27 August 1989 – Marea Adunare Naţională de la Chişinău sau “Ziua ce va lumina un veac”
de Marius Mioc
În 27 august 1989 a avut loc la Chişinău cea mai mare demonstraţie din istoria Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti. 750000 de cetăţeni sovietici – după aprecierea săptămînalului “Literatura şi Arta” din 31 august 1989, care numeşte această manifestaţie “Marea Adunare Naţională” – s-au adunat în centrul Chişinăului pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, care urma să-şi înceapă sesiunea în 29 august, adoptarea legii despre proclamarea limbii moldoveneşti ca limbă de stat a republicii, recunoaşterea identităţii acesteia cu limba română şi trecerea la alfabetul latin. A fost un tur de forţă a mişcării naţionale moldoveneşti, dacă ţinem seama că întreaga populaţie a Republicii era puţin peste 4 milioane de persoane.
“Ora astrală a neamului” este denumirea articolului semnat de Boris Vieru în “Literatura şi Arta” din 31 august 1989, în care se relatează această manifestaţie. Citez din această relatare (comentariile mele cu litere cursive între paranteze drepte): “Nimic mai măreţ şi mai înălţător nu le-a fost dat ochilor noştri să vadă decît această mişcare de mase imense de oameni; nimic mai curat şi mai cutremurător de conştiinţă decît această curgere nesfîrşită a neamului, îndreptat cu un singur gînd şi o singură vrere, prin drumurile Hînceştilor şi Străşenilor, Tighinei şi Orheiului, spre inima capitalei [Chişinău], în dimineaţa zilei de neuitat – ziua de 27 august 1989 (…) în această zi ce va intra pentru totdeauna în istoria noastră, Ştefan Neînfrîntul [Ştefan cel Mare, a cărui statuie e în centrul Chişinăului, puţin lateral faţă de locul manifestaţiei relatată aici, care s-a desfăşurat în dreptul statuii lui Lenin] a putut să vadă că fiii lui de la Tighina şi Cetatea Albă, de la Hotin şi Izmail, de la Cernăuţi şi de la Lăpuşna, de la Orhei şi de la Soroca, nu au risipit moştenirea vitejiei cumpătate şi a demnităţii drepte. O aduceau întreagă, venind pe jos, călcînd apăsat, cu talpa însîngerată, ţărîna moşiei lor de veacuri [aluzie la faptul că în ziua respectivă, prin grija autorităţilor, unele curse de autobuze n-au funcţionat, doritorii de a participa la manifestare trebuind să vină pe jos].
(…) Între flamurile sutelor şi sutelor de tricoloruri, umflate de vînt [pe vremea aceea încă nu apăruse teoria că aceia care poartă steagul tricolor sînt provocatori comunişti], braţe tari ridicau nenumărate pancarte cu lozincile: ‘Patria nu poate fi luată pe tălpile pantofilor!’; ‘Ruşine pentru cel ce doarme, sculaţi să nu muriţi ca mîine!’, ‘Fără limbă nu-i popor!’, ‘Jos şantajul economic!’, ‘Gruzinskaia traghedia – pozor sovietskogo stroia!’ [referire la evenimentele din aprilie 1989 de la Tbilisi, unde o manifestaţie pentru independenţa Gruziei a fost înăbuşită de miliţie, rezultînd cîţiva morţi], ‘Pămîntul e bogăţia poporului!’, ‘Acum ori niciodată!’, ‘Nu vrem fraţi mai mari, vrem fraţi egali!’, ‘Suveranitate!’, ‘Mircea Snegur, poporul are încredere şi vă susţine!’, Pactul Ribentropp-Molotov: 28 iunie 1940′, ‘Drepturile se cuceresc, nu se cerşesc!’, ‘Dragi ţărani, nu hrăniţi grevele şovine!’, ‘Deşteaptă-te române!’, ‘Spre munte urcare, ieşire spre mare!’ [aluzie la Nordul Basarabiei şi Bucovinei şi la Sudul Basarabiei, aflate în componenţa Ucrainei], ‘Unire moldoveni!’ ş.a.”
