de Mihai Dascalu
Natura a creat papura fără noduri. Iar zicala a căuta nod în papură conturează indicele alarmant că cineva căuta părți negative acolo unde ele nu există. Proiectată la curentul “moldovenist” din Republica Moldova, cunoscuta zicală scoate la iveală grotescul acţiunilor contra moldovenilor. România, arată ei, se face vinovată în dezbinarea poporului moldovenesc, asumându-şi intervenţii peste măsură de necuviincioase în istoria neamului. Încarcătura ticăloasă a intenţiei devine atât de evidentă, că gestul nu poate fi calificat drept o simplă aluzie la vestitul nod gordian.
Din ce în ce mai des invocă “moldoveniştii” în viaţa publică criteriul “anexării” Basarabiei de către România. Coloratura roşietico-bolşevică îi împiedică să pronunţe cuvântul unire, descoperind impudica tendinţă de a o echivala cu raptul din 1812. Printre rânduri mai răzbate incitarea mascată la ură între ruşi şi români. Un ascultător înţelept trebuie numaidecât să înţeleagă că Basarabia – vaşu mati, de când hăul şi pârăul (cum ar fi, înainte de facerea lumii), era amar de independentă şi statalistă. Surprinzător, doar, că pe parcursul a două milenii – fără cuvenita autorizare partinică (?), se numără parte componentă ba a Daciei, ba a Moldovei.
Cu raţionamente de iz comunist se studiează anexarea ulterioară (1918) chiar de către România. Se dă de înţeles, pesemne, că gestul unui părinte, care-şi primeşte copilul răpit cândva de răufăcători, echivalează cu fapta urâtă a uzurpatorului. Prea sovietica ştiinţă în ruptul capului nu permite proporţionalitatea exact inversă a raportului, acolo tâlhăria imperială prevalează angro simţul dreptăţii sociale.
În tractarea şovină, calvarul anexărilor Basarabiei îl curmă Rusia “eliberatoare” (umil, se trece sub tăcere erijarea “punctului” cu ţeava armei). Apare, însă, întrebarea dacă “punctul” marchează o etapă concretă a fantasmogoricei “entităţii politice basarabene”? Sau, mai degrabă, ruperea de la rădăcini. Transformarea Basarabiei de către ruşi într-un loc al exilului, stă dovadă acerbă ultimului criteriu. Cum n-ai da, nu te-ai uita, anul 1812 semnifică pentru moldovenii răsăriteni începutul instrăinării silnice, amplificate cu vaste acţiuni de deznaţionalizare. Iar sfâşierea ruşinoasă prin actul decizional al autorităţilor coloniale din noiembrie 1940, trădează ignoranţa profund dispreţuitoare a istoriei Ţinutului. Din frânturile prădate, Basarabia e poate poligonul cel mai afectat de dilema artificială a agresorului, cu născocirile lui obsesive şi distructive, gen „respublica moldovinească …rusă; moldoveni – români…”.
Integral la JurisCult
