Premierul desemnat şi armata sa secretă

Interviu Cotidianul ro cu gen. brg. (r) Aurel I. Rogojan din care aflați dacă Mihai Răzvan Ungureanu va fi premierul de care este nevoie:

Domnule general, dacă facem apel la cazuistica internaţională a premierilor ori a şefilor de stat proveniţi din lumea informaţiilor secrete, cum aţi putea comenta desemnarea ca prim-ministru a directorului Serviciului de Informaţii Externe?

Aurel I. Rogojan: Drept soluţie de avarie intempestivă, o măsură cu caracter excepţional şi, pe cale de consecinţă, o eludare premeditată a bunelor practici şi proceduri constituţionale. Precedentul, odată comis, este posibil să genereze, ca o reacţie în lanţ, şi alte asemenea practici extreme de guvernare.

Când spuneţi “practici extreme de guvernare” aveţi în vedere ceva concret anume sau enunţaţi generic o astfel de posibilitate?

Logistica serviciilor de spionaj este inimaginabilă, iar unele dintre tainele folosirii acesteia sunt mult prea apropiate şi atât de dragi celor care conduc serviciile încât, după ce nu mai sunt în funcţii, dar rămân în sfera exercitării puterii, nu pot rezista tentanţiei de a nu recurge la păcat. Spionii sunt deprinşi să acţioneze numai în afara regulilor, fără a fi prinşi. Ei nu se ghidează după principii morale sau legi. Ei studiază meticulos şi în profunzime regulile tocmai pentru a le încălca sub aparenţele legalităţii. Concret, premierul desemnat dacă va fi şi confirmat în funcţie, va avea întotdeauna căi şi soluţii “de scurtătură”. Ca să mă fac mai bine înţeles, am să iau ca exemplu viteza cu care a anunţat prezentarea programului de guvernare şi care a fost taxată de oameni politici, analişti, dar şi de figuranţi care au invadat în această seară platourile televiziunilor drept superficialitate, atitudine de “yes men” şi aşa mai departe. Ce au omis cei care s-au grăbit să-l judece astfel? Au omis că în portofoliul unui serviciu de informaţii care se respectă se pot găsi programele de guvernare trecute, prezente şi viitoare ale tuturor partidelor de aici sau de aiurea. Domnul Crin Antonescu făcea o remarcă, uşor ironică, în legătură cu anunţarea peste noapte a programului de guvernare, spunând că echipa dânsului lucrează de apropape doi ani… Poate să fie sigur că cineva a ajuns “pe scurtătură” la ceea ce lucrează de doi ani şi să nu fie surprins dacă se va regăsi în programul pe care îl va prezenta premierul la învestitură.

În alte situaţii, iar acestea nu vor fi puţine, un premier provenit “din servicii” va recurge la exercitarea guvernării prin oamenii acestora aflaţi dintotdeauna în umbră şi la adăpostul puterii. Mecanismele democratice vor funcţiona pro forma, pentru a susţine aparenţele, dar pe fond, actorii reali ai puterii vor fi nişte parainstituţionali.

Să înţelegem că prin această desemnare Traian Băsescu oficializează guvernarea bazată pe puterea secretă a serviciilor?

Întrebarea dumneavoastră conţine, în parte, şi răspunsul. Spun doar în parte, deoarece a te baza pe serviciile secrete înseamnă a fi receptiv la semnalele şi evaluările acestora, să vezi în ceea ce ele îţi pun la dispoziţie şi soluţii alternative. Or, din ceea ce ni s-a întâmplat nouă până acum, nu am avut preşedinţi care să se bazeze cu bună-credinţă pe informaţiile corecte şi oportune, ci preşedinţi care au privit serviciile cu reticenţă şi s-au folosit de ele după cum au crezut de cuviinţă… Dacă preşedintele era de bună-credinţă în raport cu semnalele serviciilor, aveam un alt premier nu acum, ci cu mult timp înainte de a fi nevoie de această soluţie de avarie. Premierul demisionar, deşi s-a compromis iremediabil prin numeroase acte de guvernământ anticonstituţionale, a fost tolerat, chiar încurajat şi susţinut public, până când puterea s-a prăbuşit sub povara jafului care pare a fi fost unic scop al guvernării.

Dar directori de servicii care să-şi înţeleagă menirea am avut, avem?

