Despre scandalul “holocaustului de la Academie”, portalul Ziaristi Online a relatat in cateva randuri, atragandu-si si niste caracterizari hazardate din partea directorului Institutului “Elie Wiesel”, controversatul Alexandru Florian, studiate in prezent de avocatii nostri. Este straniu ca conducerea acestui institut, intrat sub acoperire guvernamentale, alege ca intr-o singura luna sa condamne public doi romani care au salvat evrei de la moarte, unul chiar cu pretul propriei vieti, respectiv Valeriu Gafencu si, apoi, pe Vladimir Iliescu. Asemenea mostre de recunostinta dau nastere la precedente si interpretari periculoase. Astazi, in exclusivitate, profesorul Vladimir Iliescu ne ofera noi detalii biografice fascinante despre Cernautii dintre ocupatiile sovietice si cum a salvat familia sa evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Dar mai intai iata si trimiterile la articolele noastre, cat se poate de echilibrate:
In urma afirmatiilor profesorului Vladimir Iliescu, publicatii de agitatie si propaganda din Romania au declansat o campanie furibunda, de linsare a profesorului de 87 de ani, fara a oferi apoi cuvenitul “Drept la replica”. Unul dintre ultimile de acest gen, publicat de Adevarul, emite, normal, un neadevar, respectiv: Profesorul Vladimir Iliescu, cel care a negat Holocaustul în aula Academiei Române, a fost dat afară de la o prestigioasă universitate germană
Profesorul Iliescu nu crede versiunea Adeverului si prezinta scrisoare prin care s-a despartit de Universitatea din Aachen, cu urmatorul comentariu: “Adevărul minte, fiindcă se bazează – ceea ce nu-l scuză – pe promisiunea prof. Heinen către P. Manu, M. Shafir si Dan, că eu nu voi mai ține cursuri [ca pedeapsă].In realitate venia legendi, care se dă pensionarilor și celor care nu fac parte din schema universității, se acordă anual (2 semestre), nu a fost cerută rectorului toamna trecută așa că eu de fapt am predat ilegal în semestrul de iarnă 2012 / 2013.
Probabil că prof. Heinen vroia să ceara prelungirea acum – fie retroactiv, fie pentru următoarele două semestre – dar n-a mai făcut-o de supărare pentru declarațiile mele.
In nici un caz Universitatea din Aachen nu “m-a dat afară” acum pentru declarațile mele.”
Iata traducerea scrisorii in cauza:
RWTH Aachen 52056 / 010810
RWTH AACHEN UNIVERSITY
Rectorul
Abt. 8.1
Data 28.02.2013
Domnului Profesor
Dr. phil. Vladimir Iliescu
Schinkelstr. 30
40699 Erkrath
Insărcinare de a ține Cursul universitar cu tema Istoria Europei de Răsărit
Scrisoarea Institutului de Istorie 25.02.2013
Mult stimate domnule Profesor Iliescu,
După comunicarea Institutului de Istorie însărcinarea de a ține cursuri a expirat în semestrul de vară 2012 (octombrie 2012 – martie 2013).
Aș vrea să vă mulțumesc pentru serviciile aduse Politehnicii din Renania-Westfalia și să vă doresc tot binele pentru viața D-voastră viitoare.
Cu deosebita consideratie,
Pentru Rector
Cancelarul de Serviciu
Iscălitura
Klaus Gertig
“Antisemitul” Vladimir Iliescu si istoria vietii sale alaturi de evrei si salvatorii lor
3. În ce privește competența mea în problematica evreiască, sunt nevoit să vă dau multe amănunte personale, ca să se vadă că eu sunt mai competent, chiar decât cei care-mi fac reproșuri, deși aproape toți sunt evrei, iar eu nu sunt.
Cunoștințele mele despre evrei și compasiunea mea pentru ei provin pe de o parte din biografia mea bucovineană, iar pe de altă parte din cursurile mele despre Europa de Răsărit, ca și din reuniunile științifice de specialitate cu această temă la care am participat.
3. A. Autobiografia mea este destul de complicată și lungă, drept care o echipă suedeză de televiziune din Germania a vrut să facă pe baza ei o emisiune televizată, luându-mă ca un martor al sec. al XXlea din răsăritul Europei, ceea ce eu am refuzat.
