de sisteme.
1917 martie – A fost creat de către Mihail Moruzov un Birou de Siguranţă al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranţa Generală, dar care lucra pentru Marele Cartier General. Acest embrion al unei structuri informative civile, care actiona în beneficiul armatei, a fost desfiintat în vara anului 1920.
După război, prin reforme structurale, se formează treptat o comunitate informativă închegată, compusă din Consiliul Superior al Apărării Ţării, Biroul Permanent al Micii Înţelegeri, structurile informative şi de siguranţă din Ministerul de Interne şi Serviciile specializate din Ministerul Apărării Naţionale. Între acestea, o importanţă apreciabilă are Serviciul Secret de Informaţii al Armatei Române.

Structurile informative româneşti in perioada interbelică

1924 – Consiliul Superior al Apărării Tării îl numeşte pe Mihail Moruzov, fost ofiţer de siguranţă, În fruntea Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române. Moruzov primeşte sarcina de a construi un serviciu civil de informaţii, ataşat Marelui Stat Major, luând ca model şi adaptând la specificul societăţii româneşti structurile similare din Anglia, Franţa şi Statele Unite.
1925 mai 1 – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major a fost angajat Mihail Moruzov, la Biroul de căutare a informaţiilor. După eforturi intense care au durat câţiva ani, Moruzov a reuşit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înfiinţarea unui Serviciu Secret, încadrat cu funcţionari civili “pentru culegerea, verificarea şi completarea informaţiilor care interesează armata”.
1927 – Se realizează primele cooperări între Serviciul Secret condus de Moruzov şi serviciile similare franceze şi britanice.
1930 iunie 10 – A fost emisă o lege asupra spionajului în timp de pace, care agrava pedepsele.
1934 – Se aprobă prima schemă de organizare oficială a Serviciului Secret care cuprindea o Secţie de Informaţii Externe, una de Contrainformaţii, un Birou Juridic şi un Birou Tehnic. Tot în acest an se accentuează tendinţa centrifugă a lui Mihail Moruzov, de a scoate Serviciul Secret din structura armatei pentru a-l plasa sub autoritatea Palatului Regal, acţiune care se va concretiza de facto în 1938, dar nu şi de jure.
20 aprilie 1934 – intră în vigoare primul regulament care fixează cadrul instituţional al Serviciului Secret de Informaţii şi principalele sale atribuţii.

Serviciile de informaţii româneşti în cel de-al doilea război mondial

1934-1940 – Sub conducerea lui Mihail Moruzov, Serviciul Secret de Informaţii începe să practice o culegere sistematică de date, utilizând cele mai moderne mijloace ale vremii: agentura secretă, legăturile cu ataşaţii militari, cenzura corespondenţei etc.
1937 februarie – se realizează prin schimb de informaţii între Serviciul Secret condus de Moruzov şi Abwehr (Serviciul Secret de informaţii al armatei germane).
1939 aprilie – în cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major au fost înfiinţate Birouri statistice militare la Iaşi, Bucureşti şi Cluj cu atribuţii contrainformative.
1940 noiembrie 12 – a fost emis Decretul-lege nr. 3818 privind organizarea Serviciului Special de Informaţii (fostul Serviciu Secret), care a funcţionat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri.
1940-1945 – Serviciului Secret de Informaţii ii revine un rol coordonator, de “primus inter pares“, În cadrul comunităţii informative româneşti, într-o etapă de acumulări determinate de schimbarea doctrinară şi de adaptarea la condiţiile de război.
12 noiembrie 1940 – Este elaborat un nou Decret-Lege de organizare şi funcţionare a Serviciului Secret de Informaţii. În fruntea serviciului este numit Eugen Cristescu, fost şef al Siguranţei, adversar de temut al activităţilor extremiste de dreapta şi de stânga. Misiunea sa este una deosebit de grea: reconstrucţia serviciului în condiţiile unei efervescenţe a evenimentelor interne si internationale. Este perioada în care Serviciul Secret de Informaţii colaborează cu bune rezultate cu o serie de structuri occidentale aliate (germane şi italiene), dar păstrând şi legături cu structurile similare britanice şi americane.
1942 noiembrie 21 – a fost adoptată Legea nr. 687 pentru combaterea transmiterii de informaţii şi a sabotajului.
1943 august – este elaborat un decret-lege de organizare a Serviciului Special de Informatii.
1944 August 23 – Modificările configuraţiei frontului şi adaptarea obiectivului strategic naţional la situaţia politică de după 23 august 1944 produc importante mutaţii şi în cadrul Serviciului Special de Informaţii. Eugen Cristescu este acuzat de noile autorităti de “mare trădare natională” şi condamnat la închisoare pe viaţă. Conducătorii care se perindă în perioada următoare la conducerea Serviciului Secret de Informatii sunt fie foste cadre de informatii ale URSS, fie cu largi vederi pro-sovietice.
1944 septembrie 15 – Prin Decretul-lege nr. 1695, Serviciul Special de Informaţii a fost trecut în subordinea Ministerului de Război, schimbându-i-se şi denumirea în Serviciul de Informaţii al Ministerului de Război (S.I.M.R.).
1945 aprilie 27 – cu Decizia ministerială nr. 79 din 27 aprilie 1945, Serviciul de Informaţii este trecut în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, fiind redenumit Serviciul Special de Informaţii.
1947 martie – A fost înfiinţat Serviciul de Informaţii al Armatei, aflat în subordinea Marelui Stat Major.

