Dupa cum apreciam la finele anului trecut, lupta pentru apararea Arhivelor Nationale nu se va incheia cu prima batalie castigata, cand Presedintia Romaniei a luat nota de declararea proiectului UDMR de dezmembrare a Arhivelor ca fiind neconstitutional, conform deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei.
In vederea acestei victorii a normalitatii, sute de personalitati din tara si din lume, academicieni (intre care reputatii istorici Dinu C Giurescu si Ioan Aurel Pop), scriitori, profesori universitari, cercetatori, jurnalisti, preoti ortodocsi, alaturi de sindicatul national al arhivistilor romani si alte organizatii civice romanesti, s-au adresat celor doua foruri supreme – Presedintelui Romaniei si Curtii Constitutionale.
Iata ca, in ciuda acestei vointe nationale si a deciziei juste a Curtii Constitutionale, episcopii catolici si greco-catolici din Romania i s-au adresat printr-o Scrisoare Deschisa presedintelui Traian Basescu, intr-un tip de lobby de-a dreptul neortodox, pentru modificarea actului de dreptate legiferat. Astfel, alaturi de UDMR, bisericile catolice si greco-catolice din intrega tara cer sa intre in posesia unor documente care tin deja de patrimoniul national prin arhivarea lor in cadrul Arhivelor Nationale ale Romaniei. Practic, sub semnaturile lui Lucian MUREŞAN, Arhiepiscop Major, Arhiepiscopia Română Unită, Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş (Blaj), preşedinte al Conferintei Episcopilor din Romania, a dr. Ioan ROBU, Arhiepiscop şi mitropolit Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, vicepreşedinte al Conferintei si a lui Martin ROOS, Episcop de Timişoara, responsabilul Comisiei pentru bunurile Culturale Ecleziastice în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, se cere nici mai mult nici mai putin decat desfiintarea Arhivelor Nationale ale Romaniei. In loc sa solicite, cum ar fi normal, copii dupa toate inscrisurile de care au nevoie, episcopii catolici si greco-catolici cer restituirea “in integrum”, ceea ce contravine tuturor preceptelor si normelor legale nationale si internationale in domeniu.
La cererea noastra, profesorul universitar dr Ioan Scurtu, care a fost primul director general al Arhivelor Nationale dupa 1989, a apreciat: “In spiritul celor prezentate in respectiva Scrisoare Deschisa, ar trebui ca in Romania sa nu mai existe institutia Arhivelor Nationale, deoarece fiecare creator de arhiva poate sa revendice retrocedarea documentelor proprii. Solicitarea in sine nu este, asa cum se afirma, un “act de dreptate si de democratie”, deorece se scot din patrimoniul arhivistic national fonduri importante, fara de care nu se poate scrie o istorie stiintifica, intemeiata pe documente. Mentionez ca institutia Arhivelor Nationale a fost creata in epoca moderna, nu numai in Romania, dar si in Statele Unite ale Americii, Franta etc. Cred ca solutia nu este dezmembrarea Arhivelor Nationale, ci incheierea unor acorduri cu fiecare episcopie in parte, prin care aceasta institutie sa restituie sub forma de microfilne sau fotocopii (xeroxuri) documentele solicitate. Bisericile (episcopatele) pot obtine oricand copii de pe documente, astfel ca solicitarea lor ramane fara obiect.”
