SCRIERI. DOCUMENTE. ÎNSEMNĂRI
CORNELIU ZELEA CODREANU
Editie îngrijitã de Corneliu Ciucanu
COLECŢIA OPERA OMNIA
CUPRINS
Argument 7
Cărticica şefului de cuib 19
Circulări şi manifeste 181
Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu 477
Însemnări de la Jilava 677
Ilustraţii 749
ARGUMENT
Istoria Dreptei naţional-creştine reprezintă un capitol extrem de important al evoluţiei României în secolul XX, un episod aparte al vieţii politice, sociale şi culturale dintre cele două războaie mondiale şi, nu în ultimul rând, un subiect de mare interes pentru istorici, sociologi şi politologi, interesaţi în decriptarea obiectivă a acestui amplu fenomen social-politic şi spiritual.
Investigaţiile impun însă anumite norme de cercetare dar şi curaj în abordarea tematicii deosebit de complexe. Pentru a desluşi atitudinile şi reacţiile personajelor, pentru a înţelege şi evoca ipotezele şi cauzele desfăşurărilor este necesară o înţelegere ab initio a perioadei vizate, este absolut necesar ca istoricul să pătrundă spiritul şi mentalitatea epocii, fără a aprecia şi clasifica evenimentele şi actorii prin prisma judecăţilor de valoare recent, şi de multe ori păgubos, formulate. Istoricul trebuie să renunţe la şabloane, să depăşească interdicţiile vremelnice ale corectitudinii politice impusă de un regim sau altul, să respingă suveran tabu-urile şi prejudecăţile, să rămână apărător consecvent al adevărului istoric. Dintr-o astfel de perspectivă trebuie privită iniţiativa noastră de a reedita, într-un singur volum, texte ce aparţin istoriei Mişcării Legionare şi întemeietorului acesteia, pornind de la ideea că orice proces istoric trebuie iniţial analizat, interpretat, cunoscut şi mai apoi evaluat, etichetat, condamnat…
În acest context cred că se impune a aminti cuvintele pline de înţeles duhovnicesc ale marelui nostru teolog Dumitru Stăniloae. Părintele considera că nu poţi cunoaşte decât în măsura în care poţi iubi şi, totodată, nu poţi iubi decât atâta cât poţi cunoaşte…
Problema care inerent reţine atenţia noastră derivă din modul simplist, abrupt şi maliţios în care se tratează şi etichetează manifestările şi evoluţia Dreptei interbelice. Din faptul că oricine poate să emită verdicte asupra unui subiect pe care nu-l cunoaşte şi
nici nu vrea să-l cunoscă. În consecinţă, plecând de tâlcuirea Părintelui Stăniloae, se nasc inevitabil întrebări adresate tuturor comisarilor de opinie – din trecutul comunist nu foarte îndepărtat sau din prezentul postdecembrist – şi anume: Cum este posibil a urâ implacabil, visceral fără a cunoaşte adevărul? Cum se pot calomnia/denigra/condamna oameni şi fapte fără ai şti, fără a le explica şi înţelege?
În decembrie 2005 s-a lansat celebrul Apel, intitulat Libertate pentru istorie, semnat de reputaţii istorici francezi Alain Decaux, Pierre Milza, Marc Ferro, Réné – program propune o serie de principii definitorii ale istoriei ca disciplină şi a profesiunii de istoric:
„Istoria nu-i o religie. Istoricul nu acceptă nici o dogmă, nu respectă nici un lucru interzis, nu cunoaşte tabu-uri. El poate să deranjeze.
Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de a exalta sau de a condamna. El explică.
Istoria nu este sclava actualităţii. Istoricul nu aplică trecutului schemele ideologice contemporane şi nu introduce în evenimentele de odinioară sensibilităţile prezentului.
Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, într-un demers ştiinţific, colecţionează amintirile oamenilor, le compară între ele, le confruntă cu documentele, cu obiectele cu urmele existente şi stabileşte faptele. Istoria ţine cont de memorie dar nu se rezumă la ea.
Istoria nu este un domeniu juridic. Într-un stat liber, definirea adevărului istoric nu aparţine nici Parlamentului, nici autorităţii judiciare.
Politica statului, chiar animat de cele mai bune intenţii, nu este politica istoriei”(1).
