Mircea Platon: Scarbe de dreapta. De la Basescu si Orban la Neamtu si Papahagi cu Tismaneanu si Plesu intre ei. Dreapta in zigzag

Scârbe de dreapta

de Mircea Platon

1. Acolo unde un inocent se indignează, un om trecut prin ciur şi prin dârmon se lehămeteşte. Inocentul respinge, indignat, lucrurile pe care refuză să le contemple, sastisitul se scârbeşte de toate cele pe care le-a făcut, văzut, trăit, de lucrurile prin care a trecut şi care au trecut prin el. Te indignează ceea ce nu vrei să înghiţi şi te scârbeşte ceea ce ai consumat deja, poate forţat, în exces.

Tocmai de aceea, dl Pleşu preferă sastiseala. E lucru ştiut deja. Un bun câştigat al culturii române. A scris şi un articol dl Pleşu, cândva, împotriva indignaţilor. Dl Pleşu e deci scârbit de „găunoşenia” lui Crin Antonescu şi de „tumbele” lui Victor Ponta. Dl Pleşu are tot dreptul să fie sastisit de tumbele altora de vreme ce vasta experienţă în domeniu i-a permis să deschidă un colegiu de tumbe. Verificaţi-i kilometrajul politic şi gândiţi-vă apoi ce greu e să parcurgi toată acea distanţă făcând tumbe. Ameţeşti. Şi ţi se face greaţă.

Şi ce nevoie ar avea dl Pleşu de adversari găunoşi atunci când e înconjurat de discipoli găunoşi. La urma urmelor, omul care a dat ţării un ministru precum Adrian Cioroianu are tot dreptul să simtă că şi-a făcut plinul de găunoşenie.

2. Alte ştiri, aceeaşi masă. Dl Adrian Papahagi ne anunţă că va acţiona în judecată publicaţia Cotidianul, pe directorul acesteia şi pe autorul unui articol „defăimător” la adresa domniei-sale apărut în Cotidianul.[1] E, fără îndoială, dreptul dlui Papahagi să caute a nu rămâne cu onoarea nereperată. Dar mă întreb de ce, dacă îl dă în judecată pe Spânu, nu l-a dat dl Papahagi în judecată şi pe Neamţu, atunci când acesta l-a umplut cu chinoroz.[2]

La urma urmelor, dacă ar fi să credem tot ce scrie Neamţu, dl Papahagi face parte dintr-o grupare specializată în „strategii impudice de autopromovare”. Poate fi considerată trimiterea în judecată a lui Spânu drept o astfel de strategie? Şi, mai important încă, ar putea oare „geniul graseiat” – iarăşi, conform dlui Neamţu – al dlui Papahagi să pledeze convingător împotriva unui om de felul lui Spânu? Nu putem fi siguri. Ceea ce mi se pare însă evident e că, de vreme ce e atât de iute la mânie cu Spânu şi atât de galeş cu Neamţu, dl Papahagi consideră că, scriind cele de mai sus, Neamţu nu l-a jignit, ci i-a făcut un compliment. Prin urmare, dl Papahagi a ales să nu se scârbească de Neamţu, ci să se indigneze de Spânu.

3. Nici dl Tismăneanu nu găseşte puterea de a se scârbi. Şi continuă să se/ne indigneze, într-o nouă carte: The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century. Nu ştiu ce lecţii vrea dl Tismăneanu să ne mai predea, dar frunzărind cartea am tras învăţătura că nu pot să cred nimic din ceea ce ne spune.

