Ati auzit de Polyus Gold? Dar de Mihail Prokhorov (foto stanga), ati auzit ceva? Unora, mai informati, poate le-a trecut pe la ureche ca este “contra-candidatul” lui Vladimir Putin (foto dreapta) la alegerile prezidentiale din Rusia din luna martie. De fapt, un iepure intors cu cheia de serviciile speciale rusesti pentru a fura din voturile rusilor care imbratiseaza teorii liberal-corporatiste si nu prea mai inghit autoritarismul lui Putin, aflat intr-o pedalare electorala inteligenta, in tandem cu papusarul de la Kremlin. Ceilalti “contra-candidati” ai lui Putin sunt social democratul Serghei Mironov si eternii Vladimir Jirinovski, populistul extremist, si Ghenady Ziuganov, liderul comunist. Deosebirea dintre Prokhorov si acestia este ca “politicianul” de aproape 47 de ani si de 2.03 metri, care si-a luat ca breloc la hobby-ul sau echipa de baschet New Jersey Nets, este al treilea miliardar al Rusiei si al 32-lea al lumii, cu o avere estimata in jur de 20 de miliarde de dolari (rusii isi evalueaza averea tot in dolari). Tatal lui a fost seful Departamentului International al Comitetului Sovietic de Sport iar mama lui a lucrat in cercetare. Ambii au murit de atac de cord pe cand aveau in jur de 50 de ani si la vreun an diferenta unul de celalalt. Oligarhul Mihail Dmitrievici Prokhorov a absolvit Institutul de Finante din Moscova si poate fi considerat un produs perfect al Noului KGB si un posibil succesor al lui Vladimir Putin dupa urmatoarele mandate ale acestuia. Printre companiile “fondate” si “conduse” de el, cum ar fi cea mai mare producatoare din lume de nichel si paladium – Norilsk Nickel -, se numara si Polyus Gold, cea mai mare producatoare de aur din Rusia si din Europa, intinsa pana in Kazahstan, unde a cumparat fosta KazakhGold Group Limited, care era proprietara a Romaltyn Mining, companie care a devenit, practic, un al doilea Rompetrol. Unde aurul negru e chiar aur si mai mult decat atat.

Polyus Gold este una dintre investitiile rusesti “tacute” din Romania. La umbra campaniei propagandistice virale contra Rosia Montana, Polyus Gold e gata de a extrage aur romanesc de la Baia Mare – si nu numai aur -, cu aceleasi metode ca si Gold Corporation – cianura, compania ruseasca nefiind stingherita insa de nici un “salvator” al “societatii civile” Soros sau de vreun “idiot folositor” de-al lui Lenin. Pentru cei care nu au inteles inca rolul brigazilor de “ecologisti” teroristi si intelectuali “curati” ai lui Soros le recomandam studiul anticomunistului ceh Jan “Honza” Malina, fost ofiter al fortelor aeriene cehe, refugiat in Statele Unite in anii ’80 – The Case Of George Soros. Malina demonstreaza pas cu pas ceea ce noi am incercat sa aratam in mai multe articole de investigatie asupra razboiului secret impotriva Romaniei. Imbinate ca piesele unui puzzle, materialele noastre duc la aceeasi concluzie: George Soros este un agent sovietic de mare calibru (acum post-sovietic) care dubleaza activitatea serviciilor secrete rusesti prin ceea ce si-a auto-denumit ca fiind Reteaua Deschisa Soros (Soros Open Network), o rebranduire perestroikista ingemanata a Kominternului si Kominformului. Ca sa intelegeti mai simplu: Soros e un Pacepa-KGB la puterea a 10-a. Care actioneaza cu ofiteri civili de tipul lui Mircea Toma, Renate Weber, Monica Macovei, Smaranda Enache, Alina Mungiu, eiusdem farinae, cu totii antrenati in lupta lor eco-proletara de acelasi numitor comun: ura fata de Romania si poporul roman.