Apelul istoricilor francezi reprezintă mai mult decât o serie de norme şi principii aplicabile Istoriei şi Istoricilor… În fapt, Apelul se constituie într-un îndreptar deontologic care transcede veacul, depăşeşte barierele ideologice şi temporale ale unui regim sau ale
unei perioade, ignoră trendul general şi „adevărul învingătorilor” în interesul Adevărului istoric. Demersul istoricilor francezi argumentează posibilitatea ca interpretarea şi evaluarea fenomenelor istorice să depindă exclusiv de crezurile şi abilităţile metodologice ale cercetătorului, fără fi influenţate de intervenţia arbitrară a politicului.
Rolul istoricului ca formator de opinie şi exponent al societăţii civile este determinant. Astfel, istoricului, ca unui veritabil bătrân al cetăţii, după expresia faimoasă a inegalabilului Nicolae Iorga, îi revine misiunea de a cerceta si releva episoade mai puţin cunoscute sau voit denaturate în perioada anterioară, prin publicarea unor studii şi lucrări temeinic argumentate, care să corecteze exigent populismul, ignoranţa şi amatorismul, dar mai ales falsul istoric şi reaua credinţă.
În septembrie 2011, dl. Profesor Gh. Buzatu a republicat, în ediţie anastatică, Pentru legionari, principala lucrare semnată de Corneliu Zelea Codreanu, întemeietorul şi liderul necontestat al Mişcării Legionare, lucrare cu dublu caracter, memorialistic şi doctrinar deopotrivă. Istoricul Gh Buzatu a utilizat ca model prima ediţie (Sibiu, Editura „Totul pentru Ţară, Tipografia Vestemean, 1936) şi chiar exemplarul oferit cu dedicaţie de Codreanu poetului Aron Cotruş. Apărut la Editura Tipo Moldova, volumul face parte
din colecţia „OPERA OMNIA”, fapt ce indică şi devoalează, fără urmă de echivoc, iniţiativa unui amplu proiect de reevaluare a scrierilor lui Corneliu Z. Codreanu, edite sau inedite, după cum, de altfel, însuşi autorul confirmă în Avertisment (2). De altfel, în 2001, tot Gh. Buzatu a îngrijit ediţia a X-a a volumului Pentru legionari, apărut la editura bucureşteană Majadahonda, coordonată de regretatul istoric Radu Dan Vlad. Prin urmare volumul de faţă, intitulat Scrieri, documente, însemnări, continuă şi completează proiectul iniţiat de istoricul Gh. Buzatu.
Anul acesta, graţie efortului şi investigaţiilor depuse de binecunoscutul ziarist Victor Roncea în Arhiva C. N. S. A. S, au fost re-descoperite dosarele cuprinzând documente referitoare la Corneliu Zelea Codreanu şi alţi colegi implicaţi în mişcărilor studenţeşti din perioada 1922-1923, mai târziu lideri ai Mişcării Legionare. Ţinute îndelung la secret, dosarele cu pricina au fost vazute, până în 1989, doar de lucrători ai Securităţii care, după toate probabilităţile, ţineau sub strictă supraveghere „problema legionară” şi aveau permanent „în lucru” documente considerate … compromiţătoare ale foştilor deţinuţi politici cu trecut naţionalist-creştin.
Publicarea Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu se integrează planului editorial-general demarat de Editura Tipo Moldova în urmă cu patru ani. În colaborare şi sub îndrumarea ştiinţifică a istoricului Gh Buzatu s-a iniţiat un amplu proiect de reeditare a operelor marilor istorici şi ganditori români din trecutul nu foarte îndepărtat (A. D. Xenopol; Nicolae Iorga, Constantin Rădulescu-Motru, Vasile Pârvan, N. Titulescu, A. C. Cuza, P. P. Panaitescu, Dimitrie Ciurea, Dan Brindei, Ilie Seftiuc, Ioan Scurtu, Constantin Buşe, G. G. Potra ş.a.).
Editate de Victor Roncea pentru Civic Media, în colaborare cu Gh Buzatu, primele cinci volume au apărut la Editura Tipo Moldova, în colecţia OPERA OMNIA cu sprijinul domnului director Aurel Ştefanache, recunoscut în mediile culturale şi publicistice drept un inspirat şi neobosit editor. Totodată, este necesar a preciza că volumele valorificate (după cum şi cele progeramate) abundă în rapoarte şi note informative semnate de agenţii Siguranţei (şi nu numai), de interogatorii, rechizitorii şi depoziţii ale martorilor în contextul proceselor studenţeşti din anii ’20. Cercetarea acestor dosare indică atenţia şi scrupulozitatea organelor informative româneşti asupra principalilor conducători ai studenţilor, cooptaţi în Liga Apărării Naţional-Creştine, condusă de profesorul A. C. Cuza şi viitori lideri ai Mişcării Legionare.