La randul sau, cunoscutul istoric Vasile Lechintan, ne-a remis urmatoarea opinie ferma, pe care o redam integral si la care subscriem in totalitate:
Demersul înalţilor prelaţi catolici în problema Arhivelor confesionale contravine realităţilor istorice româneşti
– Neţinând cont de noile realităţi istorice de după anul 1948, când comunităţi întregi româneşti au părăsit catolicismul şi generaţiile care au urmat nu şi-au mai pus problema întoarcerii la catolicism nici chiar în libertatea de după 1989,
– Neţinând cont de faptul că arhivele fostelor comunităţi greco-catolice ale părinţilor şi moşilor celor de astăzi, ortodocşi, al cărui număr se ridică la ordinul milioanelor, aparţin şi acestor milioane de oameni,
– Neţinând cont de perspectiva ca odată cu posibila “retrocedare” către catolici a arhivelor istorice, de stare civilă la urma urmei, precum şi alte documente create de strămoşi, bunuri comune ale tuturor confesiunilor şi etniilor de astăzi, va crea o stare de tensiune interconfesională şi interetnică deosebit de dăunătoare climatului de stabilitate statală şi naţională,
– Neţinând cont de faptul că nu se mai poate porni de la o realitate socială şi de la o nedreptate a anilor 1948-1950 fără a comite o nedreptate şi mai mare adusă generaţiei prezente, prin privarea de memoria istorică, de documentele părinţilor şi strămoşilor reprezentanţilor acestei generaţii, care nu este dispusă să fie victimă juridică, morală şi culturală nici chiar a unor idealuri ce aparţin acelor ani, deşi regretă acea nedreptate comunistă şi faptul că mulţi clerici greco-catolici au suferit grele închisori comuniste, ca şi unii clerici ortodocşi,
– Neţinând cont de faptul că instituţia Arhivelor Naţionale nu a fost şi nu este duşmanul acestor documente şi nu le ţine în “prizonierat”, ci le-a ocrotit şi conservat cu sfinţenie ca pe nişte valori adevărate ale istoriei naţionale, chiar în momente grele, când unii ierarhi ortodocşi de la 1948-1950 nu le-au dorit aceste arhive, nici măcar nu au vrut să le preia (cazul marelui şi importantului Fond arhivistic Mitropolia greco-catolică de Alba Iulia şi Făgăraş, salvat de Arhive de la pieire),
– Neţinând cont de faptul că retrocedarea către catolicii maghiari din Transilvania a unor fonduri arhivistice care privesc pe urmaşii iobagilor fără drepturi politice şi naţionale, situaţie impusă inclusiv de starea catolică din Dieta Transilvaniei secole la rând, va duce la crearea unei perpetue stări de conflict interetnic,
– Neţinând cont de opinia unor reprezentanţi de seamă ai spiritualităţii româneşti de astăzi, de diferite confesiuni şi credinţe, care s-au exprimat deja că locul acestor documente este în nobila instituţie a statului român, care este Arhivele Naţionale, şi oricând cultul catolic poate apela la copii autentificate, după nevoie, la această instituţie,
– Neţinând cont de faptul că statul actual nu perpetuează abuzuri şi nedreptăţi ale regimului comunist, ci gestionează o realitate istorică al cărui sens este deja altul, de vreme ce milioane de români nu s-au mai întors la religia catolică, şi că aceşti români s-ar considera profund nedreptăţiţi dacă s-ar face abstracţie de ei în numele unei nedreptăţi de cândva, şi de care nu pot fi culpabilizaţi, cum se insinuează,
– Neţinând cont de faptul că nu se pot face presiuni asupra instituţiei prezidenţiale într-o problemă gravă care ţine de dezbaterea publică a milioane de oameni din România, mai ales în contextul extrem de sensibil în care rolul reprezentanţilor Bisericii catolice maghiare din Transilvania este bine cunoscut, atât cel pozitiv, cât şi cel negativ în istoria românilor,
– Neţinând cont de faptul că românii din Transilvania au deja o conştiinţă istorică şi căreia, cu toate bunele intenţii, nu i se poate spune decât la prezent, nu şi la trecut, că “Biserica Catolică nu poate fi catalogată ca fiind a sau a <românilor>”,
– Neţinând cont de faptul că statul a susţinut cu o importantă sumă de bani publici biserica pentru a atesta calitatea de cetăţean a botezatului pentru a-l lua la oaste, de exemplu, până la 1895 când statul austro-ungar a introdus registrele de stare civilă,
Conferinţa Episcopilor Catolici din România a solicitat recent preşedintelui României “retrocedarea” arhivelor confesionale “către proprietarii de drept” ai acestora.
Opinia publică din România – cu tot respectul cuvenit acestor înalţi prelaţi, precum şi întregii Biserici Catolice – are dreptul şi datoria să se exprime într-o asemenea problemă majoră pe care societatea trebuie să o rezolve cu maximă responsabilitate, fără presiuni, fără resentimente şi culpabilizări nedrepte şi ţinând cont de realitatea actuală a societăţii româneşti.
Drept urmare actul de justiţie al Curţii Constituţionale de a respinge legea modificării Legii Arhivelor este un act binevenit şi just care sancţionează pe drept o hotărâre dubios de pripită a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, care, dacă ar fi avut undă verde, ar fi lezat demnitatea a milioane de români şi ar fi avut consecinţe grave, pe termen lung, asupra vieţii noastre naţionale.
Vasile LECHINŢAN
Surse: Roncea.Ro si Ziaristi Online