Tatăl meu Dr. veterinar Ioan Iliescu, de la Călărași, a venit la Cernăuți cu divizia a opta a generalului Zadek, în noiembrie 1918, când Bucovina s-a alipit României. Era o divizie românească ce n-avea nici blindate și nici camioane, dar dispunea de mii de cai. Tatăl meu s-a căsătorit aici cu o doamnă de origine germană, catolică, Adela Tijan, care nu știa românește, deoarece alesese ca limbă în liceul real pe care-l urma, ucraineana. Ulterior mama a învățat perfect românește și a fost activă în conducerea societății „Femeile Române“ din Bucovina. Tata care urma să devină generalul corpului veterinar al armatei române, a demisionat, deoarece se căsătorise cu o minoritară, dar a rămas locotenent colonel de rezervă, cu mare influență în armată și la autoritățile civile, datorită marii clinici veterinare pe care a înființat-o și unde caii armatei se tratau gratuit. In serviciul civil a ajuns după zece ani inspector general veterinar zootehnic al Bucovinei, incluzând și Hotinul și Dorohoiul. Impreună cu avocatul Gh. Vîntu – cumnatul marelui chirurg Hortolomei – fost prefect liberal, erau considerați „protectorii minorităților”, care în Bucovina erau numeroase, printre care 100.000 de evrei.
3. B. Eu am început școala primară la școala unde a învățat și Eminescu. Venind însă după o săptămână cu păduchi acasă, urmând sfatul bunicii, mama m-a dat la școala cu cel mai bun renume din oraș, la școala Meißler, frecventată de burghezia evreiască. In clasa de 19 fete și 17 băieți erau numai doi creștini, eu și fiul celui mai bogat ucrainean din Cernăuți. Cu această ocazie am învățat idiș și, cu unii colegi de clasă am rămas în relații de prietenie, cu alții m-am revăzut peste ani (mulți au trăit în Israel).
[spațiue] Când, după reocupareaa Bucovinei de către români, în 5 iulie 1941, tata s-a întors ca unul din marii demnitari, care împreună cu guvernatorul militar, generalul Calotescu și cu secretarul general Florescu, conducau Guvernământul Bucovinei, eu urmam cursurile liceului Aron Pumnul și ale Conservatorului din Cernăuți.
3. C. Când au venit ordinele de deportare ale evreilor din Bucovina, care purtau deja steaua galbenă a lui David, au fost incluși și evreii din sudul Bucovinei (Suceava, Rădăuți și Câmpulung), zone care nu fuseseră nici măcar un an sub ocupație sovietică și, deci, nu putuseră să manifeste sentimente antiromânești față de armata și autoritățile românești, după cum a pretins Mareșalul despre evreii din Nordul Bucovinei și din Basarabia. Marea majoritate a bucovinenilor a fost șocată.
Primarul dr. Traian Popovici, sprijinit de regățeni influenți , ca dr. Ioan Iliescu – tatăl meu – și Gh. Vîntu, au protestat vehement. La argumentele umaniste ale primarului, mareșalul a răspuns că evreii„au păcătuit față de România” și de aceea vor fi pedepsiți.
Primarul a obiectat că și economia va suferi grav, deoarece bărbații ceilalți sunt pe front, iar din Bucovina se exportă mult lemne (lemnul de rezonanță pentru pianul Steinway din Hamburg, ca și bârnele de stejar pentru stăvilarele din Olanda), vite și porci. Tata a făcut un raport fals despre zootehnia din Bucovina, deși toată lumea, de la portar la guvernator știau că totul este o minciună sfruntată. De aceea Mareșalul a admis ca o treime din evrei să rămână pentru muncă la Cernăuți. Astfel au apărut 18.500 de pașapoarte „Popovici”.
Cum totul a fost prost organizat – ca și sovhozurile din Transnistria unde mulți evrei au ajuns teferi, cu trenul sau chiar pe jos, dar când a venit primul ger și au început epidemiile, mureau ca muștele.
Tot la Cernăuți am cunoscut din întâmplare pe senatorul român din partea evreilor, Dr. Manfred Raifer, fost Studienrat austriac, care era unul dintre conducătorii sioniști din România. Timp de peste un an l-am vizitat aproape zilnic. El zăcea în pat cu o formă gravă de angina pectoris. Aceasta i-a salvat viața. Impreună cu alti 4.500 de evrei din bogata burghezie evreiască a fost îmbarcat pentru Siberia. Făcînd repetate atacuri de angina a fost mereu coborât și iar urcat in tren. Până la urmă, crezându-se că tot moare, a fost lăsat pe peronul unei gări mici de unde a fost ridicat si salvat.