De altfel, pentru o mai bună înţelegere a genezei, manifestărilor şi ascensiunii Dreptei interbelice se impune cunoaşterea climatului general care a permis – ba chiar a reclamat – apariţia, dezvoltarea şi radicalizărea mişcării tineretului universitar. În acest sens primele volume de documente din arhiva Corneliu Zelea Codreanu, dar şi reeditările principalelor texte ale liderului legionar – inclusiv actualul volum de Scrieri, documente, însemnări – constituie un important intrument de lucru, deosebit de util cercetării.
Cărţile semnate de Corneliu Zelea Codreanu s-au bucurat de mai multe ediţii, atât în timpul vieţii liderului legionar şi în scurta perioadă în care Mişcarea s-a aflat la putere, cât şi după al doilea război mondial.
În acest cadru, cu permisiunea cititorului, consemnăm evoluţia editorială a principalelor lucrări ale lui Codreanu: Jurnalul carceral al Căpitanului, intitulat Însemnări de la Jilava, apare prima dată în 1942, la Rostock, în contextul în care legionarii se „bucurau de ospitalitatea celui de-al treilea Reich”. În perioada următoare Însemnările au cunoscut nu mai puţin de douăsprezece ediţii. În limba română: Linz, 1951, München, 1968 şi 1982, Timişoara, 1994, Bucureşti, 1995; în italiană – Palermo, 1942, Padova, 1970 şi 1982; în limba spaniolă – Barcelona, 1952 şi Buenos Aires, 1974; germană, München, 1984 şi franceză (Puiseaux, 1986). Cărticica şefului de cuib (1933, 1936, 1940, 1952, 1971); Circulări şi manifeste (1951, 1981) şi, desigur, Pentru Legionari, vol. I, care a întrunit cinsprezece ediţii în limba română (Sibiu, 1936; Bucureşti, 1937, 1940; Salzburg, 1951; München, 1968; Miami Beach, 1983, 1990; Timişoara, 1993; Bucureşti 1995, 1997, 1999, 2001, 2004, 2007, 2009; ed. germane – 1939, 1970, 1972; ed. franceze – 1938, 1971; ed. spaniolă – 1972; ed. italiană – 1972 etc.).
De asemenea, despre viaţa, activitatea şi personalitatea lui C. Z. Codreanu au apărut, în mediul cultural occidental şi în exilul românesc, o serie de volume semnate de: Paul Guirad, Codreanu et La Garde de Fer, Paris, 1940; ed. a II-a, München, Colecţia “Dacia”, 1966; ed. a III-a Bucureşti, Editura Majadahonda, 1998; Lorenzo Barachi Tua, La Guardia di Ferro, Firenze, 1938 şi Garda de Fier, Bucureşti, Tip. „Bucovina”, 1940 (ambele ediţii (italiană şi română) au beneficiat de prefaţa lui M. Manoilescu); Klaus Charlé, Die Eiserne Garde, Berlin-Wien, 1939; A. Panini-Finotti, La Guardia di Ferro, Firenze, 1938; E. Saleo, Mussolini e Codreanu, Palermo, 1942; Jérome et Jean Tharaud, L’envoyé de l’Archange, Paris, 1939; A. Panini-Finotti, Da Codreanu a Antonescu. Romania di ieri e di oggi, Verona, 1941; T. Escolar, J. Nieto, Vida y doctrina de C.Z. Codreanu, Madrid, 1941; Gerdi Zikeli, Corneliu Z. Codreanu, Rumänien 1938 und 1988, München, Editura Ion Mării, 1989 (col. „Europa”); Semicentenarul Mişcării Legionare. Mărturii despre Căpitan. Patruzeci de ani de la moarte (1938-1978), Madrid, Editura Dacia, 1978, 181 p; Centrul de Studii Documentare al Mişcării Legionare, Semicentenarul Mişcării Legionare. Legiunea în imagini. Albumele Traian Borobaru, Madrid, Editura Mişcării Legionare, 1977, 351 p. (redactor tehnic – N. Roşca).
