Amuzament la Ocuppy Conti cu Istvan Szakats de ZiaristiOnlineTV
Portalul Ziaristi Online a avut placerea sa-l deconspire pe activistul maghiar Szakáts István din “Kolozsvar” drept bursier ICR si initiator al actiunii Soros Occupy Conti, ocazie cu care ne-am si amuzat de declaratiile filmate ale eco-teroristului, cum ar fi: “Politia a luat o singur om. Pentru ca colega a fost fraiera!”. Iata ca agitatorul Clujului are planuri mari: vrea sa puna “fraierii folositori” ai lui Lenin si Soros la treaba si sa transforme organizatia para-civila “Salvati Rosia Montana” intr-un partid politic, dupa modelul “Frontului Salvarii Nationale”. In ceea ce priveste orientarea pe care Istvan Szakats vrea sa o imprime formatiunii para-politice aceasta transpare din etaloanele pe care le da, gen “Tinerii Maniosi” (foto dreapta), o brigada de anarhisti cu vederi de extrema stanga, care militeaza, printre altele, pentru “incurajarea multiculturalismului și sancționarea drastică a rasismului instituționalizat”. “Tinerii Maniosi” traiesc tot in “Kolozsvar”, dupa cum arata pagina lor de Facebook si fac parte, ca si “militiile spirituale” ale lui Mircea Toma, din reteaua marxista promovata de asa zisul “Grup pentru Actiune Sociala” (GAS) aflat in parteneriat cu Clubul Ecologic Transilvania si Centrul pentru Resurse de Mediu, organizatii sponsorizate de Reteaua Soros pentru a bloca Proiectul Rosia Montana si a “salva Transilvania”. Ca sa fie si mai clar: “Tinerii Maniosi” se revendica, inclusiv prin nume, de la “Zilele manioase”, “ideologia” si formele de actiune ale organizatiei terorist-comuniste americane “The Weather Underground” (gasiti o documentare ampla a legaturilor ideologice GAS-Tinerii Maniosi-The Weather Underground mai jos). Iata informatia, comunicata de Szakáts István activistilor mai mici in grad pe pagina lor speciala de “socializare” (ciudat, aici omul pare sa stie romana ceea ce ne face sa credem ca a primit notitele de la un traducator autorizat):
“Dragilor,
urmăresc procesul SRM de aproximativ 6 ani, luând pentru prima oară poziție publică față de exploatarea minieră în august 2006, cu ocazia consultărilor publice de la Casa de Cultură a Studenților din Cluj. Cu toate că în acești ani am urmărit majoritatea acțiunilor SRM și am și participat la câteva din ele, îmi dau seama că îmi sunt invizibile un număr mare de detalii importante, și astfel imaginea mea de ansamblu asupra mișcării e inevitabil trunchiată. Consider totuși că am suficiente date ca să formulez o părere despre SRM în contextul schimbător al socialului și al politicului. Acest text înșirează câteva dintre gândurile mele privind traiectoria, poziția actuală și perspectivele mișcării Salvați Roșia Montană. Pentru a mă folosi de canoanele comunicării pe acest canal, voi incerca să fiu scurt (în consecință ne-exhaustiv) și îmi imaginez acest text mai degrabă ca o propunere, ca începutul ului filon de gândire colectivă, și vă invit să îl dezvoltăm în direcțiile pe care le considerăm de cuviință, împreună.
Afirmația mea centrală este că este timpul ca SRM să pășească pe scena politică ca un actor politic de sine stătător și în continuare vă supun atenției argumentele care mă duc la această concluzie.
Cetățeanul activ este o specie rărită în mod istoric în România- un avis rara, și în lipsa unei practici formatoare sustenabile ea așa va și rămâne. Apreciez că în România în decursul anilor SRM a devenit cea mai semnificativă școală care a umplut acest gol formativ și a devenit pepiniera mai multor mișcări civice (poate cel mai vizibil exemplu este acel lanț recent care începe cu Occupy, trece prin ACTA și continuă și azi prin acțunile TInerilor Mânioși la Cluj). Cu toate că a avut și are urme de rebelISM, apreciez că SRM a ajuns să catalizeze asumarea unei atitudini civice angajate la nivel cel puțin regional.
