Gov.md informeaza: Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu liderul de la Tiraspol, Igor SMIRNOV
Întrevederea s-a desfăşurat în oficiul OSCE din oraşul Bender (corect Tighina – nota Ziaristi Online), la aceasta participînd şi Philip REMLER, şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Eugen CARPOV, Vicepremier pentru reintegrarea ţării, Octavian CALMÎC, viceministrul Economiei, Iurie CHEPTĂNARU, viceministrul Afacerilor Interne şi Corneliu TROFĂILĂ, vicedirector al Serviciului Vamal.
Principalul subiect al discuţiei a fost pregătirea către negocierile oficiale în formatul „5+2″. De asemenea, în cadrul întîlnirii a fost făcută o trecere în revistă a acţiunilor întreprinse de factorii responsabili ce ţin de soluţionarea problemelor existente privind realizarea înţelegerilor la care s-a ajuns în cadrul întîlnirilor anterioare ale Premierului Vlad FILAT şi Igor SMIRNOV, dar şi alte aspecte actuale privind soluţionarea diferendului transnistrean.
După întrevedere, Premierul a declarat pentru presă că întîlnirea de astăzi este o continuare a întrevederilor care au avut loc în ultima perioadă. Vlad FILAT a anunţat ca părţile au convenit asupra semnării unei declaraţii comune, care prevede că negocierile oficiale în format „5+2″ privind soluţionarea problemei transnistrene vor avea loc la Vilnius, în perioada 30 noiembrie-1 decembrie curent.
„Am discutat despre ceea ce trebuie să facem în continuare la Vilnius. Totodată, am convenit că negocierile oficiale in format 5+2 vor avea un caracter permanent”, a precizat Vlad FILAT.
Premierul a reamintit ca negocierile oficiale privind soluţionarea conflictului transnistrean au fost sistate in perioada 2006-2010, menţionînd progresul înregistrat în ultima perioadă în acest sens.
„În doar doi ani am reuşit să reluăm negocierile oficiale în format 5+2, să restabilim circulaţia transportului feroviar pentru pasageri şi vom continua să depunem eforturi pentru ca pas cu pas să fie soluţionate toate problemele”, a spus Vlad FILAT.
Premierul a menţionat, de asemenea, că procesele electorale nu trebuie să blocheze negocierile.
„Noi nu recunoaştem alegerile din regiunea transnistreană, dar vom negocia cu reprezentantul de la Tiraspol pentru a solutiona definitiv problemele existente”, a precizat Prim-ministrul.
Potrivit Premierului, participanţii la întrevedere au discutat şi despre situaţia din Zona de securitate, fiind menţionată importanţa neadmiterii acţiunilor unilaterale în acest context. De asemenea, a fost abordată tematica reluării circulaţiei transportului feroviar pe segmentul transnistrean în regim normal, dar şi a reconectării legăturii telefonice dintre regiunile de pe cele două maluri ale Nistrului.
Vlad FILAT a spus ca întîlnirea de azi este un pas înainte spre consolidarea încrederii între cele doua maluri ale Nistrului.
Arena.md transmite ca “in plus, cei doi au vizitat depoul din Tighina, cetatea Bender și biserica „Sf. Alexandr Nevskii”, unde premierul a aprins o lumânare în memoria celor căzuți în războiul de pe Nistru”.
Gov.md publica si Declaraţia comună semnată de Vlad FILAT şi Igor SMIRNOV urmare a întrevederii de la Bender (corect Tighina – nota Ziaristi Online)
La 21 noiembrie 2011, în oraşul Bender (corect Tighina – nota Ziaristi Online), la sediul Misiunii OSCE a avut loc o întîlnire a delegaţiilor conduse de Prim-ministrul Republicii Moldova V. Filat şi liderul Transnistriei I. Smirnov. În contextul deciziei luate la Moscova, la 22 septembrie curent, privind reluarea oficială a activităţii „Conferinţei permanente pentru problemele politice în cadrul procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană” în formatul „5+2″, au fost discutate planurile de organizare a procesului de negocieri pe termen scurt, precum şi alte probleme care prezintă interes. În cadrul întîlnirii s-a ajuns la următoarele înţelegeri:
1. Prima întîlnire oficială a „Conferinţei permanente…” în formatul „5+2″ se va desfăşura la Vilnius în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie curent, iar activitatea ulterioară a acesteia se va desfăşura pe baze regulate, negocierile fiind purtate în mod constructiv şi consecvent.
2. Exprimîndu-şi îngrijorarea în legătură cu înrăutăţirea, în ultima perioadă, a situaţiei din Zona de Securitate, părţile au confirmat disponibilitatea de a reglementa situaţia creată în strictă corespundere cu documentele existente şi deciziile Comisiei Unificate de Control. În continuare părţile se vor abţine de la orice acţiuni capabile să destabilizeze situaţia în Zona de Securitate şi vor contribui la eliminarea barierelor existente în calea circulaţiei libere a persoanelor, a mărfurilor şi a serviciilor.
