Trei pălării

 de Corneliu Vlad

“Cică nişte cronicari”, cum le-ar zice Urmuz, “ducând lipsa de” nu şalvari, ci argumente, explica totuşi pozitiv urecheala în public a România de către mai mari ai Europei Unite. Că România a ajuns în atenţia Comisiei Europene, a unor înalţi demnitari din importante capitale ale continentului şi a unor influente ziare europene ar fi, de fapt, de bine, ar însemna că “Europei îi pasă de România”, că “România contează”.

Cât de mult contăm astăzi ca ţară în Europa (locul ultim într-un top recent privitor la democraţia din ţările membre ale UE), cum contăm in UE, înseamnă de fapt câte dojeni, recomandări, inspectori, monitorizări, caiete de sarcini primim de la instituţiile de la Bruxelles, Strasbourg, Veneţia.

Iar în ce priveşte interesul Europei faţă de România, situaţia nu s-a schimbat prea mult din perioada interbelică, despre care Constantin Argetoianu scria: “De câte ori n-am auzit, cu prilejul schimbărilor noastre de guvern, că Franţa, sau Anglia, sau Patagonia, sau cutare sau cutare ţară vrea sau nu vrea în România un guvern Maniu, un guvern Duca, un guvern Averescu, şi aşa mai departe, ca şi când ţara noastră ar fi buricul lumii şi toată lumea nu s-ar fi ocupat decât de daravelile noastre personale”. De fapt, continua Argetoianu, “tuturor le era indiferent cine guverna şi sub ce steag, dacă era Monarhie, Republică sau Dictatură – singurul, dar absolut singurul lucru ce-i interesa era să fie un guvern de ordine şi autoritate care să asigure liniştea şi să garanteze capitalurile investite în afacerile şi în împrumuturile noastre”.

După vreo 70 de ani de la aceste scrise, după un război mondial şi trei dictaturi, un grup de editorialişti de la Bloomberg oferea o explicaţie cam pe aceeaşi linie pentru “atractivitatea” României în lume: “Tara oferă un caz de studiu interesant pentru modul în care FMI şi clienţii săi, guvernele, par mai degrabă măcelari decât chirurgi prin felul în care mânuiesc cuţitele austerităţii”. Iar să interesăm Europa şi lumea ca “studiu de caz”, nu-i deloc de fală.

Prin anii 1970, un redactor şef adjunct de la “România liberă” mi se lăuda: “Pe mine mă cunoaşte şi mă apreciază şi tovarăşul Voitec. Odată, la o adunare populară, m-am aşezat pe bancă lângă el şi mi-a zis enervat: Bă boule, nu vezi că te-ai aşezat pe pălăria mea?”

Punctual vorbind, prin ce-ar interesa în mod deosebit România Uniunea Europeană şi în general Occidentul? Deocamdată, până una-alta, pentru că, de bine – de rău s-a investit aici ceva capital european, pentru că România continuă să rămână ferm decisă pentru proiectul Nabucco şi pentru baza (americană?, NATO?) de la Deveselu.

Sunt cel puţin trei “pălării” pe care România trebuie să aibă grijă să nu se aşeze.