La ora actuală, structura psihologică internă a core-group-ului SRM, experiențele acestora cu politica românească dar și imaturitatea politică generală a susținătorilor SRM (cu scuzele de rigoare, a se considera aici și vârsta medie a acestora) încimentează în rândul inițiativei ideea că SRM este și trebuie să rămână o mișcare civilă și că orice apropiere de fenomenul politic este nu doar neproductiv, dar și nedezirabil sau dezonorant. Notez că acesta nu este un fenomen nou, și că este simptomatic pentru dezvoltarea întregii societății civile din România: formele alternative de producție a puterii sunt menținute (conștient sau inconștient) într-o deznădejde perpetuă privind capacitatea sau șansele lor de a altera jocul puterii. Atrag atenția că argumentele tip “dar de care partid să ne apropiem că doar toți sunt compromiși” sau “cum să ne apropiem de un fenomen atât de scârbos precum politica” demonstrează în esență o accepțiune îngustă a fenomenului politic dar și dincolo de asta, a jocului puterii din partea SRM.
Apreciez că atunci când SRM se îndepărtează de fenomenul politic de fapt își slăbește propria putere, își slăbește poziția de negociere și, ceea ce este la fel de grav, își îngustează propriul orizont de dezvoltare. Consider că acțunile SRM produc în prezent o presiune socială cel puțin notabilă, dar că această presiune este doar în mică măsură transformată în putere – și acest lucru se datorează accepțiunii de la început greșite a SRM privind politca / puterea. SRM, atunci când refuză să dacă politică, de fapt refuză să își recunoască esența modului în care produce schimbare: prin dezvoltarea de putere și prin participarea de facto în jocul puterii, chiar dacă o face prin demonstrații, flashmoburi, etc.
De la recunoașterea faptului că SRM participă de ani de zile într-un joc de putere de facto apare ca un pas următor firesc și necesar nevoia de analiza care forme de manifestare a jocului de putere trebuie alese de SRM pentru a-și optimiza impactul. Între acestea, da, se află și jocul politic, inclusiv prin manifestările sale instituționalizate, și apreciez că deschiderea asumată spre acest câmp politic reprezintă un pas necesar spre maturizarea mișcării SRM pentru eficientizarea muncii acesteia. SRM nu trebuie să se transforme în partid politic, din contra: SRM va putea și va trebui să rămână o structură lax formalizată a societății civile, dar cu capacitatea de a delega reprezentanți independenți în structurile puterii. Această măsură ar însemna întregirea paletei de acțiune a SRM cu acelea ale politicii instituționalizate, și nu înseamnă renunțarea la celelalte moduri de acțiune: formele consacrate prin care SRM se angajează în mod tradițional în jocul puterii pot și trebuie susținute în continuare.
Pentru a evalua șansele angajării politice a SRM observăm că alegerile locale și parlamentare din 2012 se desfășoară într-un vid al reprezentării, pe fondul unei dezamăgiri profunde și generale a populației privind politica produsă de partidele politice din România. În acest vid al reprezentării SRM are potențialul de a se afirma pe scena politică ca un actor de sine stătător, cu o agendă bine conturată printr-un discurs public susținut de peste 7 ani, cu o notorietate publică majoră și cu capacitatea de a atrage de partea ei acea forță a societății civile care în această perioadă este neafiliată (și) din motivele sus enumerate. Pentru asta SRM nu doar nu trebuie să se schimbe peste noapte în partid… dar de fapt nu trebuie nici măcar să-și adauge noi elemente la discurs. Ceea ce trebuie să facă este în schimb să-și manifeste explicit esența de catalizator al angajării civice, instanțiate acum pe Roșia Montană – dar cu un potențial general de afirmare a puterii politice a civisului. Implicarea recentă a contributorilor SRM în mai multe campanii / teme – ajunge să privim doar practica ultimilor 6 luni – demonstrează că acest trend este unul prezent în cadrul SRM.
