Sorin Sotoc / Ziarul Spinul
Legea destrămării Arhivelor Naţionale a fost votată. Ceea ce în opinia unor somităţi ale intelectualităţii româneşti înseamnă „marele jaf de la Arhive” a căpătat putere de lege marţi, 8 noiembrie 2011. Iniţial, Senatul României a adoptat modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale, care crea cadrul legal pentru ca agenţii economici care-şi încetează total activitatea să poată înfiinţa şi deţine depozite proprii, private, de arhivă cu documente cu valoare practică specifice activităţii lor. Faţă de forma în care a fost votată de Senat, însă, legea în forma sa finală reprezintă mai mult decât atât. Pentru că ceea ce a aprobat Camera Deputaţilor conţine adăugiri care creează cadrul legal ca o bună parte dintre documentele cu valoare istorică inestimabilă din Arhivele Naţionale să poată fi retrocedate, definitiv, bisericilor. Deşi se referă la toate cultele, această retrocedare favorizează, în esenţă, bisericile maghiare, în speţă Biserica Romano-Catolică.
Legea a fost gândită de UDMR şi, în urma trocului politic făcut de Uniune cu partidul de guvernământ, proiectul a fost iniţiat de un grup parlamentar colorat majoritar portocaliu şi roş’-alb-verde. Pentru ca legea să devină aplicabilă şi să-şi producă efectele juridice, mai trebuie promulgată de preşedintele României. În cumpăna lui Traian Băsescu stă acum retrocedarea unei bune părţi a arhivelor naţionale către bisericile maghiare. Dacă preşedintele nu va întoarce legea în Parlament, istoria documentară a românilor din Transilvania va ajunge din Arhivele Naţionale în proprietatea privată a bisericilor maghiare.
O altfel de reîntregire a “Ungariei mari”
„Spinul” a intrat în posesia unui document care conturează clar ideea că iniţiativa UDMR, impusă actualei puteri sub presiunea şantajului politic, de a crea cadrul legislativ pentru retrocedarea arhivelor bisericeşti are legătură cu o altă iniţiativă mai veche, de dincolo de graniţa de vest. Este vorba despre lucrarea lui Andor Lakatos (foto), doctor în istorie şi specialist arhivar la Arhiva Kalocsa (Ungaria), localitate unde îşi are sediul Arhiepiscopia de Kalocsa, una dintre instituţiile cele mai importante ale Bisericii Romano-Catolice din Ungaria, cu un rol însemnat în răspândirea creştinismului în Evul Mediu. Lakatos descrie, în lucrarea „O privire în lumea arhivelor bisericeşti maghiare după anul 2000” (Gin Blick in die Welt der ungarischen Kirchenarchive nach 2000), publicată în urmă cu patru ani, modul în care statul ungar a rezolvat problema arhivelor ecleziastice: fondurile arhivistice bisericeşti din Ungaria sunt în proprietatea cultelor şi sunt definite ca şi „arhive publice private”. Statul maghiar a impus bisericilor condiţii restrictive pentru păstrarea arhivelor: spaţii propice de depozitare, personal calificat etc şi, un lucru extrem de important, accesul neîngrădit al publicului la arhivele bisericeşti. Mai mult, pentru a impulsiona bisericile în a-şi crea infrastructura pentru administrarea fondului documentar, guvernul Ungariei a dispus şi alocaţii bugetare. Un aspect foarte important, care are legătură cu contextul actual din România şi cu campania furibundă derulată de UDMR pentru retrocedarea arhivelor ecleziastice, este atins de Andor Lakatos, când vorbeşte despre arhivele bisericeşti „de dincolo de graniţele actuale, răspândite în România, Croaţia, Slovacia – 5 arhive calvine, 4 romano-catolice şi una a bisericii unitariene”. Istoricul maghiar mai spune că, în toate cele trei ţări sus-menţionate, „după 1990, a existat posibilitatea ca anumite documente naţionalizate să fie cerute înapoi; din experienţa ultimilor 15 ani, bisericile nu au profitat de acest drept decât foarte rar”. Din lucrarea lui Lakatos, bisericile maghiare din România au folosit doar ceea ce le convenea, adică au preluat exemplul bisericilor din Ungaria care-şi administreză