Traian Basescu si Eugen Tomac l-au felicitat pe noul presedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Cine este el. PLUS VIDEO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Traian Basescu si Eugen Tomac l-au felicitat pe noul presedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Cine este el. PLUS VIDEO


Preşedintele României, Traian Băsescu, a adresat vineri, 16 martie, un mesaj de felicitare noului preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în cadrul unei convorbiri telefonice, transmite serviciul de presă al Președinției de la București.

Băsescu i-a adresat acestuia urări de succes în îndeplinirea mandatului şi l-a asigurat de sprijinul său deplin pentru continuarea proceselor de reformă internă şi de apropiere de Uniunea Europeană. Şeful statului român a remarcat importanţa majoră a alegerii preşedintelui în Republica Moldova, care a permis depăşirea impasului instituţional generat în ultimii 3 ani.

De asemenea, Băsescu a transmis felicitări şi clasei politice de la Chişinău pentru acordul exprimat astăzi în Parlament.
Și Ministerul Afacerilor Externe al României a salutat rezultatul alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Reuşita alegerii preşedintelui Republicii Moldova este un moment important în evoluţia instituţională şi în confirmarea vocaţiei europene şi democratice a acestei ţări. România reiterează susţinerea pentru parcursul european al Republicii Moldova şi îşi exprimă speranţa că eforturile clasei politice de la Chişinău vor conduce la finalizarea  reformelor necesare atingerii obiectivelor europene în folosul tuturor cetăţenilor acestui stat”, se spune în comunicatul MAE.
Cu un mesaj de felicitare a venit și Eugen Tomac. Secretatul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac, salută alegerea președintelui R. Moldova. Într-o intervenție pentru UNIMEDIA acesta a spus că s-a bucurat când a auzit că Nicolae Timofti are viziuni pro-europene.
„Este un moment extrem de important pentru evoluția RM. Cred că este un elemente cheie pentru ca aceasta criză politică să ia sfârșit. Esențial este ca să se continuie pe calea reformelor asumate de Guvernul RM. Cred că mesajul pe care Dl Timofti l-a tranasmis cu câteva zile în urmă este de mare importanță, pentru că avem nevoie de unul plin de optimism. E limpede pentru oricine că România și RM au un loc în Uniunea Europeană. Felicitări!”, a spus sursa.
12.00. În fața Palatului Republicii mulțimea scandează „Victorie” și „Timofti”. Liderii AIE au ieșit afară să le mulțumească celor care îi susțin. Un discurs în acest moment ține și noul președinte al R. Moldova – Nicolae Timofti.

Parlamentarii au reușit astăzi o performanță incredibilă – au ales într-un final șeful statului. Asta după mai bine de 2 ani de intrigi și dezbateri politice.

16 martie va rămâne o zi istorică. Noul președinte al R. Moldova este Nicolae Timofti, votat de 62 de deputați (AIE + Mihai Godea + „grupul Dodon”). Toate buletinele au fost declarate valabile de comisia specială. Scrutinul de astăzi urmează să fie validat de Curtea Constituțională, pentru ca procesul să ia sfârșit.

Nicolae Timofti are 63 de ani și a deținut până în prezent funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Acesta s-a dedicat profesiei mai bine de 35 de ani, timp în care a muncit la Ministerul Justiției (1974-1976), Judecator la Judecatoria Supremă, vicepreședinte al Judecatoriei Supreme – Presedinte al Colegiului Penal, președinte al Curții de Apel (1996-2001). Pe 4 martie 2011 acesta a fost ales în calitate de conducător al CSM.
Nicolae Timofti a declarat recent că are viziuni pro-europene și că prima sa vizită oficială o va face la Bruxelles. Noul președinte se poziționează ca un mediator între partidele din coaliția de guvernare, care au declarat că-l susțin cu condiția ca acesta să respecte legile și Constituția.

Nicolae Timofti s-a angajat să susțină ferm programul de guvernare al Alianței pentru Integrare Europeană.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Nicolae Timofti, este candidatul AIE la funcția de președinte al țării.

Cine este Nicolae Timofti și ce funcții a deținut până acum

Potrivit CV-ului acestuia, publicat de ciutulești.md, Timofti a absolvit facultatea de drept a Universitatii de Stat din Moldova (1967-1972), apoi a făcut serviciului militar (1972-1974), obținând gradul de ofiter – locotenent și locotenent superior.

Candidatul a lucrat în anii ‘70 la Ministerul Justiției, după care a ajuns la Judecătoria Supremă. După anul 1996, acesta a fost numit în funcția de președinte al Curții de Apel.

Vedeți mai jos date biografice despre Nicolae Timofti:

Nicolae Timofti este originar din satul Ciutulesti, jud. Soroca. Parintii sunt originari din jud. Cahul, tata – Vasile Tudor Timofti, satul Gotesti, mama – Elena Petru Timofti (Bujac), satul Ciobalaccia.

Bunicul Tudor Timofti, in 1940, sub presiunea de a fi omorit de “noua putere”, a fost fortat sa se retraga in minele Donbasului, revenind in Moldova in 1946, dar fara dreptul de intoarcere la locurile natale. Se stabileste cu traiul impreuna cu familia in satul Ciutulesti, unde la 22 decembrie 1948 se naste Nicolae Timofti.

La inceputul anului 1949 toata familia Timofti trece cu traiul in orasul Floresti, jud. Soroca. La 6 iulie 1949 bunelul Tudor Timofti cu sotia si patru copii sunt deportati in regiunea Amur, unde bunelul T. Timofti a decedat in 1953.

Familia Elena si Vasile Timofti a crescut impreuna cinci copii. Dupa studiile medii scolare in orasul Floresti, Nicolae Timofti face facultatea de drept a Universitatii de Stat din Moldova (1967-1972), apoi serviciul militar (1972-1974) in grad de ofiter – locotenent si locotenent superior.

Dupa serviciul militar, N. Timofti lucreaza in anii 1974-1976 in calitate de consultant superior la Ministerul Justitiei. La 11 aprilie 1976 este ales judecator in fostul raion Frunze a orasului Chisinau, de unde la 10 aprilie 1980 este transferat ca Judecator la Judecatoria Suprema. In iunie 1990 este ales vicepresedinte al Judecatoriei Supreme – Presedinte al Colegiului Penal.

Dupa reformarea sistemului judecatoresc, in 1996 este numit Presedinte al Curtii de Apel si destituit din aceasta functie in decembrie 2001, fara careva motive justificate.

Ulterior, Nicolae Timofti a fost numit membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Pe 4 martie 2011 acesta a fost ales în calitate de conducător al CSM. Timofti a fost ales în această funcţie cu votul majorităţii membrilor din Consiliu, după ce Dumitru Visterniceanu, care a deţinut această funcţie timp mai bine de un an, a demisionat în cadrul unei ședințe.

Nicolae Timofti are trei feciori : Alexei (1977), Nicolae (1980), Stefan (1989).

Sursa: UNIMEDIA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.