Publicam mai jos si o analiza a generalului (r) Aurel Rogojan pe tema lumii arabe de ieri, azi si maine si a agresiunilor din Egipt, Siria si Libia, provocata de lansarea cartii ambasadorului Dumitru Chican, “Primavara araba sau chipurile lui Janus”:

Excelenta, Domnule Ambasador al Republicii Irak la Bucuresti,

Onorat auditoriu,

Multumesc Editurii Proema pentru invitatia de a ma adresa distinsului si reprezentativului auditoriu prezent la acest eveniment cu totul special.

Asumarea proiectului editorial “Biblioteca araba” este, in opinia noastra, un important si binevenit act de cultura, data fiind, pe de o parte, universalitatea spiritualitatii acestei lumi fascinante, iar, pe de alta parte, refuzul obstinant al fundamentalismului si exclusivismului occidental de a-i cunoaste si intelege intim pe musulmani, in general si pe arabi, in special.

Relatiile Romaniei cu lumea araba constituie un capitol al istoriei veacului trecut care, atunci cand se va scrie numai in lumina adevarului, va darama esafodajul multor mari minciuni politico-mediatice, lansate in spatiul comunicarii publice pentru a impune istoria falsa, bazata pe miturile propagandei invigatorului vremelnic.

Avem in fata noastra, la acest eveniment, o intrebare de neevitat: Cine au fost si sunt arabii si care au fost si mai sunt patriile lor?

Raspunsul sau raspunsurile la dubla intrebare ne-ar putea indica cine sunt cei interesati sa controleze prezentul lumii arabe, pentru a-i rescrie trecutul si a-i stapani viitorul.

Eu as dori ca nepotii mei sa invete despre lumea araba, ceea ce si eu am invatat, fara a fi agresat cu informatii si cunostinte prelucrate pentru a eluda sau ascunde adevari incomode, pentru unii de-a dreptul compromitatoare.

La scara timpului isttoric, civilizatia lumii nu si-a decontat ceea ce datoreaza lumii arabe.

In secolul VII un popor necunoscut de nomazi a intrat spectaculos pe scena istoriei universale.

In mai putin de zece ani, arabii, impulsionati de noua lor religie, cuceresc Iranul, Mesopotamia, Irakul, Siria, Palestina si Egiptul.

In urmatoarele sase sau sapte decenii stapanesc Sicilia, Africa Septentrionala si Peninsula Iberica, aproape in intregime.

Trec Pirinei, ajung pe Valea Loarei si ameninta puternicul regat al francilor merovingieni, in timp ce la rasarit ating granitele Indiei si Chinei, iar in sud- vest pana la actualele granite ale Etiopei si Sudanului.

In mai putin de un secol, arabii au creat un imperiu mai intins decat fusese marele Imperiu roman la apogeul sau.

Astfel, intr-o perioada in care Europa suferea de pe urma dezastruoaselor invazii barbare, arabii au jucat, in multe privinte, un rol de educatori ai Occidentului, aportul lor constituindu-se intr-o componenta a culturii si civilizatiei medievale europene. [Sub aspectul civilizatiei urbane, in jurul anului 1000, cand in Europa foarte putine orase aveau populatie de peste zece mii de locuitori, arabii aveau orase cu peste un million de locuitori (Bagdadul – 1,5 milioane locuitori de sex masculin), numeroase cladiri cu etaje, bai publice (60.000 in Bagdad), scoli, spitale si aziluri (60 in Cordoba).Strazile erau bine luminate noaptea, cu lampi cu petrol in Iran si Mesopotamia, cu lampi cu ulei in Siria si Egipt. Alimentatia cu apa era asigurata in fiecare oras de catre un serviciu special .Mestesugurile si comertul erau bine dezvoltate si reglementate, pentru a se preveni fraudele, ori desfacerea produselor falsificate, alterate sau necorespunzatoare calitativ.]

Din Golful Persic pornea cel mai important drum comercial maritim, pana in China, la Canton. In anul 800 coloniile de negustori arabi in China aveau un statut perfectat pe cale diplomatica.