Apreciez că rețeaua de propagare a discursului SRM șlefuită în exercițiul a atâtor ani, împreună cu noile răsaduri (gen Tinerii Mânioși etc) este capabilă să adune nu doar atenție publică asupra temelor principale SRM dar și un suport public suficient pentru a impune candidați independenți în consiliul local al mai multor municipii, sau chiar de a duce membri in Parlament. Un asemenea candidat ar putea fi, de exemplu, Eugen David. Iar la întrebarea “și ce poate să schimbe un singur deputat sau un consilier local” răspunsul este: la început, puțin și greu, după aceea încet mai multe. Un consilier local sau un deputat este un instrument de o importanță crucială nu doar pentru identificarea politică a mișcării pe tărâmul politicii instituționalizate. Funcțiile de recunoaștere / reprezentare ale acestuia sunt precondiții necesare ale negocierii cu politicul.
În final, uneori suspectez că modul în care contributorii SRM găsesc să sprijine noi teme sociale poate indica o potențială înfundare, o epuizare a abordărilor temei principale, cea a Roșiei Montane. În această cheie de citire angajarea politică asumată a SRM ar putea reprezenta acea temă (acel challenge nou) de care – cred – SRM are nevoie pentru a se reînnoi – de a se scutura, regrupa, de a se reinventa la nivel intern. Iar ca ultim bonus, afirmarea mișcării SRM pe scena politică ca o forță a societății civile angajate are putea contribui la demolarea barierei media construite în jurul proiectului de exploatare minieră, atât în timpul campaniei electorale, cât și după aceasta.
Sumarizând: susțin că în contextul actual SRM are șansa istorică de a delega vârfuri de reprezentare în structurile puterii locale sau chiar naționale. Acest lucru nu doar ar ajuta SRM să-și optimizeze lupta legată de Roșia Montană, dar și să producă o reînnoire necesară la nivel de discurs în cadrul inițiativei, și să producă un salt calitativ semnificativ la nivelul mișcărilor civile din România.”
A miscarilor sociale maghiare din Romania, evident.
Documentare via InLinieDreapta:
Terorismul comunist al Weather Underground promovat la Cluj
Clujenii sunt invitaţi mâine, de la 17, în Insomnia unde va avea loc o seară dedicată vizionării şi dezbaterii unor documentare axate pe istoria şi practica mişcărilor activiste de diferite facturi.
Filmul proiectat mâine este “The Weather Underground”, un documentar despre organizaţia militantă radicală americană The Weatherman de la începutul anilor 70.
După vizionarea filmului, publicul este invitat să participe la o dezbatere pe baza întrebărilor: Care sunt explicațiile utilizării violenței în practicile insurecționale tip “The Weathermen”? Este violența legitimă în transgresarea sistemului? De ce statul are monopolul asupra dreptului exercitării violenței? (Ziua de Cluj, 29 februarie 2012)
Adi Dohotaru și Ramona Duminicioiu au organizat joi, 1 martie 2012, în cafeneaua Insomnia din Cluj-Napoca, o vizionare cu discuții a filmului documentar despre grupul de teroriști comuniști “The Weather Underground”(WUO). Evenimentul a avut loc sub egida “Tinerilor Mânioși” care par să împărtășească alături de Weather Underground apetența pentru revoltele violente, chiar dacă o fac doar la nivel declarativ. Deocamdată. (In spirit de solidaritate cu grecii, Tinerii Mânioși au incendiat o masina de poliție [de jucărie n.m.] în centrul Clujului!). Adi Dohotaru este parte a Grupului pentru Acțiune Socială(GAS), grup al stîngii radicale foarte activ din Cluj Napoca. Ramona Duminicioiu a participat alături de GAS la mai multe acțiuni. Despre Adi Dohotaru nu vă pot spune deocamdată foarte multe în afară de faptul că este una dintre cele mai active, recent, voci ale noii stîngi clujene. Este cel care spunea acum o lună și jumătate: “Pe viitor, nu se va propune doar problema înstrăinării aurului, ci și a sănătății, așa cum s-a pus deja acum, a petrolului și a altor resurse, care trebuie naționalizate din nou, însă cu un control atent din partea societății civile.” Despre violența ca formă de protest, Adi Dohotaru scrie: “Se spune că istoria este o succesiune a violențelor de tot felul, nu doar a cooperării. De ce o mișcare de acest fel [pentru drepturile animalelor] ar pune accentul pe non-violență când violența fizică, abstractă sau sistemică pare parte a naturii umane? Cum e răsturnat un sistem opresiv pe baza unei filozofii non-violente? Cum e răsturnat acel sistem pe căi non-violente dacă suntem într-un lagăr de concentrare sau dacă ne referim la simplul nostru apetit pentru carne animală… Food Not Bombs Cluj: Ceea ce se întâmplă în fermele industriale poate fi uşor comparat cu holocaustul.“[later edit]
Tineri Mânioși pare să fie facțiunea mai radicală a GAS, iar dacă e adevărat, mișcarea e similară grupului Weather Undeground desprins din Students for a Democratic Society. Despre ultimele două, în continuare.
