Poate noi, ca de obicei, credem că lumea stă pe loc pentru a ne lăsa nouă timp de certuri şi ciorovăieli interne politice dâmboviţene, de parcă întreg mapamondul s-ar învârti în jurul unor lideri politici de mucava care s-a dovedit de fiecare dată că habar nu au pe ce lume trăiesc, iar în inconştienţa lor continuă să se creadă centrul deciziilor mondiale, confundând scena puterii mondiale cu parlamentul României permanent lipsit de cvorum. Din păcate pentru ei, dar şi pentru noi, globul terestru se învârte nu în funcţie de şedinţele fără noimă sau fără cvorum ale parlamentului român, ci după cu totul alte coordonate, faţă de care aleşii noştri se dovedesc la fel de absenţi sau necunoscători. Inconştienţă sau incompetenţă, rezultatul este identic.
Asta deoarece în timp ce noi stăm prostiţi la televizor să vedem cine şi cui îi mai dă în cap politicianist şi electoral, lucruri grave se petrec în jurul nostru şi chiar aici, în curtea noastră. Politicienii parcă habar nu au, dar bătălia geopolitică continuă, nu se opreşte şi nu face vreo pauză pentru că la noi va începe campania electorală, după cum cred şi speră unii din concetăţenii noştri. Iar despre cei neinformaţi, din păcate majoritatea populaţiei, ei habar nu au că există vreo bătălie geopolitică în plină desfăşurare. Vorba Scripturii, Fericiţi cei săraci cu Duhul…
Din fericire, România încă nu este chiar un sat fără câini, se mai găsesc oameni care îşi fac datoria, aşa cum pot, cu mijloacele rudimentare cu care îi dotăm. Nu mă refer aici la armata ţării, care are nevoie de o grămadă de înzestrări, ci de serviciile secrete, în cauză la SRI, cel care are în grijă problema contraspionajului.
Să vedem pe scurt evenimentele:
La 19 octombrie la un control de rutină pe aeroportul Henri Coandă (Otopeni) este depistat şi împiedicat să părăsească ţara un cetăţean rus suspectat de spionaj economic. Ulterior, la cererea ambasadei ruse care specifica termenul reţinut, s-a specificat că acel cetăţean nu este reţinut, ci doar i s-a pus interdicţie de a părăsi Bucureştiul pentru 30 de zile.
La 20 octombrie, tot în urma unui control de rutină, o maşină de corp diplomatic a ambasadei ruse la Bucureşti este oprită. Conducătorul refuză să sufle în fiolă, aşa că i se întocmeşte dosar penal.
La 21 octombrie un alt diplomat rus accidentează pe o trecere de pietoni o tânără şi refuză şi acesta alcooltestul şi face uz de imunitatea sa diplomatică. În zilele următoare este scos rapid din ţară de ambasada rusă, la fel ca şi în cazul puşcaşului marin american care l-a accidentat mortal pe basistul Teo Peter.
Ultimul caz este de fapt un accident nefericit, fără vreo legătură cu primele, dar care a avut darul să atragă atenţia asupra evenimentelor din jurul ambasadei ruse. Nu mai menţionez apetitul pentru băutura la volan, apetit caracteristic ruşilor, dovedit din refuzul de a sufla în fiolă în două cazuri, dar aceste trei evenimente au darul să ne ridice multe semne de întrebare faţă de activitatea diplomaţilor acreditaţi pe la ambasada rusă din România.
Nimeni nu pune la îndoială faptul că o mare parte din diplomaţii de la oricare din ambasadele din lume au şi altă treabă în afara diplomaţiei, de fapt principala lor preocupare este alta, respectiv aceşti diplomaţi sunt spioni cu acte în regulă, acoperiţi de imunitatea diplomatică. Aş a fost de când există ambasade şi diplomaţie şi aşa va fi în continuare. La fel, şi în cadrul ambasadelor noastre de peste hotare sunt unii diplomaţi sub acoperirea imunităţii diplomatice care de fapt sunt agenţi SIE (Serviciul de Informaţii Externe). Ei îşi fac treaba, iar contraspionajul ţării gazdă îi urmăreşte şi monitorizează.
