Editorial 

Am aflat zilele acestea că domnul Traian Băsescu este supărat pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu, fostul său ministru de Externe, demis din funcţie, fostul său şef demisionar al SIE, fostul său prim- ministru, demis de Parlament după o evoluţie precoce de 72 de zile, şi, de-acum, şi fostul său prezidenţiabil. Spre deosebire de Tudor Pos­telnicu, care şi-a recunoscut erorile în public într-un mod original, Traian Băsescu alege să-şi exprime nemulţumirile de alcov prezidenţial prin prepuşii săi, ultimii care i-au mai rămas. După o aruncare cu buzduganul “feisbucistă” cam nereuşită a domnului Sebastian Lăzăroiu – consilier la case mari: “Spiru Haret”, Realitatea TV şi Cotroceni (conform declaraţiei sale de avere) – aflăm ce-l doare pe domnul Traian Băsescu chiar de la doamna Elena Udrea şi tot prin mijloace electronice: o “intervenţie” TV. Chiar dacă este deja intens ventilat, merită reprodus citatul, pentru o eventuală istorie a presei: “Dacă te dezici de un om care te-a numit în funcţii, în toate funcţiile în care ai fost şi care te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine ca fiind cel care trebuie să salvezi PDL, să fii cel care îl conduce de acum încolo, şi candidat la preşedinţie şi viitorul şi tot şi, la un moment dat, când ţi se pare că planurile nu mai sunt aceleaşi, îl dezici pe cel care a făcut toate lucrurile astea pentru tine, atunci Lăzăroiu a avut dreptate că asta arată lipsă de caracter”.

Un blogger subtil, Traian Mitrică, observă pe portalul său, “Politica ta“, că în această frază sunt câteva cuvinte care nasc întrebări, destul de adânci, respectiv: “Te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine”. Chiar aşa, cum a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu, acum deja fostă stea a MAE, SIE, PFC, PDL şi ARD, “în toate func­ţiile în care a fost”? “Din senin”?

La Ministerul de Externe a ajuns prin esteticianul Andrei Pleşu. Citez din prefaţa pe care i-a alcătuit-o lui Mihai Răzvan Ungureanu la cartea sa de discursuri şi alte compilaţii “Întotdeauna loial” (cui, nu ne-a spus): “Când, în 1998, l-am invitat pe Mihai Răzvan Ungureanu să devină subsecretar de stat în Ministerul de Externe, eram sigur că are toate calităţile necesare func­ţiei cu pricina, dar eram, de asemenea, aproape sigur că demnitatea pe care i-o propuneam urma să fie un simplu episod din biografia sa”. Într-adevăr, încă de când era secretar de stat, la 29 de ani, Ungureanu afirma pe coridoarele MAE că visul său este să ajungă preşedinte. Dar nici Pleşu nu l-a luat de pe stradă.

La doar 27 de ani, Mihai Răzvan Ungureanu beneficiase deja de o bursă de merit din partea filantropului internaţional Marc Rich şi devenise membru al “board-ului ştiinţific al Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă, Iaşi-Bucureşti”. Mai târziu, la doctorat, avea să mulţumească şi unui alt filantrop cu ambiţii internaţionale, “sponsorul său ştiinţific Dinu Patriciu”. Domnul  Pleşu, în aceeaşi prefaţă, afirmă că tânărul Ungureanu ar trebui clonat: “Dacă clasa politică românească are nevoie de aer proas­păt – ceea ce se repetă tenace şi ineficient de multă vreme, atunci tocmai oameni de croiala lui Mihai Răzvan Ungureanu trebuie <  clonaţi  > şi puşi la locul potrivit”. Şi Băsescu l-a crezut.

Activitatea lui Ungureanu la MAE a ridicat însă numeroase semne de întrebare privind permeabilitatea loialităţii şi a născut suficiente critici întemeiate din partea presei. Sunt de amintit scandalurile: încercarea de intoxicare şi manipulare a Vaticanului în cazul “Cathedral Plaza”, cedarea moştenirii Gojdu Ungariei, “România ca şi un nou land federal al Austriei”; românii basarabeni care vorbesc “light Romanian” şi, nu în ultimul rând, scandalul care i-a forţat demiterea – abandonarea unor români arestaţi ilegal în Irak.

Cu toate acestea, “din senin”, vorba doamnei Udrea, preşedintele Băsescu găseşte de cuviinţă să-l recompenseze pentru aceste “merite” cu funcţia de păstrător al secretelor spionajului presupus româ­nesc. Din postura de membru al “board”-ului Colegiului “Noua Europă” al aceluiaşi mentor Andrei Pleşu, Mihai Răzvan Ungureanu saltă în poziţia de şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Nici aici nu se linişteşte, preluând din bagajul de gafe al predecesorului său, un alt fost fidel de-al preşedintelui Băsescu, Claudiu Săftoiu. Face afirmaţii televizate despre misiuni în care spionii români pot fi omorâţi dar şi… pot ucide, la rândul lor. Pentru a-şi da demisia din această “clonă”pentru noua funcţie de mărire propusă de Traian Băsescu, a fost simultant, o perioadă scurtă, şi şef al SIE şi şef al Guvernului, emiţând acte ilegale până la învestirea sa oficială de către Parlament.

