Grid Modorcea a inaugurat un colţ de Americă la Biblioteca V.A. Urechia din Galati - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Grid Modorcea a inaugurat un colţ de Americă la Biblioteca V.A. Urechia din Galati

Biblioteca V.A. Urechia – Un colţ de Americă

Dacă vreţi să găsiţi un colţ de Americă în România, o Americă spirituală, cu totul specială, fiindcă este trecută prin ochii şi sufletul scriitorului Grid Modorcea, un dunărean get-beget, trebuie să mergeţi la Biblioteca V.A. Urechia din Galaţi şi să-l cunoaşteţi pe directorul ei, prof. Zanfir Ilie, el însuşi un om umblat prin America, şi să-l întrebaţi de ce, cum şi în ce fel Biblioteca V.A. Urechia îşi revendică acest titlu special.

Şi e suficient să spunem că zilele trecute Grid Modorcea şi-a lansat aici a 77-a carte, un bildungsroman intitulat Pluta, cu subtitlul Din Bădălan la New Zork, în care povesteşte călătoria sa cu pluta spirituală din locul natal, Bădălan, în locul unde trăieşte în prezent, Manhattan, New York. Este o carte unică în literatura română şi nu numai. Nici Borges şi nici Kundera sau alt scriitor contemporan nu au realizat această paralelă dintre locul copilăriei şi a doua lor copilărie, la senectute. Grid Modorcea face din  Bădălan un fel de cervantesc La Mancha sau Macondo al lui Márquez, un Humuleşti sau un Ipoteşti românesc, cu diferenţa că acest loc îl compară inspirat cu Manhattan-ul zilelor noastre, unde trăieşte.

Rămâi uimit câte puncte comune există între cele două extreme şi ele se datorează inspiraţiei divine. Cu adevărat aici este vorba de o asemenea inspiraţie întrucât pluta, pluta de la undiţă, devine un  simbol nu numai particular, dar şi universal, devine o metaforă a omului şi a lumii. Fiecare om are o plută interioară care ţicneşte în fiinţa lui, iar el pescuieşte în funcţie de pricepere şi şansă. Nu mai vorbesc de formidabila asociere dintre plută şi mouse, dintre baltă şi ecranul computerului. Sunt pagini antologice în această carte care face legătura între două lumi atât de diferite, dar cu multe ţicnituri comune. Prin ediţia engleză a cărţii, speram ca Bădălanul şi oraşul nostru să fie cunoscute şi de americani. Şi nu numai. Mai mult, aşa cum a mărturisit Grid Modorcea la lansare, intenţia sa şi a directorului Zanfir Ilie este realizarea unui film pe baza acestei cărţi, evident, o coproducţie româno-americană.

Dar la Biblioteca V.A.Urechia puteţi găsi şi celelalte cărţi despre America scrise de Grid Modorcea. Unele le-a lansat aici de curând. Să le enumerăm: romanele Mort după America şi Răstignit în America, volumul I’m Sorry, America sau Despre sminteală, apoi, cele mai recent lansate, Filmul american, ediţie română şi engleză, cu titlul The American Film as it’s never been told before, şi nu în ultimul rând Fine Arts in America. An Adventure in Paradis, o carte unicat despre experienţa autorului în galeriile şi muzeele americane, o aventură fascinantă în arta universală, New York-ul fiind azi cu adevărat paradisul artei plastice mondiale.

Deşi cartea de artă în America este regină, volumul lui Grid Modorcea este o raritate şi acolo întrucât este o carte trăită, e o mărturisire directă, vie, a unei experienţe fără grad de comparaţie. Criticii americani au rămas surprinşi de sutele de expoziţii pe care le comentează autorul, cuprinzând toate galeriile şi muzeele din New York, unde se concentrează arta mondială, cu valorile ei cele mai importante. Dacă The American Film a fost lansată prima oară la Tribeca Film Festival, cel mai mare festival de film din lume, creat de Robert de Niro la New York, Fine Arts in America va fi lansată la galeriile americane Stux, Geisberg şi Dacia, galeria unui român din Arpaş.

Nu putem să nu amintim şi alte două cărţi, cu totul originale, scrise de Grid Modorcea în America, adevărarte bijuterii critico-literare numite Amor la binea sau Istoria filmului erotic românesc, un dar în Anul Caragiale, un adevărat tratat despre amor aplicat la istoria filmului românesc, şi Jaful secolului, despre pirateria cu opere de artă, jaf cărui i-au căzut victime artişti de geniu, de la un Rembrandt şi Goya la Van Gogh şi Mircea Ciobanu sau Constantin Antonovici, cazuri incredibile.

În afară de aceste veritabile punţi între România şi America, între sensibilitatea europeană şi cea americană, la V.A.Urechia mai puteţi găsi şi filmele americane ale lui Grid Modorcea, serialul Cu tezaurul credinţei în Lumea Nouă şi filmul Nostradamus, cu participarea românului Vlaicu Ionescu, un nostradamolog de renume mondial emigrat în anii ‘70 la New York, unde a şi murit. Sunt filme document despre istoria comunităţii româneşti în America, începând cu primii români care s-au stabilit pe pământ american (la Boian, la nord de Edmonton), apoi la Cleveland, Detroit şi în toată America.

În fine, trebuie să mai spunem că în Biblioteca noastră se mai află şi manuscrisele cărţilor mai sus pomenite, o adevărată comoară, cu care ne mândrim.

Cu adevărat, la Biblioteca V.A. Urechia un colţ de Americă este la ea acasă, aici ţicneşte o plută spirituală, care speram că să dea în continuare multă roadă şi să fie model şi pentru alţii.

Bibliotecar Elena Ignat

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.