Ungaria, un laborator de experimente febrile

de Corneliu Vlad

De sărbătoarea naţională de la 15 martie, Ungaria a primit cel puţin două cadouri: unul rău şi unul bun. Rău e cadoul european: o jumătate de miliard de euro, hărăziţi ca ajutor, au fost îngheţaţi. Guvernul Orban n-a mai fost păsuit, ca Spania, din cauza “repetatelor sale deficituri excesive” şi i s-a tăiat, deocamdată, o treime din partea ce-i revine din Fondul de coeziune al UE pentru noile state membre ale UE din Estul continentului. Şi e doar prima dintre sancţiunile cu care Co­misia Europeană avertizează că ar penaliza guvernul condus de Viktatorul (poreclă tot “europeană”) Orban. Cadoul bun n-a venit încă, dar se aşteaptă de la Bucureşti. O Facultate de Medicină şi Farmacie la Târgu Mureş, cu predare în maghiară şi engleză. Adică, tocmai bună pentru a forma, pe banii contribuabililor români, medici, farmacişti şi asistente pentru Ungaria şi orice altă ţară a lumii. Că nu toţi bolnavii din România ştiu un­gureşte sau englezeşte. (E şi o excepţie: moaşele vor fi pre­gătite şi în maghiară, şi în română.)

De câteva decenii, 15 martie e una dintre cele mai agitate zile din calendarul Ungariei. E sărbătoarea naţională cea mai predispusă la proteste şi violenţe. Iar pentru că unii o celebrează şi ca zi a maghiarimii de pretutindeni, au simţit pe pielea şi pe oasele lor această celebrare românul Mihai Cofariu şi alţii în martie 1990, la Târgu Mureş. În 2011, când Omul anului a fost Protestatarul, la Pesta au de­mon­strat în această zi 10.000 (după alţii, 20.000) de cetăţeni. Dar autorităţile au avut grijă să reducă din vreme impactul de­monstraţiei. Ceva mai de­vreme, în februarie, pentru premierul Orban au manifestat o jumătate de milion de persoane, “toţi tineri şi prezentabili, remuneraţi fiecare cu câte 1.500-2.000 de forinţi, pentru a asista la ceremonie”, cum scria site-ul Origo.hu. Cu acel prilej, premierul Orban a lansat, în primul său discurs al anului, un aforism ce merită reţinut: “Europa e ca alcoolul. Ne dă iluzii şi ne împinge la planuri mari, dar după trezie ne lasă deziluzionaţi şi fără speranţă”.

“Ce se întâmplă la Buda­pesta?”, se întreabă, perplex, edi­­to­rialistul site-ului presseurop. Şi tot el încearcă să-şi răspundă: de când a revenit la putere, în 2010, premierul Or­ban, care fusese un şef de guvern liberal şi moderat în anii 1990, pare să se fi transformat într-un autocrat. Sprijinindu-se pe o majoritate de două treimi în Parlament, inclusiv partidul de extremă dreaptă, Jobbik, el pare azi mai degrabă preocupat să apere hegemonia propriului partid, Fidesz, decât cucerirea democratică de după comunism, pare mai inspirat de nostalgia unei Ungarii mari, naţio­naliste, decât de valorile Uniunii Europene.

În frenezia sa, Orban strânge chinga puterilor legislative, judiciare şi economice, pune şaua şi pe presă şi pres­tează un discurs naţional şi popu­list, drept care unele voci din Europa cer chiar excluderea Ungariei din UE. După patru ani şi jumătate la Budapesta ca ambasador al Franţei, diploma­tul René Croudont  declara pu­blic, zilele trecute, fără niciun fel de precauţie di­plo­matică: “Pro­cesul legislativ s-a desfă­şu­rat într-un ritm care n-a permis practic nicio concertare posibilă nici cu opoziţia, nici cu societatea civilă. Unii au senzaţia că Guvernul ar vrea să blocheze jocul politic şi să facă alternanţă mai dificilă. Nu e vor­ba de dictatură, cum spune o anumită presă, dar e clar că guvernul a trecut de linia roşie pe multe subiecte”. Iar universitarul fran­cez Michel Abherve, de pildă, se amuză – sau nu – de felul cum a fost concepută taxa pentru câini: “Sunt taxaţi doar câinii care nu sunt de rasă ungară, nu şi patrupezii care i-au însoţit, la sfârşitul primului mileniu pe nomazii cuceritori veniţi din stepele Asiei: viszla, puli, pumi, ku­vasz sau spectacularul ko­mon­dor”. Asta zic euro­penii.

Dar ungurii? Unii,  ca economistul Vincze-Szabo, constată că ţara a devenit un laborator “pentru ce-i mai rău” şi se întreabă de ce n-ar fi şi unul “pentru ce-i mai bine”. N-au dreptate, spune el, cei care-l compară pe Orban cu Hitler şi Ungaria cu o dictatură, dar când compania Malev n-are cu ce să-şi ridice avioanele de la sol, Primăria Budapestei se străduieşte să salveze transportul în comun, şcolile se închid că n-au cu ce să se încălzească, se fac concedieri pe capete în ministere, spitale, Armată, universi­tăţi, la Operă şi TV, e o pro­blemă. E drept că, înainte de toate acestea, Orban a îndrăznit să sfideze FMI, finanţa internaţio­nală, Uni­u­nea Europeană, dogma neoli­berală şi a iniţiat măsuri de impozitare a băncilor şi in­ves­tiţiilor străine şi punerea Băncii Centrale sub controlul guvernului. O majoritate a populaţiei l-a susţinut, dar dacă începe să strângă tot mai mult cureaua, sprijinitorii se împuţinează. Ori­cum, 15 martie va fi un test în materie. Taberele pro şi contra Orban vor demonstra, fie­care, în locuri bine stabilite şi vor avea în sprijin şi “turişti” dinafară – Polonia, Franţa etc (România a avut şi ea, “turişti sovietici” în decembrie 1989). Nu rămâne decât să-i urăm, de 15 martie, Ungariei să devină un laborator “pentru ce-i mai bine”.

“Cronica Romana”