Tismaneanu si ai lui deferiti Parchetului de Corpul de Control al Guvernului pentru fraude majore la IICCMER - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Tismaneanu si ai lui deferiti Parchetului de Corpul de Control al Guvernului pentru fraude majore la IICCMER


Corpul de control al primului-ministru va sesiza organele de urmărire penală în legătură cu posibile fapte de natură penală comise în perioada 2010-august 2012 la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, prin efectuarea unor cheltuieli de servicii şi deplasări, transmite Mediafax.

Decizia a fost luată după ce Corpul de control al primului-ministru a efectuat o verificare la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru perioada de activitate cuprinsă între 1 ianuarie.2010-25 august 2012.

Cheltuielile invocate sunt legate inclusiv de serviciile contractate pentru fostul preşedinte al Consiliului Ştiinţific al institutului, Vladimir Tismăneanu, şi directorul Mihail Neamţu.

Cititi:

Dinu Zamfirescu scoate nota de plata pentru “Marele Ofiter” Vladimir Ilici Tismaneanu, cel care trambita: “Eu am facut un serviciu statului roman, nu statul roman mie” – DECONTURILE LUI TISMANEANU SI NEAMTU

Raport Final: De la Davai Ceas, Davai Traian la Larry Watts si schreib-kampf-ul lui Tismaneanu. Good bye, Vladimir Lenin!

Avertismentul final al profesorului Gheorghe Buzatu: Romania pierde pe toate planurile sub dictaturi anacronice de tip Soros si GDS

Guvernul aminteşte că, prin HG 134/2010 pentru modificarea şi completarea HG nr. 1372/2009 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, a fost modificat cadrul normativ de organizare şi funcţionare a Institutului, fiind eliminat textul care reglementa scopul principal pentru care a fost înfiinţat Institutul în anul 2005, respectiv acela de “Investigare ştiinţifică şi identificare a crimelor, abuzurilor şi încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durata a regimului comunist în România, precum şi sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situaţii de încălcare a legii”.

Prin urmare, arată Guvernul, în perioada 2010-2012 activitatea desfăşurată în cadrul Institutului a constat doar în cercetarea ştiinţifică a istoriei comunismului, fiind astfel modificată, în mod esenţial, raţiunea existenţei acestuia.

Pe lângă Institut funcţionează un Consiliu Ştiinţific, care are rolul de a stabili obiectivele generale ale Institutului şi de a analiza rezultatele obţinute în raport cu rolul şi atribuţiile acestuia. Consiliul Ştiinţific este compus din preşedintele acestuia, numit prin decizie a primului-ministru, pe o perioadă de 5 ani şi 14 membri, numiţi tot prin decizie a primului-ministru, la propunerea preşedintelui Consiliului Ştiinţific. Prin decizia primului-ministru nr.112/26.02.2010 a fost numit în funcţia de preşedinte al Consilului Ştiinţific, Tismăneanu Vladimir, iar prin decizia nr.146/28.04.2010 au fost numiţi ceilalţi 14 membri ai Consiliului Ştiinţific din care 3 domiciliază în SUA, 2 în Franţa, unul în Canada, unul în Marea Britanie, unul în Germania, unul în Polonia, unul în Ungaria şi 4 în România.

Prin HG 1372 se prevede, în mod expres, faptul că pentru activitatea depusă, preşedintele Consiliului Ştiinţific şi membrii săi nu sunt remuneraţi. Din această normă imperativă rezultă, în mod evident, faptul că preşedintele şi membrii Consiliului Ştiinţific nu sunt salariaţi ai Institutului, că între aceştia şi Institut nu iau naştere şi nu se derulează raporturi de muncă sau de serviciu. Prin urmare, precizează Executivul, întreaga activitate desfăşurată de către preşedintele şi membrii Consiliului Ştiinţific trebuie să se realizeze fără a primi în schimb o remuneraţie sau alte avantaje materiale similare unei remuneraţii.

Guvernul arată însă că, în realitate, în perioada 1 martie 2010-31 mai 2012, din bugetul IICCMER au fost decontate cheltuieli cu telefonia mobilă în cuantum total de 43.155,33 lei preşedintelui Consiliului ştiinţific, Tismăneanu Vladimir, deşi nu au existat raporturi de muncă şi de serviciu conform legii, nefiind încheiat vreun contract individual de muncă sau alt tip de contract în baza căruia să fi dobândit dreptul de a obţine avantaje în bani sau natură.

De asemenea, în perioada 2010-2011, IICCMER a efectuat cheltuieli din bugetul propriu (constituit din fonduri publice de la bugetul statului) în sumă totală de 104.988,85 lei, în legătura cu organizarea şi desfăşurarea şedinţelor anuale ale Consiliului Ştiinţific, respectiv cheltuieli cu transportul, cazarea şi masa pentru preşedintele Tismăneanu Vladimir şi unii membri ai Consiliului, fără a exista baza legală care să permită efectuarea unor astfel de cheltuieli. Mai mult, cu adresa nr.6.655/DNA/26.04.2010, Secretariatul General al Guvernului a comunicat reprezentanţilor IICCMER că “HG nr.1372/2009, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede faptul că aceste cheltuieli (privind transportul, cazarea şi masa preşedintelui şi membrilor Consiliului Ştiinţific) se suportă din bugetul Institutului, aprobat pentru anul 2010 – motiv pentru care apreciem, că nu există bază legală pentru plata acestora.”

În condiţiile în care ordonatorul principal de credite a comunicat faptul că “nu există bază legală pentru plata” acestor cheltuieli, conducerea Institutului a decis ca aceste cheltuieli să fie efectuate totuşi din bugetul Institutului, dintr-un alt titlu bugetar respectiv 59- “alte cheltuieli”, articolul 22 -“acţiuni cu caracter ştiinţific si sociologic-cultural”. Astfel, susţine Guvernul, prin crearea unei aparenţe de legalitate şi prin eludarea legii, au fost întocmite de secretarul Consiliului Ştiinţific şi aprobate de preşedintele executiv, referiri privind organizarea unor “acţiuni culturale” la care au participat exclusiv membrii Consiliului Ştiinţific.

Conform referatelor justificative realizate de secretarul ştiinţific, Iacob Bogdan, şi de preşedintele executiv al Institutului, Stanomir Ioan, în aceeaşi perioadă a anului 2010 (9-30 Iunie) s-a aprobat “proiectul” intitulat “Stagiu de coordonare a activităţii de cercetare a IICCMER şi de finalizare a agendei ştiinţifice pentru anul 2010”, care în fapt reprezintă justificarea plăţii cazării şi a mesei, timp de 21 de zile la Vila lac 2 pentru preşedintele Consiliului Ştiinţific -Tismăneanu Vladimir.

Corpul de Control mai arată că, în perioada 1 ianuarie 2010-30 iunie 2012, din bugetul IICCMER au fost decontate cheltuieli în legătură cu deplasarea în străinătate a unor angajaţi ai Institutului în sumă totală de 170.354,30 lei, deşi în invitaţia ataşată la documentele justificative se specifică faptul că toate costurile vor fi suportate de organizatori sau erau acţiuni care nu aveau legătură cu obiectul de activitate al Institutului. Astfel, în anul 2010 au fost decontate cheltuieli pentru 24 de deplasări în străinătate din care: 4 în SUA, 5 în Ungaria, 3 în Republica Moldova, câte 2 în Belgia, Polonia şi Germania şi câte una în Cehia, Ucraina, Serbia, Marea Britanie, Austria şi Franţa.

În anul 2011, au fost decontate cheltuieli aferente unui număr de 31 de deplasări în străinătate, din care: 6 deplasări în SUA, 6 în Franţa, 5 în Belgia şi 5 în Germania, 3 în Marea Britanie, 2 în Polonia şi câte una în Cehia, Austria, Elveţia şi Ungaria.

Secretarului ştiinţific, Bogdan Iacob, i s-au decontat cheltuieli de transport şi diurnă aferente efectuării unei vizite în Washington D.C., S.U.A., în perioada 10-21 februarie 2011, în scopul “pregătirii împreună cu preşedintele Consiliului ştiinţific, profesorul Vladimir Tismăneanu, a întâlnirii Consiliului ştiinţific din anul 2011 şi definitivarea planului de proiecte pe 2011”.

