ANTONESCU, ALTFEL (4). Profesorul Gh. Buzatu prezinta pentru Ziaristi Online un document al Trupelor Romane pe Frontul de Est scos din Arhivele Speciale ale Moscovei

Exclusiv Ziaristi Online

ANTONESCU, ALTFEL (4)

Gh. Buzatu

Este indiscutabil că, în raport cu rezultatele remarcabile ale istoriografiei contemporane, nu mai este cazul să insistăm asupra războiului României, alături Germania şi aliaţii ei, împotriva URSS declanşat la 22 iunie 1941. Atunci, generalul Ion Antonescu a intervenit pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa, străvechi ţinuturi româneşti care, la 28 iunie – 3 iulie 1940, fuseseră ocupate, sub ameninţarea forţei, de către forţele militare ale lui I. V. Stalin, acesta beneficiind nemijlocit de asistenţa Reichului lui Adolf Hitler şi de slăbiciunea sau indiferenţa Puterilor Occidentale. Nu se poate pune în discuţie, aşadar, că la un război s-a răspuns cu un altul, al URSS în contra României şi viceversa, ci, obligatoriu, ca urmare a agresiunii neprovocate a lui Stalin, trupele române, aflate sub comanda lui Antonescu, au pornit acţiunea pentru alungarea cotropitorului din Răsărit şi pentru lichidarea pericolului comunist. Aceste obiective nu s-au împlinit, dimpotrivă, România, fiind în eşec, a fost ocupată integral de Armata Roşie (1944-1958), decăzută la nivelul de stat satelit şi pe deplin comunizată de învingătorii de la Kremlin. Ceea ce nu poate avea drept consecinţă ignorarea faptelor de eroism ale trupelor române după 22 iunie 1941, toate cuprinse în inegalabila Epopee a Estului …

Ion Antonescu şi Adolf Hitler,

după dezbaterea şi programarea

problemelor Estului (München, 12 iunie 1941)

Documentul pe care-l anexăm, descoperit de noi în 1992, în Arhivele Speciale din Moscova (cf. Ossobyi Arhiv, Moskva, fond 492, opis 1, dosar 6, filele 191-192; Gh. Buzatu, Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial, II, Bucureşti, 1995, pp. 276-277), relevă un capitol de răscruce ale istoriei naţionale şi universale. Este o foaie volantă, difuzată în rândul trupelor române revenite din campania estică pe teritoriul naţional la începutul lui 1944, redactată nu de către Mareşalul Antonescu, dar avizată şi imprimată cu acordul său. Documentul reprezintă un apel, crestat în granitul istoriei naţionale care-şi poate afla oricând locul, tocmai de aceea, în orice crestomaţie de documente fundamentale, evitând penibilele manuale „de istorie”, aflate din belşug la dispoziţia cititorului român.

Trupele române de cavalerie la eliberarea Chisinaului, iulie 1941

OSTAŞI,

Vă apropiaţi de căminuri.

Vă întoarceţi din cel mai crâncen război purtat de Neamul Românesc.

Veniţi de pe meleagurile Donului şi ale Volgăi, obosiţi de lupte şi de drum, plini de frig şi de griji …

Trupe române în drum spre Stalingrad,

12 iunie 1942 – Dnepropetrovsk

Vă întoarceţi din cea mai mare epopee a Neamului.

V-aţi bătut cu cel mai puternic şi sălbatic duşman al nostru.

Aţi străbătut victorioşi stepele Rusiei.

Trupe române la Cotul Donului, 1942

Aţi arătat vrednicia voastră în cele mai grele bătălii ale războiului: la Kerci, Sevastopol, Harkov şi Stalingrad.

V-aţi bătut pe Doneţ, pe Don şi-n pustiul Volgăi.

Aţi străbătut într-un iureş câmpurile mănoase ale Kubanului şi v-aţi înălţat cu vitejia voastră pe culmile Caucazului.

Vânătorii de munte în Caucaz

Care alt popor mic se mai poate mândri cu asemenea fapte de arme?

Aţi răzbunat toate vitregiile trecute.

Aţi şters amintirea anilor de durere ai Neamului nostru care, mai toţi, au fost stârniţi de ruşi:

– 1812, răpirea Basarabiei;

– 1878, luarea părţii de Sud a Basarabiei, pe care fusese silită să ne-o înapoieze în urma înfrângerii din 1856;

– 1916-18, când ne-au trădat în plină luptă;

– 1940, când sub ameninţarea forţei ne-au smuls din nou Basarabia, Nordul Bucovinei şi un colţ al Moldovei.

Cotul Donului, octombrie 1942

Faţă de aceste socoteli, toţi cei ce v-aţi făcut datoria către Neam şi Ţară, toţi cei ce-aţi sângerat, toţi cei ce-aţi suferit şi răbdat păşiţi mândri şi cu capul sus peste hotarele Ţării.

Înaintea faptelor voastre toate clevetirile şi văicărelile trebuie să amuţească […]

Celor care se mai întreabă pentru ce luptăm, arătaţi-le primejdia care ne aşteaptă dacă Germania şi aliaţii ei n-am fi lovit mortal Sovietele.

Fricoşilor, care mai tremură şi azi de teama ruşilor, arătaţi-le ce ar fi fost în 1940 şi 1941.

Soldaţi sovietici capturaţi şi escortaţi

de români pe Frontul de Est

Luptăm în depărtarea Răsăritului pentru că vrăjmaşul zăpăcit de grelele lovituri primite în 1941 s-a retras în vizuină şi încearcă să mai reziste. Lupta trebuie dusă acolo unde este el, oriunde îl vom găsi, oriunde s-ar ascunde, până când vor fi înfruntate cele din urmă zvârcoliri. Şi, pe urmă, mai bine să fim noi la ruşi, decât bolşevicii la noi în Ţară.

Soldaţi români la Stalingrad

Celor ce preamăresc comunismul şi binefacerile lui, spuneţi-le ce aţi văzut în Rusia:

– ţărani fără pământ şi fără vite, înhămaţi ca boii la căruţe;

– lucrători şi orăşeni trăind în ruine, în cea mai neagră mizerie şi murdărie;

Trupe române în Stepa Calmucă, 1942

– bărbaţi, femei şi copii supţi de muncă, de foame şi sălbăticiţi de dureri;

– biserici dărâmate;

– sate şi târguri fără cimitire.

Generalul Constantin Pantazi, ministrul de Război în exerciţiu,

în inspecţie pe Frontul de la Stalingrad, 1942

Peste tot numai urme de omoruri, distrugeri şi sărăcie lucie.

Celor ce poartă grija Angliei şi Americii, spuneţi-le că suntem şi vom rămâne hotărâţi în tabăra opusă comunismului. Cei ce ajută şi îndeamnă pe bolşevici nu ne pot fi decât duşmani.

Acestea sunt răspunsurile soldaţilor.

Faptelor şi cuvintelor voastre nu li se pot opune nici un vicleşug şi nici o şoaptă.

Intraţi în Ţară plini de încredere în voi şi în destinul Neamului Românesc, mândri de faptele voastre şi de greutăţile pe care le-aţi învins.