“Pentru psihologii ca mine, lumea finanţelor este foarte interesantă, chiar şi numai în termeni pur clinici. Eşti CEO şi trebuie să atingi un target colosal pentru a fi, la rândul tău, plătit generos. Ce tip de organizaţie vei construi pentru a strânge o asemenea sumă? Devine şi mai interesant când compania ta a eşuat într-o serie de domenii şi la sfârşitul anului tot te vei  plăti cu acea sumă uriaşă”, scrie psihologul Joris Luyendijk în The Guardian, arătând de ce crede că lumea finanţelor este “o lume amorală, la graniţa cu imoralitatea”.

Un psiholog compară minţile bolnave ale unor executivi din bănci sau corporaţii cu cele ale unor pedofili pe care a încercat să-i trateze în trecut.  Guardian.co.uk a preluat monologul acestuia, care face parte dintr-o  serie de articole în care oamenii din sectorul financiar vorbesc despre viaţa lor la locul de muncă.

“În două decenii, ca psiholog, am întâlnit o multitudine de oameni la care mi-a fost greu să identific ceva pozitiv. Psihopaţii sunt o specie rară. Dar îi seduc pe restul.

Cred că sunteţi familiarizaţi cu cercetările psihologice care compară trăsăturile deţinuţilor din închisori cu cele ale managerilor de succes. S-au descoperit similarităţi remarcabile: sunt narcisişti, egocentrişti, manipulativi… Cercetarea a fost refăcută  la peste 12 grupuri diferite, iar descoperirile sunt consecvente. Criminalii şi CEO prezintă comportamente asemănătoare.

Ieşim încet din aria mea de expertiză, dar m-am întrebat întotdeauna cine sunt aceşti directori de bănci şi de corporaţii, care şi-au dat seama că, dacă vor să facă mulţi bani, au nevoie să se transforme într-un gen de «psihopat» care va preface întreaga organizaţie într-o nemiloasă maşină de făcut bani, distrugătoare de suflete. Este destul de inteligent, nu-i aşa? Să găseşti un psihopat să facă asta pentru tine?

În psihologia tinerilor, există un bine cunoscut fenomen referitor la autorănire.

Să presupunem că deţii un adăpost în care se găsesc 50 de băieţi. Pe neaşteptate şi fără motiv, încep să se automutileze. Un trend. Este firesc ca cei din afară să presupună că ceva trebuie să meargă rău la adăpost. Totuşi, cercetările şi experienţa demonstrează că tot ce trebuie să faci este să găseşti persoana care a început. Izolează-l faţă de grup şi valul se opreşte şi totul se întoarce la normal.

Unii indivizii au o influenţă foarte mare asupra grupurilor şi, în acest context, te duce gândul la bănci şi firme şi te întrebi: cum ar fi să le considerăm un astfel de “adăpost” în care trebuie să găseşti acel comutator, acea persoană care să întoarcă tot grupul după ea?

Sunt un optimist, oamenii sunt fiinţe bune, dar avem tendinţa de a ne lăsa distraşi şi duşi pe căi greşite.

În ceea ce priveşte criza financiară, e doar o criză. Da, aşa este, psihologii consideră criza un simplu punct în ciclul dezvoltării. Este momentul în care pacientul este pe cale să facă o descoperire şi să evolueze.

Care este diferenţa între prostituate şi bancheri?

Iată de ce criza financiară ma intrigă, cel puţin până acum. Unde sunt liderii puternici care să indice drumul către o nouă fază în evoluţia noastră economică? Cine va fi profetul momentului de revenire din criză? Nu văd noi idei în apropiere.

Clienţii mei lucrează în cea mai mare parte în finanţe, cu vârste cuprinse între 32 şi 47 de ani. Sunt cei care au fost întotdeauna în fruntea grupului. Dintr-o dată şi spre marea lor surprindere, s-au găsit luaţi pe sus de oameni mai puţin talentaţi. În astfel de situaţii, nu ştiu cum să se adapteze.

Mijlocul vârstei de 30 ani este şi momentul de dinaintea crizei din mijlocul vieţii. Au aflat mai mult sau mai puţin cine sunt şi pot vedea oarecum limita potenţialului propriu şi sunt aduşi la realitate, rămaşi fără iluzii.

Realizează că nu vor deveni următorul Richard Branson. Şi în acelaşi timp văd că toate bunele intenţii sunt date la o parte, lumea este un loc crud şi trebuie să fii dur pentru a supravieţui şi a învinge. La vârsta asta oamenii devin dintr-o dată serioşi. Şi-au pierdut inocenţa.

Am lucrat în multe zone de consultanţă, chiar şi la pragul de jos al societăţii. De la prostituate ingnorante dependente de heroină la bancheri.