Pentru această ediţie am selectat, în ordine cronologică şi sub aspect tematic, o serie din textele lui Corneliu Zelea Codreanu şi Procesul – culmea ironiei – „de înaltă trădare” intentat liderului Mişcării Legionare. În primul rând este vorba de Cărticica şefului de cuib – ediţia 1940, cu un Cuvânt înainte semnat de Horia Sima; apoi volumul Circulări şi manifeste – ediţia a V-a, 1981; „Procesul” lui Corneliu Zelea Codreanu (mai 1938), caz în care am utilizat volumul apărut sub semnătura istoricilor Kurt W. Treptow si Gh. Buzatu, în 1995 (3) şi Însemnări de la Jilava (ediţie Linz, 1951), jurnalul ce corespunde detenţiei lui C. Z. Codreanu în contextul arestării din aprilie-mai 1938.
*
Personalitate covârşitoare a curentului naţional-creştin interbelic şi fondatorul Legiunii Arhanghelul Mihai, Corneliu Zelea Codreanu a fost şi, din păcate, rămâne încă un personaj defăimat, reprimat, ignorat în ultimii 80 de ani de istorici şi nu numai. O lungă perioadă de timp, Mişcarea Legionară şi întemeietorul ei au fost ţinte predilecte a tuturor detractorilor, au fost victime ale celor mai josnice şi aberante calomnii, fără ca cei acuzaţi să aibă posibilitatea de a se apăra. Azi ca şi ieri o serie de auto-proclamaţi „specialişti”, lansaţi/acreditaţi directori ori prezidenţi ai unor institute ori „comiţii şi comitete” de „studiu şi investigare” prin oculte şi vinovate legături cu diverse Servicii şi Centre de putere, influenţează, cenzurează, deturnează şi, în consecinţă, schimonosesc Istoriografia şi Istoria însăşi. Aşa cum ieri curentul naţional-creştin era tratat în cheie marxistă, combătut vehement cu „mânie proletară”, tot aşa astăzi, în noul registru „democratic” post-comunist, acelaşi fenomen este fals interpretat, stigmatizat în maniera reducţionistă a „politicii corecte”, omniprezente şi omnipotente în societatea românească actuală.
Dacă după instaurarea regimului comunist în România, numele lui Corneliu Codreanu era rostit cu frică, deoarece putea să determine automat aplicarea etichetei infamante de „legionar” care atrăgea, totodată, ani grei de detenţie politică, izolarea, epurarea sau chiar moartea, după 1990, istoricii, sociologii, analiştii politici interesaţi, sub aspect ştiinţific, de Codreanu şi Mişcarea Legionară, sunt catalogaţi invariabil drept retrograzi, paseişti, revizionişti.
Obsedaţi de „pericolul legionar”, actualii „comisari” ai „politicii corecte” (Michael Shafir, Liviu Rotman, Radu Ioanid, Andrei Cornea,
Alexandru Florian ş. a.) menţin gratuit angoasele remanente ale Stângii internaţionaliste şi atee şi continuă operaţiunea de ocultare, trunchiere, masacrare a adevărului istoric în buna tradiţie cominternistă instituită în anii ´50 şi după de către Iosif Chişinevschi, Mihail Roller, I. Ludo, Valter Roman, Leonte Răutu, Mozes Rosen, Alexandru şi Sorin Toma,Osc ar Lemnaru, Ov. S. Crohmălniceanu, I. Vitner ş. a.. În consecinţă, istoricii par timoraţi şi ocolesc discret temele care pot atrage dizgraţia noilor directori de opinie şi conştiinţă istorică „românească”. Excepţiile sunt rare şi, în consecinţă, onorează cu atât mai mult pe cei care s-au aplecat cu acribie şi calm asupra personalităţii lui Corneliu Codreanu, pe cât de „controversată” pe atât de fascinantă şi asupra originilor, manifestărilor şi evoluţiei Mişcării Legionare (4).
Dinamismul social şi politic demonstrat de legionarism, împletit cu un spirit ofensiv naţional şi cu o adâncă pietate creştină, a declanşat un amplu proces de aderare în rândul tineretului, elevi şi studenţi, în rândul preoţilor şi învăţătorilor, a tinerilor ofiţeri, dar şi printre ţărani şi muncitori. Elitismul cultivat de mediile intelectuale ale Mişcării şi ne referim cu precădere la Grupul de cuiburi Axa sau la Grupul de cuiburi Răzleţii, a marcat hotărât integrarea unor tineri intelectuali urmăriţi de spectrul şomajului, în virtutea inflaţiei de diplome. Pe de altă parte, tinerii intelectuali care au aderat la Garda de Fier vedeau în Mişcare un mod de propulsare spre funcţiile publice blocate prin corupţie, clientelism şi nepotism de vechea clasă politică demo-liberală (5).
