Puşcăriabili achitaţi şi inocenţi întemniţaţi

de Adrian Majuru

Motto: „Din Constanţa pân’ la Iaşi/ se cam simte lipsa sării/ Fiindcă o parte din ocnaşi/ Sunt acum la cârma ţării” (Păstorel Teodoreanu – 1950)

Ceea ce doresc să descriu mai departe este un paradox la istoriei. Între ieri şi astăzi. Acelaşi sistem. Aceiaşi oameni la putere şi aceiaşi nefericiţi dedesubt. În consecinţă (şi nu este singura consecinţă), penali dovediţi sunt acum parlamentari iar puşcăriabilii râd ciob de oală spartă în obrazul nostru. Părinţii lor s-au achitat de datorie. Datoria de a distruge vechea Românie. Ei acum pregătesc terenul pentru nepoţi, următoarea generaţie de succesori ai forţei.

Adrian Năstase, pe când prezida „Bacşiş Kabinet”, cum i-au spus germanii, pentru că fără bacşiş nu se rezolva nimic la nivel înalt, era atacat de televiziunle lui Dan Voiculescu cu apelativul „Năstase, şapte case”. Sumele de bani erau încasate prin filiera condusă de Miki Şpagă, numit, în „Le Monde”, „Miki le Bacşiş”. Apoi se făcea haz de necaz de ouăle pe care Năstase ne invita să i le numărăm în dosarul Tamara. Aceiaşi ziarişti şi aceleaşi televiziuni care-l înfierau în trecut, între care şi Roşca Stănescu, acum îl căinează, îi construiesc imaginea de erou naţional, de un „nou Iuliu Maniu”. De ce schimbarea de macaz? Pentru că acum Roşca Stănescu şi Dan Voiculescu sunt parlamentari USL.

Citesc în presa ultimelor luni de cum a tot face Adrian Năstase închisoare. De condiţiile din penitenciar care sunt suportate cu greu, mai ales depărtarea de familie. Familie care-l poate vizita când doreşte.

Dar a existat o vreme când Adrian Năstase era un tânăr leninist. Şi în acea vreme se făcea puşcărie. Dar nu pentru „dosarul Tamara” sau „Trofeul Calităţii”. Pentru asta erai executat fără probleme. Dar, în tinereţea leninistă a domnului democrat Năstase, cum se făcea oare puşcărie? Erau aceleaşi condiţii cu televizor, dietă, medic la nevoie, televiziuni, scărpinat pe creştet, plâns de milă, dreptul de a publica şi de a ţine un blog? Să îi amintim bătrânului marxist Năstase cum se făcea puşcărie în vremea când dumnealui sprijinea necondiţionat Partidul şi doctrina lui, pentru care sute de mii de nevinovaţi au fost închişi. Cum era în închisoarea inocenţilor? Cum îi trata Partidul Comunist Român pe aceşti oameni smulşi din casele lor, de pe stradă, din faţa bibliotecilor, din faţa bisericilor? Care a fost atunci atitudinea domnului Năstase? A fost oare una de a îndrepta regimul penitenciar de care se bucură astăzi dumnealui? Citiţi, dragi cititori, cum sufereau părinţii şi bunicii noştri în puşcăriile leniniste, vinovaţi numai pentru că aveau alte idealuri decât cele oferite de partid şi cadrele de tipul Adrian Năstase şi Ion Iliescu şi apoi comparaţi cu joaca puşcăriabililor de azi, cu răbdarea noastră de fiecare zi: „În toate închisorile se smulg unghii. Şi părul. Se smulge urechea prin răsucire. Se taie raţia de hrană şi se pun lanţuri de 20 de kg la picioare. Se toarnă linguri cu sare pe gât şi se sistează apa. Se impun poziţii dureroase. Se interzice urinarea. Se izolează deţinutul. Se ţine în frig. Se arde cu ţigara. Se foloseşte pe el fierul înroşit în foc. Se pune la frigare. Se aplică bătăi la palmă cu coada măturii: palmele se umflă instantaneu, iar sângele ţâşneşte cu putere, ca dintr-o ţeavă spartă. Se bate la tălpi, la testicule şi la cap… se bate până la sânge, cu furtunul umplut de nisip, spatele şi fundul deţinutului peste care s-a întins un cearceaf ud. Se bate cu sacul de nisip de 4-5 kg, după ce deţinutul a fost legat cu mâinile în sus – o metodă care dislocă organele interne fără să lase urme. Se bate cu cărămida sau cu săculeţul de nisip pe piept….se bate la tălpi cu ranga de fier peste încălţăminte, după care victima trebuie să alerge pentru a nu i se umfla picioarele… creştinilor li se pun la încheieturi cătuşe cu cuie ascuţite în interior, care se înfig în încheieturi la orice mişcare… sunt atârnaţi de frânghii cu capul în jos şi bătuţi crunt…Sunt închişi ore în şir în cutii foarte strâmte de lemn în care se bat cuie, aşa încât orice mişcare a unui muşchi produce răni dureroase. Sunt legaţi de cruci întinse pe podea, câte patru zile şi patru nopţi, apoi sute de deţinuţi îşi fac nevoile pe feţele şi trupurile lor, după care crucile sunt ridicate în timp ce gardienii îi batjocoresc, pe ei şi credinţa pe care o apără. Un pastor mai rezistent este torturat cu fierul încins, cu cuţite, este bătut; printr-o conductă i se trimit şobolani flămânzi în celulă, de care trebuie necontenit să se apere – e nevoit să stea în picioare două săptămâni încontinuu. În cele din urmă, este adus fiul de 14 ani, care este bătut în faţa lui până la moarte… cei religioşi trebuie să se închine la dosul gol al unui reeducat, ca la o icoană, şi să-l sărute. Fecioara trebuie numită marea curvă iar Iisus, marele idiot răstignit pe cruce. Cei care se simt ataşaţi de părinţi trebuie să descrie acte sexuale cu mama lor şi violuri ale tatălui asupra surorii lor… la Jilava oamenii rad pereţii şi mănâncă var. La Gherla, cei care lucrează la fabrica de mobile ingerează cazeina folosită la confecţionarea pieselor de mobilier.