O scurtă istorie a The Weather Underground
“Hello. I’m going to read a declaration of a state of war… Within the next 14 days we will attack a symbol or institution of American injustice.” (Bernardine Dohrn, Weathermen – First Communique, 1970)
- A declarat război Americii (“war on Amerikkka”) 1969
- Responsabili de moartea unor ofițeri de poliție și distrugeri importante de bunuri publice
- Unii dintre foștii membri ocupă astăzi posturi de profesori universitari
Weatherman (cunoscut și sub numele de The Weathermen) a fost o facțiune politică aleasă în 1968 la conducerea grupului radical “Students for a Democratic Society” (SDS). Iese în evidență în 1969 ca fiind cea mai militantă aripă a “Revolutionary Youth Movement” din SDS. Weathermen au publicat un “manifest” ce respinge nonviolența; cheamă în schimb la opoziție armată împotriva politicilor Statelor Unite; pledează pentru răsturnarea capitalismului; îndemnă radicalii albi să pornească o revoluție globală luptînd pe străzile “țării mamă”; proclamă că a venit timpul pentru lansarea unui război rasial împotriva Americii “albe”, în numele Lumii a Treia non-albe.
Se bazează pe politici identitare, ideologia și retorica Weatherman era de răzvrătire împotriva a ceea ce mai tîrziu a ajuns să fie cunosct sub numele de “privilegiile albilor” în America.
Dosare FBI din 1976, dezvăluite recent, confirmă conexiunile dintre Weathermen, Cuba lui Castro și Moscova. Lideri Weatermen, ca Mark Rudd, au călătorit ilegal la Havana în 1968 pentru a lua parte la antrenamente teroriste. Acolo taberele constituite de colonelul KGB Vadim Kotchergin educau occidentali despre filozofia marxistă și războaie urbane.
La “Consiliul de război” din Flint, Michigan Bernadine Dohrn (în prezent profesor de drept la Northwestern University și membră în conducerea ACLU) l-a lăudat pe criminalul în Serie Charles Manson și pe complicii lui: “La început i-au omorît pe acei porci, apoi au luat cina în aceiași cameră cu ei. Au înfipt chiar o furculiță în stomacul victimei. Sălbatic.” Bernadine Dohrn a declarat apoi că a venit timpul pentru a porni un război cu “Amerikkka” (Weathermen scriau mereu “America” în acest mod pentru a sugera ideea că țara este profund și iremediabil rasistă). Mai apoi, Dohrn a susținut formarea unei secte și mai radicale, “Weather Underground”, pentru a desfășura, pe ascuns, activități teroriste în locul protestelor publice. Pînă în anul 1970, dorința ei a devenit realitate.
“Days of Rage” din Chicago – viitoarea “Joia mînioasă” de la Cluj. O paralelă forțată?
“Days of Rage” a fost lansat printr-un act simbolic: demolarea pe 8 octombrie 1969 a statuii dedicate memoriei a 8 polițiști uciși în răscoala “Haymarket Labor Riot” din 1886. Ulterior, aproximativ 300 de oameni — membri și simpatizanți Weathermen — au distrus centrul de afaceri din Chicago spărgînd vitrine și distrugînd automobile. 6 oameni au fost împușcați și 70 arestați. Liderii importanți ai “Zilelor mînioase” au fost Bill Ayers, acum profesor la University la Illinois, și Mark William Rudd, acum profesor de matematică la un colegiu din New Mexico.
Prima demonstrație publică a Weatherman, ce a avut loc în octombrie 1969 la Chicago, a fost numită “Zilele mînioase”(Days of Rage) – nume care a inspirat și denumirea evenimentului de la Cluj, “Joia mînioasă”).
