Cum arata noua garda post-Smirnov. Rezultatele pseudo-alegerilor din Transnistria vor fi cunoscute pe 14 decembrie - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Cum arata noua garda post-Smirnov. Rezultatele pseudo-alegerilor din Transnistria vor fi cunoscute pe 14 decembrie

“Liderul actual al regiunii transnistrene, Igor Smirnov, a cerut invalidarea rezultatelor așa ziselor alegeri prezidenţiale care au avut loc în rmn. Comisia Electorală Centrală din stânga Nistrului a început examinarea plângerii sale”.

Declarația îi aparține membrului CEC al rmn, Vladimir Ciuhnenko, citat de RIA Novosti.

“La CEC au parvenit 27 de plângeri din partea candidaţilor şi alegătorilor. Astăzi, CEC a primit o plângere de la candidatul pentru funcția de preşedinte, Igor Smirnov, cu privire la recunoaşterea alegerilor ca fiind nevalabile.

Rezultatul examinării plângerii va fi făcut public la 14 decembrie,” a spus Ciuhnenko. “Plângerea este însoțită de un document destul de voluminos, de 15 pagini. Decizia cu privire la plângerea dată va fi făcută publică la ședința CEC din 14 decembrie,” a spus un alt membru al CEC, Dmitri Kozlenkov.

UNIMEDIA amintește că, potrivit presei ruse, după numărare a 95% din voturi, Evgheni Șevciuk  (foto 1 jos) a acumulat 39,1%, Anatoli Kaminski (foto 2 jos) – 27,7%, iar Igor Smirnov (foto sus) – 25,5%. Astfel, liderul de la Tiraspol pierde alegerile.

Rezultatele finale ale alegerilor din regiunea transnistreană vor fi anunțate la data de 14 decembrie, la ora 14.00, anunță președintele CEC a rmn, Piotr Denisenko.

Sursa: UNIMEDIA

Foto: Adevarul si  Valentina Ursu /RFE/RL – Se încearcă acreditarea ideii că în Transnistria există un sistem democratic, pluralist 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.