Sub acest aspect, trebuie să distingem două situaţii. Prima, când directorul şi preşedintele îşi încep concomitent mandatul. A doua, când preşedintele păstrează în funcţie directorul din mandatul predecesorului său. În prima situaţie, directorul îşi înţelege menirea cam pe la jumătatea mandatului, când este prea târziu pentru a putea reconstrui relaţia cu preşedintele. În cea de-a doua situaţie, când preşedintele lucrează un timp cu directorii de servicii din mandatul predecesorului, este interesat să şi-i apropie, până când este convins că ştie ce trebuie despre activitatea secretă a serviciilor, apoi numesc alţi directori, asupra cărora să aibă ascendent. Aceşti directori nu-şi vor înţelege cu adevărat menirea, decăt post-factum, când îşi vor depăna memoriile, prezentaâdu-ni-se aşa cum ar fi trebuit să fie.

Este firesc să se întâmple aşa? De ce se întâmplă aşa?

Cauzele ţin de cultura clasei politice, de insuficienţe legislative grave, de neexercitarea unui control democratic civil – în cadru legal riguros şi exigent definit – asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi în legătură cu sectorul securităţii naţionale, în ansamblul său. La noi s-au inversat rolurile. Prin servicii se controlează totul, iar serviciile sunt în afara controlului.

Găsiţi o explicaţie a acestei anomalii?

Da, şi nu-mi face deloc plăcere să o spun. Serviciile să-şi retragă agenţii de acolo unde nu au ce căuta.

Va fi Mihai Răzvan Ungureanu premierul de care este nevoie?

Depinde pentru cine este nevoie să fie… Dacă avem în vedere cum a fost desemnat, nu este omul momentului. Dacă avem în vedere prestaţia sa ca director al SIE şi starea relaţiilor externe ale României, domeniu în care a avut răspunderi importante, nu se califică. Dacă avem în vedere cum zburdă “capitaliştii” români prin paradisurile fiscale, iar nu se califică. Dacă avem în vedere gravele acte de subminare economică, asociate trădării de ţară, unde întotdeauna există o entitate străină, iar nu se califică. Dacă avem în vedere conexiunile de afaceri ale unor foşti din spionaj, iar nu se califică. Sau, dimpotrivă, pe un alt sistem de axiologie politică, toate acestea îl recomandă…

Dar tocmai susţinerea sa externă a fost invocată chiar înainte de desemnare…

Dacă avem în vedere nişte interese externe, care nu sunt deloc transparente, nu înseamnă neapărat că ceea ce este bun pentru alţii ni s-ar potrivi şi nouă. Aseară am urmărit comentariile principalilor agenţi de operaţiuni media ai unor entităţi externe. Nu ştiu cum s-a întâmplat că nu au fost primii prezenţi în platourile televiziunilor, unde outsiderii începuseră să combată potrivnic. După intervenţiile a patru-cinci proeminenţi mandatari externi, aflaţi permanent în grila posturilor respective, mi s-a făcut de două ori jenă. O dată pentru tupeul, dezinvoltura şi uşurinţa cu care şi-au deconspirat profesia, pe care eu o respect şi nu suport să o văd compromisă. A doua oară, pentru replierea oportunistă a laşilor cărora le-a dispărut imediat curajul de a mai fi consecvenţi în propriile opinii. Şi aşa ceva poate explica ceea ce ni întâmplă. Desigur, au existat şi excepţii, dar ele tocmai că întăresc regula nefirescului.

Va fi învestit premierul desemnat?

Nu este de dorit o învestire prin dictatul unei coaliţii de putere constituite nedemocratic, urmare a unei interpretări cu rea-credinţă a unui text constituţional, cel referitor la caracterul neimperativ al mandatului. Votul uninominal, dacă tot s-a legiferat, trebuia să conducă la o altă interpretare a textului constituţional. Mandatul nu poate fi imperativ în relaţia cu partidul, dar trebuie să fie imperativ în relaţia cu alegătorul, fiindcă acesta îşi transferă partea sa de putere şi suveranitate alesului, iar traseistul politic îşi trădează alegătorii. Mai direct spus, o coaliţie de putere bazată pe trădarea unor parlamentari nu este ea însăşi legitimă, deci nu poate conferi legitimitate unui guvern.

Interviu realizat de Alexandru Petre