Cel mai important eveniment editorial al anului 2013 – dupa cum istoria o va confirma, fara indoiala – s-a desfasurat pe 24 aprilie 2013 in Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”: lansarea cartii mult asteptate a profesorului american Larry Lee Watts, “Cei dintai vor fi cei din urma. Romania si sfarsitul Razboiului Rece“, continuarea volumului Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. Ambele volume sunt publicate de Editura Rao in cadrul unei trilogii destinate recuperarii istoriei reale a Romaniei, din care va face parte si o lucrare focalizata pe evenimentele din si de dupa decembrie 1989. Printr-o frumoasa coincidenta, manifestarea istorica a avut loc la exact 23 de ani de la ocuparea Pietei Universitatii in ceea ce avea sa fie cea mai mare demonstratie anticomunista din istoria Romaniei.
In ciuda carcotasilor cam grabiti, eu nu cred ca audienta de la BCU a fost constituita din “nostalgici”, dupa cum prevazuse de altfel profesorul Mihai Retegan ca se va spune. Cu ochiul meu de simplu ziarist am vazut in sala atat autentici profesionisti ai informatiei si cautatori independenti ai adevarului cat si o parte importanta din elita fostei, actualei si viitoare securimi, intre care se aflau in calitate oficiala doi consilieri speciali de-ai Premierului si doi de-ai Presedintiei, plus specialisti straini de marca prezenti la noi in tara. Interesul extraordinar pentru acest eveniment a fost reflectat de altfel de cei peste 11.000 de participanti indirecti la lansare, care au urmarit conferinta “Live”, prin intermediul platformei Privesc.eu. Tinand cont ca transmisia in direct a evenimentului s-a desfasurat pe internet (presa centrala, doar de limba romana, a lipsit aproape cu desavarsire, daramite sa se mai si difuzeze ceva pe televiziuni) ma indoiesc profund ca doar “nostalgicii” au fost calare pe calculatoare.
Desigur, se poate pune intrebarea: cine au fost cei 11.000? O parte, semnificativa doar prin capacitatea lor de otravire prin mijloacele de propaganda la care au, inca, acces, a fost cea scoasa in evidenta de profesorul Mihai Retegan, in postura de “avocat al diavolului”: acele “VIP”-uri intelectualoide care au intampinat cu o violenta salbatica si primul volum, dand din coada si copite si inainte de lansarea celui de-al doilea, “ceea ce demonstreaza in modul cel mai clar ca o anumita politica continua in ceea ce ne priveste”, dupa cum afirma istoricul roman.
Daca luam la buchisit cartea lui Larry Watts de la coada, ca sa respectam si titlul – “Cei dintai vor fi cei din urma” – ne vom face o idee din ce zone provin si cine sunt aceste personaje cu apetente viscerale impotriva Romaniei si a adevarului istoric, reliefat de profesorul american in premiera internationala intr-o asemenea forma complexa si unitara. Asadar, studiind ochiometric Indicele de nume, vom constata ca daca trimiterile la URSS sunt cam egale cu cele la SUA, in schimb, volum de informatii cu privire la Ungaria si Budapesta este aproape triplu. In topul topurilor se afla Moscova, apoi CIA, KGB si, la rand, cateva personaje malefice ale istoriei Romaniei, venite cu pluta sau tancul in tara noastra, cum ar fi Leonte Rautu si Ion Mihai Pacepa.
Un Pacepa al carui mit este definitiv spulberat in cartea istoricului si expertului in informatii Larry Watts. Un Pacepa – agent sovietic dovedit -despre care aflam intr-o nota de subsol (p. 151 – aici am gasit si o greseala de cifra – generalul Serb a tradat in 1971 si nu, evident, in 1991; dar sunt sigur ca macar la corectura va fi de folos gasca lui Tismaneanu 
) ca a fost sustinut in opera sa de intoxicare si dezinformare ante si post-decembrista de niste personaje intre care se numara un fost politruc comunist ca V. I. Tismaneanu, un informator al Securitatii mansurtizat la Radio Europa Libera ca Nestor Ratesh, un fost disident pasaportat in SUA ca Dorin Tudoran, propagandistul de serviciu Dan Pavel si jurnalistul de servicii Sorin Rosca Stanescu (macar cel din urma ar avea datoria sa-si explice pozitia). Un Pacepa publicat cu surle la Humanitas si promovat cu trambite de reteaua antiromaneasca din care fac parte un Liiceanu, un Plesu, un Patapievici (sub umbrela cui?)…
Acestia si alti cativa au reprezentat probabil o parte dintre nostalgicii carcotasilor care or fi urmarit transmisia. Dar restul de 10.990? Restul pana la 11.000 sunt romani. Romani interesati sa afle adevarul despre tara lor. Adevar tinut la secret timp de aproape 70 de ani. Adevar pentru care a fost nevoie de un american ca sa-l aflam, la aproape 24 de ani de la schimbarea violenta de regim din 1989, intregit, dincolo de ceea ce am trait cu totii.
