Partidele politice, de la noi şi de aiurea, sunt o ţintă predilectă a serviciilor secrete, a celor autohtone, dar, deopotrivă, şi a celor străine.

Ca actori ai scenei politice, partidele sunt factori prezumaţi ai stabilităţii sociale, economice şi politice, precum şi elemente ale stării de echilibru necesar separaţiei puterilor statului şi menţinerii ordinii constituţionale. Din astfel de raţiuni, există nu doar departamente ale serviciilor secrete, ci chiar servicii sub denominaţia “Apărarea Constituţiei”. Acestea au nevoie de agenţi secreţi. Cei de la vârf pot suplini duzinile de informatori mărunţi.

În calitate de decidenti în procesul puterii politice, partidele sunt ţinta spionajului, a grupurilor de lobby şi traficului de influenţă de mare anvergură, cu target pe afacerile de importanţă stategică. Pe această zonă de vulnerabilităţi acţionează contraspionajul, dar şi structurile specializate de combatere a corupţiei şi criminalităţii organizate transfrontaliere. Alte necesităţi operaţionale, mai riscante, dar şi agenţi pe măsură. Mai cu seamă în taberele adverse.

În altă ordine de idei, putem lesne observă, ori intui, că în toate partidele există personaje cu afinităţi speciale faţă de culturile care le-au influenţat, într-un fel sau altul, formaţia intelectuală, profesia ori cariera politică. “Filovestici” şi “filoestici”, “sudişti” şi “nordişti”, ca să nu mai recurgem la individualizări ce nu ar putea fi exhaustive.

Şi, nu în ultimul rând ca importanţă, nu există partid fără oameni, dintre lideri bineînţeles, care să nu fie copleşiţi de povara vinovăţiilor unor compromisuri nepermise, ori relaţii nepotrivite cu entităţi secrete ale regimurilor anterioare ori străine. Nu mai vorbim de cochetăria cu false loji masonice, din reţeaua unor servicii străine şi grupări ale criminalităţii internaţionale organizate.

Observând mai aplicat tot ceea ce se întâmplă rău şi prost în România, nu poţi să nu te întrebi dacă ţara nu este condusă de, ori sub influenţa malefică, a unor agenţi ai unor puteri străine, tradiţional ostile fiinţei noastre naţionale româneşti şi care văd în aderarea şi integrarea noastră în familia euroatlantică un pericol.

Câţiva foşti şi actuali agenţi secreţi din partidele Uniunii Social Liberale au amorsat, pas cu pas, un război politic care ameninţă speranţele naţiunii şi poate compromite grav şi sfârşi intempestiv coaliţia de putere.

Liderul social-democrat se află sub o multiplă tutelă politică extrem de toxică, prin antecedentele colaboraţioniste, unele şi de poliţie politică criminală, ale tutorilor. Celor care trebuiau să-l informeze şi nu au făcut-o ori nu li s-a permis, ori nu-l iubesc şi nu-l doresc. Culmea ar fi ca aceştia să nici nu ştie, ceea ce nu ar fi de mirare. Nu pot fi trecute neobservate vulnerabilităţile implicate şi conexiunile de anturaj, mai mult sau mai puţin politic, ale liderului social-democrat.

Dacă Partidul Social Democrat nu se debarasează de dinozaurii hârşâiţi de războaiele nevăzute ale serviciilor secrete străine care patronează dezastrul României, nu este doar problema acestui partid, ci este, în primul rând, problema noastră a celor ce suntem, pe mai departe, trădaţi şi sacrificaţi şi cu viitorul copiilor şi al nepoţilor amanetat.

Naţional liberalii au fost şi sunt şi ei puternic infiltraţi. Conexiunile externe dezvăluite de scandalul, din anul 2007, al deconspirărilor din cadrul “Grupului de Evidenţă” (n.n. al ofiţerilor acoperiţi ) au arătat cât de roşii ar mai putea fi unii descendenţi politici ai brătienilor.

