DOUĂ ADEVĂRURI NU EXISTĂ
O replică la replică – de Ion Varta
Gheorghe Cojocaru a căutat cu insistenţă să-şi convingă colegii să renunţe la utilizarea sintagmei „regim sovietic de ocupaţie a Basarabiei”
Necesitatea unei documentări mai pertinente a dictat o anumită întârziere a replicii la replica lui Gh. Cojocaru din numărul din 21 septembrie 2012 al publicaţiei JURNAL de Chişinău. Pentru acest fapt, îmi cer scuze de la cititorii JURNALULUI de Chişinău.
Gh. Cojocaru îmi reproşează în replica sa că, acum vreo 13 ani, aş fi scris şi eu o prezentare pozitivă a uneia din cărţile lui V. Pasat. Explic cum a fost. Cu V. Pasat am fost coleg de facultate şi de curs. În anul 1999, dânsul, după ce şi-a publicat teza de doctor habilitat, redactată în limba rusă, m-a rugat să scriu o prezentare a cărţii sale pentru un ziar. I-am spus că nu sunt de acord cu mai multe interpretări ale sale cu referire la un şir de evenimente istorice, cum ar fi: 28 iunie 1940, 24 august 1944 etc.
Am acceptat să scriu prezentarea, în mod condiţionat, după ce el a promis să ţină cont de toate obiecţiile subsemnatului în viitoarea ediţie a cărţii sale, ce urma să apară în versiune română. Timp de mai multe zile am redactat textul. Martor îmi este Grigore Sadovici, pe atunci aghiotantul lui V. Pasat la Ministerul Apărării (în prezent, angajat al Ministerului de Externe şi al Integrării Europene), căruia i-am transmis, în preajma monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, în două rânduri, textele redactate. Cartea a fost tipărită abia peste câţiva ani, dar când am frunzărit-o, am constatat că V. Pasat nu s-a ţinut de cuvânt. I-am reproşat lipsa de corectitudine şi de onoare, admonestându-l pentru minciuna la care a recurs şi promiţându-i, totodată, că, din acel moment, îi voi taxa toate derapajele sale în materie de ştiinţă istorică.
Gh. Cojocaru îşi justifică rolul de trubadur al ideologiei perimate comuniste şi de ostaş al frontului ideologic prin vârsta sa juvenilă, adică, vorba ceea, «păcatele inocente ale tinereţii», dar «recidivările» sale s-au ţinut lanţ atunci, ca, de altfel, şi în ultimii ani. Articolul despre «răscoala de la Hotin din ianuarie 1919», publicat în ianuarie 1989, în ziarul «Tineretul Moldovei», organul de presă al comsomolului din RSSM, şi, ulterior, inserat şi în culegerea de studii «Dreptul la înălţare», tipărită în ianuarie 1990, în care Gh. Cojocaru înfierează «regimul român de ocupaţie burghezo-moşieresc al Basarabiei», n-a fost doar un accident singular în biografia sa.
La 24 septembrie 1989, în paginile aceleiaşi publicaţii periodice, el publică o adevărată odă dedicată comsomolului din perioada aceleiaşi «ocupaţii române», activităţilor «slăvite», ale acestui «detaşament de şoc» al partidului comunist. Or, se cunoştea şi atunci că aşa-zişii comsomolişti, ce activau clandestin în Basarabia interbelică, erau nu altceva decât nişte grupuri teroriste, infiltrate de serviciile secrete sovietice în România, cu scopuri subversive. Nu era o rătăcire de moment, ci o atitudine asumată, prin care era combătut adevărul istoric pe care îl promovau atunci istorici oneşti, în paginile aceleiaşi publicaţii periodice.
Articolul lui Gh. Cojocaru constituia o replică la dezbaterea, în cadrul unei mese rotunde (textul fiind inserat în nr. din 8 septembrie al aceluiaşi ziar, cu genericul «Două adevăruri nu există»), a celor mai dramatice pagini din istoria Basarabiei: anexarea din 1812 a Moldovei de la Est de Prut de către Imperiul Rus, reanexarea acesteia din 28 iunie 1940, amputările teritoriale din 2 august 1940, deportările din 1941 şi 1949, foametea organizată. Din acest grup de istorici oneşti au făcut parte, inclusiv doi colegi de institut şi de generaţie ai lui Gh. Cojocaru: M. Gribincea şi Şt. Gorda, dar şi câţiva mai experimentaţi, precum, P. Parasca, A. Ţăranu, D. Grama, Gh. Nicolaev, I. Negrei.