In cazul nostru, Rosia Montana, studiind istoria razboiului clandestin impotriva Romaniei, asa cum este documentata si prezentata de istoricul american Larry Watts in lucrarea sa “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” (vol I si urmatoarele), vom afla cum in toata perioada comunista, incepand cu revolutia lui Bela Kun, Budapesta nu a actionat aproape niciodata fara acordul Moscovei. Orice jurnalist conectat la NATO stie ca, de fapt, adevaratul cal troian al Rusiei in Alianta nu este Bulgaria (desi si ea are elementele sale generatoare de vulnerabilitate), ci Ungaria, al carui fost sef al serviciilor de informatii insarcinat cu secretele nord-atlantice, Sandor Laborc, studiase opt ani la Academia Dzerzinski a KGB. Arestarile spectaculoase de anul trecut ale fostilor capi ai serviciilor speciale ungare nu inseamna ca sistemul s-a drenat automat sau ca Ungaria nu mai este subordonata Rusiei prin toate retelele sale interconectate. Dovada se petrece sub ochii nostri larg inchisi, ca sa spunem asa. In timp ce atentia intregii opinii publice este canalizata pe nord-americanii de la RMGC, rusii de la Polyus Gold actioneaza in liniste. Dupa cum spunea Basescu ca isi doreau Iliescu si PSD sa actioneze, atunci cand se incerca suspendarea sa: “In liniste se fura mult mai bine”.

O ancheta a Ziarului de Investigatii pe aceasta tema poate fi de folos pentru cei care isi propun sa iasa din capcana dezinformarii strategice ruso-maghiare:

Investitorii ruși exploatează aurul de la Baia Mare

Un articol de Eugen C. Stoica

Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Europa (corporaţia miliardarului rus Mihail Prokhorov) a pus mâna pe aurul românesc după ce a cumpărat, în acest an, KazakhGold Group Limited (care deţine 25% din industria auriferă din Kazahstan). Astfel „s-a pricopsit” şi cu o subsidiară în Baia Mare: compania, descendentă a fostei uzine Aurul, numită apoi Transgold (cea implicată în accidentul ecologic transfrontalier din anul 2000).

În aparenţă o parte infimă, neglijabilă, a tranzacţiei, firma din Baia Mare este interesantă pentru Polyus Gold prin prisma faptului că aici se poate relua producţia de aur printr-o tehnologie extrem de rentabilă: cianurarea. Procedurile au început în urmă cu patru ani, de atunci desfăşurându-se o luptă surdă (metoda fiind una controversată în România), dar care se află într-un stadiu avansat.

De 30 de ori mai mult aur decât cifrele oficiale

Prelucrarea cu cianuri a sterilului minier de către Romaltyn Mining are o miză uriaşă. La scurt timp după ce Polyus Gold a devenit proprietar al companiei băimărene, directorul tehnic, Benoniu Munteanu, a afirmat că „SC Romaltyn Mining se bazează pentru procesare pe circa 8,5 milioane tone de steril din Iazul Central, singura resursă aflată astăzi în patrimoniul său”. Adevărul este altul!

Compania intrată în patrimoniul miliardarului rus Mihail Prokhorov nu urmăreşte prelucrarea sterilului doar din singura haldă pe care o deţine, cea din Tăuţii de Sus (implicată în accidentul ecologic din 2000), ci şi din alte perimetre. În noiembrie 2010, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale i-a acordat companiei Romaltyn patru licenţe de exploatare a “produsului rezidual minier”. Conform acestora, Romaltyn poate exploata sterilul din iazurile de decantare de la Flotatia Centrala, Meda, Aurul Săsar şi de la Uzina de Preparare. Din cele patru “depozite de aur”, cel mai interesant concentrat piritos se află la halda de steril de la Flotaţia Centrală (situată între Baia Mare şi orăşelul Baia Sprie). Acesta este, susţin sursele noastre, de câteva ori mai bogat în aur decât o spun cifrele date publicităţii.

Potrivit datelor comunicate de fiecare când vreun oficial (deputaţii Luca Ştefănoiu – în 1999, Vlad Gabriel Hogea – în 2003 ori şeful Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan, în 2010) pirita arseno-auriferă din zona industrială de est a Băii Mari, depozitată în Uzina de Preparare Flotaţia Centrală, ar avea un conţinut de aur de 0,4 grame/tonă.

În realitate, compoziţia chimică a piritei de Şuior, stocate în incinta Uzinei de Preparare Flotaţia Centrală, indică valori mult mai mari de aur, care le depăşesc de aproape 30 ori pe cele publice. Conform unei expertize de specialitate care până acum nu a fost făcută publică, concentratul piritos arseno-aurifer de Şuior din Uzina de Preparare conţine… 11,30 grame de aur/tonă şi 43,10 grame de argint/tonă. Această analiză de specialitate a fost comandată de Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase REMIN SA (proprietara haldei) şi efectuată la singurul laborator atestat în acest sens din judeţ, fostul Institut de Cercetări şi Proiectări Miniere Baia Mare, de firma SC Lorechim SRL, specializată în cercetare şi extracţie a minereurilor metalifere neferoase.