Aceşti diplomaţi sunt supravegheaţi în permanenţă de contraspionajul ţării gazdă, în cazul de faţă de către SRI. Contraspionajul ţării gazdă, în speţă SRI, nu poate face nimic împotriva acestor diplomaţi care se ocupă cu spionajul, aceştia fiind protejaţi de imunitatea diplomatică, dar rolul lor este altul. Nu ei pătrund în miezul secretelor bine păzite, nu au cum, fiind străini. Rolul acestor spioni oficiali, sub protecţia ambasadei proprii, este cel de recrutare şi coordonare a reţelelor de agenţi care să pătrundă în secretele ţării gazdă. Aici vorbim de cei recrutaţi care sunt, în majoritate, cetăţeni ai ţării gazdă, dar care nu beneficiază de imunitate. Contraspionajul urmăreşte diplomaţii cu activităţi de spionaj pentru a-i identifica şi monitoriza pe membrii reţelei de spionaj cu care acesta încearcă să ia legătura, pe care îi coordonează şi de la care aşteaptă rezultatele muncii de spionaj.
Să nu ne facem iluzii, toate mijloacele lor de comunicaţii, respectiv telefoane mobile, telefoane, faxuri, emailuri sunt înregistrate şi monitorizate, nu numai pentru a descifra conţinutul lor, în cazul în care sunt încriptate, ci mai ales pentru a identifica interlocutorii cu care comunică, cu care acest diplomat ia legătura. Iar aceştia din urmă sunt imediat puşi sub supraveghere şi ascultare. E logic şi normal, nimic nelalocul său, aşa se procedează de când lumea, peste tot în lume. Dar ce se observă în ultima vreme este escaladarea acţiunilor de spionaj ruseşti în lumea întreagă, mai ceva ca în timpul Războiului Rece, de exemplu vezi cazul spionilor ruşi din SUA, cu celebrul caz Anna Chapman.
Unii dintre cei ce se pricep la aceste chestiuni se vor fi întrebat de ce s-a procedat aşa. În sensul că, de obicei, odată ce ai depistat un spion care vinde secretele ţării, ideal este nu să-l arestezi, ci să-l foloseşti pentru intoxicarea cu informaţii false, în speţă i se pun la îndemână informaţii false care sunt luate de bune de către destinatarul informaţiilor. Sau se fac nişte expulzări discrete, fără tam-tam, pentru a nu agita apele prea tare. Da, de obicei aşa se procedează. Cu o excepţie: când vrei să transmiţi un mesaj. Fie altora tentaţi, fie aliaţilor, fie adversarilor destinatari ai informaţiilor furate.
Să ne amintim de cazul din martie 2009 al spionului Floricel Achim, cadru MAPN care fura informaţii şi le vindea bulgarului Zikolov Marinov care el dădea mai departe unor ţări nealiate. S-a speculat şi s-a dat de înţeles că era vorba de Ucraina care le transmitea mai departe Rusiei, trei diplomaţi ruşi şi doi ataşaţi militari ucraineni, iar Achim şi Marinov au fost condamnaţi la câte 12 ani şi 6 luni închisoare. Prin trasnmiterea informaţiilor către presă s-au dat mai multe semnale, inclusiv aliaţilor. Ne amintim că la summitul NATO de la Bucureşti din 2008, parte din aliaţi erau foarte dornici să acorde Ucrainei lui Iuschenko MAP (Member Action Plan) pe fondul simpatiilor prooccidentale ale acestuia. Prin faptul că Ucraina spiona NATO în favoarea Rusiei România a atras atenţia aliaţilor din NATO că nu se puteau baza pe Ucraina, fapt ce s-a demonstrat la următoarele alegeri când Ianukovici a ajuns preşedinte şi a închinat cu totul ţara Rusiei (baza navală de la Sevastopol, colaborare până la identificare între serviciile secrete ale celor două ţări etc). Dar cu preţul unui scandal de spionaj România a atras atenţia aliaţilor cu mai bine de un an înainte ca acestea să se petreacă.
În acest context trebuie înţeles şi scandalul de spionaj de astăzi, prin transmiterea unui semnal către Rusia în primul rând. Mai ales că activităţile de spionaj, inclusiv spionaj industrial, ale acesteia s-au înteţit foarte mult în ultimii ani, ajungând la cotele din timpul Războiului Rece.
În ideea că am lămurit problema cât de cât problema spionilor sub acoperire diplomatică şi a spionilor propriu-zişi, să trecem mai departe.