Larry Watts, un specialist al informatiilor de toate categoriile, cu o capacitate analitica remarcabila, reuseste sa completeze Istoria sincera a poporului roman scrisa de regretatul profesor Florin Constantiniu, cat si studiile colegilor sai de crez si generatie, cu o perspectiva ascunsa, pana acum, celor interesati de adevar. O perspectiva care vine ca un izvor de apa via intr-o mlastina de ura, pentru a schimba, categoric, viitorul romanilor, prin cunoasterea in totalitate a trecutului lor, ceea ce se poate constitui intr-o arma redutabila pentru preluarea controlului asupra prezentului nostru.
Capitolul care se inscrie ca un necrolog al lui Pacepa se incheie intr-un mod lamuritor: “In mod ironic, daca exista cu adevarat un “mit” privitor la independenta Romaniei, acesta rezida in faptul ca “independenta” era un termen mult prea palid pentru a descrie politici atat de vizibil si de constant ostile obiectivelor esentiale ale sovieticilor”.
Multumim, Larry Watts!
Si acum, Prefaţa autorului:
Ca sovietolog, m-am implicat în studiile privind România în perioada de vârf, post-destindere, a Războiului Rece. Pe vremea aceea, spre sfârşitul anilor 1970, subestimarea semnificaţiei declaraţiilor, politicilor şi acţiunilor României şi extrapolarea acestor atitudini şi comportamente la ceilalţi membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia deveniseră o practică uzuală în rândul analiştilor americani specializaţi în politica regiunii. Sursele româneşti care afirmau contrariul erau tratate cu neîncredere. Cum România era pe atunci doar un subiect de interes periferic, am „clasat“ această informaţie într-un ungher îndepărtat al minţii. Mie nu-mi fierbea nicio oală acolo, dacă pot să spun aşa.
Vizitele repetate în România în anii 1980 şi expunerea mea directă la condiţiile de viaţă dure impuse populaţiei în cursul respectivului deceniu nu au făcut decât să mă predispună la aceeaşi lipsă de încredere. După 1989, când am revenit în România, am început să lucrez cu diverse oficialităţi în probleme de prevenire a conflictelor etnice, de reformare a armatei şi a serviciilor de informaţii şi de integrare în Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
Faptul că am putut remarca direct eforturile lor autentice de instaurare a democraţiei în ciuda aparatului administrativ cvasi-distrus şi a reacţiilor neconstructive din partea unui Occident lipsit de bunăvoinţă mi-a readus în minte atitudinile neîncrezătoare ale analiştilor americani faţă de sursele româneşti, atitudini pe care le observasem în anii Războiului Rece. Astfel, dorinţa de a descifra cauzele acestei continue percepţii greşite asupra intenţiilor şi comportamentelor României s-a transformat pentru mine într-o preocupare constantă.
Deja evidentă în volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, această preocupare este ilustrată mai explicit în lucrarea de faţă. Cei dintâi vor fi cei din urmă reia firul conflictului manifestat între România şi Pactul de la Varşovia de acolo de unde fusese întrerupt în Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, în 1978, şi îl continuă până în prima săptămână a lunii decembrie 1989. Volumul începe prin a aborda dificultăţile pe care anomalia românească le ridicase în faţa analiştilor occidentali începând cu sfârşitul anilor 1970 şi până în ajunul Revoluţiei care a dus la căderea regimului comunist.
Nu m-am bazat, în documentarea mea, pe multe surse româneşti. Motivul nu este nicidecum lipsa unor analize clare şi bine realizate, fiindcă acestea nu lipsesc. Ele nu au fost însă reprezentate aici deoarece practica de a pune sub semnul întrebării credibilitatea surselor româneşti era atât de extinsă, încât atunci când am început acest proiect am preferat să evit (aproape) în întregime acest risc, încercând să creionez imaginea în principal din perspectiva rapoartelor şi documentelor alcătuite de ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Obstacolul „concepţiilor încetăţenite“ este unul greu de surmontat, iar pentru a-i convinge pe ceilalţi să-l abordeze sunt necesare dovezi nu doar limpezi şi convingătoare, ci incontestabile. Excepţiile pe care mi le-am permis sunt studii sau culegeri documentare cu anexe oficiale, pe motivul că acestea pot fi accesate mai uşor decât arhivele respective. Aceeaşi logică a stat la baza website-ului www.larrylwatts.com, pe care am postat circa 300 de link-uri şi documente originale din arhivele foştilor membri ai Pactului de la Varşovia, ale fostei Republici Sovietice Socialiste Moldoveneşti, ale Agenţiei Centrale de Informaţii a Statelor Unite, a Departamentului de Stat şi ale Casei Albe, la care se vor adăuga alte documente.
