Cand am publicat, in premiera, faptul ca Horia Roman Patapievici, inca presedinte al ICR, a lasat sa se inteleaga timp de 12 ani ca are un doctorat in filosofie, beneficiind si de o bursa post-doctorala la prestigiosul Institut pentru Studii Avansate din Berlin – Wissenschaftskolleg zu Berlin, alaturi de nu mai putin renumitul “dr” in turnatorie Sorin Antohi, distinsul intelectual al cuplului Plesu-Liiceanu a proferat o serie de calomnii cu iz penal. Citez: “Blogul lui Roncea este o sursă clară de dezinformare. Roncea este un infractor, antisemit şi antiromân. El este în război cu mai multe organizaţii şi persoane din ţară. Ce poţi pretinde de la un om care mi-a falsificat fotografia şi m-a transformat în Hitler”, a spus Patapievici cotidianului Ziua de Vest. Aici, ca de obicei de altfel, Patapievici are o cadere de logica: daca as fi un “infractor antisemit” ar inseamna ca l-as adula pe Hitler, deci implicit pe el cu mustacioara. “Monser, esti tampit!”, ar spune Caragiale. Ulterior, atat Institutul de Studii Avansate din Berlin cat si Universitatea de Vest din Timisoara, ca urmare a dezvaluirilor mele, au fost silite sa retraga de pe site-urile academice titlurile lui Patapievici de “Prof. Univ. Dr.” inchipuit. Deci, se pare ca am fost, totusi, o sursa de informare pentru cei inzestrati cu un minim bun simt si o oarecare responsabilitate profesionala.
In acelasi timp, filosoful Constantin Barbu, discipol al marelui Constantin Noica, a sustinut negru pe alb ca Patapievici nu este numai impostor ci si plagiator: Plagiatele mici ale lui Plesu, Patapievici si Liiceanu. Constantin Barbu, discipolul lui Noica, isi pune fostii colegi de la Paltinis la o “autopsie vie” . Constantin Barbu a dovedit separat si plagiatul lui Gabriel Liiceanu, vezi Gabriel Liiceanu a plagiat in Teza sa de Doctorat 32 de pagini din Constantin Noica. Securitatea a interceptat marturia filosofului. PLAGIICEANU DOVEDIT. Ca sa nu existe o discriminare pozitiva etno-culturala, Constantin Barbu anunta ca urmeaza si marele plagiat al lui Andrei Plesu!
Ciudat, camarila intelectuala de sinecuristi aflati in coada cometei prezidentiale, nu s-a revoltat de loc, ca in cazul micului plagiator Victoras Ponta. Eh, iata ca acum, un filosof maghiar, Istvan Aranyosi, profesor la prestigioasa Universitate Bilkent, din Ankara, si autor al unui capitol al volumului Idolii forului, demonstreaza ca Horia Roman Patapievici a plagiat folosind “metoda Ponta”. Adica furand texte si idei, in principal din Culianu si Egginton, si expediindu-i apoi pe cei doi la “printre altii”, in bibliografia de la coada brosurii sale “Ochii Beatricei” (56 de pagini!), altfel volum(as) de “mare succes”, publicat in doua editii, unde altundeva decat la colegul sau din GDS, Plagiiceanu, supranumit Liicheanu-Liigheanu?! Si, culmea!, volumas premiat in 2005 de catre Uniunea Scriitorilor din Romania, poate ati ghicit, a dlui Manolescu. O brosura de 56 de pagini, de fapt o conferinta transcrisa! Sa ne mai miram ca Cartarescu este “unul dintre cei mai mari scriitori ai lumii”, apud Tismaneanu?
Ma intreb ce-o sa zica Patapievici acum de dl Istvan Aranyosi? Ca este membru al Partidului Crucilor cu Sageti?