Cuprul, gazul şi metalele rare
Cetăţeanul rus oprit la Snagov pe nume Alexei Bulanov s-a dovedit a fi secretar III la ambasada Rusiei (denumirile de secretar sau ataşat cultural sunt de fapt denumiri de acoperire ale spionilor oficiali încă din timpul Războiului Rece, încă de atunci se ştia că secretarii şi ataşaţii sunt de fapt din KGB) şi destul de apropiat de domeniul informaţiilor, în cazul de faţă de informaţiile asupra zăcămintelor de cupru şi metale rare din România. Cetăţeanul rus oprit pe aeroportul Otopeni, identificat sub iniţialele de O.M., aşa zis reprezentant al unei firme elveţiene interesate de privatizarea zăcămintelor, este acuzat de procurori că ar fi încercat să scoată din ţară documente şi hărţi geologice conţinând date clasificate despre zăcămintele de cupru şi metale rare de la zăcământul Moldova Nouă, vezi aici comunicatul SRI. Foarte interesant, dar aceste documente şi hărţi geologice nu puteau fi obţinute decât prin intermediul unor cetăţeni români ce lucrau acolo, aici vorbim deja de reţeaua de spionaj a cetăţeanului rus O.M. sau a lui Alexei Bulanov. În mod sigur că cercetările sunt extinse şi în această zonă, după cum a transpirat prin presă despre audierile în acest caz.
Mulţi se vor întreba, ce secrete ar mai putea exista în lumea noastră atât de tehnologizată şi globalizată, în care găseşti tot ce vrei şi nu vrei pe internet. Ei bine, există, şi sunt al naibii de importante, ca şi în acest caz.
Voi începe cu cuprul, pare mai la îndemână.
Guvernul precedent a încercat concesionarea zăcămintelor de cupru şi a exploatării lor pentru un număr de ani unei companii occidentale. În urma scandalului politic iscat şi a căderii guvernului, afacerea a căzut. Este logic şi normal ca în curând să fie reluată, cu o nouă licitaţie, mai ales că preţul cuprului este în creştere pe burse. Iar cine deţine datele exacte asupra zăcămintelor şi potenţialului de exploatare nu are cum să nu fie în poll position, să aibă atuuri suplimentare în negocierile cu statul român, deoarece e mai bine să ştii câte prune are în traistă c el cu care discuţi. Iar ruşii au reuşit până acum să pună mâna pe întreaga industrie de aluminiu românească şi pe altele de acest gen, dar din păcate managementul lor este dezastruos, de tipul celui practicat în Rusia de oligarhii puterii. Iar dacă treaba nu merge cum ar vrea, urmează lichidarea ca şi în cazul devenit clasic de la Câmpia Turzii.
Sunt sigur că românii patrioţi se întreabă şi în ziua de astăzi cum de nu este posibil ca o firmă românească, cu acţionarat român, să nu poată prelua de la stat o astfel de companie strategică şi să o transforme într-o companie transnaţională de succes, care să investească în străinătate şi să fie ea, compania românească, cea care preia alte companii străine, chiar dacă numai prin vecini. Bună întrebare, dar răspunsul este crud. Orice companie de stat românească este folosită de politicieni ca şi un fel de vacă de muls, indiferent de cine este la putere. Sunt puşi în funcţii de conducere nişte incapabili, dar pe criterii politice, care o mulg cât pot de mult în beneficiul partidului, apoi o lasă următorilor la schimbarea de putere. Rezultatul este falimentul clar, împiedicat doar de infuzii de la bugetul de stat, adică din banii noştri, ai tuturor. Se schimbă puterea, sistemul continuă. Ca să vă dovedesc că nu vorbesc prostii, vă dau două exemple. Petromul era pe pierdere înainte de privatizarea sa către OMW, azi este contributor de bază la bugetul de stat. Privatizarea s-a făcut cum s-a făcut, după părerea mea a fost o trădare a intereselor naţionale, dar acesta este rezultatul. De ce? Întrebaţi-i pe cei ce au guvernat ţara până atunci. Al doilea exemplu, Combinatul Siderurgic Galaţi, care avea pierderi de un milion de dolari pe zi înainte de privatizare datorate firmelor căpuşă conduse şi coordonate de managerii de stat. Astăzi este pe profit şi dă bani la bugetul statului, nu îi ia.
De ce la noi a trebuit să fie altfel ca de exemplu în Polonia? Unde managerilor companiilor de stat li s-a promis un pachet de acţiuni în cazul în care îşi aduc compania de stat pe profit, în aşa fel încât să fie privatizată cu un preţ cât mai mare pentru statul polonez? Rezultatul îl vedem astăzi, sunt companii poloneze care cumpără firme româneşti, dar nu există reversul. Asta am votat douăzeci de ani, asta avem, fraţi români!
