La noi nu se observă, la noi este campanie electorală internă de când ne ştim, dar adevărul trist este că la noi nu se observă că suntem sub un asediu mediatic şi psihologic de la est cum n-am mai fost demult, poate s-ar putea face comparaţie doar în 1940.

Principalele acţiuni ar fi numirea lui Dmitri Rogozin, după patru ani ca ambasador al Rusiei la NATO ca reprezentant rus pentru Transnistria, cea mai sensibilă zonă a Europei, asupra căreia s-a aplecat cam mult în ultima vreme Germania, aflată într-o nouă lună de miere cu Rusia, la fel ca şi în 1939-1941, dar foarte interesante sunt declaraţiile lui Rogozin după numire, în care recunoaşte deschis participarea Rusiei în conflictul de pe Nistru din 1992, în care menţionează că el însuşi ar fi  participat. Spun că sunt foarte interesante, deoarece pentru prima oară Rusia recunoaşte printr-un oficial de rang înalt această participare, în ciuda tuturor mărturiilor şi documentelor filmate, Rusia a continuat să le califice falsuri şi provocări. La fel a procedat în aceeaşi perioadă în Georgia, respectiv în Osetia de Sud şi Abhazia, unde a contestat implicarea, chiar dacă georgienii au prezentat presei un avion Su-27 doborât şi pilotul mort cu grad de căpitan în uniformă rusească, de asemenea spunând că sunt falsuri. Ar mai fi atacurile în presa rusă împotriva României, atacuri de cea mai joasă speţă, mistificări ale istoriei Basarabiei cum rar mi-a fost dat să văd, în care ruşii erau prezentaţi tot timpul ca şi eliberatori veniţi în ajutorul şi la chemarea poporului moldovean ca să fie eliberat din robia românească. Exemplele ar mai putea continua, ca de exemplu remarcile ambasadorului rus la Chişinău, Kuzmin, care lua peste picior armata română, uitând că aceasta s-a comportat eroic fără să fie împinsă din spate de pistoalele NKVD-iștilor.

Dar care sunt cauzele acestei ofensive parcă fără precedent? Cauzele sunt mai complexe decât cele prezentate într-un alt articol mai vechi cu această temă De ce nu mai poate Rusia de grija noastră deoarece se adaugă elemente noi, care atunci abia se întrezăreau. De exemplu, faptul că în sfârşit republica Moldova are un preşedinte legitim şi nu unul interimar, şi culmea, unul care nu-şi ascunde simpatiile româneşti. O grea lovitură pentru Moscova, care spera pe o continuare a instabilităţii de la Chişinău pentru a-şi întări poziţia. Al doilea factor îl reprezintă amplificarea manifestaţiilor reunite sub ideea comemorării a două sute de ani de la ocuparea Basarabiei de către Rusia. Ruşii nu sunt proşti, au observat că din ce în ce mai mulţi de pe ambele maluri ale Prutului se implică în aceste manifestări considerate ca şi ostile Rusiei, iar ideea de conştiinţă comună, de apartenenţă la acelaşi neam câştigă teren mai ales în Moldova, într-un ritm îngrijorător pentru Moscova care ar dori să menţină Moldova cât mai mult în sfera sa de influenţă. Ar ma8i fi şi scutul antirachetă şi multe altele (vezi Un scut pentru neliniștea Rusiei).

Până la urmă, la fel cum spuneam în articolul menţionat, ruşii reacţionează în acest fel şi sub impulsul unui sentiment de teamă faţă de posibilitatea de a pierde Moldova. Nu te legi de cineva de care nu-ţi pasă, Putin nu se leagă de papuaşi, dar se leagă de americani, de occidentali, şi se mai leagă şi de români. De ce? Îi este teamă. Îi este teamă de faptul că România poate redeveni împreună cu Polonia o barieră care să stăvilească presiunea rusă, o barieră având în spate susţinerea celei mai mari puteri militare a momentului, NATO. Şi mai ales, în acest moment, în care putin a fost reinstalat la Kremlin ca şi preşedinte reloaded, este nevoie să găseşti un rapid adversar extern pentru a distrage atenţia de la protestele şi contestările violente împotriva sa în ultima vreme.

