Generalul brigada (rez) SRI Aurel I Rogojan revine cu partea a doua a materialului-bomba in care aflam ce facea Sergiu Nicolaescu pe 22 decembrie 1989 la orele 6.30 dimineata, publicat de noi sub titlul Un General acuza: Sergiu Nicolaescu a conspirat cu Ion Iliescu la scenariul si regia loviturii de stat teroriste din Decembrie 1989 ». Articolul precedent s-a incheiat cu urmatoarele observatii: “Desigur, cea mai nelămurită parte a biografiei lui Sergiu este cea a implicării sale in fenomenul terorist al “Revoluţiei Române”. Dar, despre rolul actorilor şi al cascadorilor în executarea ordinelor criminale ale Moscovei prin portavocea generalului Militaru şi al altor năimiţi, în cele ce vor urma… Nu, însă fără a preciza că Ion Ilici Marcel Iliescu a stat la căpătâiul muribundului să se asigure că, in delir, nu va scăpa vreun secret al afacerilor teroriste care au emanat troica nenorocirii României.” Fostul sef de cabinet al generalului Iulian Vlad, ultimul sef al DSS, are cuvantul dar nu inainte de a aminti o replica dintr-un film co-regizat de Sergiu Nicolaescu, rostita in celebrul Studio 4 al TVR, pe 22 decebrie 1989: «Domnule Iliescu, în sfârşit, aţi venit!»“.

Ziaristi Online urmeaza sa prezinte maine si scenariul teroristilor arabi, conform sinopsisului scris de Sergiu Nicolaescu cu mana lui.

Motto: „Credeţi că Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia,  Uniunea Sovietică, marea Uniune Sovietică, toate ţările vecine nouă care ne-au fost prietene… credeţi că de câteva zile ne sunt duşmane? Nu! Ei au păşit pe o cale de eliberare“. – Sergiu Nicolaescu in balconul CC-ului, pe 22 decembrie 1989 (sursa: Adevarul)

Sergiu Nicolaescu ne-a rămas dator

de Aurel I. Rogojan

Opera cinematografică a regizorului Sergiu Nicolaescu va rămâne pentru posteritate partea luminoasă a vieţii sale. Şi o pagină de seamă a artei cinematografice naţionale.

O altă parte a vieţii sale stă şi va rămâne sub semnul unor mari şi împovărătoare lucruri ascunse. Activitatea ca preşedinte al Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989 este numai unul dintre aceste lucruri de maxim interes public. Moralmente, ca fost participant deosebit de activ, dar şi sursă a câtorva momente negre din evenimentele tulburi ale acelor zile, Sergiu Nicolaescu nu avea ce căuta în componenţa Comisiei şi, mai cu seamă, la conducerea ei. Afară de faptul dacă a fost obligat de anumite împrejurări speciale şi în care să fie şi personal interesat.

După cum este cunoscut, nimic din ceea ce însemnau planificarea minuţioasă, rigoarea, exactitatea şi probitatea regizorului nu s-a regăsit în investigaţiile numitei comisii. Dimpotrivă. Mai mult chiar, ştiut fiind că dacă regizorul începea un proiect, orice dificultăţi ar fi survenit, el îl ducea tenace la bun sfârşit. Nu s-a întâmplat să fie aşa şi în cercetarea evenimentelor din decembrie 1990. Ce explicaţii am putea avea şi cine ni le-ar putea oferi?

Unii actori, dar şi dubluri ale lor dintre cascadori au avut o mare şi foarte dinamică participare la crearea unora dintre întâmplările care au însângerat idealurile şi abătut direcţia mişcărilor de stradă din decembrie 1989.

În toate principalele focare ale diversiunilor şi provocărilor care au generat vărsări de sânge, morţi şi răniţi în Capitală, au fost implicaţi actori şi cascadori. Persoane cunoscute publicului, cu mesaj şi audienţă, forţă de persuasiune, credibile şi uşor acceptate ca lideri informali. Astfel de realităţi nu pot fi rezultate doar ale jocului întâmplării.

În decembrie 1989, am văzut actori transmiţând ordine unităţilor militare şi militari în roluri de actori.

Am văzut actori care au scos efective militare şi tehnică de luptă în confruntări cu “teroriştii” pe care nimeni încă nu i-a dovedit, iar comisiile senatoriale de anchetă au îngroşat şi mai mult perdelele de fum ale diversiunii.

Am văzut actori şi regizori care distribuiau arme şi organizau “Gărzile Revoluţiei”. Pentru ce? “Să tragă în tot ce mişcă”, dupa cum a stabilit “ordinul de luptă” liderul vocal al unei grupări din sediul Comitetului Central.

Am văzut regizori, actori şi actoraşi, chiar şi cu nevestele actriţe, în fruntea coloanelor de blindate care au deschis focul unele asupra altora, amorsând pericolul războiului civil. Au căzut victime.

Verdict, crimă!

Ne-a fost dat să vedem cum un creator de cultură şi viitor ministru al Culturii în trei guverne a pus tunurile pe clădirea monument istoric a Bibliotecii Universităţii şi pe Muzeul Naţional de Artă. Au căzut victime.

Verdict, crimă!

I-am auzit şi văzut chemând mulţimile cu piepturile goale să iasă în faţa gurilor de foc. Au căzut victime.

Verdict, crimă!

Grea misiune pentru Comisia parlamentară de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989. Imposibilă, până la acest moment, şi pentru justiţia din România.

Frust, aşa cum este în toate, redactorul şef al unui cotidian care se dedică de câţiva ani investigării jurnalistice a evenimentelor de atunci a declarat fără echivoc, chiar în iureşul bârfelor televizate despre decesul şi incinerarea dispărutului dintre cei vii, că pe Sergiu Nicolaescu şi Ion Iliescu îi leagă amintirea victimelor pe care le au pe conştiinţă.

Jurnalistul a spus un adevăr, iar Sergiu Nicolescu a plecat, rămânându-ne dator.