Cojocaru n-a participat la acea dezbatere, preferând să se afle de cealaltă parte a baricadei, având preocupări mult mai importante – istoria comsomolului din Basarabia (adică a teroriştilor lui Iosif Stalin). Asta a fost replica sa la dezvăluirile zguduitoare pe care le-au făcut colegii lui pe aproape două pagini de ziar. Şi, parcă în bătaie de joc, genericul sub care apărea articolul său era „Două adevăruri nu există”. Şi aceasta se întâmpla la câteva săptămâni după Marea Adunare Naţională, din 27 august 1989, când fusese repurtată una din cele mai mari victorii ale Mişcării de Eliberare Naţională – repunerea în drepturile fireşti a limbii române. De altfel, nici pentru limba română Cojocaru n-a avut în acea perioadă respect. Rapoartele sale trimestriale, cele pentru şase luni, dar şi cele anuale el continua să le redacteze în limba rusă. (A se vedea procesele-verbale ale «Secţiei Revoluţiei din Octombrie şi a războiului civil din Moldova» (sic!) din cadrul aceluiaşi Institut de Istorie, al cărui angajat era şi el. De altfel, Gh. Cojocaru minte, când afirmă că n-ar fi avut atunci acces la documentele de arhivă.
Dovadă ne servesc aceleaşi procese-verbale ale respectivei secţii, în care este menţionat că el a făcut parte din grupul de cercetători responsabili pentru alcătuirea volumului de documente, cu titlul «Социально-экономическое положение трудящихся масс Бессарабии. 1918-1940 гг.», care a inclus, în versiunea sa finală, 689 de documente, o bună parte dintre acestea fiind selectate de către Gh. Cojocaru în fondurile Arhivei Naţionale. Doar pentru un singur an el a prezentat 150 de documente. Zelul său a fost apreciat de conducerea de atunci a institutului, el fiind premiat, printr-o hotărâre a secţiei, cu 60 de ruble. De altfel, din procesul-verbal al şedinţei aceleiaşi secţii, din 29 martie 1990, reiese că unii membri ai echipei de alcătuitori ai volumului sabotau finalizarea muncii asupra acestuia, probabil, sesizând, în sfârşit, mesajul tendenţios, pronunţat antiromânesc, al lucrării lor. Excepţie făcea doar Gh. Cojocaru care, aşa cum se menţionează în acest document, a îndeplinit întocmai toate obligaţiile de alcătuitor al volumului.
„Recidivările” din acea perioadă continuă şi în prezent. În anul 2010, dânsul, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru investigarea şi condamnarea regimului totalitar comunist, era pur şi simplu penibil, când, speriat de ameninţările lui Mark Tkaciuk de a face nişte dezvăluiri despre unele aspecte necunoscute din biografia sa, s-a dat la fund, eschivându-se să participe la emisiuni TV şi radio, dedicate rezultatelor investigaţiilor realizate de membrii comisiei.
Mai mult, în cadrul câtorva şedinţe ale comisiei, a căutat cu insistenţă să-şi convingă colegii să renunţe la utilizarea sintagmei „regim sovietic de ocupaţie a Basarabiei”, invitându-ne, în repetate rânduri, să abandonăm utilizarea acestui calificativ şi să identificăm o altă noţiune care ar reda „mai exact” esenţa a ceea ce s-a întâmplat la 28 iunie 1940. Pentru unii cititori această afirmaţie va părea absolut neverosimilă, dar, din păcate, asta a fost. Mai mulţi foşti colegi din respectiva comisie sunt gata să confirme acest adevăr. Subsemnatul şi dl Veaceslav Stăvilă ne-am „învrednicit” de invitaţii la plimbări nocturne, pentru a fi convinşi să cedăm şi să nu mai insistăm asupra sintagmei „ocupaţia Basarabiei”.
Aşa se întâmplă că acest personaj şi-a considerat propria laşitate drept o virtute, trăgându-şi, absolut nemeritat, în 2010, o importantă distincţie de stat. Cam aceasta este doar o parte din adevărul trist despre una din clonele lui Mohov şi Lazarev. Dezvăluirile şocante nu se opresc aici. Vom reveni cu noi detalii.
Sursa: Jurnal de Chisinau