Cu gazele situaţia este mai delicată. Rezervele descoperite în Marea Neagră aduc România în postura viitoare de exportator de gaze, în dauna Rusiei care deţinea monopolul în zonă. România importa gaze doar pe timp de iarnă, necesarul ei fiind de circa 20% din consumul total, de aceea un embargo rusesc ca şi cel de acum câţiva ani asupra Ucrainei nu prea ne-ar afecta. Dar în viitor, pe lângă susţinerea proiectului Nabucco, pe lângă participarea în proiectul AGRI, posibilitatea ca România să devină exportator net de gaze le dă frisoane ruşilor. Închipuiţi-vă ce ar însemna geopolitic ca Moldova să nu mai ia nici un metru cub de gaze ruseşti, Bulgaria şi Serbia la fel, toate fiind aprovizionate exclusiv din România. Pentru Kremlin, o catastrofă!
Aş vrea să vorbesc puţin de metalele rare. Mulţi nici nu ştiu ce sunt aceste metale rare, de aceea ar trebui subliniată importanţa acestora. Cu numele generic de metale rare sunt denumite 15 elemente din sistemul periodic la care se adaugă scandiumul şi itriumul. De ce sunt atât de importante? Deoarece ele se întâlnesc în tot ce există astăzi sub numele de componente electronice. Aveţi un telefon mobil, nu? Ei bine, el conţine în circuitele sale şi acele metale rare, şi se numesc rare deoarece nu prea se găsesc. De aici valoarea acestora. De ce credeţi că astăzi se fac fel de fel de promoţii de genul „vino cu telefonul vechi şi îţi dăm unul nou la preţ scăzut” etc? Aceste metale rare sunt atât de rare, după cum le spune numele, încât preţul lor este enorm, de aici şi ideea de recuperare a lor, iar cine are astfel de rezerve stă pe o mină de aur. De fapt nu de aur, deoarece aceste metale rare sunt mai scumpe ca şi aurul.
95% din producţie o deţinea până de curând China. 99% din populaţia lumii nu ar fi ştiut de existenţa acestor metale rare până acum câţiva ani când SUA a protestat faţă de reducerea de către China a exportului de aceste metale rare. Abia atunci lumea a aflat cu adevărat de existenţa şi importanţa acestora. Iar competiţia pentru aceste metale rare s-a intensificat tot mai mult, cercetările pentru descoperirea lor a luat avânt în SUA, Australia, Brazilia, Canada, Africa de Sud, Tanzania şi chiar Gronelanda. Iar astăzi aflăm despre potenţiale rezerve de metale rare în România! Oameni buni, stăm poate pe o mină de diamante, mai ceva ca diamantele, şi noi habar nu avem! Să ne mai mirăm de interesul altora asupra ţării noastre? Să ne mai mirăm de faptul că suntem teatrul de confruntări geopolitice, iar marea majoritate a populaţiei doarme cu ochii pironiţi pe televiziunile care le spală creierii? Mergeţi pe stradă şi întrebaţi din om în om ce sunt metalele rare şi veţi vedea că 99,99% habar nu au. Ca să nu zic 100%. Parcă începem să înţelegem interesul rusesc în exploatările miniere româneşti.
Acum începeţi să înţelegeţi, dragi români, de ce ruşii ne spionează şi se bagă mereu în ciorba noastră? Dar asta nu este tot, va trebui să ridicăm capul şi să privim imaginea de ansamblu. Deoarece trebuie să ne desprindem de concepţia din timpul comunismului, când eram convinşi că ce se întâmplă în afara ţării nu are cum să ne afecteze, deoarece noi sub Ceauşescu tot aşa o duceam. Nu numai globalizarea, dar şi geopolitica joacă un rol tot mai important în aşezarea şi reaşezarea pieselor pe mapamond.
Din nou Basarabia
Rusiei nu trebuie să i se explice, ea ştie. Noi nu înţelegem, dar Rusia ştie şi înţelege mult mai bine ca şi noi. Şi de aceea acţionează. Şi o face bine de tot. La 13 octombrie trimisul special al ministerului de externe rus a spus la Tiraspol fără echivoc: în cazul în care Republica Moldova îşi va pierde suveranitatea sau statutul său de neutralitate „Federaţia Rusă va lua în considerare implementarea dreptului de auto-determinare al Transnistriei”. Deci clar, fără alte interpretări.
