Femeile domina PR-ul romanesc, dupa cum arata situatia in sanul profesionistilor in relatii publice
Asociația Română a Profesioniștilor în Relații Publice are un nou Consiliu de conducere
București, 13 decembrie 2011 – Asociația Română a Profesioniștilor în Relații Publice (ARRP) are, începând din această lună, un nou Consiliu de conducere. Actuala echipă de management, compusă din practicieni din companii și comunicatori instituționali, își propune o abordare mai pragmatică, orientată în principal către interesele imediate ale comunității profesioniștilor în relații publice din România.
„Vom face ca familia comunicatorilor din România să devină mai puternică și ca rolul relațiilor publice ca funcție de management să fie cât mai corect înțeles. Îi invităm în Asociație pe toți profesioniștii din domeniu, care cred în valorile profesiei noastre și care pot și vor să contribuie la dezvoltarea comunicării”, a declarat Sandra Pralong, noul președinte al ARRP. „Totodată, le mulțumesc pentru consecvență tuturor celor care au contribuit la evoluția acestei Asociații de la înființare și până astăzi”.
Sandra Pralong are o bogată experiență în domeniile PR, ONG și guvernamental și, istoric vorbind, este cel de al șaselea președinte al ARRP, după Liviu Mureșan, Rodica Moisescu, Simona Miculescu, Dumitru Borțun si Rareș Petrișor.
În urma alegerilor, componența actualului Consiliu de conducere este următoarea: Președinte – Sandra Pralong; Vicepreședinte pe domeniile educație și instituții publice – Alina Dolea; Vicepreședinte pe domeniul companiilor de PR – Gabriel Pâslaru; Membri – Anca Gheorghe, Andreea Năstase și Mireille Rădoi; Secretar General – Mona Ardeleanu.
În actuala sa formulă, echipa de management a ARRP își propune să crească eficiența structurii de conducere. Ca urmare, potrivit noului Statut, Consiliul de conducere are acum șapte membri, față de șaptesprezece în formula anterioară. Astfel, conducerea va putea să ia decizii și să le implementeze cu mai mare rapiditate.
Misiunea Consiliului de conducere este asistată de un Consiliu de onoare, care contribuie la definirea poziției ARRP în legătură cu diverse situații ce privesc etica profesională și care pot apărea în interiorul comunității PR. Consiliul de Onoare îi are ca membri pe Dumitru Borțun – Președinte, Răduț Bâlbâie, Corneliu Cojocaru, Olga Jora și Adela Rogojinaru.