Aceasta persoana, Manfred Raifer, a fost decisiv pentru alegerea drumului meu in viață. El e cel care m-a sfătuit să las celalte mici „talente“ pe care le-am avut (șahul – am fost campion al orașului Cernăuti – și vioara – am dat și concerte, dar am fost socotit a fi un talent mai mare decât eram în realitate) și să studiez istoria. M-a și ajutat să achiziționez o importantă biblioteca istorică a unui coleg al său decedat.
3. D. După terminarea studiilor la Universitatea din Bucuresti (și anume Filologie clasică, Istorie, Drept și Balcanistica) am fost numit la catedra acad. Al Graur la 1. oct. 1949 iar la 1. oct.1951 am ajuns cadru de predare, fiind cel mai tânăr șef de lucrări al Universitătii Parhon – cum mi-a spus tov. Popescu de la personal când mi-a înmânat cartea de muncă – fiind atunci conducătorul a două colective (istorie și drept) și titularul a trei cursuri.
La sfârșitul anului 1952 decanul (maiorul) Orzea a scos o serie de profesori de la filologie și impreună cu ei și o parte din personal. Acad. Al Graur fusese și el dat afara ca „dușman al poporului“, iar o serie de tineri asistenți și șefi le lucrări, cred că zece la număr, printre care mă număram atât eu cât și soția mea, am fost “mutați” în două sate diferite din Dobrogea.
Amândoi am avut noroc pentrucă am putut lucra la institutele de cercetări ale Academiei.
Abia în anul 1965 am putut reveni în învățământ la Institutul Pedagogic din Constanța, după ce fusesem numit și la Craiova, unde nu i-am plăcut rectorului de atunci, fiindcă nu eram membru de partid.
Când în 1973 s-a desființat Institutul Pedagogic din Constanța, rectorul, conf. Lungu, mi-a oferit un loc de conferențiar la catedra de etică în cadrul științelor sociale, pe care nu l-am primit. M-am întors la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, având statutul de cercetător științific.
In anul 1976, cred, când m-am întors din URSS de la Congresul de Studii ale Antichității, (Eirene) unde am fost șeful delegației, deoarece știam rusește fără să fi studiat in US, am îndrăznit la o ședință în plen să mă opun părerii că epoca contemporană începe cu alegerea lui Ceaușescu ca secretar general al Partidului. Am combăt´ut de asemenea „tracomania“, sprijinită de Ceaușescu și de adepții săi, arătând că e o teorie antiștiințifică și periculoasă politic.
După câteva zile un tovarăș activist de la CC al PCR mi-a spus că sunt un contestatar, adică un disident al regimului.
Aceasta a dus la emigrarea mea, după ce am câștigasem un concurs pentru catedra de istorie antică la Universitatea din Iași, primind avizul de partid de la Iasi, dar nu și pe cel de plecare de la București.
Apoi mi s-a oferit catedra de bizantinologie de la Institutul Teologic de la București, pe care am refuzat-o, deoarece intenționam să plec din țară. Am emigrat împreună cu familia în Germania în august 1983.
3. E. In Germania, predând istoria Europei Răsăritene, am aprofundat cunoștinăele mele despre problema evreiască în tot răsăritul Europei. Acum 15 ani, Fundația Seidel mi-a propus să devin unul din experții ei pentru Europa de Răsărit și pentru Balcani. În calitatea aceasta am juns la sesiunea NATO de la Bruxelles (1990). Am prezentat problemele Poloniei și am reușit să pot discuta și problemele României. Când contele von Staufenberg din Parlamentul European, moderatorul sesiunii, a remarcat că s-a omis o problemă importantă, și anume acea a evreilor din răsăritul Europei, am susținut și acest referat. In urmatoarea pauză directorul pentru Europa al Fundației Bnai Brith m-a întrebat de unde vin și că (deși nu sunt istoric evreu) am prezentat problema foarte clar și chiar cu simpatie! Ca urmare am fost invitat ca unul din primii profesori germani la un congres la Tel Aviv.
In anii 90 am fost chemat de urgență la München de către „Deutsches Kulturwerk” la o mică sesiune, deoarece legionarii locali – veniți după ianuarie 1941, în frunte cu un sculptor cunoscut amenințau să tulbure sesiunea, spunând că în România evreii n-au fost persecutați. Doamna Zach, directoarea acestei instituții, considera că eu sunt singurul român din Germania care este competent să-i combată pe legionari. Cu această ocazie l-am cunoscut pe tânărul Armin Heinen, atunci akademischer Rat la Saarbrücken, care în 1999 avea să devină profesor la Aachen. Din România au participat acad. Dan Berindei și rectorul de la Cluj Andrei Marga. Din fericire legionarii au venit numai să asiste și nu s-au manifestat.