Diferenţa? Bancherii şi restul corporatiştilor au o inteligenţă extrem de ridicată. Gândesc foarte mult în termeni tranzacţionali. Cum mă poate ajuta acest individ să obţin ceea ce îmi doresc? Prima mea şedinţă este gratuită, iar când se crează o conexiune între noi, simt mirosul profitului. Ei decid, că dacă mă plătesc, aceasta mă va ajuta să fac mai mulţi bani pentru mine însumi.

Au puţin timp la dispoziţie. Aşa că atunci când lucrez cu bancherii sunt mai puţin sugestiv. Trec la cârma procesului şi îl conduc unde cred că ar trebui să ajungă.

Aproape un sfert din clienţii mei sunt corporatişti, dar nu finanţişti. Este vreo diferenţă? Sunt incredibili de duri şi toată lumea spune că motivaţia lor sunt banii. Dar când sapi să afli ce-i aduce pe oameni în lumea corporatistă, alte motive apar la suprafaţă. Pentru oamenii de finanţe, este cu adevărat vorba de bani.

Finanţele sunt o lume amorală, la graniţa cu imoralitatea. Taxa de tranzacţii financiare, de exemplu. Ideea: există o sărăcie îngrozitoare, aşa că hai să percepem o taxă mică şi să o folosim pentru “binele oamenilor”. Dar când sugerez asta clienţilor mei, sunt practic linşat. Nu, spun ei. Vor să plătească cât mai puţine taxe şi doar atât.

Ce ar şoca pe cititori dacă ar vedea ce văd eu?

Să mă gândesc. Probabil cât de mulţi tineri excepţionali, ambiţioşi şi foarte talentaţi sunt exploataţi şi apoi înlăturaţi din corporaţii?

În zilele de început ale capitalismului părea că jocul constă în a-i exploata pe cei mai puţin dăruiţi: mineri, muncitori în fabrici. Astăzi este vorba despre a profita de talent. Oamenii sunt folosiţi şi apoi îndepărtaţi. În special în aceste timpuri de criză. Poţi fi concediat în orice moment, în cinci minute ai dispărut.

Corporaţiile stârnesc viitorii absolvenţi făcând promisiuni. Dar puţin dintre ei ajung să se bucure de privilegiile promise. Şi asta îşi doresc toţi.

Pe de altă parte, băncile sunt manageriate prost pentru că, de fapt, sunt prea mult manageriate. Imaginează-ţi că ai foarte mulţi şefi şi în fiecare săptămână ţi se spune să-ţi faci treaba altfel. Poţi ajunge în pragul nebuniei.

Pentru psihologii ca mine, lumea finanţelor este foarte interesantă, chiar şi numai în termeni pur clinici. Eşti CEO şi trebuie să atingi un target colosal pentru a fi, la rândul tău, plătit generos. Ce tip de organizaţie vei construi pentru a strânge o asemenea sumă?

Devine şi mai interesant când compania ta a eşuat într-o serie de domenii şi la sfârşitul anului tot te vei  plăti cu acea sumă uriaşă. Există un protest zgomotos în sinea ta, dar îţi spui: este contractul meu. Acum fă un pas înapoi şi gândeşte-te de ce banii au devenit atât de importanţi încât nici măcar nu poţi accepta că nu ar trebui sau nu meriţi să-i primeşti.

Aparent, nevoia de bani este atât de puternică încât încetezi a mai sesiza furia pe care o provoci în jurul tău.

Acei CEO şi acei directori de bancă merită mila noastră. Sunt victimele minţilor lor bolnave. Şi îi va doborî. Fie că eşti un pedofil sau un pervers sau un osedat de control sau un psihopat, mai devreme sau mai târziu o minte bolnavă te va acapara.

Am lucrat mulţi ani cu pedofili. Este pur şi simplu uimitor cât de vicleni şi de inventivi devin aceşti oameni. La fel şi în cazul dependenţilor de droguri. Creierul lor pare să aibă o viaţă proprie şi se transformă în ceva atât de deştept, atât de concentrat în a le satisface nevoile. Pentru aceste creiere, minciuna şi înşelăciunea devin acceptabile, chiar normale.

Când îi tratăm, sau încercăm să facem asta, cheia este să-i facem să realizeze că au creat victime, că oamenii suferă din cauza lor. Ce mi-a rămas în minte referitor la acest grup de pacienţi, pe care îi numesc clienţi, este că păreau a simţi o mare plăcere bătându-şi joc de oameni şi scăpând nepedepsiţi. În acelaşi timp păreau a avea o dorinţă uriaşă de a fi prinşi”.

Sesizaţi vreo asemănare cu specimenii din lumea finaţelor?

Traducere şi editare: Cătălina Rusin / Financiarul.Ro via Ziaristi Online