Cei dintâi vor fi cei din urmă se constituie în esenţă într-o serie de studii de caz. Unele examinează principalele ţinte ale operaţiunilor clandestine şi de dezinformare ale sovieticilor şi procesul de sistematică atribuire eronată din cadrul alianţei. Altele se concentrează asupra eforturilor româneşti de a bloca utilizarea Pactului de la Varşovia ca pe un instrument de proiecţie a puterii sovietice, de folosire a medierii ca o modalitate de blocare a extinderii influenţei sovietice în diverse regiuni ale lumii şi de a urma politici de securitate şi dezarmare capabile să limiteze exercitarea puterii militare sovietice.
Căldura cu care publicul român a primit volumul Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost copleşitoare pentru o lucrare de anvergura şi dimensiunile ei, cu mai multe tiraje după cel dintâi, lansat în 2011. Deşi în cuprinsul său era reliefată discrepanţa uriaşă dintre politica internă restrictivă a României şi cea externă evident liberală, unii au criticat lucrarea ca fiind o abordare „unilaterală“, deoarece nu aborda şi situaţia grea a populaţiei în perioada regimului comunist.
Faptul că volumul în cauză nu s-a axat asupra acestei chestiuni este, în mod cert, real. Dar Fereşte-mă, Doamne, de prieteni a fost conceput, în parte, pentru a corecta o perspectivă. Înainte de publicarea sa, analizele post-1989 privind România în cursul Războiului Rece care nu se focalizau în mod covârşitor şi deseori exagerat asupra represiunii interne, ignorând complet comportamentul şi politica sa externă şi de securitate, erau extrem de rare. Atât de rare, încât extraordinarele sale parteneriate occidentale erau interpretate deseori ca o consecinţă a percepţiilor eronate ale Vestului, iar opiniile laudative exprimate de cinci preşedinţi americani şi de diverşi lideri europeni erau privite ca fiind nu evaluări corecte, ci rezultatul credulităţii occidentale. Chiar şi izolarea României în cadrul Pactului de la Varşovia a fost atribuită în mod greşit eşecurilor ei în domeniul liberalizării şi al reformelor.
Aşa cum am menţionat, obiectivul acestor studii este acela de a analiza rolul României în cursul Războiului Rece ca actor statal în cadrul unei alianţe şi în plan internaţional. Politica internă este importantă în acest context doar atunci când şi în cazurile în care influenţează politicile externe şi de securitate. Cei dintâi vor fi cei din urmă tratează problema politicii interne într-o măsură mai mare decât Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, deoarece în cursul anilor 1980 politica internă a României a devenit un factor important în relaţiile sale cu Occidentul în general şi cu Statele Unite ale Americii în particular. Dar focalizarea pe România ca actor statal este neschimbată şi, cred eu, justificată, din mai multe motive. În primul rând, deoarece dovezile că URSS a exercitat sau a intenţionat măcar să exercite presiuni asupra României în cadrul Pactului de la Varşovia pentru liberalizarea politicii sale interne în anii 1980 (sau în orice altă perioadă a Războiului Rece) sunt firave. În al doilea rând, fiindcă documentele sovieticilor şi cele ale altor membri ai Pactului de la Varşovia subliniază în mod repetat că problemele Moscovei în privinţa României erau determinate de politica externă şi de securitate independentă a acesteia din urmă – cursul său „separat“. Şi, în ultimul rând, pentru că, până cel puţin în ultimul trimestru al anului 1989, reformele implementate de Mihail Gorbaciov erau menite în principal să accentueze controlul central sovietic asupra politicilor externe şi de securitate ale celorlalţi membri ai Pactului de la Varşovia.
Focalizarea îngustă a unei mari părţi a literaturii post-1989 pe tema caracterului represiv al regimului politic din România i-a determinat pe numeroşi autori să conchidă că, spre desebire de alţi foşti membri est-europeni ai Pactului de la Varşovia, România nu beneficia de un „istoric utilizabil“ de pe urma trecutului său comunist. Dimpotrivă însă, analiza popularelor politici externe şi de securitate româneşti demonstrează că trecutul său în acest domeniu critic are o utilitate considerabil mai mare decât cel al oricăruia dintre foştii săi „tovarăşi de luptă“. Iar această utilitate are, după părerea mea, ecouri care reverberează până în ziua de astăzi.
Larry L. Watts
31 martie 2013
Surse: LarryLWatts, Rao Books, Roncea.Ro si Ziaristi Online
Foto: Adevarul si Cristina Nichitus Roncea
Alte legaturi: Agerpres, NapocaNews, R-News, MOV, Jurnalul National – Omul Zilei, Adevarul, Ziarul de Constanta, Marius Ghilezan Blog, Plano10, Radio Romania Cultural, Historia, Cotidianul, Uniunea Ziaristilor Profesionisti
