Tismăneanu - doi la leu. Cornel Nistorescu anunta public ca nu poate sa il ajute pe Vladimir Tismaneanu la DNA - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Tismăneanu – doi la leu. Cornel Nistorescu anunta public ca nu poate sa il ajute pe Vladimir Tismaneanu la DNA

Departamentul National Anticoruptie DNA Patapievici Tismaneanu ICR GDSTismăneanu – doi la leu

Au început să apară dedesubturile aiurelilor de la ICR! Câți bani am aruncat pe apa sâmbetei! Ce sume enorme am tocat pentru a spune lumii câte ceva despre români și România!

Nenorocirea este că am spus-o pe limba unora care li se rupe în paișpe și de cultura română și de poporul român! Ce a ieșit  din promovarea măgarului înfierat cu zvastică? Cum s-o fi văzut literatura română din urina grafică a unui puști? Ce artă ascundeau textele cretine ale unui ins trimis la New York să satisfacă pretențiile cuiva sau nevoile altcuiva? Cui am plătit și cât ca să traducă și să publice tot felul de mâzgălici de compuneri mediocre? Câte antitalente am băgat în pușca de cârnați a ICR-ului pentru a le scoate umflate, importante și pitite pe lângă alți scriitori români clasici?

Vedem acum ce experiment aiuritor a fost făcut prin lume pe seama  României și cu ajutorul banilor strânși de la o populație care o duce nespus de greu. Ce valori au fost scoase pe marile scene pentru a spune ceva despre țara noastră? Filozofia grupului Pleșu-Patapievici-Liiceanu, plus Vladimir Tismăneanu, susținută de incultura crasă a lui Traian Băsescu a încercat să ducă la export o viziune culturală și intelectuală mai veche, protejată cu abilitate în anii comunismului de marele trăgător de sfori care a fost Gogu Rădulescu. Abia acum vedem eșecul fantomelor trimise să promoveze noile valori ale României. Abia acum cântărim prețul operațiunii și cum au fost cumpărate ecourile favorabile! Și ce enorm deserviciu ne-au făcut Patapievici-Mihaeș-Tania Radu pe de o parte, și Vladimir Tismăneanu (un fel de ayatollah al anticomunismului  răspopit dintr-un propagandist în căutare de sinecură în anii lui Ceaușescu).

În marea sa  campanie  prin străinătate, grupul de mai sus a încercat să acrediteze un alt spirit românesc, o nouă cultură, inexistentă în fapt, și o altă grilă de valori, mai de dai Doamne decât cea clasică. Și a ieșit ce a ieșit!?
Mă tem că întreaga operațiune desfășurată de acest grup va rămâne necunoscută în toată amploarea și în tot spiritul ei malefic și că ne vom alege numai cu aceste câteva dezvăluiri. Oricum, ele au meritul de a ne arăta ce caracter are Vladimir Tismăneanu și ce calitate umană și intelectuală se scurge pe la Horia Roman Patapievici. Pe Patapievici l-a cam liniștit chiar opera sa. Fără funcție, chinuitul filosof al culturii române s-a dezumflat în mai puțin de un an. Cine a rezistat la lectura a 10-20 de pagini dintr-o carte a lui Patapievici va fi înțeles cu ce fel gândire are de-a face.

În schimb, Vladimir Tismăneanu, chiar în situația de a fi chemat la DNA prin intermediul unei comisii rogatorii, tot se zbate și face valuri. Acuză, polemizează, teoretizează, dezvăluie, rememorează, justifică și califică. Cândva un puști complexat din cartierul Primăverii, batjocorit și disprețuit de gașca beizadelelor din Comitetul Central, el se vrea acum teoreticianul și groparul, adică propagandistul evoluat în cel care stinge lumina unei ideologii nefaste. El a susținut comunismul, el îl îngroapă! Numai că nu zice, eu cu tata vi l-am băgat pe gât și tot noi îl îngropăm! O asemenea ambiție chiar ar merita urmărită. Poate chiar aplaudată, dacă Tismăneanu ar face-o din altruism și dintr-o firească remușcare. Nici vorbă! Asemenea sentimente ar presupune decență, discreție și un anume repect pentru suferința celor dispăruți. Or, Vladimir Tismănaeanu a făcut din programul său de decont al comunismului un soi de afacere. Și o  vizibilă răzbunare pe toate cele îndurate în cartierul în care a fost cândva ciuca bătăilor și subiectul bășcăliei copiilor de mahări comuniști. Ce altceva să-l fi determinat pe Vladimir Tismăneacu să doarmă în casa lui Ceaușescu din Bulevardul Primăverii?

De o bună bucată de vreme Tismăneanu mă tot acuză de te miri ce și face trimiteri la un prieten. Înțeleg că același sentiment de răzbunare îl mână în luptă și împotriva Editurii Compania. Aceasta a publicat volumul lui Mihai Pelin intitulat ”Opisul emigraţiei politice”, carte în care  Pelin susține că  Vladimir Tismăneanu ar fi fost trimis în străinătate de securitatea lui Nicolae Ceaușescu. Și atunci, de ce Vladimir Tismăneanu suferă ca un câine și crede că tot răul debarcării sale din închipuite sau adevărate fotolii din România i s-ar trage de la subsemnatul? Nu eu am scris cartea, nu eu am publicat-o, nu mă interesează existența sa. Mai mult, nu am putut decide nimic în ce-l privește, nu am prieteni suspuși care să îl ajute sau să îl cheme la DNA, nu îi frecventez blogul și nici nu mă întrețin cu amicii săi.

Pentru mine, Tismăneanu, în ciuda cărților sale, a enormei plase de relații pe care a  împletit-o cu abilitate, nu este  decât un personaj din categoria celor pe care îi mutilează puterea. Adică de doi la leu!

Regimul Băsescu încă își apără combatanții și propagandiștii. Guvernul Ponta se mută de un picior pe celălalt. Cu vremea, la echipa care a intoxicat Romania, SUA, Comisia Europeană și presa internațională se vor adăuga noii propagandiști ai aceluiași regim, proveniți de data aceasta din PSD și din PNL. Oricum, deconturile echipei de la ICR și de la IICCMER ne arată ce  fel de personaje (ca să nu zic caractere) au susținut câteva operațiuni esențiale pentru țara noastră.

Sursa: Cotidianul via Ziaristi Online

Cititi si: JAFUL DE LA ICR IN ATENTIA DNA. Cum a huzurit Tismaneanu pe spatele “patibularilor de romani” ai lui Patapievici »

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.