3. Va continua activitatea privind reluarea în măsură deplină a transportului feroviar de pasageri şi mărfuri, fiind salutată consultanţa oferită de Misiunea EUBAM. În acest context nu se exclude posibilitatea de a crea grupuri de experţi (grupuri de lucru) privind problemele vamale.
4. Evidenţiind necesitatea restabilirii canalelor de legătură între cele două maluri ale Nistrului, se vor organiza întîlniri la nivel de experţi pentru elaborarea propunerilor privind soluţionarea problemelor în sfera legăturii telefonice (staţionare şi mobile) şi poştale, precum şi privind utilizarea frecvenţelor radio.
5. Va fi impulsionată activitatea grupurilor de experţi (grupurilor de lucru) privind măsurile de consolidare a încrederii şi dezvoltarea relaţiilor reciproce în baza Regulamentului aprobat la 9 septembrie 2011 în cadrul întîlnirii din oraşul Bad Reichenhall (Germania). Va fi examinată oportunitatea creării de noi grupuri de experţi (grupuri de lucru).
6. În scopul asigurării luptei cu criminalitatea şi infracţionalitatea, vor fi stabilite relaţii constructive între organele de drept, inclusiv în cadrul grupurilor de experţi (grupurilor de lucru) privind problemele activităţii de asigurare a ordinii de drept.
7. Confirmînd importanţa acţiunilor de consolidare a încrederii şi de dezvoltare a relaţiilor reciproce, va continua activitatea în cadrul grupurilor de experţi (grupurilor de lucru) privind problemele economice, concentrînd atenţia, la această etapă, asupra anumitor aspecte din domeniul statisticii, metodologiei macroeconomice, precum şi asupra posibilităţii de utilizare a preferinţelor în cadrul diverselor regimuri de comerţ liber.
“Presedintele” PMR, Igor Smirnov, publica si varianta in rusa:
21 ноября 2011 года в городе Бендеры, в офисе миссии ОБСЕ, состоялась встреча делегаций во главе с Премьер-министром Республики Молдова В.Филатом и Главой Приднестровья И.Смирновым. В контексте принятого 22 сентября с.г. в Москве решения о возобновлении официальной работы «Постоянного совещания по политическим вопросам в рамках переговорного процесса по приднестровскому урегулированию» в формате «5+2» были обсуждены планы по организации переговорного процесса на ближайшую перспективу, а также другие вопросы, представляющие интерес. В ходе встречи были достигнуты следующие договоренности:
1. Провести первую официальную встречу «Постоянного совещания…» в формате «5+2» в Вильнюсе 30 ноября – 1 декабря с.г. и строить дальнейшую работу на регулярной основе, ведя переговоры в конструктивном и последовательном русле.
2. Выражая озабоченность в связи с обострением в последнее время обстановки в Зоне Безопасности, подтвердили готовность к урегулированию сложившейся ситуации в строгом соответствии с существующими документами и решениями ОКК. В дальнейшем стороны будут воздерживаться от любых действий, способных дестабилизировать обстановку в Зоне Безопасности и содействовать устранению существующих барьеров на пути свободного передвижения людей, товаров и услуг.
3. Продолжить работу над возобновлением полноценного железнодорожного пассажирского и грузового сообщения, приветствуя экспертную помощь, предложенную Миссией EUBAM. В этом контексте не исключается возможность создания экспертных (рабочих) групп по таможенным вопросам.
4. Отмечая необходимость восстановления каналов связи между двумя берегами Днестра организовать встречу на уровне экспертов для выработки предложений по решению проблем в сфере телефонной (стационарной и мобильной) и почтовой связи, а также по использованию радиочастот.
5. Активизировать деятельность экспертных (рабочих) групп по мерам укрепления доверия и развитию взаимодействия на основе Регламента, принятого 9 сентября 2011 г. на встрече в г. Бад Райхенхаль (Германия). Будет рассмотрена целесообразность создания новых экспертных (рабочих) групп.
6. В целях обеспечения борьбы с преступностью и правонарушениями наладить конструктивное взаимодействие правоохранительных органов, в том числе в рамках экспертных (рабочих) групп по вопросам правоохранительной деятельности.
7. Подтверждая важность мер по укреплению доверия и развития взаимодействия, продолжить работу в рамках экспертных (рабочих) групп по экономическим вопросам, сконцентрировав на данном этапе внимание на те или иные аспекты в области статистики, методологии макроэкономики, а также на возможность использования преференций в рамках различных режимов свободной торговли.