Larry Watts lansează la Bistriţa volumul “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”
Evenimentul va avea loc în 1 decembrie, de la orele 17.00, la Hotel Metropolis. Invitaţii speciali care vor lua cuvântul sunt Ioan Talpeş, fostul şef al Serviciului de Informaţii Externe, Oreste Teodorescu, realizatorul emisiunii “Codul lui Oreste”, ziaristul Victor Roncea, directorul general al Editurii RAO, Ovidiu Enculescu, precum şi directorul Bibliotecii Judeţene, Oliv Mircea, şi colonelul în rezervă Ioan Gaftone.
Lansarea volumului “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” va coincide cu celebrarea a doi ani de existenţă a portalului de ştiri Bistriţa24.ro.
Larry L. Watts a fost consultant al Corporaţiei RAND în timpul revoluţiei, călătorind destul de des în Europa de Est înainte de 1989. Istoricul american a asistat oficiali din România la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare, a colaborat cu mai mulţi miniştri români ai Apărării la reforma din domeniul armatei şi a susţinut cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea României în NATO. De asemenea, între anii 2001-2004 a fost consultant pentru reforma sectorului de securitate, activitatea sa fiind recunoscută de Serviciul de Informaţii Externe, de Preşedinţia României şi de Ministerul Apărării.
“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni” vine să examineze interesele strategice aflate în spatele relaţiilor antagoniste ale României cu “aliaţii”din Răsărit, motivaţiile incredibilei sfidări a ţării noastre la adresa Moscovei, metodele de “eliberare” militară şi de securitate din jugul sovietic, scopurile opoziţiei faţă de politicile de la Kremlin şi, mai ales, reacţia sovieticilor şi a loialiştilor din rândul membrilor Pactului de la Varşovia în cele mai înalte consilii ale acestora, aşa cum au fost acestea consemnate de lideri ai Partidului Comunist, de comandanţi militari şi de organe ale securităţii statului.
Îţi taie respiraţia! Prezentând o înşiruire fascinantă de date şi informaţii din surse neexplorate înainte, Watts ne oferă ocazia de a înţelege calea sinuoasă şi contradictorie străbătută de români de la începuturile epocii moderne până în 1978, nu din perspectiva declaraţiilor publice oficiale sau a publicaţiilor interesate, ci prin dezvăluirea proiectelor, planurilor şi faptelor concepute în umbră, prin cuvintele celor care le-au conceput, apreciază Ioan Talpeş, fost director SIE.