Simpozion la 100 de ani de la nasterea Parintelui Ilie Cleopa. Sfintii Inchisorilor Info: O fotografie cu Parintii Ioanichie, Ilie si Arsenie, duhovnici din Ceruri ai neamului romanesc - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Simpozion la 100 de ani de la nasterea Parintelui Ilie Cleopa. Sfintii Inchisorilor Info: O fotografie cu Parintii Ioanichie, Ilie si Arsenie, duhovnici din Ceruri ai neamului romanesc

Simpozion la 100 de ani de la naşterea părintelui Cleopa

Deschiderea lucrărilor simpozionului va avea loc vineri, 27 aprilie, la ora 15:00, în demisolul bisericii mari a mănăstirii, închinată Sfintei Teodora de la Sihla, unde va fi vizionat un documentar cu mărturii ale unor personalităţi care l-au cunoscut pe părintele Cleopa, realizat de TRINITAS TV. De asemenea, vor fi proiectate câteva filme conţinând cuvinte de folos ale părintelui Cleopa, realizate de Doxologia Media, iar invitaţii vor vorbi despre fostul duhovnic al Mănăstirii Sihăstria. De la ora 18:00 se va săvârşi slujba Vecerniei, iar seara, de la 23:00, Utrenia.

Sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 6:00, se vor oficia Acatistul, Sfânta Liturghie (ora 7:00) şi va fi săvârşit Parastasul pentru marele duhovnic la mormântul său, aflat în cimitirul Mănăstirii Sihăstria.  Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ va marca împlinirea a 100 de ani de la naşterea marelui duhovnic şi predicator, arhimandritul Cleopa Ilie, printr-un simpozion. Organizat timp de două zile, evenimentul se va bucura de participarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a mai multor ierarhi, dar şi preoţi profesori, stareţi şi stareţe, monahi şi credincioşi care l-au cunoscut pe îndrăgitul duhovnic.

Trisaghionul. Simpozionul dedicat părintelui Cleopa va continua de la ora 11:00, când se vor difuza alte filme cu nemuritoarele poveţe ale cunoscutului duhovnic, urmate de cuvintele invitaţilor şi de prezentarea, de către scriitorul Grigore Ilisei, a albumului „Părintele Cleopa, omul lui Dumnezeu printre oameni“. În continuare, arhim. Petru Bălan de la Mănăstirea Sihăstria va prezenta toate scrierile în limba română ale părintelui Cleopa, precum şi traduceri ale operelor cunoscutului duhovnic. La final se va vizita chilia părintelui Cleopa din incinta mănăstirii.

Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912 în comuna Suliţa din judeţul Botoşani, primind la botez numele Constantin. În anul 1937, rasoforul Constantin a fost luat sub mantie de schimonahul Proclu Popa, fiind călugărit sub numele Cleopa de protos. Ioanichie Moroi, egumenul Sihăstriei. A fost hirotonit ierodiacon în luna decembrie a anului 1944, iar ulterior a fost numit oficial egumen al Sihăstriei. În anul 1949, părintele Cleopa a fost trimis ca stareţ la Mănăstirea Slatina, din judeţul Suceava, alături de un grup de 23 de părinţi. În urma persecuţiilor din partea autorităţilor, hotărăşte să se retragă în pădure. În 1954, patriarhul Iustinian a obţinut aprobare pentru cei doi nevoitori, părintele Cleopa Ilie şi părintele Arsenie Papacioc, să nu mai fie persecutaţi şi să vină la Patriarhie. Aici au stat câteva luni, fiind trimişi la mai multe mănăstiri din jurul capitalei, pentru a spovedi şi povăţui pe monahi. Văzând situaţia grea cauzată de persecuţiile din partea autorităţilor, părintele Cleopa s-a retras din nou, pentru a treia oara, în munţii Moldovei.

Pe 29 septembrie 1964, părintele Cleopa s-a întors definitiv în Mănăstirea Sihăstria. A plecat la Domnul pe 2 decembrie 1998, slujba de înmormântare fiind oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în prezenţa a mii de credincioşi.

Sursa text si foto: Doxologia via Sfintii Inchisorilor Info

Coperta: Familia Ortodoxa

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.