propriul fond arhivistic ieşit de sub cupola celui naţional. Şi au decis să facă tot posibilul să-şi recapete arhivele „preluate în mod abuziv” de Statul Român, în 1950. Aşa se explică insistenţa cu care UDMR a şantajat politicul românesc pentru a legifera retrocedarea arhivelor către culte, pentru ca bisericile maghiare să poată pune mâna pe documentele emise de ele în vechime. Ceea ce nu au luat nici feţele bisericeşti, nici UDMR, din lucrarea istoricului maghiar, este recenzia foarte obiectivă făcută de Lakatos asupra problemelor cu care se confruntă bisericile din Ungaria în gestionarea arhivelor ecleziastice. Pe scurt acestea sunt: lipsă de personal calificat, lipsă de inventare şi fişe ale documentelor din păstrare, lipsa mijloacelor financiare necesare pentru întreţinerea arhivelor, lipsa unor spaţii de depozitare în care să fie asigurate condiţii propice păstrării documentelor vechi. Din această lucrare, printr-un paralelism cu ceea ce s-ar întâmpla în România după retrocedarea arhivelor către biserici, se desprinde concluzia că aceleaşi probleme pe care le au bisericile din Ungaria cu gestionarea arhivelor proprii se vor regăsi şi în România. Exemplul este foarte clar şi dat chiar de un arhivar profesionist maghiar. Totuşi, UDMR nu ţine cont de asta şi vrea cu orice preţ retrocedarea arhivelor către bisericile maghiare. La finalul lucrării, concluzia extrasă chiar de istoricul maghiar este că „arhivele noastre din Ungaria, deoarece sunt dependente în continuare de stat din punct de vedere financiar, ele ar trebui să-i arate acestuia credinţă şi loialitate”. De ce nu se aplică acest principiu şi în România, nu pot răspunde politicienii noştri.
O nouă regiune autonomă?
Cu nechibzuinţă, parlamentarii au votat după cum le-a dictat partidul care i-a lansat în primul for legislativ al ţării. De fapt, au votat după cum suna trocul politic. A doua zi după adoptarea proiectului de retrocedare a arhivelor bisericeşti, istoricul Mihai Drecin (foto), liderul PRM Bihor, a făcut declaraţii publice. Drecin este de părere că noua lege a arhivelor va reprezenta o piedică de netrecut în faţa cercetătorilor români: „Nicăieri în fostele ţări socialiste, nici în occident, nu s-a mai întâmplat ca arhivele să fie retrocedate”. Într-o altă ordine de idei, Mihai Drecin susţine că UDMR susţine financiar o altă campanie de recuperare a unor terenuri agricole în favoarea descendenţilor unor grofi ori pentru parohii ale bisericilor maghiare. Este vorbe despre o serie de procese prin care avocaţi plătiţi de UDMR pun în discuţie prevederile reformei agrare din 1921. „Un proces pe acest subiect a fost câştigat, încă din perioada interbelică, la Tribunalul Internaţional de la Haga de către ilustrul diplomat român Nicolae Titulescu, în numele Statului Român”, a declarat Drecin. „Nu întâmplător sunt vizate judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare, judeţe în care UDMR gândeşte o nouă regiune autonomă, pe lângă cea din Secuime”, a concluzionat Drecin.
Coaliţia istoricilor
„Ne îndreptăm pe tăcute spre destrămarea Statului român?”. O întrebare dureroasă, lansată de profesorul academician, istoricul Dinu Giurescu (foto sus). O întrebare la care istoricii români care încă mai iubesc ideea de adevăr şi mai ţin la fărâma de identitate naţională ce ne-a rămas răspund, în cor: „Da!”.
La nivel naţional, nume sonore de istorici, oameni de cultură, profesori, specialişti în arhivistică, în frunte cu istoricul profesor academician Dinu Giurescu (foto) susţin în cor aceeaşi idee: „Prin retrocedare sunt vizate fondurile create de cultele religioase, precum actele de stare civilă şi documentele istorice ale episcopiilor, protopopiatelor, parohiilor, şcolilor confesionale, instituţii de caritate etc., toate având o inestimabilă valoare istorică şi documentară. Este în fapt încă un atac la ceea ce înseamnă statalitatea românească”.