Dar nu acesta era subiectul principal, ci faptul că în această campanie internaţională de denigrare au fost incluse şi cărţile mele, culmea, fără ca iniţiatorii campaniei să le fi citit măcar.

A început, deloc întâmplător, zic eu, în jurul datei de 27 martie, data aniversării Unirii Basarabiei cu România de la 1918.

A apărut pe siteul Korespondent.net, atrăgând cam o mie de comentarii, semn că subiectul este de interes pentru ei, linkul http://korrespondent.net/world/1333893-krov-na-dnestre-v-rumynii-vyshel-roman-ob-ukraino-rumynskom-vooruzhennom-konflikte. In traducerea de pe Google Translation, traducere in engleză, deoarece cea in română are multe erori, dar o puteţi încerca, articolul sună cam aşa:

A apărut şi versiunea bulgară, bulgarii probabil supăraţi pe faptul că avem nişte lucruri de lămurit referitoare la graniţa maritimă comună, au încercat să dea cu parul într-un mod propriu. ( http://www.fakel.bg/index.php?t=1822 ).

Apoi Komsomolskaia Pravda (link http://kp.md/daily/25859.4/2826366/)

Având și un semnal în engleză: http://focus-fen.net/?id=n274446&fb_source=message

Şi, în final, agenţia Regnum, care cu câteva zile înainte dădea un atac serios împotriva românilor şi României, mergând până la falsificarea grosolană a adevărului şi istoriei Basarabiei, iată ce scrie în 8 aprilie 2012.

Este instructiv să dau aici traducerea de pe agenţia rusă de ştiri Regnum, ca să vă faceţi o idee:

“In Ukraine, waiting for “direct military aggression of Romania” Ukrainian newspaper “Day” April 4 analyzes the novel by Romanian writer Christian Negri, modeling of the Ukrainian-Romanian dispute over Bessarabia military. “Blood on the Dniester” – that is transferred to a new work by Christian Negri. It is written on the model of many controversial novels of recent wars between neighboring nations … And would not cause so much emotion in Romania, Moldova, Ukraine, Russia and the breakaway Dniester republic, if all parties to the conflict were not aware: one of the scenarios described long-standing territorial conflict resolution. And the script – not shocking imagination of the author and one of the possible options for a radical solution to the problem of post-Soviet borders in a particular case … Of course, the author of “Blood on the Dniester” could only have a goal to shock the reader and thereby increase sales of his novel. But this kind of sentiment has consistently expressed a part of Romania’s political establishment, until the current President Traian Basescu. The last date of the annexation, even called Bessarabia – 2025 (November 30, 2010, responding to questions Publishing Romania Libera, Romanian President Traian Basescu said the following: “Romania Libera: Is there a time perspective, for example, 25 years, in which Romania and the Republic of Moldova join – President Traian Basescu: Why not? – RL: How do you see this region in 25 years – TB: The boundaries of the EU will be the Dniester, and democratic development in the region will be an incentive for other countries – such as the Ukraine – to rush into the EU. After 25 years, the Balkans are part of the EU and NATO. – RL: In Romania and Bessarabia in the same country – TB: If you wish to be Romanians from both banks of the Prut River “- approx. IA REGNUM) In the 15 years later than in the novel Negri, but also in the foreseeable future, “- says the publication. “Not only Ukraine is a potential target for territorial desires. Moldova and Transdniestria in this plan are not less vulnerable, and attractive. Frozen for 10 years of conflict in the Dniester River (Russia stopped military aggression against Moldova’s Transnistria in the summer of 1992 – approx. IA REGNUM) somehow must be resolved. And in Romania, many of those who do not mind seeing his solution by military means … Ukraine may be involved in military conflict, not only because of the encroachment on their territory, but in the case of territorial conflicts among neighbors. And the most of the current border conflict is just the Transnistrian problem – heiress, like most such conflicts, the Jesuit Stalin’s nationalities policy. artificial boundaries, where there are former Soviet republics, making them internally and externally vulnerable and largely serve the cause of problems with national identity among citizens of these states. Ukraine – one of the states suffering from a similar situation, but thank God its territory was not armed conflicts and ethnic clashes. another matter – Moldova and Transnistria. This conflict can not be resolved without radical measures to ensure the incorporation of Transnistria or Ukraine, or Moldova, or in a single Romanian-Moldovan state – says the publication. – The reunification of Moldova (“Moldova Bessarabian”), and Romania is not so unrealistic (Obviously a “reunion” means the reoccupation of Bessarabia by Romania, by analogy with the occupation in the 1918 – 1940 and 1941-1944. annexation of Bessarabia, Romania was not recognized by the USSR, before the invasion of Romania in December 1917, the territory belonged to Russia Bessarabia, the latter nothing to do with Romania and Romanians did not have – approx. IA REGNUM). Romania in recent years has strengthened its military capabilities, so the idea of ​​”Greater Romania” have not gone away. ” “Build in recent years, its military power and having the support behind the U.S. and NATO, Romania may continue to behave in a rollicking for Ukraine. She was a lot can – and largely because of the actions or inactions of the Ukrainian side: as in the case of Snake and the Giurgiulesti. Another thing – support the Europeans and Americans have a direct military aggression in Romania. So far, this development seems questionable. stakes are not so large as to encourage the Romanian revanchism to a critical level. Especially if it might lead to war not only with Ukraine, and Russia, decide that speak out in defense of Pridnestrovie. Of course, Russia is also unlikely to ready for war with Romania (ie NATO) in Transnistria. And it is hardly ready to Ukraine. However, in such extreme situations, there are so many circumstances that are impossible to calculate (from the global geopolitical situation to the personal qualities of leaders of countries involved in the conflict), and because they give rise to fantasies of novelists “- sums up the” Day “.