R. Ioanid dă impresia în Adevărul, că nu mă cunoște. Ar fi bine să-și aducă aminte de sesiunea de la Berlin, unde participat și prof. Heinen. Intr-o seară, la aceeași sesiune scriitorul german Hilsenrad, de aceeași vârstă cu mine, care se refugiase, după ”noaptea de cristal” sau din cauza legilor rasiale din Germania din 1935, la rudele mamei sale de la Siret și care fusese deportat la Moghilev, a citit din amintirile sale. După ce s-a încins un lung dialog, cu întrebări și răspunsuri de ambele părți, m-întrebat la sfârșit cum de știu aproape mai mult ca el și a venit apoi ca să-mi dea un volum de al său cu dedicație.
3.F. Despre raporturile mele cu acad. Cajal a scris prof. Heinen dumineca trecută dlui dr. Singer de la Viena, așa încât ”îndoielile” jignitoare ale lui R. Ioanid pot fi considerate nule.
Un ultim punct ar fi proiectul unui Memorial al durerii în care să figureze toate victimele ale celor patru dictaturi din România – singura țară care a cunoscut toate patru tipuri de dictaturi, adică cea regală (carlistă), cea legionară (de dreapta), cea militară a lui Antonescu și cea comunistă, care a fost cea mai lungă.
Ponderea cea mai mare, alături de victimele comunismului urmau s-o aibă victimele evreiești.
Acad. Cajal a sprijinit această frumoasă și foarte importantă inițiativă. Premierul României semnase deja acordarea locului în acest scop în Parcul Carol, lipit de monumentul victimelor comuniste, așa puține cum erau. O coaliție de diverse forțe obscure a împiedicat realizarea acestui proiect. Lucrul acesta l-a întristat mult pe acad. Cajal, care puțin după aceasta a și murit.
Ce om admirabil a fost acest mare medic, acest mare umanist și acest mare prieten al al tuturor romanilor!
Prof. dr.dres h.c. Vladimir Iliescu
Addenda:
Cu privire la articolele din Romania legate de filmul despre evreii din Cernauti salvati de primarul Popovici, in care se pare ca va juca Dustin Hoffman, actor evreu cu origini din Basarabia, dl profesor Iliescu face urmatoarele precizari:
1. Eu am amintit de episodul Popovici in faimoasa mea interventie (vedeti mai jos) si am spus ca au fost eliberate 18.350 sau 18.500 de pasapoarte Popovici. Asta face 1/3 din evreii cernauteni si nu 1/2.
2. In Transnistria au fost lagare de CONCENTRARE si nu de EXTERMINARE. Vezi discutia mea de la Berlin cu scriitorul Hilsenrad, din luarea mea de pozitie lunga, pe care Adevarul pana la urma a redat-o. Nici macar Vapniarka, considerata de exterminare pentru detintii politici, adica evrei comunisti, n-a fost lichidata decat la retragere de SS germani si voluntari ucraineni.
3. Popovici a cerut lui Antonescu oprirea deportarilor din motive umanitare, la care Antonescu a raspuns ca evreii au tradat Romania odata cu venire sovieticilor si de aceea trebuie pedepsiti. Nici Antonescu si nici Popovici nu s-au gandit ca sudul Bucovinei (Suceava, Radauti, Campulung) n-a fost ocupat si ca deci evreii de acolo n-au motiv sa fie deportati.
La a doua intrevedere Popovici a venit cu argumentul economic: barbatii romani fiind toti pe front e nevoie de evrei. Pentru aceasta tatal meu a facut raportul zootehnic, mentind de ingheata apele, dar toata lumea a fost de acord, in ascuns. Pe baza aceasta Antonescu a concedat ca o treime din evrei sa fie mobilizati pe loc pentru munca. Acestea sunt toate fapte de netagaduit.
4. In afara de Hoffmann si actorul Keitel provine – respectiv parintii lui – din Bucovina. Intr-un interviu, pe care l-am citit intr-un ziar german, a declarat ca vrea sa participe si el la acest film.
Vladimir Iliescu
via
Ziaristi Online
Foto: Memorial Traian Popovici