La nivel local, în Bihor reacţiile specialiştilor care ştiu ce însemnătate are fondul documentar din istoria medievală a Ţării Crişanei vin să completeze tabloul naţional. Mihai Georgiţă (foto dreapta), istoric şi arhivist la filiala Bihor a Arhivelor Naţionale, susţine că prin retrocedarea arhivelor bisericeşti fondul documentar din judeţ ar fi păgubit cu, nici mai mult, nici mai puţin, de… 3 kilometri de acte. Atâta
măsoară toate documentele din Bihor vizate de retrocedare, fişate şi depozitate pe rafturi a căror lungime totală depăşeşte 3.000 de metri. „Arhivele cultelor religioase au o mare importanţă pentru istoria veche a românilor din Crişana”, zice Georgiţă. „Biserica românească ortodoxă, nefiind recunoscută oficial, nu a creat decât târziu documente, iar alte instituţii reprezentative pentru români nu existau în Ardeal. Astfel, istoria comunităţilor româneşti bihorene este reflectată în documentele create de Episcopia Romano-catolic şi Capitlul Romano-catolic, în calitate de stăpân domenial a peste jumătate din comitatul Bihor şi de episcop in calitate de comite suprem al Comitatului. Arhivele Naţionale nu au posibilitatea multiplicării ori copierii lor într-un an de zile, cât prevede legea în articolul 19 (I), întrucat nu există decât un singur atelier de microfilmare în ţară, la Bucureşti. Asta ar însemna ca după un an de zile de la revendicare arhivele să fie predate fără a mai putea fi păstrate în copii la Arhive”. Istoricul Augustin Ţărău (foto), şi el specialist arhivist, susţine că retocedarea arhivelor către bisericile maghiare ar însemna îngrădirea accesului la aceste documente. „O dată 
preluate în proprietate privată, arhivele nu vor mai putea fi accesate decât după bunul plac al Episcopiei Romano-Catolice de Oradea”, susţine Ţărău. „În Ungaria, retrocedarea arhivelor ecleziastice nu a generat probleme, deoarece documentele vorbesc despre istoria ungurilor. La noi ele nu pot fi retrocedate pentru că există un conflict de interese, întrucât documentele vorbesc despre o istorie a românilor şi maghiarilor din Transilvania. Conflictul de interese este dat de stăruinţa românilor de a-şi dovedi continuitatea în Transilvania şi teza ungurilor conform căreia ei s-au aşezat în etape în Ardeal, începând cu secolul XIV. Ori, prin retrocedarea acestor documente tocmai ungurilor, există foarte clar riscul de a dispărea definitiv dovezile scrise favorabile românilor”, a punctat, tranşant, istoricul.
Coaliţia jurnaliştilor
Apelurile publice ale reprezentanţi ai intelectualităţii româneşti nu au rămas fără ecou în presă. Site-ul Ziaristi Online. Ro a lansat o campanie de sensibilizare a opiniei publice şi strângere de semnături, sub genericul: „Semnaţi Apelul Istoricilor României – «NU!» dezmembrării Arhivelor Naţionale, «NU!» destrămării României!”. Ca şi surse de documentare sunt propuse o serie de materiale care dezbat subiectul retrocedării arhivelor către bisericile maghiare, printre care şi cel publicat de „Spinul”, în ediţia din 27 octombrie 2011: „Complotul UDMR”. Alte titluri propuse celor interesaţi de acest subiect sunt: „Trădarea a devenit legală: Camera Deputaţilor a votat dezmembrarea Arhivelor Naţionale”, „Apelul Federaţiei Arhiviştilor din România în faţa atacului UDMR: Opriţi destrămarea Arhivelor Naţionale!” şi „Atac unguresc în Camera Deputaţilor. UDMR vrea să fure, azi, aurul României: Arhivele Naţionale. Autorul tentativei: Mártón Árpád Francisc”. Jurnaliştii care suţin grupul de intelectuali şi sindicaliştii din Federaţia Arhiviştilor din România susţin că vor milita, prin toate mijloacele posibile, pentru revizuirea legii, în forma completată de coaliţia UDMR-PDL. Pentru gafa comisă de politicienii care conduc România de azi, România jocurilor politice şi intereselor de grup, nu naţionale, ne vor judeca generaţiile viitoare.
Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996
În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Iniţiatorii sunt:
- Florin Serghei Anghel, Cornelia Brînduşa Novac, Turcan Raluca (deputaţi PD-L)
- Márton Árpád-Francisc (deputat UDMR)
- Irimescu Mircea (deputat PNŢCD, grupul parlamentar PNL)
- Amet Aledin, Popov Duşan (deputaţi minorităţi)
Vrerea ce-a vrut UDMR
Articolul 19 din Legea Arhivelor Naţionale a fost punctul nevralgic pentru care s-a bătut UDMR să treacă în forma propusă de ei. Iată textul legii, în toate cele trei forme ale sale, cea iniţiată, cea adoptată de Senat (primele adăugiri-Bold) şi cea modificată de Camera Deputaţilor (ultimele adăugiri-Bold+Italic): „Art. 19 – Documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României o dată intrate, potrivit legii, în depozitele Arhivelor Naţionale şi/sau ale direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, nu mai pot fi retrase din administrarea acestora, cu excepţia celor predate în custodie (forma iniţială) sau
preluate în mod abuziv (forma adoptată de Senat) de la cultele religioase, în baza Decretului nr. 153/1950 pentru predarea arhivelor confesionale de stare civilă către Oficiile de Stare Civilă, respectiv Decretul nr. 472/1971 privind Fondul Arhivistic Naţional al Republicii Socialiste România”.
Articolele 19¹ şi 19², precizează în clar forma de retrocedare a fondurilor arhivistice preluate de vechiul regim de la biserici – în natură, termenul – în decurs de un an de la depunerea cererii de revendicare şi faptul că, înainte de retrocedare, Arhivele Naţionale au termen un an de zile să copieze documentele pe microfilm. Conform părerilor specialiştilor în domeniu, doar pentru copierea celor 3 kilometri de acte din arhivele Bihor un an de zile nu este suficient, darmite să mai pomenim de faptul că în acelaşi interval trebuie copiate documentele din toată Transilvania… Toate aceste prevederi au fost introduse de deputatul UDMR Márton Árpád-Francisc (foto), omul care a insistat ca retrocedarea arhivelor ungureşti să devină lege, susţinut de deputatul PDL Raluca Turcan.
La Curtea Constituţională!
Conform opiniei deputatului PDL Bihor Ştefan Seremi, problema retrocedării arhivelor ecleziastice nu este atât de drastică. „Nu cred că legea aduce atingere siguranţei naţionale. Actele care vor fi date la culte nu sunt de importanţă naţională, care să poată aduce atingere documentării continuităţii poporului român pe plaiurile transilvane. Oricum, niciun document nu va fi retrocedat fără a fi microfilmat”, opinează Seremi. Deputatul a recunoscut, voalat, trocul PDL cu UDMR: „În coaliţie se discută legile şi anumite amendamente şi se ajunge la un consens şi susţinere reciprocă”. În opoziţie, liberalii au demarat deja o acţiune de protest faţă de amendamentele legislative legiferate de Cameră. „Grupul parlamentar PNL a semnat în unanimitate o acţiune prin care atacă la Curtea Constituţională retrocedarea arhivelor către culte”, confirmă deputatul PNL Bihor Lucia Varga. „Contestăm constituţionalitatea prevederilor articolelor 19, 19¹ şi 19², din lege, în sensul în care prin decretul 153/1950 registrele confesionale au fost preluate de stat cu titlu de documente de evidenţa populaţiei şi nu intră sub incidenţa retrocedării Documentele trebuie să fie accesibile publicului, cercetării şi să poată fi folosite ca şi dovezi cu valoare juridică, ori în România nu există nicio lege care să permită episcopatelor să elibereze copii ale unor acte care să aibă valoare juridică. În opinia lui Varga, încălcarea Constituţiei s-a produs şi prin faptul că introducerea, în Camera Deputaţilor, a amendamentelor la articolul 19, cât şi a articolelor 19¹ şi 19², au avut un impact de fond asupra legii iar acestea trebuiau să fie discutate şi în Senat.
