Fundația Rockeffeler si maghiarizarea românilor din Transilvania

de Profesor Nicolae Balint

Peste 18.000 de mii probe de sânge recoltate din Transilvania. Mai precis, din fostele județe Ciuc, Odorhei, Trei Scaune și Mureș. Grupul țintă: români, secui, maghiari, germani, dar și alte etnii. Un studiu de foarte mare amploare – dar foarte puțin cunoscut atunci ca și azi – desfășurat în urmă cu mai bine de 70 de ani. Nu a fost singurul. Toate aceste cercetări, inclusiv studiul amintit anterior, susținut în parte cu fonduri din surse guvernamentale române, dar și particulare….inclusiv de la Fundația Rockefeller. Aceeași fundație care avea să susțină mai târziu studii destul de comentate, precum cel vizând controlul populației prin planificare familială, privind originea raselor, dar și a altor experimente și studii…Aceeași fundație care se numără printre cele care susțin astăzi cercetările atât de disputate ce vizează implantul de microcipuri la om. Dar de ce acest interes, acum peste 70 de ani, al acestei fundații față de cercetările din Transilvania?

Petre Râmneanțu, autor al unui studiu interesant…

Grație unui om de bine, în urmă cu circa o lună, mi-au parvenit concluziile unui interesant studiu intitulat ”Reacția de izoglutinare la românii din Secuime”. Studiul, elaborat în perioada interbelică, îl are ca autor pe dr. Petre Râmneanțu, fost profesor universitar, de la a cărui dispariție se împlinesc 30 de ani. Discipol al remarcabilului universitar clujean Iuliu Moldovan, despre care vom aminti câte ceva în râdurile următoare, Râmneanțu nu s-a ridicat însă la nivelul mentorului său, dar i-a fost un adept fidel și – înainte de toate – a fost un om de teren, harnic, tenace, bun organizator, metodic și disciplinat. Aflat în fruntea unui colectiv de cercetare format din mai mulți medici, Râmneanțu, a condus timp de câțiva ani, începând cu 1934, echipe de studenți clujeni (mediciniști), cu care vara, a cutreierat localități din Transilvania, prelevând mostre de sânge de la diverse grupe de populație. Scopul? Întocmirea – pe baza metodei matematico-statistice – a unei analize complexe privind determinarea originii etnice a acestor populații, dar și a unor similitudini sangvine, știindu-se faptul că în decursul veacurilor de conviețuire comună, etniile minoritare se încrucișaseră între ele, dar mai ales cu populația majoritară, respectiv românii. De ce un asemenea studiu? De ce atunci?

Totul a început la Târgu-Mureș

Veche de mai bine de o mie de ani. O problemă sensibilă și mereu actuală. În egală măsură pentru români și maghiari, Transilvania rămâne peste timp o ”rană deschisă și necauterizată”, sursă de permanentă suspiciune reciprocă, dar mai ales de dispută etnică…O dispută întreținută artificial, dar mai ales un subiect de campanie politică cu care s-au putut întotdeauna manipula sentimente și atitudini, dar mai ales voturi. Manifestărilor iredentiste și naționalist-șovine, venite dinspre Ungaria în perioada interbelică, manifestări care riscau să contamineze populația maghiară și pe cea secuiască din România, românii au încercat – ca pe lângă argumentele istorice irefutabile – să folosească și argumente…biologice. Aflat la Târgu-Mureș, în 1934, la o reuniune a ASTREI al cărei președinte era atunci, prof.univ. dr. Iuliu Moldovan a cerut demararea unor cercetări medicale de amploare privind studiul sângelui, cercetări care în opinia sa ar fi putut să reprezinte o reală importanță în determinarea originii etnice. Întemeietor de școală medicală românească, profesorul Moldovan făcuse studii la Praga și Viena, fiind specializat în epidemiologie și medicină preventivă. Ca medic, debutase în profesie în armata austro-ungară, iar după Primul Război Mondial devenise o personalitate cunoscută, atât în plan profesional, cât și în plan politic. Intrase inițial în P.N.Țși făcuse carieră politică ocupând diverse funcții ministeriale, inclusiv în timpul Frontului Renașterii Naționale. În 1947, a fost arestat de comuniști, a făcut câțiva ani de închisoare la Sighet, dar după eliberare a fost reabilitat și recuperat profesional. Adept al eugeniei ca teorie, Iuliu Moldovan a fost cel la ale cărui demersuri și insistențe a fost creat Institutul de Igienă și Sănătate Publică din Cluj ce-i poartă astăzi numele. Teoriile sale medicale bazate pe studiul atent al sângelui, au fost cele care, în perioada interbelică, mobilizaseră oameni și duseseră la crearea unei adevărate școli medicale clujene, dar care se încadrau într-un trend anume, unul destul de contestat, și care fusese inițiat de germani, cei care aveau să împingă atunci aceste cercetări medicale dincolo de orice limite etice.

