Imaculaţii plini de jeg: Liiceanu, Cărtărescu, Patapievici au încercat să-şi cîrpească imaginea

de Ion Spânu

Cu cîteva minute în urmă, s-a încheiat emisiunea lui Robert Turcescu, în care Gabriel Liiceanu, H-R Patapievici şi Mircea Cărtărescu s-au dat în stambă, încercînd lamentabil să decredibilizeze conţinutul articolelelor apărute în ultima vreme despre jaful din banii publici la care toţi trei au participat vîrtos.

Pe parcursul emisiunii, deseori am rîs în hohote, deşi, alteori, m-am întristat pînă la lacrimi în faţa josniciei expuse mai ales de Liiceanu, care, timp de o oră jumate, a exersat un gest asemănător cu al cerşetorului din începutul romanului „Citadela” al lui Antoine de Saint-Exupéry.

Minute în şir, pe ecran a stat ultimul nostru articol referitor la sumele cheltuite de ICR pentru imaginea lui Cărtărescu, citindu-se cu un ton zeflemitor ample pasaje din el, într-o încercare facilă de a minimaliza jaful din această instituţie publică. În numărul nostru de mîine vom reveni cu detalii despre zbaterile celor cei trei muşchetari culturali, care nu au reuşit altceva decît să se facă de rîs.

Dintre toţi, Liiceanu părea şi, cum singur a recunoscut, chiar era frustrat, ştiind că se află în proces cu mine de peste cinci ani, după ce, în „Ziua”, l-am acuzat, cu documentele în faţă, de plagiat. Ce spune el acum? Că ar fi victima unor nemernici care nu văd ce mare valoare este, că el, Liiceanu, reprezintă partea imaculată a societăţii, că el ar fi pedepsit pentru că a rămas vertical într-o lume care şi-a pierdut deseori coloana vertebrală. Pe contrasens am fi noi, cei care nu-i recunoaştem meritele şi nu ne plecăm în faţa lui, aşa cum face el în faţa lui Traian Băsescu.

Oare aşa să fie? Sau, ca de obicei, Liiceanu minte şi falsifică o realitate care nu-i mai este demult favorabilă?

De pildă, cum poate spune că „adversarii” lui, adică noi, venim din structurile staliniste, cînd, se ştie, tatăl său a lucrat cu stalinişti precum tatăl lui Andrei Cornea, Vladimir Tismăneanu sau bătrînul Patapievici? În consecinţă, chiar el a crescut printre picioarele acestora!

Apoi, unde era el, cînd George Roncea, fratele lui Victor, care a scris deseori despre matrapazlîcurile în care a fost parte, era aruncat de către mineri în fîntîna de la Universitate, fiind confundat cu Marian Munteanu? Nu cumva, ce stranie coincidenţă!, tocmai plecase din ţară?

Cum poate spune despre Cornel Nistorescu sau Sorin Roşca Stănescu că ar face jocurile nu ştiu cui, ştiindu-se că, fără ei, presa liberă din aceşti ani poate n-ar fi existat? Iar pe mine cu cine m-a confundat, din moment ce nu avea unde să mă citească decît în „România liberă”, „Expres”, „Evenimentul zilei” sau „Ziua”, ori să mă asculte la „Radio Europa liberă” sau „BBC”?

Mă mir că acest co-traducător al lui Heidegger n-a învăţat nimic din „Sein und Zeit”, că logica i-a rămas străină şi duşmană. Mă aşteptam ca Liiceanu să ne spună, în sfîrşit, cum de a primit cadou toată infrastructura „Editurii politice”, să ne spună şi nouă dacă ştia că soţia lui Andrei Pleşu, Catrinel, şi Gabriela Adameşteanu, colaboratoarea sa de la GDS, semnaseră cîte un angajament cu DIE!

Nimic din toate acestea. El, Liiceanu cel geluit de dimineaţă pînă seara, cum se descrie în romanul său autobiografic, a vrut să se nască a doua oară. Din păcate, n-a reuşit decît să ne arate faţa hidoasă a unui avorton care încă vrea să participe la un concurs de frumuseţe… morală.

Ceilalţi doi invitaţi, Patapievici şi Cărtărescu, ţinîndu-i, totuşi, deseori lui Liiceanu isonul imaculării, au încercat să demonteze acuzaţiile noastre, fără a demonstra în nici unul dintre cazurile semnalate de noi că lucrurile ar sta altfel decît le-am prezentat în Cotidianul.ro!

Un singur exemplu pentru azi. Cărtărescu a spus în emisiune că nu are un contract de exclusivitate cu editura Humanitas. Ori, iată ce citim pe propria sa pagină de pe Wikipedia: „Ultimele sale cărţi publicate, „De ce iubim femeile” şi „Frumoasele străine” i-au adus un succes de box-office, figurând pe lista de cărţi best-seller ale editurii care îi publică toate cărţile şi cu care a semnat un contract de exclusivitate”! La ce foloseşte o astfel de minciună care are viaţa aşa de scurtă?

Pe Patapievici îl lăsăm în pace azi. Era prea supărat că toată lumea a aflat ce sfori a tras el în aceşti ani la ICR. Ca şi taică-său, pe vremea cînd lucra pentru Secţia Gestapo din Viena sau cînd se înscrisese  în Partidul Comunist din Austria.

Sursa: Cotidianul

Foto: Politica ta