Ziaristi Online continua sa publice din cartea recent aparuta la Editura RAO, “Intre linii“, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.
“Memorialişti ai istoriei recente se întâlnesc mai rar, şi, de cele mai multe ori, sunt politicieni care vor să-şi justifice eşecurile cu speranţa unei reveniri spectaculoase, după ce mulţimea, le-a citit cartea şi le-a dat dreptate”, scrie istoricul Alex Mihai Stonescu in prefata cartii, continuand: “Este şi cazul ultimelor cărţi memorialistice ale lui Ion Iliescu, o tentativă de a răspunde problemelor grave pe care le ridică acţiunile sale în istoria recentă”. Istoricul mai arata ca “in volumul Între linii, al lui Eugen Mihăescu, artist recunoscut deja în rândul valorilor internaţionale şi totodată rafinat intelectual român, am găsit exact opusul oricărui interes propagandistic. Amintirile sale din perioada regimului Iliescu au creditul preţios al obiectivităţii, pentru că nu sunt interpretări ale faptelor şi evenimentelor, ci relatări, uneori minuţioase, ale unor intâmplări la care a participat direct”. “Două sunt valorile cărţii lui Eugen Mihăescu: informaţia istorică şi stilul literar cuceritor, care face din cele mai dezolante momente de istorie recentă o lectură asimilabilă şi un episod al reflecţiei”, afirma Alex Mihai Stoenescu.
Prezentam astazi a doua parte a schitei despre un fost propagandist comunist si aventurile lui uluitoare: Volodea Tismaneanu. Titlul apartine redactiei.
“Vladimir Tismăneanu a avut întotdeauna norocul să întâlnească oameni naivi. Iliescu a fost unul dintre ei. L-a primit pe Volodea – deși știa cât de îngrozitor scrie despre el – și, când a văzut cât e de „drăguț“ și de mieros, cum e când are un interes, l-a ascultat. Apoi, s-a amăgit că are în față un fel de Mircea Eliade, care îl va ajuta să rămână nemuritor. A acceptat să scrie o carte împreună cu Tismăneanu. Iliescu l-a găzduit în Vila Dante, l-a cărat cu limuzinele președinției, dar nu i-a mai plăcut deloc când a văzut că iese șifonat din această aventură pentru că portretul său din carte nu era deloc măgulitor… Volodea a reușit întâi să-l amețească pe Emil Constantinescu spunându-i că știe el cum se învârte roata la Washington. Președintele l-a crezut și l-a invitat la Cotroceni ca să-l ajute să se pregătească să-l întâmpine cum se cuvine pe Bill Clinton. O săptămână a stat Volodea la București, dar a omis să-i spună președintelui român un lucru esențial, și anume că omologul său a avut un accident la genunchi și nu poate merge pe jos. Pentru că nu a fost prevenit de suferința lui Clinton, Constantinescu a dorit ca, după ce își întâmpină oaspetele pe careul de onoare, să urce împreună pe jos, într-un tête-à-tête, până la palat. S-a creat un moment penibil după ceremonia oficială pentru că Bill Clinton s-a urcat imediat în propria limuzină, iar când președintele român a încercat să se suie și el în același automobil, a fost destul de ferm oprit de Serviciul Secret american. Constantinescu s-a văzut nevoit apoi să ia mașina poliției pentru că protocolul Cotrocenilor nu prevăzuse o limuzină. Ce scenă! Președintele român încercând să-și prindă din urmă musafirul! Ca în România!
Priveam piatra funerară de pe mormântul lui Leon Tismăneanu și nu puteam înțelege ce a fost în capul fiului său. Pot pricepe că, după ce a trăit o jumătate din viață de pe urma comunismului, Volodea a ajuns la concluzia că a greșit. E dreptul lui! Dar să mutileze piatra funerară a părintelui său, care toată viața a crezut în comunism și a murit în aceeași credință, mi se pare o adevărată profanare!
(…)
Pe Mircea Toma, cel cu monitorizarea presei, l-am cunoscut imediat după revoluție, prin anii ’90, când mi l-a adus de mână Volodea Tismăneanu. Ulterior, nu am fost prea surprins să aflu că, pe vremuri, făcea teste psihologice cu piloții lui Ceaușescu. Mai e nevoie de explicații? Și tot Volodea mi l-a adus atunci și pe Mircea Mihăieș cu care mi-am pierdut timpul plimbându-l prin New York, arătându-i Muzeul de Artă Modernă (MOMA) și explicându-i ce înseamnă pictura contemporană. Mi-am furat din timpul meu care era foarte măsurat în acea perioadă în care încercam să revin la ritmul meu de lucru, să recuperez din timpul pierdut în România. Nu știu dacă am avut în viață amici fideli, dar inamici fideli sigur am avut.”
Vezi prima parte aici:
“Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki * Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata * De ce a fost refuzat Volodea la New York Times * Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul * Limacsii zilelor noastre