Judecaţi şi dumneavoastră: între patru ochi, Traian Băsescu îl denunţă ambasadorului american pe Viktor Orban drept „ultimul mic naţionalist dezgustător din Europa”.[3] Apoi, la Vocea Rusiei, dl Băsescu declară: “Tradiţional, eu şi Viktor Orban ne susţinem în alegeri. Şi eu am îndemnat românii din Ungaria, cetăţeni ungari de etnie românească să voteze FIDESZ-ul la alegerile trecute. În plus, trebuie să recunosc, cu Viktor Orban am o relaţie şi în afara politicii.” (http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/intalnirile-zv/vezi-ce-a-zis-traian-basescu-la-vocea-rusiei-114201.html)

Iată acum ce spune dl Tismăneanu despre Viktor Orban, în noua lui carte: „The conservative-populist turn in Hungarian politcs under Prime Minister Viktor Orban after 2009 has resulted in bitter controversies regarding perceived limitations to freedom of the press and ethnocentric approaches to the nature of national identity.” (The Devil, 194). La pagina 216 a Diavolului citim că, pentru a-şi „şubrezi adversarii liberali şi socialişti,” Viktor Orban a apelat la aceleaşi „strategii retorice” ca şi Vadim Tudor sau Vladimir Jirinovski. La pagina 218 dl Tismăneanu scrie că „reacţiile furioase din România la condamnarea regimului comunist” de către Preşedintele Băsescu sunt de aceeaşi natură cu frustrările şi radicalismul care au alimentat „revoluţia radicală” a fraţilor Kaczynski în Polonia, mişcarea lui Viktor Orban în Ungaria sau preşedinţia lui Putin în Rusia.

Aşadar spiritul regimului Băsescu e diferit de duhul – vrăjmaş: comunist sau fascist – regimurilor Kackzynski, Putin sau Orban. Cu toate astea, Băsescu pretinde că ne salvează de Putin făcându-se frate cu Orban. Şi dl Tismăneanu îl susţine.

Dracu’ să-i mai priceapă! Că, doar, cu el se fac fraţi cei care vor cu orice preţ să treacă puntea. Făcând tumbe cu “răul mai mic”, cu dracul pe care-l cunosc, şi care-i sastiseşte, nu cu dracul pe care nu-l ştiu. Şi care, deci, îi indignează.

Note

[1] http://www.contributors.ro/fara-categorie/cum-se-fabrica-ura-in-laboratoarele-puterii-studiu-de-caz-cotidianul-ro/

[2] http://focuriinnoapte.blogspot.ca/2012/09/dreapta-in-zigzag.html

[3] http://focuriinnoapte.blogspot.ca/2012/07/cleiul-de-cuvinte-si-prietenii-coeziunii.html

Dreapta în zigzag

de Mircea Platon

Scria cineva despre “obscurul politician Mihail Neamţu”. O fi, dar Neamţu a devenit din ce în ce mai obscur pe măsură ce s-a băgat, cu orice preţ, mai în faţă. Când stătea în fundal, chiar şi în fundalul lui Pleşu, era mai vizibil. Pentru că avea “viitor”. Acum are doar un trecut. Considerat de comentatorii politici dubios. De om care dă din coate în toate cele patru orizonturi.

Iată, de exemplu, dl Cristian Teodorescu se miră de capacitatea lui Neamţu de a-şi ţine respiraţia. Şi de a şarja după bătălie:
“În timpul răfuielii dintre baroni şi reformiştii din PDL Neamţu a tăcut prudent, aşteptînd să vadă cine cîştigă, pentru a-şi lipi principiile de aripa victorioasă […] N-ar fi atacat-o pentru nimic în lume pe Elena Udrea pe vremea cînd Baconschi şi Paleologu îşi declarau pe întrecutelea admiraţia faţă de ea. Pe atunci Neamţu tămîia nediferenţiat PDL-ul. Cînd a picat Udrea, nu s-a grăbit să-i aplice copita de graţie […] De-abia după ce s-a convins tînărul teolog că PDL a ajuns pe mîna lui Blaga, a luat-o pe Udrea în cătare şi a început s-o flageleze cu şfichiul crezului său adaptat împrejurărilor. Cucernicul apucat s-a repezit la ea bărbăteşte, să-i facă vînt cu anticipaţie din alianţa de centru-dreapta pe care-o vămuieşte Blaga, gîndind că-i face de-o jubilaţie şefului. Însă, oricît n-o înghite Blaga pe fosta şefă a cancelariei lui T.B. […] ca să nu-l întristeze pe revenitul la Cotroceni, s-a simţit dator să-l canonească pe Neamţu şi să-i explice că nu se face să-şi spele indispensabilii pe facebook. A intervenit şi Monica Macovei să anunţe, imparţială, că asta e aşa o ciondăneală de început şi că între cei doi se va aşterne armonia. Pe scurt, dacă-i ordin, lui Neamţu odată i-a trecut şi agitaţia şi sacra indignare şi astfel dreapta lui inocentă a intrat în parteneriat cu dreapta trecută prin multe a Elenei Udrea.”
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/alianta-dreptei-inocente-cu-dreapta-trecuta-prin-multe-neamtuudre-83653.html