“Zilele mînioase” din Chicago, promovate prin sologanul “Aduceți războiul acasă”, urmăreau să aducă pe străzi zeci de mii de tineri care se vor confrunta violent cu poliția, să creeze suficient haos și să șocheze publicul american pentru a provoca ieșirea lui din ceea ce ei numeau pasivitate față de Războiul din Vietnam. Această pasivitate era percepută ca o formă de violență.
Naomi Jaffe, membră a The Weather Underground, spune în 2002 (în documentarul prezentat joia trecută la Cluj): “Violence can mean a lot o different things. We felt that doing nothing in a period of represive violence, is itself a form of violence. That’s the part that is the hardest to understand. If you live in your house, and living your white life, and going to your white job, and allow the country that you live in to murder people and commit genocide, and you sit there, you do nothing, that’s violence.” Adi Dohotaru: “Hrană Nu Bombe / Food not Bombs se opune violenței structurale sau fizice, „fie că e vorba de război, sărăcie, rasism sau de violența împotriva animalelor și a Pământului”. Din memoriile lui Mark Rudd, membru în conducerea Weather Undergound: “At that point in our thinking there were no innocent Americans. At least not ammong the white ones. They all played some part in the attrocities of Vietnam, if only the passive role of ignorance, acquiescence and acceptance of privelege, all guuilty, all Americans were legitimate targets for an attack… I was overwhelmed by hate, I cherrished my hate as a badge of moral superiority.” Adi Dohotaru Food Not Bombs Cluj spune pe gas.org.ro că “în zonele de conflict, oamenii sunt victimele violenţei armatei, statului, intereselor însetaţilor de bani. Aceşti oameni nu mai au luxul de a alege cum să acţioneze, din păcate răspunsul la violenţă este tot cu violenţă. Considerăm că un sistem opresiv nu poate fi răsturnat fără violenţă. S-a încercat de-a lungul istoriei, dar până la urmă s-a ajuns şi la violenţă (ex mişcarea aboliţionistă). Cât despre apetitul unora pentru carne… Nu vedem nicio diferenţă între suferinţa oamenilor şi suferinţa animalelor”(mesaj al cărui “facilitator” este Adi Dohotaru). Tot în documentarul prezentat la Cluj, Bill Ayers descria mișcarea astfel: “The Days of Rage was an and attempt to break through the norms of kind of acceptable theater of ‘here are the anti-war people, containable, maginal, predictable, and here is the little path they are going to march down, and here is where they can make their little statement’. We wanted to say no, we wanted to do whatever we had to do to stop the violence in Vietnam”… iar pentru asta au recurs la terorism. Mark Rudd spunea: “We wanted to become communist cadre, completely commited to the Revolution”.
Tedd Gitlin, președintele SDS între 1963-1964: “What needs to be stared at is that they brought themselves, they were not brought, they brought themselves to the point in which they were ready to be mass murderers. This is mass murder we are talking about. They came to this conclusion which is the conclusion come to by all the great killers, whether Hitler or Stalin, or Mao, that they have a grand project for the transformation and the purification of the world, and in the face of that project, ordinary life was dispensable. They joined that tradition.”
Naomi Jaffe, 2002: “I would do it again”. Pe 11 septembrie 2001, imediat după antentatele de la New York, Bill Ayers spune unui reporter al NYTimes: “Nu regret că am pus bombe… Simt că nu am făcut suficient”. (http://www.nytimes.com/2001/09/11/books/no-regrets-for-love-explosives-memoir-sorts-war-protester-talks-life-with.html)
Pînă în decembrie 1969, cînd liderul Panterelor Negre, Fred Hampton din Chicago a fost împușcat de poliție, Weatherman s-a radicalizat și mai mult. Hampton erau un huligan care învăța tineretul negru că opoziția violentă față de guvernul american este un lucru dezirabil. A fost citat în 1969 de Chicago Sun-Times spunînd că “sînt în război cu porcii” și prognozînd o luptă armată între negri și albi. Deseori era înarmat și își instruia subordonații să facă la fel. Pentru Weatherman, moartea lui Hampton a fost încă un pretext pentru a-și avansa agenda revoluționară… În 1970 organizația a publicat o “Declarație a stării de război” (Declaration of a State of War) împotriva guvernului american, folosind pentru prima dată numele “Weather Underground Organization” (WOU); au adoptat identități false și au hotărît că vor acționa exclusiv sub acoperire.