Haideti sa studiem noile dovezi de plagiat in cazul impostorului cu staif Horia Roman Patapievici, asa cum sunt ele prezentate pe platforma de idei si dezbateri filosofice Calculemus, dovezi preluate si prezentate si de Cotidianul.ro:
Ochii de sticla ai Beatricei
In urma cu doi ani am raspuns pe blogul Calculemus unui atac importiva mea, cauzat de publicarea capitolului meu din volumul Idolii Forului (redactori: Sorin Adam Matei si Mona Momescu, Editura Corint, 2010). Atacul venise din partea lui Andrei Cornea (“Idoli si idolatri (II)”, Revista 22, 22 Iunie, 2010), care scria la acea vreme:
“Cred că suprema aberaţie din acest volum se află în textul lui István Aranyosi, “Specializarea intelectual: cazul intelectualilor filosofi din România. Un exerciţiu de logică.”.
Ce il deranja atat de mult pe Andrei Cornea? Il deranja faptul ca am scos in evidenta absenta oricarei activitati publicistice recunoscut academice la nivel international al catorva intelectuali “superstar” din Romania numiti “filosofi” fara a avea opera filosofica de o calitate minim acceptabila. In raspunsul meu de pe blog am dat ca exemplu o carte recenta a lui Horia-Roman Patapievici, care este total lipsita de originalitate.
Dat fiind ca problema plagiatului este fierbinte zilele acestea, reiau cateva idei aici, impreuna cu pasaje pe care Patapievici le-a “subtilizat” de la alti autori in volumul mai sus amintit.
Andrei Cornea sustinea sus si tare intr-o discutie online cu Sorin Adam Matei ca volumul Ochii Beatricei (Humanitas 2004, 2006), al lui H.R. Patapievici, este scris din perspectiva unui fizician, ca este despre spatii non-Euclidiene, si ca nimeni altul decat un fizician precum d-l Patapievici nu ar fi avut indrituirea si cunostintele sa aiba o asemenea abordare asupra lui Dante.
Problema este ca ideea d-lui Patapievici este preluata, inclusiv metaforele si analogiile, din articolul “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, Journal of the History of Ideas 60.2 (1999) 195-216, scris de William Egginton, acesta din urma preluand si dezvoltand ideea originala de interpretare a lui Dante de la R. Osserman, The Poetry of the Universe (New York, 1995), 112-13). Egginton este departe de a fi un fizician; se ocupa de teorie literara. Ideea insa apare pentru prima oara in Mark Peterson, “Dante and the 3-sphere”, American Journal of Physics — December 1979 — Volume 47, Issue 12, pp. 1031-1035:
“We describe three different methods of visualizing the ”closed universe” S3, and point out language in Dante’s Divine Comedy which suggests that he visualized his universe in the same ways, making his universe topologically S3.”
(Traducere: “Descriem (in acest articol, NB) trei metode diferite de a vizualiza “universul inchis” S3 si scoatem in evidenta pasaje din Divina Comedie a lui Dante care sugereaza ca Dante isi vizualiza universul in acelasi fel, adica tratandu-l, topologic vorbind, drept un univers S3”.)
Desigur, Patapievici ii citeaza pe Egginton si pe ceilalti insa doar la bibliografie, fara sa-i mentioneze in text, sa indice clar parafrazele si sursa analogiilor si sa citeze ceea ce este de citat. Mai mult, se vaita (Ochii Beatricei, pp. 51-52) la sfarsitul cartuliei sale (aceasta avand doar 56 de pagini, adica in jur de 20 mii de cuvinte) cat de rau ii pare ca altii au mai spus exact ceea ce el a descoperit despre Dante. Desi este extrem de improbabil ca cineva sa descopere exact aceleasi idei extrem de ineresante si originale pe care altii le-au scris deja, nu este imposibil; dar este total neprofesional, diletant si ridicol sa insisti sa publici cartea, in special refuzand sa indici foarte exact sursele (cartea nu are note de subsol deloc, cu exceptia uneia care indica faptul ca volumul se bazeaza pe o conferinta sustinuta de catre Patapievici)
Ochii Beatricei a castigat in 2005 premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. Nu s-a gasit nimeni sa citeasca volumul inainte ca el sa se publice, sa vada ca ideea principala este a altcuiva, ca ceea ce a adaugat autorul roman este aproape zero. Mai mult, textul publicitar la cartea d-lui Patapievici include exact un pasaj despre hipersfera lui Riemann si o imagine (cea cu atingerea propriei cefe prin intinderea mainii in fata, intr-un unvers cu spatiul extrem de curbat) care ii apartin lui Egginton. Cititorul autohton ramane, dupa obisnuita publicitate desantata acordata autorului roman genialoid, cu ideea ca Patapievici a avut originala idee de a intepreta imaginile descrise de Dante prin prisma notiunii hipersferei lui Riemann, ceea ce este complet fals.