Structurile informative româneşti in perioada războiului rece

1948 august 30 – Prin Decretul nr. 221 a fost înfiinţată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală a Securităţii Poporului (D.G.S.P.), formată din 10 direcţii centrale şi 12 direcţii regionale. Până în anul 1964, un rol însemnat în dirijarea noii instituţii i-au avut consilierii sovietici.

1948 – Este înfiintată Directia Generală a Securităţii Poporului, până În 1951 menţinânduse În paralel şi Serviciul Special de Informaţii, cu sarcini de informatii externe si contraspionaj, atribuţii mult prea delicate pentru competenţa Directiei Generale a Securitătii Poporului.
1951 martie 30 – DGSP a devenit Directia Generală a Securitătii Statului (DGSS) care cuprindea şi o Direcţie de Informaţii Externe (DIE) , cu programe care vizau cele mai diverse sectoare din întreaga Europă.
1952 septembrie 20 – DGSS se desprinde din Ministerul de Interne şi se transformă în Ministerul Securităţii Statului, care se reintegrează în Ministerul de Interne în septembrie 1953.
1956 iulie 11 – Prin HCM nr. 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-a înfiinţat Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor.
1958 – Ultimele trupe sovietice se retrag de pe teritoriul României.

1960-1965 – “Desatelizarea” parţială faţă de Moscova începe să se resimtă şi în cadrul Securităţii. Au loc epurări semnificative, În urma cărora sunt îndepărtaţi mulţi dintre ofiţerii impuşi de la Moscova.
1967 iulie 22 – odată cu Decretul nr. 710, în cadrul Ministerului de Interne a început să funcţioneze Departamentul Securităţii Statului (DSS), condus de un Consiliu al Securităţii Statului (CSS), care avea în frunte un preşedinte cu rang de ministru.
1968 aprilie 4 – Consiliul Securităţii Statului s-a desprins din Ministerul de Interne şi a funcţionat ca organ central de stat.

1968 – După criza din Cehoslovacia, se produce o nouă epurare. Este înfiinţată U.M. 09101 A, transformată apoi în U.M. 0110, însărcinată cu informaţiile şi contra informaţiile pe spaţiul sovietic. În ciuda acestor transformări, Securitatea îşi păstrează caracterul preponderent represiv, chiar dacă, pe lângă misiunile de poliţie politică, continuă eficient activitatea de informaţii şi contrainformaţii.
1972 aprilie 9 – Prin Decretul nr. 130, Consiliul Securităţii Statului a reintrat în cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securităţii Statului a fost reorganizat în şase direcţii principale (informaţii interne, contrainformaţii economice, contraspionaj, contrainformaţii militare, securitate şi gardă şi cercetări penale).
1989 decembrie 30 – Printr-o hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organele de securitate au fost dizolvate.

Înfiintarea Serviciului Român de Informatii

1990 martie 26 – Prin Decretul nr. 181, este înfiinţat Serviciul Român de Informaţii, instituţie de stat specializată În domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională. Organizarea şi funcţionarea noii instituţii sunt reglementate prin lege de către primul Parlament ales după Revoluţia din 1989 (Legea nr. 51/1991, Legea nr.14/1992 şi art. 62, Iit. g, din Constitutia României) .

1991 iulie 29 – A fost emisă Legea nr. 51 privind siguranţa naţională a României, care stabileşte noile ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi pază, precum şi structuri interne specializate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei. Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
1992 februarie 24 – Prin Legea nr. 14, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii au fost stabilite principalele sarcini şi atribuţii ale institutiei.
2001 noiembrie – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat un nou Regulament de funcţionare a Serviciului Român de informaţii, adaptat noii etape prin care trece statul român.

Selecţia: dr. Tănase Tiberiu / Coordonator rubrică istorie Revista Intelligence a Serviciului Român de Informaţii

Sursa: Ziaristi Online / Intelligence

Foto: SRI – Ziua Luptatorului Antiterorist

Cititi si: Revista SRI despre problema cea mai grava a unui serviciu de informatii: Cartitele. Un studiu de dr. Tiberiu Tanase

Vedeti si: Lansarea volumelor “Ars Analytica” şi „Spionii. Cine sunt, ce fac”, coordonate de directorul Serviciului Român de Informaţii, domnul George Cristian Maior în cadrul târgului de carte Bookfest 2013