La scurt timp după ce au dat publicității Declarația, trei membri ai Weather Underground au murit într-o clădire de apartamente din Manhattan în timp ce încercau să construiască o bombă puternică pe care intenționau să o detoneze la un bal de la Fort Dix, New Jersey — un eveniment la care participau soldați americani. Dacă planul ar fi fost dus la bun sfîrșit sute de vieți ar fi fost sacrificate de Weather Underground.
Weathermen Underground au revendicat aproximativ 25 de antentate cu bombă:
– mai 1970 – Weather Underground detonează o bombă la National Guard Headquarters
– 9 iunie 1970 – atentat la Sediul Central al poliției din New York
– 16 iulie 1970 – atentat cu bombă la Presidio Army Base, San Francisco pentru a marca aniversarea a 11 ani de la Revoluția din Cuba
– 28 februarie 1971 – atentat cu bombă la US Capitol
– 8 octombrie 1970 – atentat la Queens Court House
– 8 octmbrie 1970 – Harvard Center for International Affairs
– 17 septembrie 1971 – New York Department of Correction
– 18 mai 1973 – atentat cu bombă la sediul secției de poliție 103 din New York
– 28 septembrie 1973 – atentat cu bombă la ITT Headqarters New Yorky
– 7 martie 1974 – atentat la Dep of Health, Education and Welfare în San Francisco
– 31 mai 1974 – atantat cu bombă la biroul procurorului general al Californiei
– 17 iunie 1974 – atentat cu bombă la sediul central al Gulf Oils
– 28 ianuarie 1975 – atentat la Departamentul de Stat
– 16 iunie 01975 – atentat cu bombă la Banco de Ponce în New York
———————
25 milioane de oameni exterminați…
Weather Underground dorea să preia controlul guvernului american și să înființeze tabere de reeducare în Sud-Vestul tării; au estimat că e nevoie să ucidă 25 de milioane de americani “die hard capitalists”, oameni ce nu vor putea fi reeducați.
După retragerea armatei americane din Vietnam în 1975, Weather Underground au pierdut din vitalitate, iar în cițiva ani organizația s-a evaporat. La mult timp după desființarea organizației, două membre, Susan Rosenberg și Linda Evans au fost arestate în timp ce transportau 335 de kilograme de explozibil ce urma să fie folosit în atentate ulterioare. Rosenberg a fost condamnată la 58 de ani, Evans la 40 de ani închisoare; au fost achitate de președintele Bill Clinton în ianuarie 2011 2001 (typo corectat – Pataphyl).
mai multe detalii aici: http://www.discoverthenetworks.org/groupProfile.asp?grpid=6808
“Mă trezesc în fiecare dimineață gîndindu-mă că azi voi pune capăt capitalismului”
Costin Andrieş · 3 aprilie 2012
Bill Ayers, în tinerețe conducătorul unui grup terorist comunist și mentor al lui Barack Hussein Obama, în prezent profesor universitar privit cu respect și admirație, de la New York, mișcarea Occupy Wall Street din SUA, pînă la Cluj, unde neocomuniștii din Grupul pentru acțiune socială(GAS) tocmai l-au descoperit. Bill Ayes rămîne și acum, zeci de ani mai tîrziu, neclintit în convingerile lui comuniste:
Documentarul despre tinerețea lui Bill Ayers, The Weather Underground, a fost vizionat și discutat cu argumente “Pro și Contra”, acum o lună, într-o cafenea din Cluj Napoca, eveniment organizat de Adi Dohotaru din GAS. Aruncați o privire pentru site-ul GAS, http://www.gas.org.ro/, vedeți ce subiecte abordează și în ce mod, și în special ce este recomandat în secțiunea de Site-uri și bloguri din dreapta.