Fenomenul de înregimentare al intelectualităţii interbelice în Legiune este amplu relatat/analizat în cazul convertiri şi aderării lui Dinu Noica (6). În primul rând trebuie remarcat rolul lui Nae Ionescu (7), cel care reprezenta o autoritate absolută ca atitudine politică, dar şi rolul lui M. Polihroniade, cel care a reuşit să creeze adevărate breşe în conştiinţa colegilor săi de generaţie (8). Sub pretextul unor ceaiuri dansante, organizate la Mişu Polihroniade, tinerii intelectuali se întâlneau adeseori şi cu şeful Mişcării (9). În general, aceştia se simţeau inevitabil atraşi de personalitatea lui Codreanu, care exercita o fascinaţie fizică dar şi interioară de excepţie. Charisma lui Codreanu era o certitudine descrisă amplu de către contemporani. Sub aspectul evaluării şi sublinierii charismei incontestabile deţinute de Codreanu, a respectului şi supunerii aproape necondiţionate a legionarilor faţă de liderul lor, considerăm că modelul desăvârşit al literaturii hagiografice l-a realizat Ion Banea (10), originar din Sibiu, doctor în Drept şi în Medicină şi unul dintre primii aderenţi ai Legiunii, cu lucrarea Căpitanul, din care cităm: „…Căpitanul! Este o piatră de hotar; o graniţă. Sabie întinsă între două lumi. Una veche, pe care o înfruntă cu bărbăţie, distrugând-o; alta nouă, pe care o crează, (căreia) îi dă viaţă. O cheamă la lumină. Figura lui în cuprinsul mişcării naţionale, de la război încoace, apare ca o linie de foc, în jurul căreia se rotesc toate evenimentele mari. El a fost conducătorul şi animatorul…”(11)
Dacă scrierile unui Ionel Banea, Ernest Bernea (12), Corneliu Georgescu (13) ş.a. dezvăluie un stil exaltat, apologetic, descrierea istoricului Nicholas M. Nagy-Talavera se îndepărtează net de stilul hagiografic al adepţilor şi simpatizanţilor, devenind mult mai credibilă, excluzând din start, datorită originii sale, orice virtuală acuză de subiectivism admirativ. Crescut într-un mediu transilvănean eterogen maghiaro-evreiesc, copil fiind, Nagy-Talavera, relatează impresiile profunde lăsate de întâlnirea cu Corneliu Codreanu, într-una din faimoasele sale descinderi la sate din timpul campaniilor electorale:
“…Dintr-o dată, un murmur se înălţă din mijlocul mulţimii. Un bărbat înalt, brunet şi chipeş, îmbrăcat într-un costum popular românesc alb a intrat în curte călare pe un cal alb. S-a oprit lângă mine şi n-am văzut nimic monstruos sau rău la el. Dimpotrivă, zâmbetul lui copilăros şi sincer îi învăluia pe sărmanii oameni, care-l înconjurau, părând că este unul dintre ei şi, totuşi, în mod misterios, diferit. Aureolă este un cuvânt inadecvat pentru a defini forţa ce emana din acest om. Părea cu adevărat că este una cu pădurea, cu munţii, cu furtunile care bântuie piscurile înzăpezite ale Carpaţilor, cu lacurile şi râurile. Aşa părea stând acolo în mijlocul mulţimii. Nu era nevoie să vorbească: tăcerea lui era elocventă. Părea să fie mai puternic decât noi, decât ordinul prefectului care îi interzisese să ţină un discurs. O bătrână cu părul alb şi-a făcut cruce şi ne-a şoptit: Trimisul Arhanghelului Mihai” (14).