Ce mai scoate cianura din steril

De asemenea, analiza efectuată de specialiştii în chimie şi metalurgie de la Lorechim atestă faptul că “pirita refractară cu conţinut de aur” mai conţine: sulf (46,78%), arsen (2,30%), plumb (0,61%), zinc (0,73%), cupru (0,04%), dioxid de siliciu (14,40%), oxid de calciu (sau var nestins – 1,27%), oxid de magneziu (0,12%), mangan (0,02%), fier (36,4%), stibiu (antimoniu – 0,08%), cadmiu (0,002%) şi seleniu (0,003%).

La Flotaţia Centrală din Baia Mare sunt depozitate aproximativ 10,5 milioane tone de steril cu metale grele şi 500.000 de tone de pirită arsenioasă (numit în limbaj mai puţin tehnic: „steril aurifer”). Se estimează că prin prelucrarea prin tehnologia cianurării se obţin peste 5,65 tone de aur. Directorul tehnic al Romaltyn Mining, Benoniu Munteanu, a afirmat că noii proprietari ai companiei din Baia Mare “doresc să reia activitatea de procesare până la începutul anului 2011”.

Transgold ar fi „şterpelit” din România aur, wolfram şi beriliu

Proiectul “Aurul” a debutat în 9 mai 1990, dată la care a fost semnat acordul de principiu între Esmeralda Ranger Exploration (Australia), Compania Natională Remin Baia Mare şi Geomin SA Bucureşti. Noua firmă, SC Aurul SA, avea următorul acţionariat: Esmeralda – 50%, Compania Remin – 44,5%, Geomin S.A. Bucureşti – 5%, alţii – 0,5%, iar obiectul de activitate declarat era extracţia metalelor neferoase din sterile de flotaţie depozitate în haldele din jurul municipiului Baia Mare. După apariţia companiei australiene în Maramureş, la conducerea Remin s-au perindat trei oameni-cheie, care s-au regăsit ulterior în structurile de conducere ale Transgold, firma care s-a înfiinţat după dispariţia SC Aurul SA, dispariţie forţată de catastrofa ecologică din 2000. Aceşti oameni, care sunt şi acţionari la firmele cu care lucra Transgold, SC Transfigura SRL şi SC Explorer SA, sunt Ioan Hudrea, Iuliu Chiorean şi Staicu Bălănescu (ultimul a fost şi director general în Ministerul Industriilor şi Resurselor).

Cei trei au pus bazele actualului Romaltyn, Hudrea regăsindu-se şi azi în conducerea firmei, indiferent de cine a fost stăpânul „fabricii de aur” din jurul Băii Mari. În 2003, deputatul Vlad Hogea, care cita documente de arhivă de la unităţile miniere care au făcut iazul Meda, iaz “drenat” de Transgold, spunea că în zonă ar fi fost extrase 45 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Pentru că Transgold a refuzat prelucrarea în Baia Mare a minereului obţinut după prelucrări succesive ale haldei de steril şi l-a transportat în Anglia, fără ca autorităţile vamale române să aibă posibilitatea tehnică de a verifica conţinutul real al aliajului, statul român a fost păgubit într-o afacere în care a intrat cu materia primă şi a scos… mai nimic (redevenţa anuală plătită României a fost de 2% din producţia de aur declarată de Transgold, după prelucrarea minereului în Anglia).

De altfel, una dintre disputele niciodată cercetate de autorităţile statului roman se referă la faptul că, pe lângă aur şi argint, minereul trimis în străinătate conţinea metale rare şi mai preţioase decât aurul: wolfram, cesiu, stronţiu, radiu, beriliu, iridiu.

Tehnologia cu cianuri – lecţie învăţată?

Printre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru extragerea prin cianurare a aurului din sterilul minier, noul proprietar al Romaltyn Mining, Polyus Gold, trebuie să construiască şi o staţie de epurare performantă. “Încă din anul 2007 a fost finalizată procedura de solicitare a autorizaţiei de mediu, dar pentru a primi această autorizaţie, fără care nu pot începe producţia, Romaltyn trebuie să îndeplinească nişte condiţii, printre care finalizarea instalaţiei de cianurare, prin care se reduce conţinutul din tulburele de steril până la parametri legali”, a explicat şeful Gărzii de Mediu Maramureş, Călin Crişan. Conform legii, concentraţia cianurilor din apa ce urmează să fie evacuată în râul Lăpuş trebuie să fie sub 0,1 miligrame/litru.

Integral la Ziarul de Investigatii