Ceea ce as-a intamplat dupa apogeul Marelui Imperiu Arab este de mult istorie. A invingatorilor, a invinsilor.

Noua ordine mondiala nu a inceput pentru intreaga lume araba sub cele mai bune auspicii. Pentru unele state arabe, asa numite din “axa raului” si devenite tinte ale “razboiului mondial antiterorist”, a inceput chiar foarte prost. Unica superputere mondiala, pe o parte, ofensata de atacurile gruparilor extremiste fundamentalist – islamice, iar, pe de alta parte, confruntata cu amenintarea de a nu putea controla rezervele mondiale de petrol detinute ori controlate de regimuri politice islamice, nesigure din punctul de vedere al intereselor si obiectivelor securitatii sale nationale, Statele Unite ale Americii, si-a reconsiderat strategia politica fata de lumea islamica, in general si fata de cea araba, special.

In contextul creat dupa evenimentele din septembrie 2001, “Alianta mondiala antiterorista” , condusa de Statele Unite , secondata de unii dintre principalii si traditionalii sai aliati, a mobilizat apropate intreaga planeta impotriva unui inamic invizibil, dar neechivoc, etichetat ca fiind motivat de o ideologie religioasa fundamentalist –islamica.

De ce a fost posibila o asemenea eroare istorica la scara planetara si unde va ajunge lumea in urma consecintelor?

Intre urmarile unei asemenea impartirii a lumii si al unui astfel de debut al noii ordini mondiale, tarile arabe au avut mult prea putine optiuni in ceea ce priveste participarea si manifestarea lor in  viata politica internationala.

Am primit tarziu exemplarul cartii “Primavara araba sau Chipurile lui Ianus”, ca sa ma refer aplicat asupra temei si mesajelor.

Nu prea tarziu, insa, pentru a nu fi provocat de anumite abordari si a simti nevoia complinirii lor cu noi informatii, doarece cartea refera asupra unor realitati dinamice, dintr-un proces in care – aici poate ca am o opinie clar transanta,diferita de autor – nimic nu este intamplator. Toate surprizele – cu ghilimele de rigoare – au fost cu parcimonie planificate.

Am sa exemplific cu cazul Libiei.

Care au fost forţele dezlănţuite asupra lui Gaddafi şi a poporului libian?

Mereu şi mereu am auzit de poporul inocent în lupta cu tiranul cel rău.

Cine este acest popor “nevinovat”, cine sunt aceşti “rebeli”, aşa cum au fost numiţi ei în mass media internationala ?

Este vorba de patru forţe interne principale, toate infiltrate si  împuternicite de mandatari externi :

1. Triburile monarhiste Harabi şi Obeidat din coridorul Benghazi – Darna – Tobruk. În timpul luptei împotriva colonialismului italian, aceste triburi au servit în zonă interesele britanice. Drept recompensă, unul din leaderii lor a fost urcat pe tronul Libiei, sub numele de regele Idris I. Acest rege a fost îndepărtat de Gaddafi  în anul 1969 !

2. Al Qaeda. Organizaţia Al Qaeda a fost înfiinţată în anii 1981-1982, în timpul războiului din Afganistan, de către Robert Gates, Secretarul de Stat al Apărării american de pînă în iulie 2011, pe vremea aceea adjunct al şefului CIA. Scopul a fost acela de a crea o armă în lupta cu URSS. De atunci, Al Qaeda a fost folosită pentru a declanşa războaie în diferite ţări, sub pretextul de a lupta împotriva Al Qaeda ( Serbia, Afganistan ) sau de a ajuta Al Qaeda (deghizată acum sub numele de “rebeli” în Libia). Deşi înfiinţată de CIA în Afganistan, Al Qaeda care a luptat în Libia este de origine locală, pentru că regiunea Darna este cea care a furnizat cel mai mare număr de membri din istoria acestei organizaţii. Astfel, putem chiar spune că Al Qaeda este libiană.

3. Al Frontul Naţional de Salvare Libian, condus de Khalifa Hifter, agent CIA.

4. Mişcarea  rebelilor condusi de Nuri Mesmari, aflat cîndva în anturajul lui Gaddafi. Acesta a fugit în octombrie 2010 din Libia la Paris, fiind urmărit în ţară pentru deturnare de fonduri. În Franţa , a primit consultanta serviciilor speciale de actiune externa ale Frantei , căderea regimului de la Tripoli.