În rândurile studenţilor şi elevilor de liceu, personalitatea lui Codreanu reuşea să atragă noi şi noi aderenţi, într-o perioadă în care, apartenenţa la o astfel de mişcare, nu putea să aducă decât marginalizarea în societate, ratarea profesională sau mai rău detenţia şi chiar moartea. Trecută la index de vechile partide democratice, de autorităţile satului (Poliţie, Siguranţă, Servicii Secrete) şi chiar de către rege, adevăratul Factor Constituţional, Mişcarea Legionară şi Corneliu Codreanu continuau să fascineze, să declanşeze simpatii şi să coopteze aderenţi, cerebrali ori fanatici, din toate categoriile sociale. Biografiile tumultoase ale lui Codreanu şi Moţa, perseverenţa şi consecvenţa lor, demonstrată încă din studenţie, curajul cvasi-ilogic de a declara război total mentalităţii gelatinoase de extracţie balcanică şi a tranzacţionismului tipic levantin, ridicat la rang de principiu orientativ în viaţa publică românească, vehemenţa de a denunţa abuzurile, corupţia, afacerismul, nepotismul, clientelismul din administraţie şi de a cere asumarea responsabilităţii tuturor politicienilor şi funcţionarilor publici, ba chiar pedeapsa cu moartea pentru mânuitorii frauduloşi ai banilor publici, iată cauzele şi factorii determinanţi, care au declanşat reacţiile de simpatie în societatea românească interbelică şi au condus la convertirea şi integrarea masivă a tineretului15, în special, în structurile Mişcării Legionare. Vară primară a lui C. Noica, tânăra elevă Adina Cassasovici, îşi aminteşte că: “În anii ’30, dacă aveai între 16 şi 25 de ani şi posedai o inteligenţă peste medie, nu aveai cum să nu intri în Mişcarea Legionară. Era o modă care plutea în aer şi care ne atrăgea prin spiritul de frondă pe care-l puteam arăta unor politicieni pe care îi dispreţuiam sincer. La asta se adăuga spiritul de competiţie dintre noi, genul de întrecere în care toţi au de câştigat dacă au în minte o cauză comună. Iar Codreanu ne dăduse o cauză comună. Mişcarea Legionară a fost o stare de spirit a unor tineri care voiau să
sfideze clasa politică şi care găseau fiori de plăcere în riscul pe care-l aducea cu sine sfidarea” (16).
Mitul Codreanu s-a configurat tot mai pregnant în societatea românească şi datorită unui mediu prielnic aflat în aşteptare după consumarea “mitului Averescu” şi eşuarea revoluţiei ţărăneşti, slab coordonată de Maniu-Mihalache. Capitalul de încredere a fost rapid devorat de ineficienţa punerii în practică a tezei răspunderilor, de inconsecvenţa cabinetelor naţional-ţărăniste, sortite a activa în plină criză economică şi a fost captat în cele din urmă de Legiune şi de liderul ei. Nevoia unui personaj incoruptibil, dinamic, fără vicii, bun creştin – într-o ţară majoritar ortodoxă -, nevoia de noi orizonturi şi promisiunea unui mesianism românesc, aceste imperative – oarecum confuze, dar idealist-optimiste – au creat climatul propice ascensiunii Mişcării. Pe acest mediu aflat în febrilă aşteptare, s-a pliat aproape perfect Codreanu şi organizaţia sa, sub impulsul categoric al spiritului de frondă afişat de noua generaţie, în raport cu vechea elită politică şi faţă de evidenta criză de sistem, care optura sau bloca ascesiunea tineretului. Legiunea a exploatat aceste aşteptări şi insatisfacţii ale tineretului, a creionat o nouă conştiinţă civică, impregnată de morala creştină, cu accente mistice şi ascetice, a oferit noi perspective sociale şi politice aderenţilor şi a etalat, la nivel doctrinar, o nouă misiune istoric-transcendentă a naţiunii (17)…
Din perspectiva genezei, manifestărilor şi evoluţiei curentului naţional-creştin interbelic, a impactului înregistrat la nivelul intelectualităţii interbelice şi în cele mai variate medii sociale, a transformărilor şi consecinţelor determinate de ascensiunea forţelor de dreapta, reţinem precizarea istoricului Gh. Buzatu din Radiografia Dreptei româneşti, unde sublinia originalitatea şi complexitatea fenomenului legionar, importanţa şi necesitatea cercetării temeinice asupra subiectului în sine: „ Istoria Mişcării Legionare constituie, probabil, nu numai unul dintre capitolele cele mai interesante ale evoluţiei României în veacul XX ci şi unul din domeniile ştiinţifice ce presupune pe viitor investigaţii de amploare în biblioteci şi arhive, obiectivitate şi curaj în abordare, perspectivă şi maximul de înţelegere în tratarea temei şi a variatelor sale aspecte, integrarea lor corectă în capitolele mai mult sau mai puţin cunoscute ale epocii
contemporane pe plan naţional şi general” (18).