Deci, a apărut şi în ziarul Ziua din Ucraina, şi după cele menţionate şi descrise, se poate face o idee despre impactul internaţional. Mai mult, a fost preluat şi de presa din republica Moldova, de către unimedia.md (http://unimedia.md/?mod=news&id=45956&fb_source=message)

În primul rând, aş vrea să atrag atenţia asupra unor fragmente din articolele mai sus menţionate. M-aş referi în primul rând la Regnum, care chiar în titlu spune aşa: “Ucraina, în aşteptarea unei agresiuni militare directe din partea României”. Mai mult, printre comentarii se remarcă unii care clamează în gura mare că este vorba de o provocare şi toţi aceşti provocatori ar trebui sancţionaţi sau interzişi. Culmea, chiar pe siteurile din Moldova am întâlnit câteva astfel de reacţii, dar care au fost puse rapid la punct de către alţii cu scaun la cap.

Păi bine, oameni buni, ceea ce am scris eu în cele două romane (nu unul) se înscrie în categoria de ficţiune militară, sau thriller politico-militar, sau techno-thriller, un gen literar foarte bine reprezentat în Occident, şi chiar în unele zone ale orientului. Mai trebuie să amintesc că majoritatea filmelor de succes din occident se fac pe baza unor astfel de cărţi? Că sunt scriitori consacraţi care scriu despre aşa ceva, ca Tom Clancy, Frederik Forsyth, Larry Bond sau mulţi alţii? Dacă ar fi după Tom Clancy şi Larry Bond, al treilea război mondial ar fi fost demult o realitate, aşa cum scriau ei în Red Storm Raising, tradus la editura Rao ca şi Furtuna roşie. S-au scris sute de cărţi despre al treilea război mondial care nu a avut loc, s-au scris şi multe altele despre posibile conflicte post război rece, dar niciunul nu a avut parte de o astfel de reacţie din partea Rusiei sau Ucrainei. De exemplu, s-a scris un roman despre asasinarea papei la viitoarea sa vizită în Turcia acum câţiva ani, dar nu a avut parte de o astfel de reacţie. Mai mult, prieteni din Ucraina mi-au scris că au apărut chiar în Ucraina cărţi, romane de acest gen, care prefigurează un conflict între Rusia şi Ucraina şi s-au vândut bine, dar nu a fost nicio astfel de reacţie în presă şi media online.

Pe scurt, un astfel de roman porneşte de la situaţia politică actuală şi dezvoltă un scenariu mai mult sau mai puţin credibil în care două ţări ajung în conflict, urmărind mai departe dezvoltarea conflictului şi rezolvarea lui, în funcţie de talentul şi imaginaţia autorului. De exemplu, o carte foarte bine vândută din anii 90 prefigura un conflict între Franţa şi Germania, asta înseamnă că aşa ceva s-a întâmplat, sau că preşedintele francez sau cancelarul german s-au simţit jigniţi, sau presa din cele două ţări a luat foc? Să revenim cu picioarele pe pământ, domnilor!