Alături de foștii securiști și membrii ai Partidului Comunist Român, în frunte cu iliescu, Voiculescu și Vadim, grupurile Noii Stîngi din România, GAS, CriticAtac, Miliția Spirituală(nume surprinzător de sincer) sînt cei mai acerbi critici ai Condamnării Comunismului din 2006, și al anticomunismului în general. Noua Stîngă are în schimb un alt public țintă, nu boșorogii hîrșîiți în ședințele de partid ale PCR sau la cozile comuniste, ci tineretul educat, tehnologizat, plimbat în lume și neobișnuit cu lipsurile. Astfel, s-a blindat cu tot bagajul de clișee și idei gata ambalate circulate în Occident de decenii: ecologism, feminism, antirasismul de salon, pledoaria pro-avort, pro-multiculturalism, filoislamism, justiție socială, anticapitalismul trendy, etc. Practic inexistente în România acum 3-4 ani, aceste idei își fac surprinzator de repede tot mai simțită prezența. Soiul de comunism care ni se servește azi a adăugat poșircii sovietice și dublurafinatele idei ale Școlii de la Frankfurt, ale lui Gramsci, Adorno, Walter Benjamin, Marcuse. Exemple din ocazionala, dar nu accidentala, dușcă din poșirca de tristă amintire există în continuare.
Dușca leninist-iluministă:
“O soluție imediată pentru a înviora publicul, este să înlocuim cu curaj sloganul ‘Jos Băsescu!’ cu ‘Jos Dumnezeu!’ (Mircea Toma)
Dușca troțkistă:
“Succesul unei mişcări populare nu stă în capacitatea maselor de a ucide, ci în dorinţa lor de a muri pentru un ideal – o spune eternul revoluţionar, Leon Trotsky. Câţi oameni sunt azi gata să îşi dea viaţa pentru o lume mai bună? Câţi vor fi dispuşi să o facă mâine?” (Victoria Stoiciu)
Dușca luptei de clasă:
“Asistăm la cea mai gravă depreciere a discursului de solidaritate şi înţelegere empatică faţă de oameni care se confruntă zilnic cu autoritatea care îi pune le colţ, îi umileşte şi le subminează constant resursele de supravieţuire, considerîndu-i leneşi, inepţi, ineficienţi şi incompeteţi. Toate aceste calificative au la bază o retorică a istovirii forţei unei colectivităţii, a degradării rolului ei social şi a delegitimării ei.” (Mihaela Michailov)
Dușca idealist oligofrenă:
“Nu uitaţi: Dacă vom ieşi în stradă 5.000 de persoane, poliţia ne va aresta! Dacă ieşim 50.000, poliţia ne va păzi! Dacă vom ieşi 500.000, poliţia ni se va alătura!”(Claudiu Crăciun)
Variațiuni ClaudeKarnoouh-iste:
“Despre camerele de gazare sînt convins că nu au existat în mod efectiv; o serie de adevăruri ale istoriei oficiale vor sfîrși prin a fi revizuite” (Claude Karnoouh)
Dușca nostalgic iliescistă, toporist-MironCozmistă:
“Aş vrea să-i văd pe mineri în Bucureşti, lipindu-se de manifestaţiile din Piaţa Rogoversităţii. (Costi Rogozanu)
Dușca tanchist bolșevică:
“Pe viitor, nu se va propune doar problema înstrăinării aurului, ci și a sănătății, așa cum s-a pus deja acum, a petrolului și a altor resurse, care trebuie naționalizate din nou, însă cu un control atent din partea societății civile.” (Adi Dohotaru)
Dușca leninistă:
românul nu mai este liber. Cu fiecare, zi în acești 22 de ani, i s-a luat puțin din libertatea de a-și deschide un magazin în cartier, și i s-a dat mall-ul, i s-a dat corporația, i s-a dat multinaționala(…) Nu, nu mai sîntem liberi, nu mai sîntem liberi într-un stat care ne minte în fiecare zi de la TV și din sptele birourilor, și din spatele costumelor. (Mihnea Blidariu – Lună Amară)
Dușca filocomunistă-delirant-grotescă:
“în ultimii 22 de ani anticomuniştii puri şi duri au fost mai agresivi, deplasaţi şi nocivi decît foştii demnitari comunişti.” (Ciprian Șiulea)
Încet, dar sigur și în accelerare, mulțumită specimenelor de mai sus și multor altora ca ei, ideologia criminală comunistă devine frecventabilă și cool. Ei sînt stînga intelectuală, inteligentă, rafinată, frecventabilă, recomandați cînd în Revista 22, cînd în Dilema Veche, sau pe TVRinfo, Romania Liberă, Hotnews.ro, Contributors.ro, platforme care altfel au înclinații de dreapta. Nu se încurcă cu Antena3, iRealitățile și platformele clasic securistice, acolo îl trimit doar pe Claudiu Crăciun să se dea în stambă.
