de Corneliu Vlad
Cartea istoricului american Larry Watts “Cei dintâi vor fi cei din urmă” a fost (deocamdată) ţinta a două lovituri de buzdugan. Lovituri, probabil, premonitorii, vor urma sigur şi altele. Lovituri din Statele Unite şi Germania, nu de la autohtoni. Vitejii de basm ce mânuiesc arma străbună sunt doi concetăţeni pe care soarta îi află de câteva decenii pe alte meleaguri, unde nu uită însă de ţinuturile natale. Cum se face că asupra scrierilor şi interpretărilor lui Larry Watts nu s-au ridicat, primii, exegeţi trăitori în România e simplu de explicat. “Să dai” într-un american, tu, român din România, primul, nu e prudent, să-i lăsăm pe alţii să înceapă, să aleagă ei cheia, tonul, intensitatea şi gama diatribelor.
Şi uite-aşa, la interval de două zile (10 şi 12 mai) Deutsche Welle (în română) şi Contributors/Hot News au lansat două fumigene ce se doreau incendiare, care clocotesc de mânie încă din titluri: “Chipul nemerniciei. Despre minciuni, dezinformare, manipulare” şi “Despre resurecţia negaţionismului securist”. Autorii – Petre M. Iancu, ziarist la Deutsche Welle şi universitarul Vladimir Tismăneanu, ambii cunoscuţi în România. Pe dl. Iancu n-am avut ocazia să-l întâlnesc personal, dl. Tismăneanu m-a impresionat prin gestul de civilitate cu care m-a salutat discret, dar ca pe un vechi prieten, deşi nu ne văzuserăm până atunci, la lansarea cărţii sale – interviu cu preşedintele Ion Iliescu. Nu am nici azi vreun motiv personal să-i duşmănesc pe cei doi autori, sunt doar consternat că, având deja şcoala Occidentului în sânge, nu au ezitat tentaţiei de a recurge la recuzita lugubru consacrată a propagandei ideologiei şi regimului pe care tocmai le înfierează, pentru a dezlănţui acuze şi sentinţe asupra lucrării de istorie a lui Larry Watts şi, prin extensie, asupra celor ce apreciază tipul său de abordare istoriografică.
Ziaristul din Germania vorbeşte de “nemernicie”, “minciună”, “hidoasele metode”, “calomnii”, “seamănă cu a naziştilor”, “primitivul ton xenofob”, “faţa sinistră”, “ticăloşie”, “inflexiuni fasciste şi legionare”, “trivializarea şi relativizarea Holocaustului”, “utilizează toxic impulsurile naţionaliste româneşti”, “abominabile figuri”, “odioase exemplare”, “obsesii ultranaţionaliste”, “uneori imund” (blogul lui Victor Roncea –n.n.), “să declanşăm o revoluţie” (bolsevica? – n.n.) “împotriva lor”. Universitarul din America începe cu “Nimic nu este mai revoltător, mai şocant şi mai repugnant…” (decât) şi după un tsunami al calomniilor neruşinate, infamie, sinteza perversă, lipsa de decenţă şi insolenţa etc, propune condamnarea lui Ion Iliescu la 80 de ani de închisoare. Ce valuri de indignare şi ura pot învolbura scrierile lui Larry Watts, autor, altfel, atât de departe de umori, complexe, stereotipuri, prejudecăţi. Istoricul american nu polemizează cu oameni ci cu idei, iar când o face, procedează cât se poate de urban.
Dacă fiecare din săgeţile din asemenea roiuri de diatribe ar avea măcar o câtime de informaţie sau analiză, ele tot ar participa cumva la lămurirea, pentru memoria naţională, a unor zone sulfuroase, zbuciumate şi dureroase de istorie.