Dar ceea ce mi se pare mai grav este faptul că acest roman al meu, Sânge pe Nistru, este folosit într-o campanie îndreptată împotriva României. În ce sens? Niciunul dintre cei care au scris articolele, la fel, niciunul dintre cei care comentează, nu au citit romanul. Nu numai atât, nu au citit nici prezentarea, sau synopsisul, care apare pe coperta a IV-a cărţii sau chiar pe blogul meu. Sau l-au citit şi l-au ignorat, luând părţi din el care li s-au părut convenabile scopului lor, cel al prezentării României ca şi un stat agresor, lucru total înafara cadrului celor scrise sau descrise în roman sau în prezentări. Au pus harta de pe coperta IV şi au comentat cum au vrut. O practică tipic sovietică, zic eu.

Să vedem ce se spune în articole: „armata română trece Prutul unde luptă cu unităţi transnistrene, ucrainene şi ruseşti la Chişinău, precum şi în România”

Alta: „românii sunt ajutaţi de unguri, americani, bulgari, turci, polonezi, francezi şi germani”

În altă parte, în Regnum, lucrurile sunt ceva mai clare, după ce compară scenariul romanului cu declaraţii mai vechi ale preşedintelui conform cărora noi şi moldovenii ne vom întâlni în UE, concluzionând că România ar avea un scop expansionist. Dar ce este mai important, chiar Regnum în acel articol confirmă faptul că Rusia „a stopat atacul moldovenilor în Transnistria în 1992”, ceea ce nu a recunoscut până acum, până la declaraţiile lui Rogozin despre care vorbeam mai sus, şi mai mult, ne dă o lecţie de istorie a la russe: „a “reunion” means the reoccupation of Bessarabia by Romania, by analogy with the occupation in the 1918 – 1940 and 1941-1944. annexation of Bessarabia, Romania was not recognized by the USSR, before the invasion of Romania in December 1917, the territory belonged to Russia Bessarabia, the latter nothing to do with Romania and Romanians did not have”. Ca să fie clar care este istoria rusă.

Deşi nu cred că cineva dintre cei care au postat a citit romanul, am urmărit şi tradus cu Google Translate unele comentarii dintre cele o mie de pe unul din siteurile mai sus menţionate, şi am rămas siderat despre cunoştinţele de istorie ale celor care le-au postat, fapte pe care aceştia le iau de bune, ca şi adevăruri, împotriva oricăror logici elementare. De exemplu, cineva, un ucrainean, posta despre Bucovina şi spunea că aceasta a aparţinut Austro-Ungariei, a fost ocupată militar de România în 1918, apoi s-a unit de bună voie, prin propria voinţă, cu URSS în 1940! Aceşti ucraineni sunt efectiv cu mintea spălată, dacă îşi pot închipui că cineva s-ar uni de bună voie în 1940 cu Uniunea Sovietică care în urmă cu şapte ani a ucis câteva milioane de ucraineni prin înfometare, aşa numitul Holodomor, despre care aceiaşi ucraineni îl declară ca atare. Nu este de mirare, nici Rusia, nici Ucraina, nu recunosc până în ziua de astăzi masacrele contra românilor petrecute în anii 1940-1941, nu recunosc nici măcar cel de la Fântâna Albă, de la 1 aprilie 1941, când au fost ucişi mii de români care doreau să fugă din paradisul sovietic. Totuşi, sunt postaci care afirmă senini că Bucovina s-a unit în 1940 cu URSS, respectiv cu Ucraina, de bună voie. Asta ca să vedem cum stăm, care este istoria prin prisma vecinilor noştri.

Merg mai departe, faptul că un aşa zis analist ucrainean (nominalizat cu numele de Vitali Kulik) spune că „problema este nu despre futurologie, ci despre faptul că în România este cerere pentru o astfel de literatură, asta demonstrează că aceasta este opţiunea publicului”. Nu am decât un singur comentariu aici: Vitali dragă, termină-ţi votca şi culcă-te!

