Preoti ortodocsi si istorici din Oradea pentru Salvarea Arhivelor Nationale. "Din durerile Bihorului" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Preoti ortodocsi si istorici din Oradea pentru Salvarea Arhivelor Nationale. “Din durerile Bihorului”

Un nou volum din Durerile Bihorului – O carte care trebuie deschisă, citită şi dată mai departe

de Daniel Man

Conform studiilor făcute de academicianul Constantin Rădulescu-Motru, românii sunt toleranţi şi flexibili, dar aceştia NU au memorie scurtă. O dovadă în plus în acest sens au adus autorii celui de-al doilea volum al unei cărţi-document despre neamul românesc din Ţara Crişanei, lansată ieri la Oradea. Ca şi la precedenta lansare, evenimentul editorial a fost găzduit de sala de şedinţe a Protopopiatului Ortodox Român, în prezenţa autorilor şi a unei săli arhipline. Prezentarea cărţii şi a autorilor a fost susţinută de părintele vicar Radu Rus, istoricul Mihai Drecin, gen. br. (r) Gheorghe Dragomir şi directoarea Bibliotecii Judeţene, Ligia Mirişan.

La un an de la apariţia primului volum, iată că autorii – prof. Ioan Popoviciu, fost director al Arhivelor Naţionale Bihor, dr. Bujor Dulgău, actualul director al Arhivelor Naţionale Bihor şi preotul Ioan-Mircea Ghitea – binecuvântaţi cu acribie şi multă perseverenţă, au reuşit să scoată la liman un nou volum de documente dintr-o carte-document. „Din durerile Bihorului – Pagini din lupta intelectualităţii române din Bihor pentru apărarea credinţei, şcolii şi fiinţei naţionale româneşti” volumul al doilea adună între coperţile sale documente din anii 1904-1905, deosebit de tulburi şi agitaţi, în contextul în care autorităţile imperiale austro-ungare strângeau în chingile maghiarizării forţate însăşi sufletul naţiunii române din acest colţ de ţară – limba, şcoala şi biserica. „Cartea se prezintă singură, trebuie doar ca cei interesaţi să o deschidă şi să o citească” a spus istoricul Mihai Drecin, care i-a felicitat pe autori, dorindu-le să ducă la bun sfârşit proiectul ambiţios de cercetare, care va acoperi în final întreaga perioadă 1901-1914. Dacă la lansarea primului volum nu a reuşit să vină la Oradea din cauza unor probleme personale, la lansarea de ieri a participat şi gen.br.(r) Gheorghe Dragomir, preşedintele Asociaţiei Culturale România în Lume şi a editurii cu acelaşi nume, sub egida căruia au apărut ambele volume. Cu o carieră de excepţie în cadrul Armatei Române, activând în sensibilul departament de spionaj al Armatei, generalul Dragomir şi-a exprimat bucuria de a fi alături de autori. Prilej cu care a reiterat obiectivul Editurii „România în lume” de a sprijini apariţia unor astfel de lucrări care documentează „pagini tragice din istoria acestui popor binecuvântat de Dumnezeu”. Acesta a făcut şi o paralelă între situaţia românilor de la începutul secolului XX din Imperiul Austro-Ungar şi situaţia de azi, când aceleaşi stări de asediu se înregistrează la adresa şcolilor româneşti, a dascălilor ei şi a bisericii străbune.

Aşa după cum au arătat şi autorii, lucrarea este o bogată culegere de documente din arhivele locale şi din presa vremii care fac referiri la situaţia românilor din Bihor. Sunt publicate 137 de documente, pornind de la circulare secrete destinate prim-pretorilor de plasă, jubileul de 40 de ani al revistei Familia şi până până la rechizitoriul procurorilor regali care au cercetat revolta ţăranilor români din zona Aleşd, înăbuşită în sânge de jandarmii stăpânirii (24 aprilie 1904).

Crisana.Ro

Nota Ziaristi Online: La eveniment au fost stranse si semnaturi pentru salvarea Arhivelor Nationale ale Romaniei care au fost trimise catre Presedintele Romaniei, Traian Basescu. Un prim rezultat pozitiv s-a inregistrat din partea Curtii Constitutionale.

Vedeti: O victorie a normalitatii: Curtea Constitutionala a respins Legea Maghiara de modificare a Legii Arhivelor. Noi semnaturi pe adresa presedintelui Traian Basescu via Roncea.Ro. Preoti ortodocsi si istoricii din Oradea transmit noi liste catre Cotroceni pentru Salvarea Arhivelor Nationale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.