Fortele externe :

1. Este cunoscut ce a facut NATO. Bilantul: cca. 60.000 de victime, majoritatea din rîndul civililor.

2. Cel mai mare duşman al poporului libian, care a lovit în lumea întreagă, mai periculos şi mai distructiv decît bombele, a fost atacul prin agresiunile psihologice de imagine. Prin intermediul caselor de presstituţie, războiul psihologic a fost cîştigat din start. Poporul libian nu a avut nicio şansă in fata opiniei publice internationale manipulate.

Despre Ceauşescu s-a spus cîndva că avea toaleta cu accesorii de aur, iar în decembrie 1989 că otrăvise fîntînile. Despre Sadham Hussein s-a zis că oamenii lui scoteau copiii kuwaitieni din incubatoare şi îi lasa să moară. Despre Gaddafi s-a spus că a dat viagra soldaţilor şi că îi îndeamna să violeze sau că îşi omoara proprii supusi (pe care de altfel, i-a făcut anterior cei mai educaţi şi mai bogaţi oameni din Africa).

Jurnalişti, oameni politici, istorici şi alţii despre care nu a auzit nimeni, adesea pe cheltuială proprie şi riscînd totul, au călătorit în această perioadă în zona conflictului ca să afle adevărul, ca să aibă ce spune celorlalţi şi ca să scrie istoria. Au trebuit să intre în Libia din Egipt sau din Tunisia, pe uscat, căci căile aeriene şi navale fuseseră blocate . Acolo au găsit o lume cu totul diferită de ceea ce portretizase mass media. În pofida ceea ce ştiau, Tripoli nu era ocupat, poporul nu era în teroare, majoritatea covîrşitoare îl susţinea pe Gaddafi, nu aveau loc violuri in masa, copiii mergeau liniştiţi la şcoala…

Dimpotrivă, au văzut şi au filmat de exemplu demonstraţia de la 1 iulie din Piaţa Verde din Tripoli (a auzit cineva de această demonstraţie?), unde în jur de 1 milion de oameni, în nici un caz cîteva mii, aşa cum s-a spus, – adică aproape toată populaţia oraşului Tripoli – au ieşit în stradă pentru a-şi arăta susţinerea faţă de Gaddafi şi opoziţia faţă de intervenţia straina , în scop umanitar  si în numele poporului libian. Asemenea demonstraţii au avut loc aproape săptămînal în toată ţara. Deşi ştiau că moartea avea să vină asupra multora dintre ei în zilele următoare.

Un alt lucru pe care mass media nu l-a spus este de exemplu uciderea în masă a negrilor de către rebeli, deghizată de occidentali în omorîrea unor mercenari .

Un alt exemplu de presă alternativă (reală) este reprezentat de imagini ale victimelor bombardamentelor . Peste tot în lume asemenea materiale au fost cenzurate, pentru a nu se afla ce s-a întîmplat de fapt.

Gaddafi o fi păcătuit, inclusiv prin faptul că a încercat să-şi apere ţara. În ziua de astăzi, cine ţine cu ţara lui şi încearcă să o apere nu se cuvine sa fie etichetat decat prost, extremist, terorist, criminal de război.

In alte asemenea precedente, istoria ne-a demonstrate ca, cel mai adesea, de ambele parti ale baricadelor s-au aflat oameni care au crezut sincer in maretia si gloria neamului, pentru care si-au pus ofranda pe altarul patriei vietile lor.

Urez Editurii Proema sa fie un promor temerar, competent si nepartinitor al valorilor si adevarurilor mistuitoare, precum arsita desertului, din lumea araba.

ALOCUTIUNEA GENERALULUI BRG. (R) AUREL I. ROGOJAN LA LANSAREA CARTII “PRIMAVARA ARABA SAU FETELE LUI IANUS”, AUTOR AMBASADOR DUMITRU CHICAN, EDITURA PROEMA, GAUDEAMUS, 24.11.2011,