Obsesia cea mai recentă a Profesorului Moscovel, Vladimir Tismăneanu, Agentul Volodea etc. este generalul în rezervă Aurel I. Rogojan. Şi pe bună dreptate. Dosarul pe care i l-a alcătuit Aurel I. Rogojan în masiva şi mult citita sa carte “Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale” are de ce să-i provoace coşmaruri emulului de la Maryland al tovarăşei Olivia Clătici, plasat de sovietici la doi paşi de sediul CIA. Cine l-a plasat acolo, câţi stăpâni (doi ? trei ? patru ?) are astăzi Agentul Volodea sau cum s-o numi de fapt vom putea afla, probabil, dintr-o nouă carte, când un nou dosar etc. Domnul Rogojan este citat de Profesorul Moscovel în cele mai neaşteptate paranteze sau colţuri de articol de propagandă sovietică întoarsă azi pe dos. Articolele de azi ale lui “Volodea” (Vladimir Tismăneanu) seamănă ca două picături de apă cu cele ale aceluiaşi din anii ’70 din “Amfiteatru”, “Viaţa studenţească”, “Convingeri comuniste”, “Viaţa de partid”, “Era socialistă” şi alte nenorociri. Cum Profesorul Moscovel îl citează obsesiv pe scriitorul Aurel I. Rogojan fără să explice de ce, îl ajutăm noi. Îi aducem aminte un întreg capitol, scurt, dar consistent, din “Fereastra serviciilor secrete”, tipărită într-adevăr de Editura Compania, editură care, şi ea, tot pe bună dreptate, îi procură insomnii şi nopţi albe departe de Sankt-Petersburg. Tot în cartea domnului Rogojan cititorilor li s-a desluşit în sfârşit misterul burselor lui Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu. Poate că, fără hărnicia de grafoman a Profesorului Moscovel, atâtea întâmplări pasionante (burse în Germania, Meditaţia Transcedentală, Noica, Păltinişul şi MI6, rute deturnate prin Venezuela…) ar fi rămas nedescifrate.

Petru Romoşan

« Cazul Volodea » sau Ce vor să ştie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismăneanu

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de « un membru al staff-ului tehnic » al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu şi Hermina Marcusohn, a « emigrat » în S.U.A. în 1981, când doar agenţii din Secu­ritate, Direcţia Informaţii Externe aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau să fie « pierduţi » într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau cuprinde una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie în chip de cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobată « profesionist » şi considerată binevenită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare în legătură cu împrejurările plecării lui Vladimir Tismăneanu din România. M-a rugat şi să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri ale căror nume fuseseră extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Sta­tului privind eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis lui Vla­dimir Tismăneanu Cortina de Fier. Am reţinut lista şi i-am promis că, la o viitoare revenire în România, s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a controversatului personaj – în urma comentariilor provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat « Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu : „Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării“ » – mă determină să anticipez în parte unele dintre cla­rificările posibile asupra împrejurărilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţională a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eli­berării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a serviciului intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice.

Ce mai stabiliseră investigatorii americani şi pe ce îşi focalizau in­teresul ? Cităm :

« 1) Într-o fişă a Securităţii privitoare la V. T. [atenţie ! – n. n.], elaborată în primăvara anului 1987, publicată de Mihai Pelin în anii 2000, se specifică printre altele, următoarele :

‑a. lui V. T. i s-a aprobat o viză de călătorie în Franţa şi Spania (împreună cu mama, Hermina M.) ;

‑b. V. T. nu a mai călătorit în ţări capitaliste, nici în ţări socialiste ;

c. V. T. nu are rude în alte ţări ;

d. V. T. corespunde normelor pentru acordarea vizei de călătorie.

Nedumerirea în legătură cu cele menţionate în raportul de la acea dată vine dintr-o serie de alte rapoarte ale aceleiaşi instituţii. De exemplu, din documente ale Direcţiei de Informaţii Externe din anii ’70 reiese că V. T. avea rude în mai multe ţări precum : Franţa, pe Cristina Boico (sora mamei şi fiica acesteia, Olga şi Andrei Boico), Venezuela, Sofia Imber, verişoara tatălui lui V. T., în U.R.S.S., Tismenetchi Nahona (sora tatătui lui V. T.).

Mai mult, V. T. voiajase în anii ’70 şi în ţări capitaliste (R.F.G.) şi în ţări socialiste (R.D.G.).

Momentul întocmirii fişei respective, primăvara ’87, este, de ase­menea, foarte important, deoarece atunci V. T. împreună cu Dorin Tudo­ran şi Michael Radu au obţinut fonduri de la National Endowment for Democracy pentru a publica revista Agora (unde colaborau opozanţi din România. Revista era distribuită în România pe diverse căi şi comentată la Europa Liberă. Acest grup, prin Agora, era [format din] primii repre­zentanţi ai opoziţiei din România finanţaţi de guvernul american, dezvol­tând grupurile de mai târziu ale societăţii civice, primele reviste, formatori de opinie, etc., în continuare finanţate cu sume semnificative până în anii ’93-’94.