Încheind necesarele paranteze şi revenind la chestiunea arzătoare a zilei, nu pot să nu amintesc că, prin intermediul cotidianul.ro din 15 noiembrie 2011, am pus, într-un alt context, întrebarea retorică “Ce fel de politică mai fac serviciile române de informaţii?!“. Întrebarea revine acut în actualitate, deoarece manopera grosolană de muşamalizarea a unui scandal internaţional, generat de interceptarea ilegală a comunicaţiilor unui judecător al Curţii Europene a Drepturilor Omului, a fost pusă în opera tocmai de parlamentări social-democraţi cu notorie condiţie de “dalmaţieni”. Iar această potlogărie ar fi fost picătura în plus peste umilinţele ce au umplut paharul răbdării naţional liberalilor.

Deşi nu am o părere bună, dimpotrivă, despre calea aleasă de Sorin Roşca Stănescu pentru a intra şi promova meteoritic în politică, nu pot să nu remarc că în acest scandal are dreptate şi apără principii solide. Poziţia sa în cazul judecătorului Bârsan este cea corectă şi logic nu ar putea fi un motiv de criză în USL. Constatăm, însă, că este un pretext venit “mănuşă” liderului social-democrat, a cărui conspiraţie, cu mai noii săi amici politici, împotriva copreşedintelui liberal al uniunii este cunoscută şi, la nevoia beneficiarului serviciilor private de monitorizare secretă, va putea fi şi dovedită.

Dreptatea lui Sorin Roşca Stănescu este, din păcate, mult estompată de controversele din jurul persoanei sale. La fel, însă, şi cauza judecătorului Corneliu Bârsan a fost anemic susţinută de media, ceea ce este încă o dovadă peremtorie, dacă mai era necesară, a imensei presiuni şi asupra libertăţii presei.

Autorităţile (persoanele) vinovate de ilegalitatea comisă în cazul judecătorului Bârsan trebuie să răspundă în faţa legii, iar partidele trebuie eliberate de liderii şi membrii influenţi constrânşi de păcatul de neiertat al trădării interesului naţional, înainte ca dosarele biografiilor secrete ale acestora să se rostogolească, într-o avalanşă ucigaşă a ceea ce a mai rămas din speranţele noastre.

Sorin Roşca Stănescu ne va mai oferi surpriza unor poziţii interesante, eliberate de constrângerile “disciplinei de partid”. Senatorul se va prevala de faptul că îndatoririle sale de parlamentar sunt, mai întâi, faţă de alegători. Aşa să fie!
Senatorului liberal de Dâmboviţa a demonstrat recent că, în numele intereselor alegătorilor, sunt realizabile majorităţi parlamentare pentru adoptarea unor iniţiative legislative pe care puterea nu le susţine. Este firesc să se întâmple aşa. Testul senatorului este şi un avertisment.

Marea supărare provocată de senator este însă alta. Sesizând cum piedestalul cultului personalităţii liderului social-democrat se înalţă că pălămida după ploaie, iar liderul liberal, candidatul Uniunii Social Liberale la alegerile prezidenţiale, rămâne undeva în umbra soclului lui “El Lider Maximo”, Sorin Roşca Stănescu a lăsat să se înţeleagă preocuparea sa pentru reducerea ecartului dintre copreşedinţi şi aducerea lui Crin Antonescu în linia întâi a atenţiei alegătorilor, în perspectiva anului electoral ce urmează.
Cu liderul liberal preşedinte al României şi cu unii dintre actualii săi consilieri personali la Cotroceni, chiar în Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale, unii dintre şefii structurilor componente ale Comunităţii Naţionale de Informaţii vor trebui să se dea plecaţi şi să se predea.

Aşadar, din nou, în actualitate exerciţiul de retorică: Şi, totuşi, “Ce fel de politică mai fac serviciile române de informaţii?!“.