Editura Militara ne invita sa ne inarmam… cu carti!
În perioada 24–27 octombrie 2012, la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, va avea loc cea de-a VIII-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare, eveniment care se înscrie între manifestările prin care Editura Militară marchează Ziua Armatei României.
Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă între orele 11:00 şi 16:00.
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 24 octombrie, la ora 13:00.
Salonul de carte „Polemos” este organizat de Editura Militară, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Militari, cu sprijinul Cercului Militar Naţional, al Bibliotecii Militare Naţionale şi al Societăţii Editorilor din România.
Participă la această ediţie: Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Editura Cetatea de Scaun, Editura Cununi de Stele, Editura Detectiv,
Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Revista „Gândirea Militară Românească”, Editura Hasefer, Grupul Editorial Saeculum, Editura Fundaţiei Speteanu, Editura Karta-Graphic Ploieşti, Editura Mica Valahie, Editura Militară, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Trustul Editorial Orizonturi, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Editura România Press, Editurile Semne–Artemis, Societatea Editorilor din România, Societatea Scriitorilor Militari, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului – Academia Română, Editura Top Form, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Editura Zorio – Optimal Media Solution şi Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.
În cadrul salonului vor fi lansate lucrări nou apărute, pe teme de istorie, politici şi strategii de securitate, studiul conflictelor etc., prezentate de personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti.
Intrarea este liberă. Înarmaţi-vă cu cărţi!
Urmariti evenimentul si pe Pagina de Facebook creata de Editura Militara
PROGRAMUL Salonului de carte POLEMOS 2012
Miercuri, 24 octombrie
11.00 – Deschiderea Salonului.
13.00 – Deschiderea oficială a Salonului.
• Cristian Mihail, Limbajul militar (daco-)roman. Influenţa sa asupra limbii şi istoriei poporului român. Va vorbi: Sergiu Iosipescu.
• Mihai. I. Buttescu, Vânătorii reginei Elisabeta. Memoriile unui ofiţer din garda regală. Vor vorbi: Petre Otu, Gheorghe Vartic şi Mircea Tănase;
• Vasile Scârneci, Viaţa şi moartea în linia întâi. Jurnal şi însemnări de război 1916-1920, 1941-1943. Vor vorbi: Petre Otu şi Dorin Matei.Joi, 25 octombrie
14.00 – Lansări de carte la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989:
• Titus Suciu, Revoluţia pe înţelesul detractorilor. Va vorbi: dr. Alexandru Oşca;
• Gheorghe Dumitraşcu, Revoluţie şi destin. Va vorbi: dr. Constantin Corneanu.
16.00 – Lansare de carte la Editura Cetatea de Scaun: Dorin Cimpoeşu, Regimul post-totalitar din Republica Moldova (1990–2012). Vor vorbi: Dan Mărgărit, prof. univ. dr. Mihai Retegan, Ion Bistreanu, Alexandru Ghisa, conf. univ. dr. Silviu Miloiu.
17.00 – Lansare de carte la Editura Detectiv: Nicolae Rotaru, Viu post-mortem. Vor vorbi: Radu Cârneci, Geo Călugăru, Petre Crăciun, Ştefan Mitroi, Marian Nencescu, Gheorghe Toma, Liviu Vişan.
18.00 – Lansare de carte la Editura Militară: Manfred von Richthofen, Memoriile Baronului Roşu. Va vorbi: Andrei Căpuşan.
Vineri, 26 octombrie
13.00 – Lansări de carte la Editura Top Form:
• Dan Marcel Bărbuţ, Strategia energetică în contextul securităţii moderne;
• Stelian Gomboş, Oameni şi cuvinte – portrete şi descrieri;
• Sebastian Oprescu (coordonator), Liviu Toader, Roxana Dumitrache, Mihai V. Zodian, Tania Verbschi, Dezvoltare durabilă, politici publice şi administraţie în România;
• Corneliu Vlad, Radu Golban, Holograma Europa. Politica europeană a Germaniei.
15.00 – Biblioteca Metropolitană Bucureşti vă invită la:
• o demonstraţie practică privind utilizarea site-ului Bibliotecii Digitale a României DacoRomanica. Vor vorbi: dr. Marian Nencescu şi Florin Preda;
• o întâlnire cu realizatorii colecţiei Biblioteca de Cinematografie Mihnea Gheorghiu.
