De obicei, când se vorbeşte sau se scrie despre teritoriile româneşti anexate de Uniunea Sovietică în iunie 1940, sunt menţionate Basarabia şi nordul Bucovinei (formulă de preferat „Bucovinei de Nord”, care nu reprezenta o unitate teritorială sau administrativă); se uită astfel că, în acele zile tragice, România a pierdut şi ţinutul Herţa. Un inimos român – şi herţan! -,  prof. dr. doc. Ion Gherman, s-a străduit, după Decembrie 1989, să păstreze în memoria românilor acest colţ de ţară, având şi astăzi o populaţie covârşitor românească. Citez dintr-o lucrare a sa: „Ţinutul Herţa este un vechi şi dintotdeauna pământ românesc care, cu o suprafaţă mai mică de 400 km², era situat în fostul judeţ Dorohoi, în partea de nord-est a României (Vechiul Regat)”.¹ Dintre herţanii de seamă, amintim pe Gheorghe Asachi, pictorul Artur Verona şi filologul Vasile Bogrea, a cărui erudiţie îi atrăsese admiraţia lui Nicolae Iorga.

Cum a ajuns ţinutul Herţa sub stăpânirea Uniunii Sovietice, întrucât el nu făcea parte din Basarabia şi nordul Bucovinei – specificate în textul notei ultimative sovietice din 26 iunie 1940 – ci aparţinea, aşa cum am arătat, Vechiului Regat, mai exact jud. Dorohoi?

Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, punctul de plecare trebuie să fie Raportul Informativ al Biroului de Statistică Militar Iaşi, din 29 iunie 1940.

„Azi, 29 iunie, tancuri sovietice au intrat în Herţa. Tancurile au deschis foc, omorând pe căpitanul Boroş, doi soldaţi, rănind pe sublocotenentul Dragomir. În urma parlamentărilor s-au retras la ieşire – N.V. Herţa.

Marele Stat Major

Secţia Operaţii

Copie de pe telegrama

nr. 5871 a Armatei a 3-a

Comunicare de la Ghiocel (colonel Halunga)

la 29.06, ora 11.

1. Locotenentul, trimis de Colonelul Atanasiu (Comandantul Grupării Tactice de pe Masivul Păduros Herţa) să ia contactul cu elementele ruse intrate în Herţa, a comunicat că ruşii au declarat că au greşit că au mers până la Herţa.

La ora 12, se aşteaptă răspunsul comandantului de corp de armată de la Cernăuţi, unde au trimis un car de luptă după ordine, şi vor comunica rezultatul.

2. Detaşamentul, aflat pe Prut la Mamorniţa şi care fusese dezarmat de ruşi, a fost reînarmat, şi a primit ordin să se dirijeze la locul lui în dispozitiv.

Şef de Stat Major al lui Glia

General (ss) Mazarini”²

Ceea ce trebuie reţinut cu precădere din acest raport este: a) rezistenţa opusă de militarii români, care, ştiind că ţinutul Herţa face parte din Vechiul Regat, nu se aşteptau la intrarea trupelor sovietice, considerată – pe bună dreptate – ca o violare a teritoriului naţional; b) declaraţia militarilor sovietice că au greşit, pătrunzând pe teritoriul ţinutului Herţa. În cursul aceleiaşi zile, ministrul de Externe, Constantin Argetoianu, l-a informat pe Gheorghe Davidescu, ministrul României la Moscova, despre incidentele din Herţa şi despre faptul că trupele sovietice „au trecut mai departe cu 11 km. de linia de demarcaţie, pretinsă de URSS”, cerându-i să intervină pe lângă guvernul sovietic „să ia măsuri urgente pentru liniştire (sic! – n. n.) conducătorilor militari sovietici”.³

Ministrul Gheorghe Davidescu a fost primit de V.M. Molotov, tot la 29 iunie, orele 17.30 (ora Moscovei) şi, în cursul convorbirii, l-a informat şi despre cele petrecute la Herţa. El a subliniat că Herţa era „un vechi teritoriu românesc, aparţinând României încă înainte de războiul din 1914″ şi că „problema are o mare importanţă pentru opinia publică românească”.⁴ Şeful diplomaţiei sovietice a replicat că diplomatul român nu luase harta care însoţea nota ultimativă sovietică din 26 iunie, astfel că nu cunoştea linia de demarcaţie din teren.

Nu excludem posibilitatea ca, pe harta din 26 iunie, ţinutul Herţa să nu fi fost inclus în teritoriul sovietic, iar între timp, harta să fi fost schimbată pentru a „justifica” raptul teritorial. Întrebarea capitală pentru noi este: de ce militarii sovietici au recunoscut iniţial că au intrat în ţinutul Herţa din greşeală.

Cartea istoricului rus Mihail Meltiuhov, Osvoboditelnîi pohod Stalina (Campania eliberatoare a lui Stalin), aduce o informaţie de cel mai mare interes pentru cunoaşterea împrejurărilor în care URSS a anexat ţinutul Herţa. Înainte de a o prezenta, să precizăm că volumul lui Mihail Meltiuhov este preţios prin baza documentară, dar, în ceea ce priveşte interpretarea, autorul a rămas prizonierul vechilor clişee ale istoriografiei sovietice (am spune chiar staliniste), aşa cum se poate constata şi din titlu. Aflăm acum că, a doua zi, după demersul lui Gheorghe Davidescu. Statul Major General sovietic a cerut şefului de Stat Major al Frontului de Sud, N.F. Vatutin, să comunice, până la orele 14, o evaluare a importanţei ţinutului Herţa din punct de vedere militar şi economic. Evaluarea suna astfel: „Herţa nu are o însemnătate deosebită din punct de vedere economic. Din punct de vedere militar, raionul Herţa, prin dispunerea sa pe malul de sud al râului Prut, ocupă o poziţie de comandă asupra raionului Novoseliţa (staţie de cale ferată), constituie un nod de drumuri şi un punct întărit. De aceea, este necesar ca raionul Herţa să se afle în mâinile noastre”.⁵ Toate demersurile ulterioare ale guvernului român în privinţa ţinutului Herţa au fost respinse de guvernul sovietic. Acum ştim de ce!

În lumina acestei noi informaţii, credem că: a) trupele sovietice au intrat, într-adevăr, din greşeală în ţinutul Herţa; b) guvernul sovietic a avut ezitări în privinţa acceptării demersului guvernului român; c) evaluarea însemnătăţii militare a ţinutului Herţa a decis guvernul sovietic să păstreze acest ţinut românesc.

N O T E

Autor: Acad. Florin Constantiniu • Rubrica: Istoria Clipei • Ian 2009 • Ziaristi Online

Foto: Cristina Nichitus Roncea