Redau lista celor care au luat cuvîntul la acea adunare (după “Literatura şi Arta”): preot Petru Buburuz (deputat în Sovietul Suprem de la Moscova), Ion Hadîrcă (scriitor), Mircea Snegur, Grigore Vieru, Gheorghe Ghidirim, Nicolae Sulac (cîntăreţ de muzică populară), Ion Borşevici, Ion Druţă (scriitor, deputat în Sovietul Suprem al URSS, domiciliat la Moscova), Ion Constantin Ciobanu (scriitor), Vladimir Beşleagă (scriitor din Transnistria), Leonida Lari (scriitoare, după 1989 a emigrat în România devenind deputată), Valeriu Matei, Vasile Tărîţeanu (scriitor din Cernăuţi), Marcel Ursu (din sudul Basarabiei), Ion Ţurcanu, Victor Ţîmbariuc (reprezentant al Frontului Popular din Odesa), Andrius Adjuvalis (membru al mişcării “Sajudis” din Lituania), Eglons Bruns (membru al mişcării pentru independenţa Letoniei), Iraclie Melaşvili (din Gruzia), Anatol Şalaru, Constantin Oboroc, Alexandru Brodschi, Anatol Cocoş (din Izmail), Nicolai Drac (din Lvov), Andrei Vulpe, Ion Vatamanu, Vasile Gubrijan, Ioan Ciuntu (preot), Procopie Ratcev, Alexandru Zavtur, Nicolae Dabija, Eugeniu Doga, Iacob Bivol.
“Marea Adunare Naţională” de la Chişinău s-a desfăşurat într-un climat tensionat. Cu puţin timp înainte izbucniseră greve în mai multe întreprinderi din Chişinău, Bălţi, Tiraspol, Tighina, Rîbniţa şi alte oraşe, pentru a protesta împotriva declarării limbii moldoveneşti ca limbă oficială şi a cere ca acelaşi statut de limbă oficială să fie dat şi limbii ruse. În multe întreprinderi industriale moldovenii erau minoritari (oraşele Republicii Moldova crescuseră demografic în mare parte cu populaţie venită din alte părţi ale URSS; doar la sate se păstrase un mediu socio-lingvistic moldovenesc), iar în funcţii de conducere proporţia ruşilor şi ucrainenilor era încă mai mare decît printre muncitorii de rînd. Deseori, aceste greve erau nu numai susţinute ci chiar instigate de conducerea întreprinderilor. Virgiliu Zagaevschi consemnează în “Literatura şi Arta” din mărturisirile şi scrisorile primite la redacţie: “Cînd a fost organizată greva preventivă, de două ore, la Combinatul de ţesături din bumbac din Tiraspol, mai întîi ne-au spus că nu-i electricitate, că s-a întîmplat un accident (…) Pe urmă am aflat adevăratele motive şi am declarat că vrem să muncim. Evreii, ucraineni, cîţiva ruşi lucrau împreună cu noi (vroia să lucrăm şi directorul nostru, Vilor Ordin, dar ăştia din comitetul de grevă acuma l-au înlăturat, i-au organizat pază acasă). Totuşi ne-au oprit maşinile”. Anatol Terentiev din Dubăsari spunea: “La Fabrica de confecţii au adunat electricienii şi i-au forţat să deconecteze peste tot curentul. Foarte mulţi muncitori vor să lucreze”. Asemănătoare este şi declaraţia lui Anton Lupu: “La 24 august, la Combinatul de mătăsuri din Bender [Tighina](…) administraţia ne-a interzis să muncim. Văzînd că noi totuşi insistăm să începem lucrul, eu au recurs la un şiretlic. Ne-au convocat la o adunare şi în timpul acesta au încuiat secţiile”.
articol în “Literatura şi Arta” din 31 august 1989 disponibil in facsimil la MariusMioc.wordpress.com
Climatul tensionat a continuat şi după “Marea Adunare Naţională”, miliţienii avînd grijă să îndepărteze steagurile tricolore rămase în centrul Chişinăului. Legile care aveau să fie adoptate de sovietul suprem al RSS Moldoveneşti au fost un compromis, acordînd un răstimp de 5 ani funcţionarilor republicii pentru a învăţa nou declarata limbă de stat. Compromisul nu a putut calma situaţia. În noiembrie 1989 vor izbucni manifestaţii violente la Chişinău, cu asedierea Ministerului de Interne moldovenesc (ministru fiind atunci Vladimir Voronin), despre care am relatat deja pe acest blog. În Transnistria, din comitetele de grevă organizate în august 1989 se va dezvolta mişcarea separatistă, care va primi şi sprijin militar din partea Rusiei şi a unor voluntari din Rusia – aşa-numiţii “cazaci”.
“Ziua ce va lumina un veac” numea “Literatura şi Arta” ziua de 27 august 1989, cînd moldovenii basarabeni şi-au manifestat voinţa de a fi stăpîni la ei acasă. Vom vedea, în viitori 80 de ani, dacă săptămînalul condus de Nicolae Dabija a avut dreptate. Este însă folositor să cunoaştem ce anume s-a cerut atunci de către cei 750000 (aprecierea “Literaturii şi Artei”) de participanţi la acea “Mare Adunare Naţională”. De aceea reproduc mai jos, din “Literatura şi Arta” din 31 august 1989, documentul final al Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989, intitulat “Despre suveranitatea statală şi despre dreptul nostru la viitor”.
31 August 1989 – adoptarea legilor despre limba de stat şi grafia latină în RSS Moldovenească
VIDEO via Marius Mioc:
