Parabolă americană
de Corneliu Vlad
În vreo zece rânduri de text, aproape tot atâtea referinţe la identitatea naţională. Şi nu e un text din Europa secolului al XIX-lea, “secolul naţiunilor”, nici din Africa anilor 1960, când pe harta continentului apăreau, în cascadă, zeci şi zeci de state naţionale, ci un text de la început de secol XXI, când se bate atâta moneda pe globalizare şi guvern mondial, pe cedare de suveranitate şi toate cele “fără frontiere”. Iar textul nu e unul oarecare, ci al – cum se spune nu prea adevărat – celui mai puternic lider al lumii.
Iată acest text: “În această seară, la peste două sute de ani după ce o fostă colonie şi-a câştigat dreptul de a-şi hotărî propriul destin, întărirea uniunii noastre înaintează. Ea merge înainte datorită vouă. Merge înainte pentru că voi aţi reafirmat spiritul care a triumfat în război şi în depresiune, spiritul care a făcut cu putinţă ca această ţară să iasă din străfundurile disperării pentru a urca pe culmile speranţei, credinţa în faptul că dacă fiecare dintre voi îşi urmăreşte propriul vis, noi, familia americană, vom triumfa sau ne vom prăbuşi împreună, ca o singură Naţiune, ca un singur popor”.
Să extragem: “dreptul de a-şi hotărî propriul destin”, “întărirea uniunii noastre”, “datorită vouă”, “această ţară”,” fiecare dintre voi”, “noi, familia americană”, “împreună”, “o singură Naţiune”, “un singur popor”. Şi să revenim: nu e discursul unui lider neocon american de extremă dreaptă, nici al unui naţionalist vest- sau est-european, nici al vreunui dictator din fosta lume a treia. E începutul discursul victoriei în alegeri pronunţat de preşedintele Barak Obama.
Ne-am putea imagina ca un om politic de la Bucureşti să se adreseze astăzi românilor cu sintagma “noi, familia română”? Şi că ar putea continua cu “vom triumfa sau ne vom prăbuşi împreună, ca o singură Naţiune, ca un singur popor”? Un asemenea om politic, de fapt om de stat, pe scena publică a clipei, de pe Dâmboviţa, de pe Someş sau de pe Bahlui, nu există. “Minuni în lumea noastră/Nu văd a se mai face”, constata, încă în secolul al XIX-lea, fabulistul. Dar s-ar găsi, în schimb, cu duiumul, contemporani de-ai noştri care să reduce la tăcere instantaneu un asemenea discurs “incorect politic”. După două decenii de libertate (părerea noastră), ne complacem într-un moment de istorie naţională mediocru.
Dar dacă tot ne luăm America drept model de urmat, să luăm aminte că, înainte de a fi superputerea politică, economică, militară de azi, America a ajuns o naţiune puternică şi unită prin solidaritatea cetăţenilor ei, fiecare cu visul său american, dar cu toţii în jurul aceloraşi valori, de toţi împărtăşite sincer, cultivate cu sfinţenie şi păzite cu străşnicie (valori între care dolarul nu este chiar cea mai de pe urmă). În alegeri, votanţii au fost roşii-democratii şi albaştri-republicanii, dar în viaţa de zi cu zi, spune tot unul dintre ei, America este mai degrabă violetă. Să nu uităm că după ce şi-a recunoscut înfrângerea în alegeri, Mitt Romney nu i-a pus cuţitele, ci a înălţat o rugăciune pentru învingătorul sau Obama.
Un eveniment care a costat şase miliarde de dolari întărâtă la multe comentarii. Campania pentru prezidenţialele din SUA a fost acest eveniment. Marcat de un discurs al victoriei în alegeri care este o vibrantă Cântare a Americii.
Sursa: “Curentul”