În acest context trebuie remarcat faptul că problematica a fost tratată serios în literatura de specialitate (vezi, de ex., Armin Heinen, N. M. Nagy-Talavera, , M. Rallo, Hans Rogger şi Eugen Weber, Peter F. Sugar, Bela Vago, Francisco Veiga, S. J. Wolf, Daniel Deaconu, Ilarion Ţiu, Corneliu Ciucanu ş. a.).
Totodată, precizăm că publicarea Documentelor din Arhiva C. Z. Codreanu şi evident a principalelor lucrări ale lui C. Z. Codreanu se integrează planului editorial-general demarat de Editura Tipo Moldova în urmă cu patru ani, când s-a iniţiat un amplu proiect de reeditare a operelor marilor istorici şi ganditori români, a scrierilor oamenilor politici din trecutul nu foarte îndepărtat (A. D. Xenopol; Nicolae Iorga, Constantin Rădulescu-Motru, Vasile Pârvan, N. Titulescu, A. C. Cuza, P. P. Panaitescu, Dimitrie Ciurea, Dan
Brindei, Gh. Buzatu, Alexandru Zub, Ilie Seftiuc, Ioan Scurtu, Constantin Buşe, G. G. Potra ş.a.).
Volumul Scrieri, documente, însemnări vizează şi completează – dar nu epuizează – acest proiect de excepţie gândit şi coordonat de Profesorul Gh. Buzatu pentru reevaluarea Trecutului, primenirea Prezentului şi întru revelarea Adevărului istoric.
De asemenea, credem că demersul nostru întăreşte pe deplin observaţia lansată de Vintilă Horia cu privire la cercetarea şi înţelegerea profundă a fenomenului legionar, în sensul că „nici un istoric serios care se va ocupa cu istoria secolului XX românesc, nu va putea ocoli sau ignora această extraordinară aventuară spirituală pornită din străfundurile ethosului românesc”.
CORNELIU CIUCANU
IAŞI, 30 MAI 2012
NOTE:
1. “L Ήistoire”, Paris, no. 306/Janvier 2006.
2. Vezi Cuvântul înainte semnat de Gh. Buzatu, în Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, Iaşi,
Editura Tipo Moldova, 2011, p. 2.
3. Kurt W Treptow, Gh Buzatu, „Procesul” lui C. Z. Codreanu (Mai 1938), ediţia a II-a anastatică, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010. De asemenea se impune a aminti şi alte ediţii ale Procesului: Adevărul în Procesul Căpitanului, Bucureşti, 1938 (reeditare Traian Golea, Miami Beach, 1980); Dan- Radu Vlad, ed., Procesele lui Corneliu Zelea Codreanu, I-II, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1999-2000.
4. Gh. Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiografia Dreptei Româneşti (1927- 1941), Bucureşti, Editura FF Press, 1996 (a doua ediţie, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2010); Cristian Sandache, Istorie şi biografie. Cazul Corneliu Zelea Codreanu, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2005. Răzvan Codrescu, Spiritul Dreptei,. Între tradiţie şi actualitate, Bucureşti, Editura Anastasia, 1997; idem, În căutarea Legiunii pierdute, Bucureşti, Editura Vremea, 2001; Corneliu Ciucanu, Dreapta românească interbelică. Politică şi ideologie, Iaşi, Editura Tipo Moldova, 2009.