Va vorbi: cineastul David Reu;
• o expoziţie de hărţi militare din colecţiile BMB. Va vorbi: Florin Preda.
16.30 – Lansări de carte la Editura Militară:
• Valeriu Avram, Aeronautica română în Războiul de Întregire Naţională (1916–1919).
Va vorbi: col. Dan Gîju.
• Valeriu Avram, Alexandru Armă, Infern deasupra Ploieştiului. Bombardamentul american de la 1 august 1943;
18.00 – Lansare de carte la Editura Cununi de Stele: Amita Bhose, Sergiu Al-George văzut de noi, indienii. Vor vorbi: Elena Andronache şi Carmen Muşat-Coman.
Sâmbătă, 27 octombrie
11.30 – Lansare de carte la Editura Karta-Graphic Ploieşti: Nicolae Ioniţă, I.L. Caragiale – un omagiu planetar. Va vorbi: Minel Ghiţă-Mateucă, ziarist şi critic literar.
12.30 – Lansarea filmului documentar Drogurile, viaţa pe contrasens realizat de Optimal Media Solution pentru Agenţia Naţională Antidrog. Va vorbi: chestorul Sorin Oprea, directorul ANA.
14:00 – Festivitatea de închidere a Salonului.
Ce puteti gasi la Salonul POLEMOS, printre multe altele:
Viaţa şi moartea în linia întâi. Jurnal şi însemnări de război 1916-1920, 1941-1943
de Vasile Scârneci
Ardelean din Rupea, Vasile Scârneci a intrat în armata română în 1916, ca simplu soldat, deşi contribuţia sa din perioada neutralităţii în sprijinul serviciilor secrete româneşti îi conferise dreptul la o situaţie mai bună. Înrolat în Regimentul 3 Vânători, s-a remarcat pe câmpul de luptă, fiind rănit de două ori şi decorat cu “Virtutea Militară”. Datorită comportamentului său de excepţie, a fost avansat sublocotenent în rezervă, la solicitarea ofiţerilor din regiment. În anul 1918, va deveni ofiţer activ şi va fi repartizat Regimentului Vânători de Munte, armă de care va fi legată întreaga carieră a lui Scârneci.
În perioada interbelică, în paralel cu meseria armelor, şi-a cucerit un excelent renume de sportiv, fiind multiplu campion naţional la atletism şi participant la Olimpiada de Iarnă, la St Moritz, în 1928.
22 iunie 1941 îl va găsi comandant secund al Batalionului 3 Vânători de Munte, cu gradul de maior. Mai bine de un an, Vasile Scârneci va fi, împreună cu ostaşii săi, mereu în linia întâi, participând la eliberarea nordului Bucovinei, la forţarea Nistrului, la urmărirea forţelor sovietice pe direcţia sud-est, peste Bug şi Nipru, la bătălia defensivă din Stepa Nogai şi mai ales la pătrunderea în Crimeea şi la asediul Sevastopulului. De-a lungul acestui itinerar de luptă, marcat de fapte de eroism şi de dureroase jertfe, Vasile Scârneci a devenit comandant plin al Batalionului 3 Vânători de Munte, a fost avansat locotenent-colonel şi a fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a şi cu “Crucea de Fier”, clasele I şi a II-a.
După un scurt răgaz pe coasta Crimeii, batalionul lui Scârneci va fi dislocat în apropiere de Novorossiisk. luând parte la bătălia purtată pentru Cuban şi Peninsula Taman. La sfârşitul anului 1943, după aproape doi şi jumătate petrecuţi pe front, mai tot timpul în linia întâi, Vasile Scârneci va reveni în ţară, la partea sedentară la Corpului de Munte.
După 23 august 1944, Vasile Scârneci va participa la luptele pentru eliberarea teritoriului naţional, batalionul său intrând primul în Sfântu Gheorghe şi Târgu Mureş.
Avansat colonel în 1945, va fi trecut în “cadru disponibil” în 1946, asemenea atâtor ofiţeri ai armatei române, încheind astfel o carieră militară prodigioasă fără recunoştinţa.
Cartea de faţă este o mărturie emoţionantă a acestei biografii exemplare, un “răboj al faptelor”, cum îi spune Vasile Scârneci, fără egal în memorialistica de război de la noi. Cele 504 pagini de text şi cele 112 pagini de fotografii alb-negru reconstituie momentele dramatice ale vieţii şi morţii în lina întâi.
Sursa: Editura Militara