De obicei, în politica românească, ori nu ştim de unde a apărut cineva, ori habar nu avem cine îl ţine în braţe. În cazul lui Neamţu, alegătorii par a nu şti de unde a apărut personajul pe care ştim cine îl ţine în braţe. Horia Neamţu lasă impresia că s-a născut, perfect antrenat pentru datul din coate, direct din capul lui Zeus. Dar nu e adevărat. Neamţu şi-a exersat datul din coate mai întâi în diviziile de tineret.

Acolo unde, acum câţiva ani, îi placa pe aliaţii săi de astăzi, Adrian Papahagi şi Toader Paleologu. Răspunzând în Dilema veche unui articol al lui Adrian Papahagi în care acesta, vorbind de o nouă generaţie de dreapta, comisese oroarea de a nu-l menţiona pe Neamţu, tânărul bavarez scria ridicându-se pe vârfuri:
“Cei obişnuiţi cu strategiile impudice de autopromovare ale grupării Bădiliţă & Paleologu & Papahagi nu pot să nu aibă de la început o vagă bănuială […] Adrian Papahagi ne anunţă că se pregăteşte pentru cîteva isprăvi domestice. Urmează ritualul deja împămîntenit de tămîiere a operelor, pesemne marginalizate, semnate de doi mari exilaţi. E vorba de Cristian Bădiliţă (campion recent al invectivei grobiene) şi, din nou, Toader Paleologu (expert al necrologului autoreferenţial) […] Bărbaţi “katehontici”, cei menţionaţi participă, pesemne, la un destin istoric neştiut “într-o ţară fără maeştri”. Să nu ne înşelăm. Chiar după zeci de foiletoane auctoriale, Cristian Bădiliţă şi Toader Paleologu n-au spus încă totul despre sine. Geniul lor graseiat are de predat încă o lecţie de dirigenţie. În plus, junii pedagogi ai naţiunii invită acum la afilieri spontane.”
http://arhiva.dilemaveche.ro/index.php?cmd=articol&nr=&id=629

Dacă astăzi a intervenit diplomatic Vasile Blaga pentru a-i reaminti lui Neamţu farmecele de partid şi de stat ale Elenei Udrea, la vremea polemicii lui Neamţu cu Adrian Papahagi a intervenit sectoristic Teodor Baconsky, care a întrebat sastisit “La ce bun?” atâta zarvă şi i-a readus pe cei doi înapoi la “linia partidului”. Care nici nu era o linie, ci mai degrabă un zigzag. E coloana vertebrală a celor care dau mereu din coate. Şi traiectoria agitată a celor care, pentru că s-au dat de prea multe ori peste cap, rămân muşte şi nu mai redevin Feţi-Frumoşi. [1]

Note

[1] Am afirmat cândva că, pentru mine, “singura Românie respirabilă e România veche, neintegrată”. M-a luat la rost, tendenţios, Mihail Neamţu: “Cât de veche? ne putem întreba. România în care propunerea numerus clausus interzicea studenților evrei să învețe la Universitate?” Apologetul legionar Neamţu şarja, din nou, după bătălie. Vezi întreg episodul aici: http://constiinte.ro/polemica-neoconservatorul-sintetic .

Sursa: Focuri in noapte