Între istoricii străini care s-au ocupat de problematica Mişcării Legionare şi de personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu amintim pe Ernst Nolte, Three Faces of Fascism. Action Française. Italian Fascism. National Socialism, New York, New American Library, 1979, XIII+699 p.; Armin Heinen, Legiunea “Arhanghelul Mihail”.Mişcare socială şi organizaţie politică. O contribuţie la problema fascismului internaţional, Traducere din germană de Cornelia şi Delia Eşianu, Bucureşti, Humanitas, 1999. Ediţia originală, Armin Heinen, Die Legion „Erzengel Michael” in Rumänien. Soziale Bewegung und politische Organisation. Ein Beitrag zum Problem des internationalen Faschismus, München, R. Oldenbourg Verlag, 1986; Nicholas M. Nagy-Talavera, The Green Shirts and the Others. A History of Fascism in Hungary and Romania, Stanford, Hoover Institution Press, 1970, p. 294. Lucrarea a fost tradusă şi în româneşte la Bucureşti, Editura Hasefer, 1996; Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier. 1919-1941. Mistica ultranaţionalismului, Bucureşti, Editura Humanitas, 1993, (ed. originală La mistica ultranacionalismo. Historia de la Guardia de Hierro. Rumania. 1919-1941, Barcelona, 1989); Claudio Mutti, Penele Arhanghelului. Intelectualii români şi Garda de Fier (Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Lovinescu), prefaţă Philippe Baillet, traducere Florin Dumitrescu, ediţie îngrijită şi postfaţă de Răzvan Codrescu, Bucureşti, Editura Anastasia, 1997;
5. În răspunsul său la ancheta iniţiată de “Buna Vestire” intitulată: De ce cred în biruinţa Mişcării Legionare, Eliade condamnă vehement lipsa de perspectivă a tinerilor intelectuali în România regimului democratic interbelic şi sistemul viciat de selecţie şi promovare al funcţionarilor de stat. Referindu-se şi la un alt articol (Diurnele generaţiei tinere), Eliade întreabă retoric: “…câte personalităţi a creat regimul libertăţii lor. Unde sunt? Care sunt? Şi mă întrebam ce au făcut politicienii noştri pentru oamenii cu adevărată personalitate, care au ieşit la lumină prin munca, geniul sau talentul lor, şi au fost osândiţi la o viaţă de mediocritate şi jertfă. Ce au făcut politicienii noştri, din toate partidele, pentru un Lucian Blaga sau un Aron Cotruş, un Camil Petrescu, un Perpessicius şi alţii? Ce au făcut politicienii pentru generaţia tânără de cărturari, artişti, tehnicieni, gânditori ? Care este tânărul cu personalitate pe care l-a descoperit vreun partid politic şi l-a pus pe locul care-l merită, i-a dat putinţa să-şi fructifice inteligenţa sau talentul pentru binele obştesc? Eu ştiu că au fost descoperiţi o sumă de afacerişti precoci, secretari inteligenţi şi lichele domestice, cu care s-au întinerit cadrele partidelor”(„Buna Vestire”, an I, nr. 244 din 17 decembrie 1937).
6. Sorin Lavric, Noica şi Mişcarea Legionară, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, passim.
7. Vezi Nae Ionescu, Între ziaristică şi filosofie. Texte publicate în ziarul “Cuvântul”(15 august 1926 – 26 martie 1940) Iaşi Editura Timpul, 1996, passim. Despre Nae Ionescu vezi: Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu. Aşa cum l-am cunoscut, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992, passim; Dan Ciachir, Gânduri despre Nae Ionescu, Iaşi, Institutul European, 1994, passim.
8. Constantin Noica, Apelul Axei, în ”Buna Vestire” (Serie nouă) din 24 septembrie 1940.
9. Sorin Lavric, op. cit., p. 65-66.
10. Ion Banea, Căpitanul, Sibiu, Editura „Totul pentru Ţară”, 1937 (ed. a II-a cenzurată).
11. Ibidem, p. 3 (din „Cuvânt Înainte”).
12. Ernest Bernea, Cartea Căpitanilor, Salzburg, 1951, passim (ediţia originală, Bucureşti, 1937).
13. Corneliu Georgescu, Pe drumul cu arhangheli, Bucureşti, Editura Majadahonda, 1996, pp. 149-150 (ediţia originală, Salzburg, 1953)
14. Nicholas M. Nagy-Talavera, N. Iorga. O biografie, traducere de Mihai Eugen Avădanei, Iaşi, Editura Institutului European, 1999, p. 300-301
15. Sorin Lavric, op. cit. p. 67.
16. Ibidem.
17. Codreanu a definit apoteotic în registru eshatologic scopul fundamental al naţiunii, precizând că: “Ţelul final al neamului nu este viaţa. Ci Învierea. Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creaţia, cultura, nu-i decât un mijloc, nu un scop, cum s-a crezut, pentru a obţine această înviere […]. Acest moment final, învierea din morţi, este ţelul cel mai înalt şi mai sublim către care se poate înălţa un neam. Neamul este deci o entitate care îşi prelungeşte viaţa dincolo de pământ. Neamurile sunt realităţi şi în lumea cealaltă, nu numai pe lumea aceasta” (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, vol. I, Sibiu, Editura „Totul pentru Ţară”, Tipografia Vestemean, 1936, p. 425).
18. Gh. Buzatu, C. Ciucanu, C. Sandache, op. cit., p.165.
19. Vezi Intelectualii şi Mişcarea Legionară. Mari conştiinţe româneşti, Bucureşti, Editura Fundaţiei Buna Vestire, 2000, p. 153.