Aş dori să lămuresc unele lucruri despre romanele mele. În primul rând, în harababura creată online de unii şi alţii, este vorba de două romane, nu unul. În încercarea de a face un melanj despre cât de răi şi agresivi sunt românii, cum am mai spus, cei care au preluat şi despicat subiectul le-au cam amestecat, dar nu are importanţă pentru ei, oricum nu le-au citit, şi chiar dacă ar fi făcut-o, nu le-ar fi înţeles.

Primul roman se intitulează Când armele vorbesc şi este apărut la sfârşitul lui 2006, a ajuns cunoscut în 2007. Am o prezentare pe blog aici Despre Thrillerul politico-militar, iar următorul este Sânge pe Nistru, cu prezentarea aici Sânge pe Nistru, un nou thriller politico-militar.

După cum se spune şi în prezentare, sau synopspis, primul meu roman descrie un scenariu conform căruia Ucraina ajunge o dictatură militară care, pentru a-şi menţine puterea, pentru a adormi contestările interne, organizează un război considerat de scurtă durată contra României cu care are de împărţit multe lucruri, profitând de implicarea Statelor Unite în războiul proaspăt declanşat între China şi Taiwan. Dacă cineva contestă veridicitatea posibilităţii ca Ucraina să devină o dictatură militară, îl invit pe acesta să arunce o privire pe analizele internaţionale referitoare la ceea ce se întâmplă acum în Ucraina, confruntată cu un faliment previzibil, cu opoziţia băgată la închisoare, şi apoi să judece cine are mai mari şanse să ajungă o dictatură militară, Ucraina sau România.  Deci Când armele vorbesc este despre respingerea unui atac ucrainean împotriva României, nu invers. Un videoclip al acestui roman poate fi urmărit aici.

Sânge pe Nistru, eroul publicaţiilor internaţionale, este ceva mai complex, de aceea este luat ca şi cal de bătaie pe plan internaţional. Poate este mai greu de înţeles synopsisul sau harta prezentată, cea de pe coperta IV, este prea explicită, dar asta nu explică dezinformarea crasă, doar se afirmă ceva în ciuda tuturor evidenţelor, fără a se cita explicaţia de pe copertă, doar luând bucăţi din ea şi atât. Chiar şi dacă te uiţi pe hartă, vezi că sunt avansări de trupe spre Chişinău şi din partea estică, din Transnistria, nu doar de peste Prut. Dar este suficient pentru detractori să prezinte România ca şi agresor, uitând să menţioneze în ce context, în roman, au trecut trupele române Prutul. Ei, aici e problema, firul romanului porneşte de la premisa că la Chişinău este puterea comunistă, dar la următoarele alegeri şansa este de partea unioniştilor, se petrece un episod gen 7 aprilie 2009 şi aceştia vin la putere, dar Transnistria trimite trupe spre Chişinău pentru a înlătura noua putere şi atunci este cerut ajutorul României. Nu-i aşa că sună altfel? De unde şi până unde atitudine belicoasă a României în cele două romane?

Şi încă câteva precizări, în Sânge pe Nistru nu este cu nimic vorba de Ungaria, Bulgaria sau Ucraina, aşa că ucrainenii pot sta liniştiţi, nu încordaţi, aşa cum ne sugerează agenţia de ştiri Regnum. Încă ceva, în toate aceste relatări ruseşti sau ucrainene se sugerează că România se înarmează, etc. M-aş bucura să fie aşa, o creştere a puterii militare nu poate fi decât benefică în situaţia şi starea în care ne aflăm, dar parcă altcineva a anunţat cu surle şi trâmbiţe cel mai ambiţios program de înarmare pentru următorii zece ani pentru ţara sa, iar acest cineva este nimeni altul decât preşedintele actual al Rusiei.

În încheiere, remarc că în România, pe siteurile de  internet, nu a apărut nicio reacţie. este normal, noi trăim nu pe o insulă izolată, ci pe o planetă separată numită Electoralia, cu capitala la Alegeri, şi în afară de capitală mai există doar o câmpie plană şi întinsă, Câmpia Electoraliei, cunoscută mai mult sub numele de Campania Electorală.