Din perspectiva celor de mai sus s-ar putea interpreta că V. T. ar fi putut beneficia de un anumit sprijin/protecţie într-un moment-cheie din partea unor persoane foarte influente în conducerea statului (probabil CC/PCR) pentru a explica excepţia acordării vizei de călătorie… Cum interpretaţi_? Cine ar fi avut puterea să ghideze producerea şi scurgerea (pentru ochii americanilor) a datelor incorecte_? Cu rezultatul că acea «_fişă curată_» a permis crearea grupului de reprezentare a acţiunilor sponsorizate în România. (De remarcat că V. T. a fost contestat vehement înainte şi după iniţierea acelor programe. V. T. a întâmpinat greutăţi pentru emigrarea în S.U.A. A putut emigra printr-o căsătorie aranjată, di­vorţând imediat ce şi-a obţinut reşedinţa permanentă.)

2) V. T. are două surori, amândouă născute în U.R.S.S. Una dintre ele, Rodica, căsătorită Tonciulescu, inginer chimist, a lucrat în apro­pie­rea Elenei Ceauşescu. După activităţile « anti »-Ceauşescu ale lui V. T., cum poate fi interpretată această excepţie ?!

3) Rapoartele Direcţiei de Informaţii Externe, dar şi alte surse su­gerează discret că V. T. ar fi avut un comportament […] atipic cunoscut. Numele unui profesor important şi foarte apropiat de V. T. şi al unui coleg cu care a ţinut legătura multă vreme după plecare ar contura ceea ce se sugerează. Cum ar fi putut influenţa aceste date evaluările analiştilor Securităţii vizavi de V. T. ?

4) Cu numele ofiţerilor „G“ şi „M. L.“ sunt semnate mai multe rapoarte, în diferite perioade, referitoare la V. T. Ar fi posibilă identificarea lor ?

Sunt, de asemenea, binevenite orice alte sugestii care ar putea contri­bui la dezlegarea misterelor care plutesc în jurul „itinerariului“ lui V. T. »

[…]

În legătură cu această neconcordanţă şi cu aspectele sesizate de in­vestigatorul american se impun câteva precizări :

1. Pentru acoperirea interesului Centrului de Informaţii Externe faţă de o persoană care urma să se deplaseze în străinătate, verificările şi avizul pentru aprobarea eliberării paşaportului erau chipurile « lăsate la apre­cierea unităţii serviciului intern », astfel încât în dosarul de paşapoarte să nu existe documente care să conducă la o eventuală deconspirare. Se ajungea astfel în situaţia ca ofiţeri ai serviciului intern să fie sancţionaţi pentru « neprevenirea rămânerii ilegale în străinătate » a unor persoane care, în realitate, erau trimise în misiuni de către serviciul extern al Secu­rităţii statului. În acest fel se consolida acoperirea.

2. În 1987, fişa era rezultatul evaluării stricte a Centrului de In­formaţii Externe faţă de noua perspectivă deschisă lui Vladimir Tis­mă­neanu.

3. În mai multe cazuri, persoanele « anti »-Ceauşescu de o oa­recare notorietate, care au ajuns în străinătate au avut ca numitor comun sti­mularea opoziţiei lor de către duşmanii României de la Moscova, care ne foloseau steagul pentru plantarea în Occident a aşa-zişilor disidenţi. Cu o carte de vizită confecţionată printr-o opoziţie regizată la regimul din România, K.G.B. îşi infiltra cârtiţele în Occident, inclusiv pentru controlul şi manipularea exilului românesc.

4. În 1987, în plin avânt de « perestroika şi glasnost », nu trebuie omisă conlucrarea subterană (« interservicii ») a marilor puteri, care pre­găteau lumea de după 1989, după cum nu ar trebui să treacă neobservat interesul comun pentru înlăturarea liderilor comunişti nereformişti.

5. Nu a existat moment în întreaga perioadă a Războiului Rece în care K.G.B. să nu se afle la originea celor mai multe dintre mişcările de rezistenţă anticomunistă, inclusiv a celor apărute în Occident. Era mai simplu să le creeze şi să le controleze decât ca ele să apară la iniţiativa altora şi să se încerce ulterior abordarea lor.

6. Plecarea lui V. T. în străinătate s-a realizat « pe firul scurt ». Pen­tru cine nu ştie, e vorba de o intervenţie pe telefonul « S », deţinut numai de demnitarii cu rang ministerial. O bună prietenă a mamei lui V. T., pe care la Moscova se conta într-o eventuală debarcare a lui Ceauşescu printr-o mişcare din interiorul conducerii partidului, a făcut o asemenea intervenţie.

7. Refuzul lui V. T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă in­ternă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea s-a petrecut la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar « oalele sparte » s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.

8. Unul dintre ofiţerii care au avut obiectivul în studiu, verificare şi pregătire a trebuit să-şi întrerupă atunci activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.

9. Elementele reţelei K.G.B. de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil de controlat pe zonele externe ale activităţii – acolo exista la un moment dat o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei ori­ginari din Basarabia şi care treceau drept români.

10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre S.U.A.

Nota bene : Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru « acomodarea » agenţilor cu destinaţia S.U.A. sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful K.G.B.

Fragment din Aurel I. Rogojan – “Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale”, Editura Compania, Bucureşti, 2011

Cotidianul / Ziaristi Online