Din această nouă poziţie în care a ajuns “din senin”, actul pentru care se face remarcat şi care îi aduce, brusc, sfârşitul carierei prim-ministeriale este o altă decizie controversată în favoarea “ungurenilor”: secesiunea pe criterii etnice a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, conform “modelului” din perioada Regiunii Autonome Maghiare creată special pentru unguri în urma raionalizării şi regionalizării sovietice a României. Încălcarea flagrantă a autonomiei universitare şi perceperea de către anumite foruri naţionale a dezastrului care poate urma cu o asemenea “clonă” la conducerea Guvernului au determinat, până la urmă, demiterea sa de către Parlament în urma unei moţiuni de cenzură al cărei rezultat a fost o evidentă surpriză atât pentru Ungureanu cât şi, mai ales, pentru împingătorul şi remorcherul său de suprafaţă, Traian Băsescu.

Dar nici acest nou “succes” al protejatului său – care i-a adus totuşi titlul de Doctor Honoris Cauza al Universităţii din Pecs pentru iniţiativa de la Târgu Mureş – nu l-a convins pe Băsescu. I se oferă pe tavă fostul partid al altui “prezidenţiabil”, Nati Meir, candidat din partea Forţei Civice la preşedinţie în 2009, şi este propagat, de acelaşi Băsescu, în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2014, consolidându-i în jurul său şi o brigadă civilă formată din persoane cu aceleaşi inclinaţii intelectuale, formate în laboratorul Colegiului “Noua Europă”. Unele mai cunoscute, altele complet anodine şi anonime, dar toate scoase în lumina reflectoarelor din jobenul scamatorului de la Cotroceni: Mihai “Horia” Neamţu, Adrian Papahagi, Teodor Anatol Baconschi, Teodor Paleologu, Traian Răzvan Ungureanu, Cristi Preda, “eiusdem farinae”.

Pentru el, ca fost membru supleant al CC al UTC, vocala anticoruptă din comitetul central al GDS Monica Macovei modifică şi normele lustraţiei în campania electorală, impunând să fie lustraţi doar cei care au fost remuneraţi pentru activitatea lor în sistemul comunist.

Adică, dacă ieri ai fost propagandist comunist voluntar azi poţi fi anticomunist plătit.

Vin alegerile parlamentare şi poporul român îl redistribuie pe Mihai Răzvan Ungureanu până în fundul Parlamentului. Şi-ajungem la ziua de azi când, după cum ne trans­mite doamna Elena Udrea ca într-o dramoletă TV, Mihai Răzvan Ungureanu nu-i mai răspunde la telefon lui Traian Băsescu. Şi-atunci consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, transformat în ridicol scribulet electronic, îi transmite fos­tei vedete UTC-MAE-SIE- PFC-PDL-ARD că, împreună cu intelectualii lui, sunt “nişte virgule în politică” (?!). Şi totuşi, de ce preşedintele României s-a împiedicat în virgule? Ca în bancul cu româ­nul căzut în cuţitul ungurului de şapte ori… Căci nu cred că a vrut să ajungă o paranteză a istoriei.

Dacă în cazul lui Pleşu, Băsescu afirmă că “poate are capul prea mare pentru pălăria prezidenţială” şi îl invită amuzat să candideze ca să vedem care ce are mai mare, pălăria sau capul, în cazul discipolului lor comun s-a dovedit invers. Şi totuşi, aceasta nu-l va determina pe Ungureanu să se oprească aici. Dacă Ungureanu a divorţat de Băsescu înseamnă că cel secătuit de forţe este cel care aruncă cu farfurii pe la televizor în capul ex-partenerului ex-prezidenţiabil, prin moaşa comunală Elena Udrea. Şi nu invers.

Dacă “clona” lui Pleşu a renunţat la Băsescu nu înseamnă decât că şi-a găsit o “gazdă” mai puternică. Sau s-a întors la ea. La cel care se dovedeşte, peste ani, că este mai bogat, şi în română şi în engleză, încât îşi permite să determine viitorul politic al unei ţări şi să-l facă pe un preşedinte să asculte, docil, de el, pentru a-i pune pupilul, “aşa dintr-o dată, din senin”, în toate funcţiile dorite.

Mărirea lui Ungureanu şi a “civililor” strâns uniţi în jurul său a fost pecetea care i-a adus decăderea lui Băsescu, până la stadiul de formolizare în care se află azi. Din păcate, nici ultima asistentă de gardă din serviciul mobil de urgenţă şi reanimare prezidentală nu cred că mai poate face ceva, în ciuda aptitudinilor sale evidente. Soarta lui Băsescu este pecetluită. Tudor Pos­telnicu a fost mai cinstit.