Concluziile dr. Râmneanțu despre românii secuizați: ”…românii le-au dat sângele, în schimbul limbii maghiare”

”Această măsurare biologică și matematică, avea să concluzioneze câțiva ani mai târziu dr. Râmneanțu, după închierea cercetării și a studiului atent al probelor de sânge prelevate în Ardeal, este rezultanta unui număr de analize fără precedent de mare în întreaga literatură și ne dovedește fără putință de contestare că originea etnică a locuitorilor numiți azi secui, este identică cu a românilor.” Tot el mai spunea că ”…sângele este izvorul real, poate chiar unic care a rămas nemodificat de intemperiile vremurilor…” Pe baza cercetării probelor prelevate, profesorul Râmneanțu mai susținea că ”Sașii din Ardeal și șvabii din Banat au aceeași structură sangvină ca frații lor din Germania…” sau că ”La români, media indicelui sangvin este între 2,20-2,00…Originea etnică a românilor din SE Transilvaniei este identică cu a românilor moți, cu a românilor din Transilvania în general și a românilor din Vechiul Regat.” Printre alte concluzii trase de profesorul Râmneanțu, una deosebit de interesantă se referă la secui. ”Secuii din județele Ciuc, Odorhei, Trei Scaune și Mureș, afirma Râmneanțu, au același indice biologic, neexistând diferențe însemnate între indicii lor….Indicele lor este de 2,11, identic cu al românilor din SE Transilvaniei și ceva mai scăzut decât al românilor în general…Ușoara influență uralo-altaică în compoziția sangvină a românilor secuizați, ne face dovada din punct de vedere demografic, că secuii au venit în număr foarte mic și că în cele mai mlte localități au venit probabil numai bărbați care, de la primele generații, au fost absorbiți în masa românilor care le-au dat sângele, în schimbul limbii maghiare…”

În opinia cercetătorului clujean, Lucian Butaru, contemporan cu noi, autor al lucrării ”Rasism românesc” – titlu pe care eu personal îl consider neinspirat, deși lucrarea, pe fond, mi se pare bine argumentată și elaborată – Iuliu Moldovan a fost ”…un specialist binevoitor, contaminat de prejudecățile vremii, pe care dorea să le cearnă prin sita geneticii…” Domnia sa nu-i face un portret binevoitor nici lui Râmneanțu, despre care declară că era îngrijorat că 23,3 % dintre bărbații români din Transilvania se căsătoreau cu femei maghiare, iar acestea, spune Butaru citându-l pe Râmneanțu, ”execută un adevărat rapt din neamul românesc.”

Unde sunt totuși probele recoltate?

În lucrarea lui Lucian Butaru, pe care am consultat-o pe internet, unde este dealtfel redată integral, nu am găsit nimic referitor la datele pe care le-am publicat succint, mai sus, din cuprinsul studiului pe care îl primisem. Am găsit în schimb informații interesante despre interesul și generozitatea financiară a Fundației Rockefeller care privea cu mult interes cercetările medicale ale profesorilor clujeni din perioada interbelică. Grație acestui sprijin, a putut să apară ani buni, publicația lunară ”Buletin eugenic și biopolitic”, și care probabil se află la Biblioteca Universitară din Cluj-Napoca. Acolo ar putea fi inclus, redat în extenso, și studiul profesorului Râmneanțu realizat în perioada interbelică. Nu am putut afla nici unde ar putea fi depozitate – asta  dacă mai există – probele de sânge prelevate în Transilvania și care au stat la baza elaborării studiului anterior menționat. După unele informații, neverificate, acestea ar fi fost distruse de armata hortystă în retragere, după altele ar fi fost pur și simplu ridicate de sovietici și transportate în URSS. Cea de-a doua ipoteză mai ales, mi se pare greu de crezut. Dincolo de anumite prejudecăți, firești până la un anumit punct, nu putem însă să nu remarc mobilizarea extraordinarea pentru demonstrarea unei idei. Idee care azi, privită mult mai detașat, ar putea reprezenta un argument de detensionare în relațiile româno-maghiare. În definitiv, ceea ce rămâne – dincolo de interpretarea mai mult sau mai puțin politică – este fondul științific al unei idei susținute cu argumente greu de contestat.