O alta sursa a lui Patapievici, nementionata nici macar la bibliografie, este primul capitol din cartea lui Ioan Petru Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein (Boston: Shambala Publications Inc., 1991) — analogia lingurii (vezi citatele de mai jos). Culianu insusi il parafrazeaza pe Edward Abbott, autorul unei faimoase carti care discuta idea unei lumei bidimensionale si a lumilor multidimensionale, Flatland. A Romance of Many Dimensions (1884). Bineinteles, Culianu nu comite plagiatul de care se face vinovat Patapievici in Ochii Beatricei (il citeaza pe Abbott in text, iar analogia cu supa si lingura ii apartine, Abbott utilizand o alta analogie, cea a perceptiei unui triunghi ca o linie dreapta variind in lungime in lumea bidimensionala).
In cele ce urmeaza am sa dau cateva citate comparative din Patapievici, pe de o parte, si Egginton si Culianu, pe de alta, din care reiese foarte clar nivelul de “originalitate” al intelectualului amator autohton. Traducerile din engleza in romana imi apartin. Cartea Ochii Beatricei am cumparat-o online, sub forma de E-book, de pe site-ul commercial al editurii: http://www.libhumanitas.ro/horia-roman-patapievici-ochii-beatricei-humanitas-2010-ebook.html
| Patapievici Ochii Beatricei, p. 44:“Imaginati-va ca as trai într-o lume ca o bila mica, altfel spus, ca spatiul ar fi curb si eu as întinde mâna înainte. Daca sfera ar fi foarte mica, stiti ce s-ar întâmpla? Mâna mea mi-ar atinge ceafa. Daca ar fi foarte mica curbura, întinzând mâna m-as scarpina pe ceafa. (…) Modul geometrilor de astazi de a reprezenta cum ar arata aceasta sfera cu suprafata bidimensionala se cheama hipersfera: de fapt, o sfera în patru dimensiuni.” | Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 196:“If the sphere were made small enough, you would encounter some bizarre effects, such as continually returning to the same place you just left despite not having changed directions. Or if the sphere were really small, you could scratch your own back by simply stretching your arm out in front of your body.”(Traducere: Daca sfera ar fi sufficient de mica, v-ati confrunta cu niste efecte bizare, cum ar fi perpetua reintoarcere in acelasi loc pe care care tocmai l-ati parasit, in ciuda faptului ca nu v-ati schimbat directia de mers. Sau daca sfera ar fi foarte mica, ati putea sa va scarpinati propriul spate prin simpla intindere a mainii in fata.”) |
| Patapievici, Ochii Beatricei, p. 46:“Imaginati-va cum ar fi daca noi am fi niste fapturi bidimensionale. Am locui pe suprafata unei supe si cineva ar manca din ea. Cum as vedea eu lingura? Fiind faptura bidimensionala, nu pot sa ies sa vad ca cineva mananca. Ce vad eu este ca apare un punct, momentul in care lingura patrunde in supa, apoi o linie curba care se mareste pana la diametrul maxim al lingurii, dupa care intersectia lingurii cu suprafata supei se micsoreaza si devine iarasi un punct—momentul in care lingura se desprinde de suprafata supei. Dupa care apare din nou un punct si asa mai departe, pana la miscarea inversa.” | Culianu, Out of this World: Otherworldly Journeys from Gilgamesh to Albert Einstein, p. 18-19:“Essentially, according to his ideas a flat being living on the surface of the soup I am preparing to eat would experience (painfully, I suppose) the spoon crossing his or her space as a simple line whose size varies in time. (…) for the soup creature, the spoon is a crazy and unpredictable transformative two-dimensional (2-D) being that appears and disappears out of nothing and whose shape shows uncanny changes over time.”(Traducere: “In esenta, potrivit propriilor conceptii, o fiinta plata traind pe suprafata supei pe care ma pregatesc sa o mananc ar percepe (in chip dureros, presupun) lingura care intersecteaza spatiul sau drept o linie simpla a carei lungime variaza in timp. (…) pentru creatura de pe suprafata supei, lingura apare drept o entitate tansformativa bidimensionala (2-D), ciudata si impredictibila, care apare si dispare din nimic si a carei forma prezinta schimbari stranii in timp.”) |
