Armata României sărbătoreşte în fiecare an, la 23 iulie, Ziua Presei Militare. Prin tradiţie, în această zi sînt omagiate generaţiile de ziarişti în uniformă care şi-au asumat de-a lungul anului, misiunea de a fi vocea Oştirii. Astăzi, presa militară din România, atît cît a mai rămas ea după trecerea valurilor reformatoare peste Armata României, în ultimii ani, aniversează 153 de ani. 153 de ani în care, jurnalistul militar român a luptat cu armele imaginii şi cuvîntului pe toate fronturile unde militarul român a fost prezent.
Pentru a păstra adevărul pînă la capăt, trebuie să spun că pe 23 iulie, săptămînalul “Observatorul militar” – vizibil acum şi pe www.presamil.ro – aniversează 153 de ani de la tipărirea primului număr. De aici, “Ziua Presei Militare”, care va fi,şi în acest an, un moment de reflecţie pentru cei aproximativ 100 de jurnalişti activi în redacţiile centrale şi teritoriale ale armatei. Lor li se alătură, doar sentimental, un număr mai mic de corespondenţi ai postului public de radio şi cîţiva jurnalişti de televiziune care în ultimii 10 ani au fost alături de Armata Română în diverse teatre de operaţii şi au împărtăşit aceleaşi obiective şi idealuri. Am spus-o de mai multe ori, presa militară poate fi considerată o forţă de reacţie rapidă în domeniul mediatic, cu impactul unei brigăzi operative. O alăturare permanentă a jurnalistului militar camarazilor săi în zonele de conflict sau teatrele de operaţii devine evidentă dacă ne gîndim doar la unul din rolurile presei militare: acela de „vector de imagine“ al instituţiei pe care o reprezintă.
Dacă ar fi să parafrazez un titlu celebru, ar trebui să spun că “cei mai frumoşi ani” au fost aceia în care generalii Mihail Popescu şi Eugen Bădălan, aflaţi succesiv în fruntea Statului Major General asigurau prezenţa jurnaliştilor militari la principalele evenimente ce au precedat şi urmat intrarea României în NATO. Mai mult, pentru şase luni, presa militară a trecut în subordinea şefului SMG, acolo unde îi şi este locul, ca în alte state aliate. A fost perioada de maximă libertate de expresie! La care a contribuit şi Gelaledin Nezir, cel mai bun purtător de cuvînt al Armatei României. “Turcul” a fost cel care a dat cea mai bună dovadă de românism al purtătorului de uniformă! Un prieten deosebit, de mare clasă! Să trăieşti, Geluţu, 1000 de ani!
După care a venit dezastrul, cu un ministru total idiot şi îndrăgostit de propria imagine, şi s-a redus drastic şi tacit bugetul. Aşa că, revistele “VIAŢA MILITARĂ” şi “SPIRIT MILITAR MODERN” au devenit o simplă amintire. Iar Radu Bîlbîie, un alt profesionist desăvîrşit, a putut achita ultimele facturi ale “Observatorului militar” numai el ştie cum. Nu mă bag, nu-i treaba mea! Dar, tare mă gîndesc la colegii americani şi la puternica lor armată de jurnalişti şi posturi militare, AFN: TV, de radio, publicaţii, etc. Sau la colegii de la RIDER o revistă militară… privată! Oricum, La mulţi ani!, Mituţ, Cătălin, Răduţ, Eugen, Tony, Petrică Mihalache, LMA Domnului Petrescu, şi Benone, şi Gabi Cobasnian, Alex Leaua, Vasile Dinu sau George Motoacă.
Din punctul meu de vedere, jurnaliştii militari ai Ministerului de Interne ar trebui sărbătoriţi împreună. Aşa că, eu le spun şi lor La mulţi ani! Cum LMA spun şi presei militare din Republica Moldova care s-a dovedit camarad excepţional şi bun profesionist!