Ca să înţelegem despre ce e vorba, această declaraţie este de fapt un răspuns la aderarea Moldovei la Iniţiativa Operaţiunilor Globale pentru Pace condusă de SUA, care are drept scop susţinerea dezvoltării şi implementării capabilităţilor de menţinere a păcii ale diferitelor ţări, în cadrul acestei iniţiative centrul de antrenament de la Bulboaca primind suma de 1,6 milioane dolari pentru îmbunătăţirea infrastructurii de pregătire a militarilor în aceste scopuri. Iar asta este un semnal de alarmă pentru ruşi, transnistrenii acuză că Bulboaca se va transforma în bază NATO. Câtă ipocrizie, Tiraspolul este bază rusească, trupele de menţinere a păcii sunt toate ruseşti, iar Tiraspolul acuză o unitate moldoveană care primeşte fonduri occidentale este acuzată că va deveni bază NATO?
Este normală reacţia rusofonilor şi a ruşilor, ei simt cum Basarabia le scapă din mână, văd că tot mai mulţi basarabeni devin conştienţi de apartenenţa lor românească, în ciuda uriaşelor fonduri aruncate pentru a-i convinge de contrariu. Basarabia le scapă din mână pe zi ce trece, marşurile pentru unire doar evidenţiază acest lucru.
Ce poate face Rusia, şi ce va face în acest context, când ştie că Basarabia îi alunecă din mână? Deoarece inevitabil, unirea se va produce. Vrea Rusia sau nu vrea, Basarabia se va uni cu România în curând, deja nu mai există vreo îndoială. Dar Rusia, ca imperiu, va reacţiona. Cum o va face?
Se văd primele semne, primele declaraţii, pe care le-am menţionat mai sus. Şi primele acţiuni. Rusia îşi înarmează trupele de menţinere a păcii (poate pentru prima dată în istorie trupele de menţinere a păcii sunt şi cele care au fost parte în conflict, mă refer aici la conflictul din 1992) cu lansatoare de grenade şi puşti cu lunetă. La protestul ministrului apărării moldovean Vitalie Marinuţă care insistă că acest tip de armament nu are ce căuta în dotarea unei trupe de menţinere a păcii, partea rusă susţine că a fost vorba de o greşeală (să fim serioşi). Pe de altă parte, numărul relativ redus de armament de acest tip (şase lansatoare automate de grenade şi nouă arme pentru lunetişti) ne face să ne dăm seama de faptul că este vorba doar de o simplă testare a reacţiei, în cazul în care partenerii occidentali ar fi trecut-o cu vederea, ar fi urmat o înarmare mult mai masivă în acest sens.
Dar mai sunt şi alte evenimente care devin îngrijorătoare în teritoriul transnistrean. Exerciţii militare comune între trupele transnistrene şi ruseşti cu noi scenarii posibile, precum şi investiţiile ruse pentru modernizarea şi extinderea aeroportului militar Tiraspol. Aceste investiţii sunt de fapt direcţionate pentru a transforma facilităţile aeroportului în aşa fel încât să poată recepţiona transporturi aeriene militare grele (heavy lift) în caz de nevoie. Să ne amintim faptul că şi înaintea războiului din Georgia din 2008, ruşii au modernizat liniile ferate din Abhazia, pe care le-au folosit la greu în timpul conflictului (vezi Conflictul Ruso-georgian II).
Ce ar câştiga ruşii dintr-un conflict militar scurt şi victorios în Transnistria? E suficient să vedem ce au câştigat în 2008 în Georgia. În primul rând, s-ar stopa avansul spre UE al Moldovei, partenerii europeni fiind mai grijulii, la fel cum s-a întâmplat în Georgia după 2008. Vocile prooccidentale ar fi reduse la tăcere, la fel ca şi cererile occidentale pentru înlocuirea trupelor ruse de menţinere a păcii cu trupe ONU sau de altă natură. În curând, la fel ca şi în Georgia, alegerile vor fi câştigate de proruşi, amânând cu ani sau cu zeci de ani posibila lor integrare în UE sau posibila reunire cu România. Ruşii aşteaptă şi se pregătesc de un război scurt şi victorios în Transnistria din aceste considerente, dar şi pentru a-i reface prestigiul şifonat de protestele interne al liderului suprem Vladimir Putin, cel care şi-a anulat întâlnirea anuală televizată cu cetăţenii se pare din aceste considerente.
În acest context ar trebui să privim ultimele evenimente din România, ca un semnal, dar restul depinde de voinţa şi alegerea noastră. Şi alegeri urmează să fie.