| Patpievici, Ochii Beatricei, p. 44-45:“Dar se mai intampla ceva, independent de faptul ca spatiul este sferic ori nu. Ceea ce eu vad atunci cand ma uit drept in fata nu este o situatie contemporana cu mine, ci una care s-a petrecut in trecut: mi-as vedea, daca spatiul ar fi suficient de curbat, ceafa de azi-dimineata, sa zicem, nu ceafa de acum. Atunci cand privim cerul instelat de deasupra noastra noi nu vedem prezentul, ci trecutul situatiilor stelare la care ne uitam: orice privire in adancul cerului este de fapt o privire aruncata in trecut, si anume, cu cat mai departe ne uitam in spatiu, cu atat mai la inceput – spre inceputul timpului – patrundem. La rigoare, limita de vizibilitate a cerului ar trebui sa fie originea universului.” | Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 197:“As we train our vision on the distant reaches of space, we are also looking back in time, such that the light that has traveled the furthest is also the oldest; and the uniformity we see at the edges of the visible cosmos is the uniformity of the cosmos itself, a relatively short time after its birth.”(Traducere: “In timp ce ne exersam vederea inspre locurile indepartate ale spatiului, ne uitam simultan si inapoi in timp, astfel incat lumina care a calatorit cel mai departe este in acelasi timp si cea mai timpurie, iar uniformitatea pe care o vedem la marginile cosmosului vizibil este uniformitatea cosmosului insusi la putin timp dupa nasterea sa.”) |
| Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Nu sustin ca Dante ar fi avut facultatile de geometru ale lui Bernhard Riemann; deloc!” | Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 195:“I am not proposing to naively interpret the past in our own image, claiming Dante to be a mathematical genius”(Traducere: “Nu propun o intepretare naiva a trecutului prin prisma imaginii noastre prezente, sustinand ca Dante a fost un geniu al matematicii”) |
| Patapievici, Ochii Beatriceip. 48:“Acest lucru înseamna ca mergând pâna la capat cu cunostintele pe care le avem, universul crestin medieval trebuie sa fie o hipersfera, care are în centrul ei absolut pe Dumnezeu. Cum seamana aceasta cu lumea Big Bang-ului nostru? Foarte bine!” | Egginton, “On Dante, Hyperspheres, and the Curvature of the Medieval Cosmos”, p. 198:“For Osserman this image is a startlingly accurate rendition of the retro-verse, in which the point of light the poet depicts at the center of the universe — representing, of course, God — coincides perfectly with the Big Bang in contemporary cosmology.”(Traducere: “Pentru Osserman, aceasta imagine este o uimitoare versiune a retro-versului, in care punctual luminos pe care poetul il descrie ca fiind in centrul unversului — reprezentandu-l pe, bineinteles, pe Dumnezeu — coincide in mod perfect cu Big Bang-ul din cosmologia contemporana”) |
In cazul in care cineva are dubii ca aceste pasaje indica plagiat, sugerez acesarea paginii Harvard University dedicata definirii si analizei tuturor tipurilor de plagiat
István Aranyosi
Sursa: Roncea.Ro