Directorului ştiinţific Mihail Neamţu i s-au decontat mai multe deplasări în străinătate din bugetul IICCMER, una dintre acestea fiind la Boston în perioada 2-5 aprilie2011. Potrivit referatului nr.522 din 9 martie 2011, întocmit de Neamţu Mihail, deplasarea sa în S.U.A. urma să se facă în scopul participării sale la “Expoziţia fotografică” şi, respectiv, la dezbaterea ştiinţifică despre “Mineriade, violenţa statatală şi rezistenţa civilă” realizată la Assumption College (Worcester, Mass.,SUA) şi New York. La acest referat au fost ataşate următoarele invitaţii adresate lui Neamţu Mihail:

– invitaţia din data de 4 martie 2011 a ICR New York privind participarea în perioada 5-9 aprilie 2011 la New York la un eveniment de prezentare a expoziţiei fotografii-documentare “Rezistenţa civilă şi violenţa statului, urmată de o masă rotundă cu aceeaşi temă”, pentru care ICR New York urma să acopere “Cheltuielile legate de deplasarea la New York a lui Mihail Neamţu: transport cu avionul pe ruta Boston-New York la data de 5 aprilie, cazare la hotel în New York şi cheltuieli de masă la New York în perioada 5-9 aprilie.”

– invitaţia din data de 14 martie 2011, făcută de către Departamentul de Sociologie-Antropologie din cadrul Colegiului Assumption din Worcester pentru “extinderea unei invitaţii pentru prezentarea expoziţiei de fotografie Rezistenţa civilă şi violenţa statatală în România post-socialistă la Colegiul Assumption în perioada 4-5 aprilie 2011.” Într-un număr de 20 de cazuri nu au fost întocmite rapoarte la întoarcerea în ţară, din care 9 cazuri vizează deplasare în străinătate ale lui Neamţu Mihail, director ştiinţific în cadrul Institutului.

De asemenea, inspectorii arată că, în anul 2010, IICCMER nu a finalizat niciun proiect de cercetare a istoriei regimului comunist şi nu a stabilit care au fost rezultatele concrete ale cercetărilor realizate în cursul anului, conform atribuţiilor stabilite prin lege, iar în anul 2011, din 8 proiecte de cercetare care aveau termen de finalizare în acest an, a fost finalizat unul singur, prin publicarea ” Dicţionarului ofiţerilor şi angajaţilor civili ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor, Aparatul central (1948-1989) vol. II.”

La data de 16 septembrie 2011, Grosescu Raluca, director al Departamentului politici publice şi parteneriate din cadrul IICCMER a întocmit Referatul de necesitate înregistrat cu nr. 1639/16.09.2011, aprobat de preşedintele Stanomir Ioan în care se solicită “achiziţia unor servicii de corectarea în limba franceză a manuscrisului intitulat “Les communistes dans l’apres-comunisme.Trajectoires de conversion politique de la nomenklatura roumaine apres 1989”, fără a preciza cine este autorul acestei lucrări si de ce este necesară achiziţia unor astfel de servicii. În fapt, autorul acestei lucrări este directorul iniţiator, Grosescu Raluca.

Astfel, manuscrisul care a făcut obiectul serviciilor de corectare este publicat pe website-ul IICCMER şi pe website-ul de teze de doctorat din Franţa ( <http://www.theses.fr/2010PA100073> http://www.theses.fr/2010PA100073) şi reprezintă lucrarea de doctorat susţinută la Paris în data de 02.06.2010, de către Grosescu Raluca, ceea ce demonstrează faptul că la data întocmirii referatului, această lucrare era deja publică.

Sursa: Mediafax

Nota Ziaristi Online: Vila lac 2 se afla in Cartierul Primaverii, supranumit “Cartierul Rosu”, pe malul lacului Floreasca, si este vila de protocol in care a locuit Lica Gheorghiu, fiica lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Se afla in vecinatatea imediata a Vilei Lac 3, resedinta lui Traian Basescu (Vezi Wikimapia). Despre Cartierul Primaverii, in care a locuit pana la implantarea in strainatate, insusi fostul propagandist comunist V.I. Tismaneanu are tupeul sa scrie un articol pe portalul lui Soros “Contributlers”, unde, sub titlul “Fortareata nomenklaturii“, ne informeaza ca “Lica Gheorghiu, sotul ei Gheorghe Radoi si cei trei copii ai Licai din prima casatorie cu Marcel Popescu, Sanda, Gheorghe si Mandra, adoptati de Dej, au fost obligati sa paraseasca locuinta de la lac (o vila somptuoasa)”. Ca sa stea el acum!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.