Când nu sunt la penitenciar „duşmanii de clasă” sunt în coloniile de muncă. Cei care cedează condiţiilor de neimaginat de muncă sunt îngropaţi de vii (la Salcia în Balta Brăilei, la Canal, la Iţcani sau la Bicaz). Cadavrele sunt lăsate pe pământ şi sunt mâncate de câini. Aici şi morţii sunt torturaţi: li se deschide gura cu toporul şi li se sparg dinţii, ori sunt transportaţi cu targa cu piroane după ce au fost bătuţi până la moarte. Mulţi ajung hrană pentru şobolani, care le mănâncă urechile, nasurile şi organele genitale. Un deţinut fără nas şi fără urechi este băgat mort la carceră, în ideea că n-a executat pedeapsa cât a fost viu. Cei vii sunt bătuţi cu ranga de fier, cu cazmaua, cu lopata or cu cravaşa – unii mor, alţii rămân schilozi. Sunt împuşcaţi, bolile nu li se tratează, sunt lipsiţi de odihnă …deţinutul Silberman, care a fost la Auschwitz susţine că la canal e chiar mai rău. Profesorul de medicină Ion Simionescu este împuşcat numai pentru că a ieşit din rând” (Dorin-Liviu Bîtfoi, “Aşa s-a născut omul nou”, Compania, 2012).

Aflăm din presă că d-lui Nătase i se reduce pedeapsa pentru că a scris cărţi, a prestat diferite servicii şi a ţinut prelegeri colegilor săi de suferinţă penitenciară. Şi în anii tinereţii sale leniniste se ţineau cursuri în puşcărie de către nevinovaţii profesori, economişti, literaţi, scriitori, închişi pentru gândurile şi idealurile lor. Au fost înfiinţate chiar „academii subterane” la Aiud, Jilava şi la Ocnele Mari. De pildă, „filosoful septuagenar Ion Petrovici, universitar şi fost ministru al Educaţiei Naţionale, întemeiază la Aiud o academie după model platonician, ţinând curs de istorie a filosofiei, cu accent pe Kant”.În Academia penitenciară „cursul începea la ora 11 dimineaţa, iar la uşă sunt puse santinele spre a vesti apropierea gardienilor. Petrovici are şi asistenţi de seminarii, iar audienţii săi sunt oameni din patru generaţii… la Jilava, fostul ministru de externe şi economist Mihail Manoilescu predă limba engleză la fel şi inginerul Mavrocordat, cu studii în Anglia. George Fotino, fostul decan al Facultăţii de Drept din Bucureşti ţine prelegeri de istorie a dreptului românesc… Coco Dumitrescu, profesor la aceeaşi facultate, ţine prelegeri de procedură civilă şi de drept civil de anul IV, iar medicul ţărănist Marin Enăchescu prelegeri de economie. Social-democratul Eugen Dobrescu, matematician şi conferenţiar la Institutul de Mine din Petroşani, predă algebră.

În închisoarea de la Ocnele Mari se înfiinţează, de asemenea, Academia, numită «Academia din Pământ», al cărei preşedinte este ales, la propunerea lui Manoilescu (venit aici de la Jilava), avocatul, scriitorul şi publicistul de stânga, Petre Pandrea…Petre Pandrea ţine un curs de lirică franceză, de la Victor Hugo la Paul Claudel; Puiu Vojen îl explică pe Shakespeare, Mihai Popovici expune pictura taliană, Mihail Manoilescu dizertează pe teme de economie politică, Petre ţuţea ţine un curs de filozofia istoriei şi despre Faust etc.” (Dorin-Liviu Bîtfoi, „Aşa s-a născut omul nou. În România anilor 1950”, Compania, 2012).

Oare câte zile de puşcărie au fost anulate pentru aceşti nefericiţi datorită cursurilor ţinute în penitenciar? Şi cursuri de mare valoare ştiinţifică?! Pentru toţi cei amintiţi mai sus, zilele de penitenciar au continuat fără schimbare, dar anii au trecut frumos peste leninistul Năstase, rămas în sferele nomenclaturii şi prin alianţă. Evident, după 1989 a rămas în cărţi, odată cu sistemul care l-a creat, însă numai poporul român a ieşit din cărţi. Guvernarea Iliescu-Năastase a frânat temeinic dezvoltarea României, nu că o altă guvernare ar fi fost altfel, Doamne fereşte, dar nu este cazul să-l albim pe drac, transformându-l în idol naţional! Este suficient faptul că PCR a devenit PSD, PNL, PC, UDMR, PDL, ARD şi aşa mai departe.

Sursa: Cotidianul

Vedeti si: Blog Compania